ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1858/2016

Decizia nr. 1858/2016 Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 92/S din 19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/62/2014* s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL invocată de pârâtul municipiul Brașov prin întâmpinare; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în procedura de insolvență, prin administrator special B. și administrator special C. în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL, SC E. SRL și municipiul Brașov, prin Primar și cererea chemare în judecată a intervenientei forțate F. SRL prin mandatar G. SRL, formulată de aceeași reclamantă, ca introduse de o persoană fără calitate procesuală activă; s-a respins cererea reconvențională a pârâtei-reclamante SC E. SRL, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențional SC A. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, cu obligarea reclamantei SC A. SRL la plata sumei de 2.480 RON, cheltuieli de judecată, către municipiul Brașov, prin primar.

În motivarea hotărârii se arată că, potrivit evidențelor de Carte funciară nr. x Brașov, reclamanta este înscrisă sub B304 și B+318 cu trimitere la A+505, nr. top 9.060/1/7/II, A+508, nr. top 9.060/1/7/IV, A+513, nr. top 9.060/1/7/X și A+514, nr. top 9.060/1/7/XI, cu cota de 6,80 % din 0,8% din PUCG și 6,80% din PUCS pentru lotul II, cota de 13,9% din 0,8% din PUCG și 13,9% din PUCS pentru lotul V, cota de 1,93% din 0,8% din PUCG și 1,93 din PUCS pentru lotul X și cota de 1,90 % din 0,8% din PUCG și 1,90 din PUCS pentru lotul XI, cu referire la construcțiile aflate pe aceste numere topografice.

Părțile de uz comun generale și speciale, inclusiv terenul construit și neconstruit sunt cele prevăzute la A+183 din aceeași carte funciară, cu trimitere la nr. top 9.103/1, cum rezultă din mențiunile finale ale colii A. Din procesul-verbal de negociere directă și cel de adjudecare în favoarea reclamantei, rezultă că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra celor patru loturi în litigiu, fără a rezulta identificarea cadastrală a terenului aferent, deși în procesul-verbal de adjudecare la licitație se menționează suprafața de 216,84 mp pentru lotul X și 213,46 mp pentru lotul XI, teren situat în Brașov.

Instanța a constatat că dreptul reclamantei nu este individualizat prin elemente de carte funciară care să conducă la concluzia că este deținut în proprietate exclusivă în materialitatea lui și starea de coproprietate cu privire la teren și părțile de uz comun general și special cum sunt descrise în cartea funciară, că nu a procedat la ieșirea din indiviziune asupra bunurilor sale, operațiune juridică ce ar fi stabilit dreptul concret și exclusiv asupra acestora pentru a da posibilitate instanței să verifice în ce măsură acest drept este uzurpat, în cadrul prezentei acțiuni în revendicare și, de asemenea, starea de coproprietate asupra imobilelor determină imposibilitatea dovedirii de către reclamantă a calității acesteia de titulară exclusivă a dreptului de proprietate vizând imobilele în litigiu întrucât, în raporturile dintre coproprietarii aflați în indiviziune, toate părțile sunt proprietari asupra cotelor ideale deținute de aceștia și nici unul dintre ei nu cunoaște întinderea efectivă a dreptului.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta SC A. SRL, prin Decizia nr. 730/Ap din 20 mai 2016, a admis calea de atac, a anulat sentința în tot și, drept consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și a constata ca lipsită de efecte cererea de aderare la apelul principal formulată de pârâta SC E. SRL pentru considerentele ce urmează. Anterior pronunțării deciziei, prin Încheierea de ședință de la 10 mai 2016 a fost respinsă excepția tardivității declarării apelului, reținându-se respectarea dispozițiilor art. 284 C. proc. civ. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL a fost admisă cu motivarea că aceasta nu a dovedit un mod de dobândire a dreptului de proprietate exclusivă și nici întinderea în materialitatea sa cu privire la cota deținută din imobilele revendicate.

