ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 20/2017

Tribunalul Călărași - Secția civilă a dispus, prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, în Dosarul nr. 6.575/202/2015, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă în noțiunile de "orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță", respectiv "ipotecile și celelalte sarcini reale", la care fac referire dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă se include și măsura sechestrului prevăzută de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel încât radierea înscrierii sechestrului în cartea funciară se realizează din oficiu, ca efect al adjudecării, sau exclusiv în condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 18 noiembrie 2016, în dosarul nr. 42.151/299/2014, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, pentru a răspunde următoarei întrebări: "rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă că sechestrul asigurător penal notat în cartea funciară face parte dintre sarcinile care se sting prin adjudecarea în procedura vânzării silite a bunului imobil, astfel încât să poată face obiectul radierii conform alin. (4), sau singura cale de obținere a radierii este dispoziția organelor penale competente în sensul ridicării măsurii?" Constatându-se identitatea de obiect, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus conexarea celor două sesizări. II. Expunerea succintă a proceselor

Prin Sentința civilă nr. 1.214 pronunțată la data de 31 mai 2016 de Judecătoria Călărași în Dosarul nr. 6.575/202/2015, a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. A. - S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași, iar pe cale de consecință a fost anulată încheierea de respingere a cererii de reexaminare din 26 noiembrie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași. A fost anulată parțial încheierea din 12 octombrie 2015 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași în Dosarul nr. xxxxx/2015, doar în ceea ce privește dispoziția de menținere a ipotecii legale de sub C8, conform art. 167 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare, sub C9 din cartea funciară nr. xxxxx. S-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii luate în baza Ordonanței din data de 1 septembrie 2015 emise de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași, privind imobilul cu numărul cadastral nr. xxxxx, înscris în cartea funciară nr. xxxxx, imobil aflat în proprietatea petentei S.C. A. - S.R.L., radierea acestei măsuri din cartea funciară menționată, precum și comunicarea hotărârii către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași, în vederea efectuării formalităților de radiere a măsurii asigurătorii. În fapt, s-a reținut că prin procesul-verbal de licitație imobiliară nr. x din 17 august 2015, întocmit în cadrul procedurii de executare silită care a format obiectul Dosarului nr. xx/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc B., s-a vândut la licitație terenul arabil în suprafață de xxxx m.p., situat în extravilanul comunei Vâlcelele, județul Călărași, tarlaua xx/x, parcela x, având carte funciară nr. xxxxx a localității Vâlcelele și număr cadastral xxxxx, proprietatea debitoarei C. Cumpărător (adjudecatar) este S.C. A. - S.R.L., reclamanta din prezenta cauză. Prin actul de adjudecare încheiat la data de 18 septembrie 2015, în cadrul aceleiași proceduri de executare silită, adjudecatarul a devenit proprietarul imobilului sus-menționat, conform dispozițiilor art. 857 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Ordonanța din data de 1 septembrie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași prin care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului, a fost menționată în cartea funciară la data de 11 septembrie 2015, în condițiile în care persoana urmărită penal, C., nu mai era proprietarul imobilului sus-menționat și în condițiile în care urmărirea imobilului fusese deja notată în cartea funciară încă din data de 23 martie 2015. Potrivit dispozițiilor art. 857 alin. (4) din Codul de procedură civilă, ipotecile și celelalte sarcini reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară se vor radia din oficiu, cu excepția celor pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menținute. Cu alte cuvinte, prin ordonanța menționată, organul de urmărire penală a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra unui bun imobil care nu mai era proprietatea persoanei urmărite penal și în situația în care notarea urmăririi imobilului (în sensul dispozițiilor art. 857 din Codul de procedură civilă) era deja efectuată în cartea funciară. În drept, instanța de fond a apreciat că, în baza dispozițiilor art. 857 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, măsura asigurătorie a sechestrului, cu valoare de ipotecă imobiliară, instituită prin Ordonanța din data de 1 septembrie 2015 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași, trebuia radiată din oficiu, și nu obligatoriu la cererea adjudecatarului (cerere care, oricum, a fost respinsă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași - motiv pentru care adjudecatarul S.C. A. - S.R.L. s-a adresat instanței prin cererea formulată în dosarul pendinte). Împotriva sentinței anterior menționate s-a declarat apel de către de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Călărași, cererea de apel nefiind motivată. La termenul din 5 octombrie 2016, din oficiu, instanța de apel a pus în discuție necesitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizând aplicarea dispozițiilor art. 857 din Codul de procedură civilă raportat laart. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare. Prin Încheierea din 2 noiembrie 2016, Tribunalul Călărași - Secția civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus și suspendarea judecății.

