ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1858/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1858/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr.
1858/2016
Deliberând,
în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față,
constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 92/S
din 19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr.
x/62/2014* s-a admis excepția lipsei calității procesuale active
a reclamantei SC A. SRL invocată de pârâtul municipiul Brașov prin
întâmpinare; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată
și precizată de reclamanta SC A. SRL, în procedura de
insolvență, prin administrator special B. și administrator
special C. în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL, SC E. SRL și
municipiul Brașov, prin Primar și cererea chemare în judecată a
intervenientei forțate F. SRL prin mandatar G. SRL, formulată de
aceeași reclamantă, ca introduse de o persoană fără
calitate procesuală activă; s-a respins cererea
reconvențională a pârâtei-reclamante SC E. SRL, în contradictoriu cu
reclamanta-pârâtă reconvențional SC A. SRL, ca fiind introdusă
împotriva unei persoane fără calitate procesuală, cu obligarea
reclamantei SC A. SRL la plata sumei de 2.480 RON, cheltuieli de judecată,
către municipiul Brașov, prin primar.
În motivarea
hotărârii se arată că, potrivit evidențelor de Carte
funciară nr. x Brașov, reclamanta este înscrisă sub B304 și
B+318 cu trimitere la A+505, nr. top 9.060/1/7/II, A+508, nr. top 9.060/1/7/IV,
A+513, nr. top 9.060/1/7/X și A+514, nr. top 9.060/1/7/XI, cu cota de 6,80
% din 0,8% din PUCG și 6,80% din PUCS pentru lotul II, cota de 13,9% din
0,8% din PUCG și 13,9% din PUCS pentru lotul V, cota de 1,93% din 0,8% din
PUCG și 1,93 din PUCS pentru lotul X și cota de 1,90 % din 0,8% din
PUCG și 1,90 din PUCS pentru lotul XI, cu referire la construcțiile
aflate pe aceste numere topografice.
Părțile
de uz comun generale și speciale, inclusiv terenul construit și
neconstruit sunt cele prevăzute la A+183 din aceeași carte
funciară, cu trimitere la nr. top 9.103/1, cum rezultă din
mențiunile finale ale colii A.
Din
procesul-verbal de negociere directă și cel de adjudecare în favoarea
reclamantei, rezultă că aceasta a dobândit dreptul de proprietate
asupra celor patru loturi în litigiu, fără a rezulta identificarea
cadastrală a terenului aferent, deși în procesul-verbal de adjudecare
la licitație se menționează suprafața de 216,84 mp pentru
lotul X și 213,46 mp pentru lotul XI, teren situat în Brașov.
Instanța
a constatat că dreptul reclamantei nu este individualizat prin elemente de
carte funciară care să conducă la concluzia că este
deținut în proprietate exclusivă în materialitatea lui și starea
de coproprietate cu privire la teren și părțile de uz comun
general și special cum sunt descrise în cartea funciară, că nu a
procedat la ieșirea din indiviziune asupra bunurilor sale, operațiune
juridică ce ar fi stabilit dreptul concret și exclusiv asupra
acestora pentru a da posibilitate instanței să verifice în ce
măsură acest drept este uzurpat, în cadrul prezentei acțiuni în
revendicare și, de asemenea, starea de coproprietate asupra imobilelor
determină imposibilitatea dovedirii de către reclamantă a
calității acesteia de titulară exclusivă a dreptului de
proprietate vizând imobilele în litigiu întrucât, în raporturile dintre
coproprietarii aflați în indiviziune, toate părțile sunt
proprietari asupra cotelor ideale deținute de aceștia și nici
unul dintre ei nu cunoaște întinderea efectivă a dreptului.
Curtea de
Apel Brașov, secția civilă, învestită cu soluționarea
apelului declarat de reclamanta SC A. SRL, prin Decizia nr. 730/Ap din 20 mai
2016, a admis calea de atac, a anulat sentința în tot și, drept
consecință, a respins excepția lipsei calității
procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și
a constata ca lipsită de efecte cererea de aderare la apelul principal
formulată de pârâta SC E. SRL pentru considerentele ce urmează.
Anterior
pronunțării deciziei, prin Încheierea de ședință de la
10 mai 2016 a fost respinsă excepția tardivității
declarării apelului, reținându-se respectarea dispozițiilor art.
284 C. proc. civ.
Excepția
lipsei calității procesuale active a reclamantei SC A. SRL a fost
admisă cu motivarea că aceasta nu a dovedit un mod de dobândire a
dreptului de proprietate exclusivă și nici întinderea în
materialitatea sa cu privire la cota deținută din imobilele
revendicate. Ca urmare a admiterii excepției, atât acțiunea cât
și cererea reconvențională și cererea de chemare în
judecată a intervenientei S.C. F. SRL au fost respinse fără a se
soluționa fondul litigiului.