Ca urmare a admiterii excepției, atât acțiunea cât și cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a intervenientei S.C. F. SRL au fost respinse fără a se soluționa fondul litigiului. Acțiunea în revendicare formulată de reclamantă privește cotele de coproprietate forțată deținute asupra imobilelor identificate cu nr. C.F. 32.989, nr. 58.555 și 58.556, iar acțiunea conține petite privind ieșirea din indiviziune, efectuarea partajului judiciar și un petit subsidiar în sensul acordării despăgubirilor în cuantum de 300.000 euro și de 400.000 euro în cazul în care intrarea în posesie nu mai este posibilă. În dovedirea cotelor de proprietate, reclamanta a depus 4 extrase de carte funciară cu nr. 32.989, nr. 58.555 și 58.556 privind nr. top.

9060/1/7/II, 9060/1/7/V, 9060/1/7/X, 9060/1/7/XI, părțile de uz comun generale fiind descrise în cuprinsul extraselor de C.F., respectiv instalații tehnologice, estacade, drumuri uzinale, împrejmuiri, căi ferate uzinale, teren de 488.575 mp și părțile de uz comun speciale, respectiv teren de 11.649 mp, căi interioare de circulație, intrări comune, holuri de acces, instalații, branșamente etc. Nedepunerea unui extras de C.F. cu privire la nr. top. 9103/1 nu constituie temei pentru admiterea excepției lipsei calității procesuale active, întrucât obiectul litigiului privește existența și înscrierea titlului de coproprietate pentru nr. top. 9.060/1/7/II, 9060/1/7/V, 9.060/1/7/X, 9.060/1/7/XI, la dosar depunându-se copii integrale a C.F.

nr. 32.322, nr. 58.556 și nr. 32989, astfel că nu se poate reține nedepunerea situației de carte funciară ce privește nr. top. 9.103/1. De asemenea, neînscrierea dreptului de coproprietate a reclamantei asupra nr. top. 9.103/1 nu poate justifica inexistența dreptului atâta timp cât acesta este înscris în CF nr. 3.2989, nr. 58.555 și 58.556. Înscrierile ulterioare operate cu privire la nr. top. 9.103/1 nu au relevanță atâta timp cât nu au fost operate aceste mențiuni și în cărțile funciare de care se prevalează reclamanta, iar neconcordanța dintre cărțile funciare poate face obiectul acțiunii în rectificare de carte funciară, parțial promovată prin cererea reconvențională formulată de pârâta E. SRL.

Adresa de radiere a cotelor de proprietate de părți de uz comun asupra imobilelor ce au fost proprietatea SC H. SRL vizează CF 32.322 și nu mențiunile din CF nr. 32989, nr. 58.555 și 58.556, iar transformarea unor părți de uz comun în proprietăți exclusive sau servituți, astfel cum rezultă din declarația notarială a SC H. SRL privește de asemenea CF-ul nr. 32.322. Pretinsa eroare de înscriere în cărțile funciare exhibate de reclamantă, constituie de asemenea motive în promovarea unei acțiuni de rectificare de carte funciară. Dispozițiile art. 643 C. civ.

permit fiecărui coproprietar să stea singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare, textul de lege nu distinge între coproprietatea comună obișnuită și cea forțată, astfel că apreciem că legiuitorul a înțeles să acorde legitimare procesuală oricărui coproprietar atât în cazul acțiunilor privind coproprietatea cât și în cazul acțiunii în revendicare. Cât privește titlurile exhibate de reclamantă în dobândirea cotelor de proprietate, titlurile fiind cele precizate la dosar de fond, respectiv, Procesul-verbal de adjudecare din 3 noiembrie 2004 și Procesul-verbal de negociere directă din 23 decembrie 2004 dosar fond se constată că reclamanta apelantă a justificat calitatea sa de coproprietar, iar excepția lipsei calității procesuale active a fost greșit soluționată.