Prin Sentința civilă nr. 3.395 din 23 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 42.151/299/2014, s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentei S.C. D. - S.R.L., formulată în contradictoriu cu intimatul Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva Încheierii din 22 august 2014, emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară sector 1, prin care s-a respins cererea de radiere a sechestrului asigurător dispus de către parchet. Instanța a reținut, în esență, că ridicarea sau menținerea măsurii asigurătorii luate în procesul penal se dispune, din oficiu, doar de procuror, prin ordonanța de clasare, în temeiul art. 315 alin. (2) din Codul de procedură penală, sau de instanța de judecată, prin hotărâre, în temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din același act normativ. S-a reținut că, prin actul de adjudecare nr. xxx din 23 mai 2014, petenta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în sectorul 1 al municipiului București. Ulterior adjudecării, petenta a solicitat intabularea în cartea funciară a dreptului său de proprietate și radierea Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul București din data de 19 octombrie 2012, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului, această ultimă cerere fiindu-i respinsă. Instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru radierea înscrierii sechestrului, întrucât măsura asigurătorie dispusă în procesul penal nu a încetat de drept și nu este supusă radierii din oficiu, conform art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, precum și că sechestrul asigurător nu a fost radiat conform normelor de procedură penale aplicabile. Apelul declarat împotriva sentinței instanței de fond de către petentă vizează, în esență, faptul că dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile și în situația existenței unui sechestru penal asupra bunului, sechestru care se menține numai asupra sumelor de bani rămase în urma îndestulării creditorului ipotecar. De asemenea, a arătat că interesele statului și ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București sunt suficient apărate prin aceea că au fost citați cu ocazia îndeplinirii măsurilor de executare asupra imobilului, aceștia având posibilitatea de a interveni în executarea silită desfășurată de creditoare. Prin Încheierea din data de 18 noiembrie 2016 Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunând și suspendarea judecății în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă. III. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunțată la data de 2 noiembrie 2016, Tribunalul Călărași - Secția civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: Fondul litigiului având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară, sub aspectul menținerii sau radierii sechestrului, în contextul factual expus, depinde de interpretarea noțiunilor la care fac referire dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă prin raportare la dispozițiile art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile anterior menționate au fost avute în vedere de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Călărași la momentul emiterii încheierii de carte funciară atacate cu plângere, iar pentru soluționarea pe fond a pricinii tribunalul a apreciat că se impune a se stabili în prealabil dacă în noțiunile de "orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță", respectiv "ipotecile și celelalte sarcini reale", la care fac referire dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă se include și măsura sechestrului prevăzută de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel încât radierea înscrierii sechestrului în cartea funciară se realizează din oficiu, ca efect al adjudecării, sau exclusiv în condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare. Tribunalul a constatat ca fiind îndeplinită și condiția privind noutatea problemei de drept, având în vedere că textele de lege ce se solicită a fi interpretate sunt conținute de acte normative relativ recent intrate în vigoare, având potențial de a conține probleme de drept noi, de natură a genera practică neunitară. În acest sens, la nivelul Judecătoriei Călărași există deja practică neunitară în dosare similare (Dosarul nr. 6.584/202/2015). Ca urmare a consultării jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestor probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Tribunalul Călărași a arătat că o problemă conexă a făcut obiectul unei sesizări anterioare, soluționată în sensul respingerii ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015, însă problema de drept supusă analizei în această cauză nu vizează desfășurarea executării silite și valabilitatea actelor întocmite în această procedură, așa cum se întâmpla în ipoteza deciziei anterior menționate, ci în prezenta cauză se pun în discuție exclusiv aspectele vizând menținerea sau radierea sechestrului penal în cartea funciară, în procedura plângerii prevăzută de art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, tribunalul a apreciat că problema de drept asupra căreia se solicită intervenția instanței supreme este una veritabilă și care prezintă o dificultate suficient de mare, decurgând din incidența unor prevederi legale aparținând unor ramuri de drept distincte, instituite prin acte normative având forță juridică diferită, dar care necesită o interpretare coroborată în vederea soluționării plângerii, conform art. 31 din Legea nr. 7/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Încheierea pronunțată la data de 18 noiembrie 2016, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: Tribunalul, legal învestit cu soluționarea unui apel aflat în curs de judecată, urmează să pronunțe o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. Răspunsul la întrebarea adresată de instanță este necesar în vederea soluționării pe fond a cauzei, întrucât interpretarea modului de aplicare a dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă raportat la situația de fapt expusă constituie problema fundamentală pusă în discuția instanței de apel. Chestiunea în cauză are caracter de noutate, în sensul că nu s-a identificat o jurisprudență constantă și unitară asupra problemei în discuție. De asemenea, întrebarea privește interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, având ca obiect o problemă de drept reală, iar nu aparentă. Existența unor decizii penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra aspectelor în discuție nu este suficientă pentru a considera lămurită problema de interpretare, întrucât una dintre apărările formulate în cauză vizează tocmai competența exclusivă a instanței penale de a se pronunța asupra efectelor sau menținerii măsurii asigurătorii penale. IV. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Părțile din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Călărași nu au prezentat puncte de vedere asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, deși instanța a acordat termen în acest sens.

În dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, apelanta S.C. A. - S.R.L. a apreciat că se impune aplicarea fără rezerve a dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în sensul radierii din oficiu a sechestrului asigurător penal.

După comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta S.C. A. - S.R.L. a depus, prin avocat, un punct de vedere asupra chestiunii de drept, reiterând argumentele invocate în fața instanței de apel. V. Punctele de vedere ale completelor de judecată care au formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 6.575/202/2015 al Tribunalului Călărași - Secția civilă a apreciat că pot fi identificate argumente în sprijinul ambelor interpretări, însă din moment ce problema de drept pusă în discuție este singura care se ridică în speță și are caracter determinant asupra soluției, o prezentare a punctului de vedere ar echivala cu o antepronunțare.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 42.151/299/2014 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă a arătat că există la nivelul instanței două opinii divergente, însă nu are conturată nicio opțiune cu privire la interpretarea ce trebuie adoptată, considerându-le pertinente deopotrivă. VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Având în vedere identitatea dispozițiilor din vechea reglementare cu cea a dispozițiilor actuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat curților de apel transmiterea jurisprudenței relevante atât cu privire la art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, cât și cu privire la art. 518 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă de la 1865.

Instanța de trimitere, Curtea de Apel București a comunicat un număr semnificativ de hotărâri judecătorești, în ilustrarea celor două opinii conturate la nivelul instanțelor din raza sa teritorială. Astfel, în opinia majoritară s-a apreciat că dispozițiile art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă nu se aplică și măsurii sechestrului instituite conform art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel încât această sarcină nu se radiază din oficiu, ci conform procedurii reglementate de art. 167 alin. (1) și art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prinOrdinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare; s-a argumentat că sechestrul instituit de organele penale nu poate fi ridicat decât prin contestarea măsurii asigurătorii în procesul penal și că, numai după soluționarea definitivă a procesului penal, dacă nu s-a făcut plângere împotriva ducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, se poate face contestație potrivit legii civile. Solicitarea petentei de radiere a notării sechestrului dispus asupra imobilului adjudecat echivalează cu împiedicarea executării și lipsirea de efecte a ordonanței procurorului, deși acest act nu a fost contestat, iar măsura asigurătorie nu a fost ridicată. În opinia minoritară, sechestrul se va radia din oficiu, conform art. 857 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Aceasta, deoarece măsura asigurătorie a sechestrului penal nu valorează titlu executoriu, motiv pentru care nu poate fi opus adjudecatarului, care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în urma unei proceduri de executare silită, declanșată la cererea unui creditor care se afla în posesia unui titlu executoriu.