Acțiunea
în revendicare formulată de reclamantă privește cotele de
coproprietate forțată deținute asupra imobilelor identificate cu
nr. C.F. 32.989, nr. 58.555 și 58.556, iar acțiunea conține
petite privind ieșirea din indiviziune, efectuarea partajului judiciar
și un petit subsidiar în sensul acordării despăgubirilor în
cuantum de 300.000 euro și de 400.000 euro în cazul în care intrarea în
posesie nu mai este posibilă. În dovedirea cotelor de proprietate,
reclamanta a depus 4 extrase de carte funciară cu nr. 32.989, nr. 58.555
și 58.556 privind nr. top. 9060/1/7/II, 9060/1/7/V, 9060/1/7/X,
9060/1/7/XI, părțile de uz comun generale fiind descrise în cuprinsul
extraselor de C.F., respectiv instalații tehnologice, estacade, drumuri
uzinale, împrejmuiri, căi ferate uzinale, teren de 488.575 mp și
părțile de uz comun speciale, respectiv teren de 11.649 mp, căi
interioare de circulație, intrări comune, holuri de acces,
instalații, branșamente etc.
Nedepunerea
unui extras de C.F. cu privire la nr. top. 9103/1 nu constituie temei pentru
admiterea excepției lipsei calității procesuale active, întrucât
obiectul litigiului privește existența și înscrierea titlului de
coproprietate pentru nr. top. 9.060/1/7/II, 9060/1/7/V, 9.060/1/7/X,
9.060/1/7/XI, la dosar depunându-se copii integrale a C.F. nr. 32.322, nr.
58.556 și nr. 32989, astfel că nu se poate reține nedepunerea
situației de carte funciară ce privește nr. top. 9.103/1.
De asemenea,
neînscrierea dreptului de coproprietate a reclamantei asupra nr. top. 9.103/1
nu poate justifica inexistența dreptului atâta timp cât acesta este
înscris în CF nr. 3.2989, nr. 58.555 și 58.556. Înscrierile ulterioare
operate cu privire la nr. top. 9.103/1 nu au relevanță atâta timp cât
nu au fost operate aceste mențiuni și în cărțile funciare
de care se prevalează reclamanta, iar neconcordanța dintre
cărțile funciare poate face obiectul acțiunii în rectificare de
carte funciară, parțial promovată prin cererea
reconvențională formulată de pârâta E. SRL.
Adresa de
radiere a cotelor de proprietate de părți de uz comun asupra
imobilelor ce au fost proprietatea SC H. SRL vizează CF 32.322 și nu
mențiunile din CF nr. 32989, nr. 58.555 și 58.556, iar transformarea
unor părți de uz comun în proprietăți exclusive sau
servituți, astfel cum rezultă din declarația notarială a SC
H. SRL privește de asemenea CF-ul nr. 32.322. Pretinsa eroare de înscriere
în cărțile funciare exhibate de reclamantă, constituie de
asemenea motive în promovarea unei acțiuni de rectificare de carte
funciară.
Dispozițiile
art. 643 C. civ. permit fiecărui coproprietar să stea singur în
justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune
privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare,
textul de lege nu distinge între coproprietatea comună obișnuită
și cea forțată, astfel că apreciem că legiuitorul a
înțeles să acorde legitimare procesuală oricărui
coproprietar atât în cazul acțiunilor privind coproprietatea cât și
în cazul acțiunii în revendicare.
Cât
privește titlurile exhibate de reclamantă în dobândirea cotelor de
proprietate, titlurile fiind cele precizate la dosar de fond, respectiv,
Procesul-verbal de adjudecare din 3 noiembrie 2004 și Procesul-verbal de
negociere directă din 23 decembrie 2004 dosar fond se constată
că reclamanta apelantă a justificat calitatea sa de coproprietar, iar
excepția lipsei calității procesuale active a fost greșit
soluționată.
Deși a
reținut existența înscrierii drepturilor de coproprietate în cartea
funciară cât și cele două procese-verbale de adjudecare și
de negociere directă, prima instanță a constatat greșit
că reclamanta nu a făcut dovada individualizării dreptului prin
elemente de carte funciară. Faptul că reclamanta nu a solicitat
ieșirea din indiviziune în cazul coproprietății deținute
și partajarea bunurilor, deși această solicitare este
cuprinsă în petitul 2 al acțiunii, nu constituie un motiv întemeiat
în reținerea lipsei calității procesuale active, calitatea
procesuală fiind recunoscută prin art. 643 C. civ.
Cererea de
aderare la apel formulată de pârâta SC E. SRL privește fondul cererii
reconvenționale referitor la radierea mențiunilor de carte
funciară, inclusiv excepția nulității absolute a
Procesului-verbal de adjudecare din 3 noiembrie 2004 și a Contractului de
vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2005, excepție invocată pentru
prima oară în apel. Conform art. 293 alin. (2) C. proc. civ.,
soluționarea cererii de aderare la apel depinde de modul de
soluționare a apelului principal și, față de
dispozițiile art. 297 C. proc. civ., se va constata că prima
instanță a soluționat procesul fără a intra în
judecata fondului și față de soluționarea apelului
principal pentru motive care nu implică cercetarea fondului, în baza art.