Deși a reținut existența înscrierii drepturilor de coproprietate în cartea funciară cât și cele două procese-verbale de adjudecare și de negociere directă, prima instanță a constatat greșit că reclamanta nu a făcut dovada individualizării dreptului prin elemente de carte funciară. Faptul că reclamanta nu a solicitat ieșirea din indiviziune în cazul coproprietății deținute și partajarea bunurilor, deși această solicitare este cuprinsă în petitul 2 al acțiunii, nu constituie un motiv întemeiat în reținerea lipsei calității procesuale active, calitatea procesuală fiind recunoscută prin art. 643 C. civ. Cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC E. SRL privește fondul cererii reconvenționale referitor la radierea mențiunilor de carte funciară, inclusiv excepția nulității absolute a Procesului-verbal de adjudecare din 3 noiembrie 2004 și a Contractului de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2005, excepție invocată pentru prima oară în apel.

Conform art. 293 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea cererii de aderare la apel depinde de modul de soluționare a apelului principal și, față de dispozițiile art. 297 C. proc. civ., se va constata că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului și față de soluționarea apelului principal pentru motive care nu implică cercetarea fondului, în baza art. 293 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata ca lipsită de efect cererea pârâtei de aderare la apelul principal. Împotriva deciziei și a Încheierii de la 10 mai 2016, au declarat recurs pârâtul municipiul Brașov, prin primar și pârâtele SC E. SRL și SC D. SRL. Recurentul municipiul Brașov, prin primar, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. este criticată încheierea sub aspectul greșitei soluționări a excepției tardivității. Se arată că, atât cererea de chemare în judecată, cât și apelul declarat în cauză au fost formulate de către SC A. SRL., prin lichidator judiciar, întrucât această societate se afla în procedura de faliment. În Dosarul Judecătoriei Brașov nr. x/197/2013, este menționată adresa de comunicare a actelor de procedură la Cabinet de Insolvență B. din București. Începând cu data de 21 noiembrie 2014, reclamanta a fost citată prin lichidator I. SPRL, cu sediul ales în București. Conform dovezii de comunicare aflată la dosarul Tribunalului Brașov, comunicarea Sentinței civile nr. 92/S din 19 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/62/2014* a avut loc la sfârșitul anului 2015. Or, apelul a fost declarat în cauză la data de 2 martie 2016, la aproape trei luni de la data comunicării, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. Potrivit art. 155 pct. 5 C. proc. civ. "Locul citării, Vor fi citați cei supuși procedurii insolvenței, precum și creditorii acestora, la domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale". Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență. Buletinul procedurilor de insolvență va fi realizat și în formă electronică. Conform art. 3 pct. 28 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii, desemnată să conducă activitatea debitorului și să exercite atribuțiile prevăzute la art. 25 în cadrul procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât și în cea simplificată.

După intrarea în procedura insolvenței societățile nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun. Citarea și comunicarea actelor de procedură în această manieră nu este doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii cu partea aflată într-o atare procedură specială. Sub aspectul modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active se arată că, raportat la obiectul acțiunii astfel cum a fost el dedus judecații de către reclamantă, constând în revendicarea unor cote din părțile de uz comun generale, instanța de fond a constatat în mod corect că reclamanta nu justifică o calitate procesuală activă în cauză.

