ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2016

Decizia nr. 3549/2016

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, petentul A. a formulat contestație împotriva rezoluției Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2482/IJ/1391/DIJ/2016 din 4 iulie 2016.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată de către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Din actele dosarului, se constată că petentul a formulat contestație împotriva rezoluției Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2482/IJ/1391/DIJ/2016 din 4 iulie 2016.

În motivarea contestației s-a arătat că inspectorul judiciar a efectuat cercetarea cerând relații de la Tribunalul Galați fără să se deplaseze la fața locului. S-a mai menționat că rezoluția atacată nu respectă dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., este competentă să judece recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată. Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art. 96 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora „Curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale”.

Potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, conform cărora, „Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit .c) și la alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile”, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel București este instanța competentă material și teritorial să soluționeze contestația introdusă de persoana care a formulat sesizarea.

Prin urmare, rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată, motiv pentru care se impune admiterea excepției de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal.

Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile legale menționate, rezultă că soluționarea în primă instanță a acestei cauze este de competența Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2016.