ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4670/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4670/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea

formulată de T.L.O., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Dâmbovița, prin care

solicita recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

P

entru a pronunța această hotărâre, Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, că în situația în

care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii legale

speciale, la D.I.I.C.O.T., aceștia ar dobândi în mod automat gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-ar

eluda în mod evident dispozițiile legale privitoare la promovarea în funcții

superioare de execuție prin concurs.

A mai reținut Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că, la încetarea

activității în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde

provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, iar

împrejurarea că procurorii din cadrul acestei structuri sunt salarizați cu un

coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu conferă de drept și gradul

profesional corespunzător acestui parchet.

Se arată, de asemenea, în motivarea hotărârii

recurate, că D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă, funcționarea acesteia în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție fiind de

natură strict administrativă, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în

condițiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile

Legii nr. 303/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs T.L.O.,

solicitând să se constate că a dobândit de drept gradul profesional de procuror

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recurentul critică hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esență, că este de

natură a da naștere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea

activităților desfășurate și a actelor procedurale întocmite de către acesta și

de către ceilalți procurori care funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de la

data numirii lor în funcție și până în prezent.

Recurentul arată, de asemenea că numirea sa a

fost făcută conform dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, pe

perioadă nedeterminată și reprezintă o promovare cu îndeplinirea unor condiții

speciale, având același efect ca și promovarea realizată în urma promovării

unui concurs sau examen.

În sprijinul cererii sale, recurentul invocă

practica în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, și anexează, în copie, Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 248 din 30 noiembrie 2004 privind

promovare și, respectiv, transferul recurentului în funcția de procuror șef al D.I.I.C.O.T.

la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și hotărârea

contestată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul

susține că recursul este neîntemeiat, arătând, în esență, că procedura și

condițiile pentru promovarea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție sunt diferite de cele pentru numirea în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T.

În sprijinul acestei apărări, Consiliul

Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate

și a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul

procurorilor de a funcționa la această structură specializată, de a îndeplini

atribuțiile ce intră în competența ei și de a fi remunerați cu salariul

prevăzut de lege, dar nu și gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, care poate fi obținut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004,

intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, nota întocmită de Direcția

Resurse Umane și Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete, cu

privire la memoriile formulate de procurori, printre care și recurentul, ce

funcționează în cadrul D.I.I.C.O.T., de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate

în cererea de recurs și a apărărilor intimatului, ținând seama de înscrisurile

depuse la dosar și de normele aplicabile în materia supusă analizei, în

succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului

C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaștere a gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul T.L.O.

fiind menționat la nr. crt. 74 în ordinea din hotărâre.

Problema de drept supusă analizei vizează,

deci, acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție recurentului care a fost numit la D.I.I.C.O.T., în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 508/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 131/2006, „Prin

prezenta lege se înființează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate

juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată

și terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție".

Rezultă, din dispozițiile legale citate, că D.I.I.C.O.T.

face parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

neputând fi reținută susținerea intimatului, potrivit căreia structura

respectivă ar fi distinctă de Parchetul de pe lângă Instanța Supremă,

apartenența la acesta fiind una strict administrativă.

De asemenea, numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T.

se face potrivit Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T., ale cărei dispoziții

au caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării

procurorilor în funcții de execuție sau de conducere, în speță dispozițiile

Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Nu se poate face, așadar, confuzie între

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în condițiile și conform procedurii reglementate

de Legea nr. 508/2004, și promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție în condițiile și potrivit procedurii reglementate

prin Legea nr. 303/2004.

Cu privire la acest aspect, Curtea are în

vedere faptul că recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ci recunoașterea gradului profesional

corespunzător acestui Parchet, prin hotărârea recurată făcându-se confuzie

între efectele instituției promovării procurorilor și cele ale instituției

numirii acestora.

Pe de altă parte, Curtea reține că existența

unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înființarea în timp

util a unei structuri specializate în combaterea infracțiunilor de criminalitate

organizată și terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ceea ce a determinat adoptarea unei legi

speciale, Legea nr. 508/2004, de reglementare a condițiilor și procedurii de

numire în cadrul acestui organism a unor procurori competenți, în condițiile și

conform unei procedurii derogatorii de la dreptul comun, reprezentat în această

materie de Legea nr. 303/2004.

Aceleași necesități în combaterea infracțiunilor

de criminalitate organizată și terorism explică și existența în cadrul D.I.I.C.O.T.

a serviciilor și birourilor teritoriale, ceea ce nu înseamnă, însă, că

procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul acestora ar avea

competențe sau grade diferite, deoarece ei fac parte din aceeași structură, și

anume D.I.I.C.O.T., în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

Nu poate fi reținut nici argumentul, folosit în

motivarea hotărârii recurate, conform căruia, dacă s-ar considera că prin

numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. aceștia ar fi dobândit gradul

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, „s-ar

încălca principiul egalității potrivit căruia situațiilor juridice diferite

trebuie să li se aplice tratamente juridice diferite".

Acest argument, care vizează o eventuală

discriminare ce s-ar naște în raport cu procurorii care, pentru a accede la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au urmat procedura

de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004, va fi înlăturat având în

vedere dispozițiile legale speciale care reglementează modalitatea de

înființare a D.I.I.C.O.T. și procedura de numire a procurorilor în cadrul

acestei structuri.

De altfel, în ceea ce privește noțiunea de

discriminare, Curtea are în vedere și practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea

și Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza Beian contra României) în

care s-a reținut că „o distincție este discriminatorie dacă aceasta nu are o

justificare obiectivă și rezonabilă, adică dacă ea nu urmărește un scop legitim

sau dacă nu există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele

folosite și scopul vizat".