Și cererea de aderare la apel a fost soluționată nelegal, fiind în dezacord cu prevederile art. 293 alin. (2) C. proc. civ., deoarece apelul principal a fost admis, fapt care nu putea atrage o soluție de constatare ca lipsită de efect cererea de aderare la apelul principal, formulată de pârâta E. SRL. Pârâta SC E. SRL, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., critică decizia pronunțată în apel, în esență, sub următoarele aspecte. Hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantei la data de 12 octombrie 2015 (procesul-verbal de la dosar primă instanță). Comunicarea s-a făcut către C.L.I. B., la sediul lichidatorului judiciar din București, conform prevederilor 85 pct. 5 din C. proc.

civ. Decizia atacată și încheierea de la termenul din 10 mai 2015 sunt nelegale, întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat greșit atât dispozițiile art. 87 pct. 5 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006. De asemenea, apelul a fost soluționat greșit și sub aspectul trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță și a cercetării fondului în același timp, motivarea fiind contradictorie, deoarece instanța de apel stabilind că, în reglementarea noului C. civ., aplicabil cauzei, un singur coproprietar poate revendica întregul bun, nu mai trebuia să continue argumentația cu referire la fondul dreptului, mai ales că, dispunând trimiterea spre rejudecare, a considerat că apelul incident este fără efecte.

Or, prin apelul incident, argumentând că nu există dreptul subiectiv pretins de reclamantă (starea de coproprietate forțată și perpetuă), s-a negat dreptul reclamantei și, deci, calitatea procesuală activă. Cum prin sentința desființată fuseseră soluționate capetele de cerere privind revendicarea și pretențiile, motivându-se de către prima instanță în sensul că reclamanta nu are calitatea procesuală activă, fiindcă nu este proprietar exclusiv, consecința soluției care se regăsește în dispozitivul hotărârii instanței de apel este aceea a reînvestirii primei instanțe cu atribuția de a rejudeca pricina în privința acestor capete de cerere, respectiv de a stabili dacă reclamanta este sau nu este titulara dreptului de coproprietate pretins.

Altfel spus, instanța de apel, deși a pronunțat o soluție de desființare în integralitatea ei a sentinței pronunțate în primă instanță, prin considerentele expuse în motivarea acestei hotărâri s-a depărtat de soluția pronunțată, procedând la analizarea fondului capetelor de cerere ale acțiunii introductive din moment ce analizează probele sau face remarci cu privire la dreptul indiviz pretins de reclamantă. Se solicită instanței de recurs să înlăture în integralitate considerentele prin care instanța de apel face o analiză pe fond cu privire la primul capăt de cerere și, implicit, la rectificarea de carte funciară, urmând ca, în ipoteza în care va aprecia că se impune desființarea hotărârii, toate aspectele de fond ale cauzei să fie dezlegate numai de instanța de rejudecare.

Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 643 C. civ. la o situație de fapt nededusă judecății, deoarece reclamanta afirmă că revendică numai cotele de coproprietate, pe care pretinde că le deține cu titlu de P.U.C.G. asupra topului 9.103/1, fără să revendice întreg topul 9.103/1. Instanța de apel a greșit fundamental din perspectiva emiterii unor ipoteze cu privire la dreptul pretins de reclamantă, în raport de înscrierile din cartea funciară privind proprietatea exclusivă a acesteia, dar cu ignorarea atât a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 7/1996, care prevăd necesitatea existenței unei cărți funciare unice și distincte pentru proprietatea indiviză, cât și cu nesocotirea dreptului de proprietate exclusivă al pârâtelor, în raport de înscrierile din cartea funciară și de actele de proprietate.

În măsură în care instanța de apel susține că reclamanta are un titlu pentru dreptul subiectiv pretins, nulitatea absolută ar fi condus la inexistența dreptului și ar fi dat instanței de apel posibilitatea să nu mai trimită cauza spre rejudecare la prima instanță, înlocuind motivarea acesteia. Altfel spus, față de motivarea instanței de apel, ar reieși că, prin actul de divizare, s-au transmis drepturi de proprietate exclusivă, dar și drepturi de coproprietate cu privire la topul 9.013/1 din foaia de avere CF 31.322, pe care s-a mai constituit și un drept de servitute pe timp nelimitat pentru uzul topului dominant 9060/1/7 "care constituie patrimoniul J. SA" Or, acesta este actul inițial în temeiul căruia primul proprietar a transmis dreptul de proprietate privind imobilele deținute în prezent de A. SRL.