Jurisprudența celorlalte instanțe naționale Curtea de Apel Brașov a comunicat sentințele nr. 1.010 din 28 decembrie 2015 și nr. 1.216 din 28 decembrie 2015 ale Judecătoriei Târgu Secuiesc, definitive prin deciziile Tribunalului Covasna, prin care s-a apreciat că în ipoteza analizată sunt incidente dispozițiile art. 167 alin. (1) teza finală și art. 195 alin. (5) din Regulamentul aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare. Aceeași soluție a fost pronunțată și sub imperiul vechii reglementări, prin Decizia civilă nr. 316/A din 17 mai 2016, definitivă, a Tribunalului Covasna. Curtea de Apel Cluj a comunicat hotărâri judecătorești definitive ale Judecătoriei Cluj-Napoca și ale Tribunalului Specializat Cluj, prin care s-au analizat tangențial problemele de drept supuse dezbaterii. Pe vechea reglementare s-au comunicat trei hotărâri judecătorești cuprinzând soluții diferite. Curtea de Apel Constanța a comunicat Decizia nr. 173 din 13 martie 2014, definitivă, a Tribunalului Constanța, prin care s-a reținut că de la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță și s-a dispus radierea sechestrului asigurător. Curtea de Apel Timișoara a comunicat deciziile nr. 1.402 din 15 noiembrie 2016 și nr. 1.501 din 9 decembrie 2016 ale Tribunalului Timiș, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 857 alin. (3) din Codul de procedură civilă nu își găsesc aplicabilitatea în speță; în situația în care un imobil sechestrat ar fi dobândit la licitație publică, acesta ar putea trece în proprietatea adjudecatarului doar grevat de sechestrul penal, care nu este o sarcină în accepțiunea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materia ce face obiectul sesizării și nici nu au comunicat opinii teoretice ale judecătorilor.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

În urma verificărilor efectuate, se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Curtea Constituțională a constatat însă constituționalitatea dispozițiilor art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, respingând excepțiile ridicate. Astfel, prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, s-a reținut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând, așadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv" (paragraful 16).

În același sens, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, în continuarea raționamentului expus anterior, s-a reținut că luarea măsurilor asigurătorii nu are semnificația stabilirii vinovăției celor ce săvârșesc fapte penale, înainte ca vinovăția acestora să fie stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (paragraful 24). Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că "ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor imobile și mobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 și următoarele din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept" (paragraful 30). VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii- raportori au apreciat că sesizările nu sunt admisibile, deoarece chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica instanțelor, acestea stabilind, în majoritate, o interpretare unitară; mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condițiilor restrictive de admisibilitate prevăzute de text, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privința chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanță a fi lămurite și care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilității sesizării

În privința obiectului și a condițiilor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; - chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât, în ambele dosare, tribunalul, legal învestit cu soluționarea unui apel aflat în curs de judecată, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Cea de-a treia condiție, însă, nu este îndeplinită.

Astfel, deși art. 519 din Codul de procedură civilă nu definește noțiunea de "chestiune de drept", atât în doctrină, cât și în jurisprudența constantă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că, pentru a putea fi vorba despre o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară.

De asemenea, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, a unei reglementări cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile.

Cele două instanțe care au formulat sesizările solicită interpretarea și lămurirea conținutului unor sintagme cuprinse în art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în funcție de care vor aplica dispozițiile cuprinse în aceste texte de lege.

Concret, se cere a se lămuri dacă în noțiunile de "orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță" (alin. 3 al art. 857 din Codul de procedură civilă), respectiv "ipotecile și celelalte sarcini reale" (alin. 4 al aceluiași articol) este inclusă și măsura sechestrului prevăzută de art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală.