Or, în speță, justificarea obiectivă constă în

necesitatea combaterii infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism,

materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 și înființarea D.I.I.C.O.T. în

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar justificarea

rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condițiile legii, o funcție în

cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândește ipso facto gradul

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că

Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul

profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel

în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare

sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează carierea

magistraților", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul

profesional al unui procuror.

Or, în cauză, este necontestat faptul că

recurentul a fost numit, în condițiile legii speciale, Legea nr. 508/2004, la D.I.I.C.O.T.

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel

că, potrivit raționamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a

câștigat dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor.

Pe de altă parte, nerecunoașterea gradului

profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaștere a competenței ce revine

procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuțiilor specifice acestei

structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, structură înființată ca atare prin lege.

Un argument suplimentar îl constituie, de

asemenea, jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care

nu poate fi ignorată în soluționarea prezentului recurs și care, prin deciziile

pronunțate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.

O soluție contrară, fără argumente consistente

care să justifice declanșarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei

Curți, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergențe de

jurisprudența care ar avea efect un climat de incertitudine și insecuritate

juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3)

din Constituția României și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta

Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004

și va anula hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior

al Magistraturii, în ceea ce îl privește pe recurent, obligându-l pe intimat

să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de T.L.O. împotriva

hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii.

Anulează hotărârea recurată, în ceea ce îl

privește pe recurent, și obligă pe intimatul Consiliul Superior al

Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască recurentului

gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Cu opinia separată a d-lui judecător, în sensul

respingerii recursului, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.

OPINIA SEPARATĂ

redactată

de judecătorul în temeiul prevederilor art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc.

civ.

Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit

expresia în decizia de mai sus, considerăm că, pentru argumentele ce vor fi

prezentate succint în continuare, soluția legală și temeinică era de respingere

a recursului formulat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii.

Încă de la început este de observat că, din

punctul de vedere al opiniei majoritare, problema de drept pusă în cauza dedusă

judecății vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorilor recurenți, în

condițiile și conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 privind

înființarea, organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., respectiv a O.U.G. nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

Considerăm, însă, că problema de drept vizează

promovarea în grad profesional a procurorilor numiți la D.I.I.C.O.T./ DNA în

condițiile prevederilor legale care reglementează cariera procurorilor și

judecătorilor.

Trebuie menționat că dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002

și, respectiv, ale Legii nr. 508/2004 nu conțin reglementări privind cariera

profesională a procurorilor delegați/ detașați/ numiți în cadrul celor două

structuri specializate ale Ministerului Public, aceste dispoziții regăsindu-se

în Titlul

II

- Cariera judecătorilor și procurorilor, din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

Astfel, potrivit prevederilor art. 43

„promovarea judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat

la nivel național, în limita posturilor vacante existente la tribunale și curți

de apel sau, după caz, la parchete", în condițiile prevăzute de lege și pe

baza criteriilor stabilite de C.S.M. în activitatea de gestionare a carierei

magistraților.

Pe de altă parte, din interpretarea logică și

teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, republicată, rezultă că, în

cazul judecătorilor și procurorilor, cariera evoluează prin promovare dintr-un

grad profesional în gradul profesional următor.

Or, potrivit opiniei majoritare, cariera

judecătorilor și procurorilor poate evolua prin promovare directă în ultimul

grad profesional, cu omiterea gradelor intermediare, ca urmare a numirii, în

cazul de față, la D.I.I.C.O.T. sau DNA, ceea ce constituie o înfrângere a

principiului general enunțat mai sus.

Pe de altă parte, trebuie acordată semnificația

juridică corectă, în planul carierei profesionale, faptului că atât D.I.I.C.O.T.

cât și DNA sunt două structuri specializate ale Ministerului Public, care sunt

organizate în plan teritorial ca și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Astfel, atât D.I.I.C.O.T. cât și DNA sunt

organizate într-o structură centrală și în structuri teritoriale: servicii

teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel și, respectiv,

birouri teritoriale la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale.

Deci, chiar dacă s-ar admite că promovarea în

cariera profesională s-ar putea realiza nu numai prin concurs, cum prevăd

dispozițiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, ci și prin numire,

după cum se reține în cadrul opiniei majoritare, gradul profesional ar putea

fi, eventual, cel corespunzător parchetului la nivelul căruia se găsește

structura teritorială sau, după caz, centrală, în care s-a făcut numirea la D.I.I.C.O.T.

ori DNA.

Oricum, având în vedere că C.S.M. reprezintă

autoritatea care are prerogative constituționale în privința gestionării

carierei judecătorilor și procurorilor, considerăm că excluderea acestuia de la

exercitarea acestor atribuții este lipsită de temei legal și constituțional,

pentru că prin punerea semnului de egalitate între numirea în funcția de

procuror la D.I.I.C.O.T. sau DNA și promovarea în gradul profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

reușit, în realitate, excluderea CSM de la exercitarea unor atribuții

constituționale privind gestionarea carierei magistraților și, pe de altă

parte, acreditarea opiniei că dezvoltarea carierei profesionale a magistraților

poate cunoaște evoluții conjuncturale.

Dar, având în vedere că, potrivit art. 257 și art.

258 C. proc. civ., majoritatea are dreptate, argumentele prezentate mai sus nu

trebuie considerate ca urmărind să demonstreze contrariul, ci trebuie apreciate

ca o încercare de argumentare rațională a opiniei noastre care este diferită de

cea a majorității membrilor completului.