Argumentația instanței de apel nu poate fi primită, deoarece, lăsând de o parte conținutul clar al actului de divizare, acesta nu poate fi interpretat decât în sensul în care produce efecte juridice ("Actus interpretandus estpotius ut valeat quam pereat"). Or, H. SA a transmis J. SA un drept de servitute cu privire la PUCG, în concordanță cu conținutul clar, expres al actului de divizare. J. SA nu putea primi în același timp și un drept de servitute și un drept de coproprietate, pe același teren. În raport de actul de divizare reclamanta nu poate pretinde altceva decât o calitate de titular al unui dreptul real dezmembrământ al dreptului de proprietate, adică o servitute, nicidecum o calitate de coproprietar.

Apoi, atât timp cât consideră că nu este necesară prezentarea unui extras CF din care asupra topului 9.103/1 să existe indiviziunea, instanța de apel ignoră efectele juridice ale Declarației notariale din 7 iunie 2000 și neagă existența proprietății exclusive pe topul nr. 9.103/1 la data divizării și afectarea acestuia de o servitute în favoarea topului 9.060/1/7 din care a dobândit 4 loturi reclamanta (în urma operațiunilor de dezmembrare). Teoria instanței de apel contravine scopului economic al divizării societății H. SA și voinței părților la divizare. De asemenea, instanța de apel ignoră efectele de relativitate ale actului de vânzare-cumpărare dintre J. SA și A. SRL, pentru că acesta nu dovedește un drept indiviz, cât timp A. SRL nu putea dobândi mai mult decât a avut J. SA în patrimoniu, iar J. SA nu a avut niciodată o cotă parte din vreun drept de proprietate.

Recurenta SC D. SRL, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru următoarele considerente. Instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea legii, întrucât a apreciat că reclamanta nu trebuia să-și înscrie dreptul de coproprietate asupra topului 9.103/1, deoarece efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară, precum și cel de opozabilitate, se produc doar dacă această înscriere se face distinct asupra topului de la foaia A de avere, prin înscrierea efectuată la foaia B de proprietate, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cazul concret dedus judecații, pentru că numai așa ar fi avut un singur titular la foaia B asupra imobilului de la foaia A de avere, și nu înregistrări duble.

Nu s-a operat niciun drept asupra niciunei cote din 9.103/1 de către J. SA și apoi nici de către A. SRL, întrucât în primul rând J. SA nici nu a primit vreo cotă din 9.103/1 prin actul de divizare, pe care să o înscrie, de la H. SA, iar la momentul când s-a operat în cartea funciară documentația de comasare a topurilor de la A+31, A+32 și A+125 prin formarea topului 9.060/1/7 la A+503 și apoi dezmembrarea lui în 20 de loturi la A+504- A+523, cu Actul de CF din 16 septembrie 2004 înscris la B288-B290, cotele din părțile de uz comun fuseseră radiate încă din anul 2000, iar topul 9.103/1 dezmembrat în zeci de topuri, cum a arătat mai sus. În concluzie, J. SA nici nu ar fi putut să înscrie asupra topului 9.103/1 aceste cote întrucât în 16 septembrie 2004 când a fost operată comasarea și dezmembrarea în 20 de loturi, topul indicat ca fiind parte de uz comun general având nr. 9.103/1 nici nu mai exista, fiind dezmembrat în zeci de noi topuri.