Acest aspect a primit, în mod constant, o dezlegare unitară, atât în practica instanțelor judecătorești, inclusiv în cea a Înaltei Curți de Casație si Justiție, în practica Curții Constituționale, precum și în doctrină, în sensul că măsura asigurătorie, care vizează un bun imobil și care este dispusă într-un proces penal, are valoarea unei inscripții ipotecare. Faptul că se folosește termenul de "sechestru asigurător", și nu acela de "ipotecă", nu a reprezentat o controversă jurisprudențială ori doctrinară.

Aceeași terminologie era folosită și în reglementarea Codului de procedură civilă de la 1865 [art. 518 alin. (3) și (4) ], nefiind identificate interpretări neunitare nici la acel moment.

Reglementarea prevăzută de art. 857 din Codul de procedură civilă, referitoare la transmiterea proprietății unui imobil prin adjudecare, este identică cu cea cuprinsă în Codul de procedură civilă de la 1865, noile dispoziții aducând anumite completări, însă fără a modifica regimul măsurilor asigurătorii care intră sub incidența textului de lege invocat. De asemenea, condiția noutății unei chestiuni de drept nu poate fi apreciată ca fiind îndeplinită, astfel cum se arată de către instanțele de trimitere, numai din perspectiva unei analize limitate doar la împrejurarea că asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluționare.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în mod constant, în jurisprudența sa anterioară 1 , că noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o normă nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, deoarece criteriul vechimii, prin raportare exclusivă la anul emiterii respectivului act normativ supus dezbaterii, nu poate fi absolutizat. 1 Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015 etc.

Relevant în examinarea condiției noutății chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită pe calea mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile sunt existența și dezvoltarea unei jurisprudențe constante în materia de referință, deoarece caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor judecătorești, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară cristalizată în timp.

Ca atare, câtă vreme problema de drept ce face obiectul sesizării a mai fost analizată în doctrină, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o reglementare similară sub aspectele care interesează în cauza de față, caracterul de noutate se pierde și face inadmisibilă sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Sesizarea formulată de Tribunalul București este inadmisibilă și dintr-o altă perspectivă.

Deși, în esență, se solicită interpretarea unor norme cuprinse în art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, raportului juridic dedus judecății în cauza aflată pe rolul acestei instanțe nu îi sunt aplicabile aceste norme, întrucât nu ne aflăm în ipoteza reglementată de textul de lege.

Astfel, ipoteza prevăzută de alin. 4 al textului de lege mai sus invocat se referă la radierea, din oficiu, din cartea funciară a ipotecilor, a sarcinilor reale, precum și a altor drepturi reale intabulate după notarea urmăririi în cartea funciară. Or, în cauza dedusă judecății și în legătură cu care s-a solicitat interpretarea unei norme de drept, nu regăsim această ipoteză, fiind vorba despre radierea unei ipoteci (un sechestru asigurător dispus în procesul penal) notată anterior notării urmăririi în cartea funciară.

Din studierea jurisprudenței puse la dispoziție de curțile de apel se observă că instanțele au pe rol cauze similare în care se identifică aceeași problemă de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, respectiv ipoteza prevăzută de art. 857 alin. (4) din Codul de procedură civilă, practica fiind orientată majoritar spre aceeași soluție.

Aceste instanțe consideră că se poate radia din oficiu un sechestru asigurător penal înscris asupra unui imobil, atâta vreme cât a fost notat ulterior notării încheierii urmăririi silite în procedura vânzării la licitație a imobilului.

Așa cum s-a menționat în precedent, din niciuna dintre aceste hotărâri nu reiese faptul că instanțele au întâmpinat greutăți în a considera sechestrul asigurător penal ca nefăcând parte din categoria sarcinilor și ipotecilor prevăzute de art. 857 alin. (3) și (4) din Codul de procedură civilă, soluțiile fiind unitare în acest sens.

Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica instanțelor, acestea stabilind, în majoritate, o interpretare unitară.

Având în vedere argumentele expuse, în sensul că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi uzitat doar ca urmare a întrunirii condițiilor restrictive de admisibilitate evocate, rolul său unificator putând fi exercitat numai în privința chestiunilor de drept noi, care se impun cu pregnanță a fi lămurite și care prezintă o dificultate suficient de mare în măsură să reclame intervenția instanței supreme, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sesizările nu sunt admisibile.