Raportat la această situație de carte funciară, reclamanta A. SRL era cu atât mai mult în imposibilitatea de a-și înscrie dreptul asupra cotelor din topul 9.103/1, întrucât acesta nu mai exista, fiind dezmembrat și parțial înstrăinat. De asemenea, instanța a aplicat greșit dispozițiile legale privind procedura de citare și de comunicare a hotărârii către o societate aflată în faliment, pronunțând o soluție nelegală de respingere a excepției tardivității apelului, cu încălcarea dispozițiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ. Se învederează că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 643 din C. civ.

nou, apreciind că este posibilă formularea unei cereri de revendicare asupra unei cote ideale și abstracte dintr-un bun aflat în coproprietate forțată, deoarece având în vedere că revendicarea este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, având ca finalitate reintrarea în posesia bunului, este evident că nu se poate revendica o cotă abstractă dintr-un bun, fiind necesară individualizarea cotei în urma unui partaj. De altfel, nu este posibilă formularea unei acțiuni în revendicare de către un singur coproprietar, însă aceasta trebuie să vizeze întregul bun și nu doar o cotă, întrucât prin revendicare se tinde la reintrarea în posesia bunului, ceea ce este de neconceput cu privire la o cotă ideală și abstractă.

În acest sens sunt și dispozițiile alin. (2) al art. 643 Noul C. civ., în care se prevede că efectele hotărârii judecătorești de admitere a acțiunii în revendicare formulate de un singur coproprietar produce efecte în favoarea tuturor coproprietarilor, chiar dacă nu au formulat acțiune. În mod similar sunt și prevederile alin. (3) al aceluiași art. 643 Noul C. civ., în care se arată că pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză și a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți. Înalta Curte, analizând decizia și încheierea prin raportare la criticile formulate, reține caracterul fondat al acestora, în limita a ceea ce se va verifica și pentru considerentele ce succed.

Prin Încheierea de ședință de la 10 mai 2016, instanța a respins excepția tardivității apelului declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 92/S din 19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov. S-a reținut că, întrucât reclamanta se află în faliment, conform Sentinței civile nr. 2.091/SIND din 25 iunie 2014, potrivit art. 87 pct. 2 și pct. 5 C. proc. civ., citarea și comunicarea actelor de procedură trebuia realizată la sediul principal sau al sucursalei prin administrator judiciar, întrucât dispozițiile art. 87 precizează doar reprezentarea societății nu și locul citării, cu privire la care rămânea incident pct. 2 al art. 87, așa încât, în mod nelegal s-a făcut comunicarea hotărârii la sediul lichidatorului și nu al societății.

Prioritar analizei modalității de soluționare a excepției tardivității declarării căii de atac a apelului se învederează că toate recurentele invocă nelegala soluționare a excepției. Se reține, ca situație de fapt necontestată, că prin Sentința civilă nr. 2.091/SIND din 25 iunie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/62/2012 al Tribunalului Brașov s-a dispus dizolvarea SC A. SRL precum și ridicarea dreptului său de administrare, conform art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Potrivit art. 47 alin. (4) și 7 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului, iar de la data intrării în faliment debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare.

Societatea, aflându-se în lichidare, iar mandatul de administrator special al lui C., fiind redus la actele prevăzute de art. 18 alin. (2) lit. f) și g) din Legea nr. 85/2006, hotărârea judecătorească se comunică la sediul lichidatorului, sediu menționat în cererea de însușire a acțiunii, comunicat de către administratorul judiciar, conform art. 87 pct. 5 C. proc. civ. În aceste condiții, față de dispozițiile art. 85 pct. 5 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ., cu referire și la art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, comunicarea hotărârii primei instanțe la 12 octombrie 2015 la sediul lichidatorului B., în București, a fost corectă. Ca atare, declararea apelului la 2 martie 2016, după aproximativ trei luni de la data comunicării, s-a făcut cu încălcarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica decizia în parte în sensul că va respinge, ca tardiv, apelul declarat de reclamantă, menținându-se celelalte dispoziții. Dat fiind soluția ce se va pronunța, instanța constată că nu mai are a se pronunța asupra celorlalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții municipiul Brașov, prin primar, SC E. SRL și SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 730 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Modifică, în parte, Decizia nr. 730 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Respinge, ca tardiv, apelul declarat de SC A. SRL. împotriva Sentinței civile nr. 92/S din 19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2016. Procesat de GGC - N