293 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata ca lipsită de efect
cererea pârâtei de aderare la apelul principal.
Împotriva
deciziei și a Încheierii de la 10 mai 2016, au declarat recurs pârâtul
municipiul Brașov, prin primar și pârâtele SC E. SRL și SC D.
SRL.
Recurentul
municipiul Brașov, prin primar, prin recursul întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este criticată încheierea
sub aspectul greșitei soluționări a excepției
tardivității.
Se arată
că, atât cererea de chemare în judecată, cât și apelul declarat
în cauză au fost formulate de către SC A. SRL., prin lichidator judiciar,
întrucât această societate se afla în procedura de faliment.
În Dosarul
Judecătoriei Brașov nr. x/197/2013, este menționată adresa
de comunicare a actelor de procedură la Cabinet de Insolvență B.
din București.
Începând cu
data de 21 noiembrie 2014, reclamanta a fost citată prin lichidator I.
SPRL, cu sediul ales în București.
Conform
dovezii de comunicare aflată la dosarul Tribunalului Brașov,
comunicarea Sentinței civile nr. 92/S din 19 mai 2015,
pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul nr. x/62/2014* a avut
loc la sfârșitul anului 2015.
Or, apelul a
fost declarat în cauză la data de 2 martie 2016, la aproape trei luni de
la data comunicării, cu depășirea termenului de 15 zile
prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit art.
155 pct. 5 C. proc. civ. "Locul citării, Vor fi citați cei
supuși procedurii insolvenței, precum și creditorii acestora, la
domiciliul sau, după caz, la sediul acestora; după deschiderea
procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale".
Conform art.
7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, citarea părților, precum și
comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și
notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de
insolvență. Buletinul procedurilor de insolvență va fi
realizat și în formă electronică.
Conform art.
3 pct. 28 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul este persoana fizică sau
juridică, practician în insolvență, autorizat în condițiile
legii, desemnată să conducă activitatea debitorului și
să exercite atribuțiile prevăzute la art. 25 în cadrul
procedurii falimentului, atât în procedura generală, cât și în cea
simplificată.
După
intrarea în procedura insolvenței societățile nu mai pot sta în
judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii
nr. 85/2006, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun.
Citarea
și comunicarea actelor de procedură în această manieră nu
este doar o chestiune de reprezentare, ci de îndeplinire a procedurii cu partea
aflată într-o atare procedură specială.
Sub aspectul
modalității de soluționare a excepției lipsei
calității procesuale active se arată că, raportat la
obiectul acțiunii astfel cum a fost el dedus judecații de către
reclamantă, constând în revendicarea unor cote din părțile de uz
comun generale, instanța de fond a constatat în mod corect că
reclamanta nu justifică o calitate procesuală activă în
cauză.
Și
cererea de aderare la apel a fost soluționată nelegal, fiind în
dezacord cu prevederile art. 293 alin. (2) C. proc. civ., deoarece apelul
principal a fost admis, fapt care nu putea atrage o soluție de constatare
ca lipsită de efect cererea de aderare la apelul principal, formulată
de pârâta E. SRL.
Pârâta SC E.
SRL, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9
C. proc. civ., critică decizia pronunțată în apel, în
esență, sub următoarele aspecte.
Hotărârea
primei instanțe a fost comunicată reclamantei la data de 12 octombrie
2015 (procesul-verbal de la dosar primă instanță). Comunicarea
s-a făcut către C.L.I. B., la sediul lichidatorului judiciar din
București, conform prevederilor 85 pct. 5 din C. proc. civ.
Decizia
atacată și încheierea de la termenul din 10 mai 2015 sunt nelegale,
întrucât instanța de apel a interpretat și aplicat greșit atât
dispozițiile art. 87 pct. 5 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ., cât
și dispozițiile art. 18 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2006.
De asemenea,
apelul a fost soluționat greșit și sub aspectul trimiterii
cauzei spre rejudecare la prima instanță și a cercetării
fondului în același timp, motivarea fiind contradictorie, deoarece
instanța de apel stabilind că, în reglementarea noului C. civ.,
aplicabil cauzei, un singur coproprietar poate revendica întregul bun, nu mai
trebuia să continue argumentația cu referire la fondul dreptului, mai
ales că, dispunând trimiterea spre rejudecare, a considerat că apelul
incident este fără efecte.
Or, prin
apelul incident, argumentând că nu există dreptul subiectiv pretins
de reclamantă (starea de coproprietate forțată și
perpetuă), s-a negat dreptul reclamantei și, deci, calitatea
procesuală activă.
Cum prin
sentința desființată fuseseră soluționate capetele de
cerere privind revendicarea și pretențiile, motivându-se de
către prima instanță în sensul că reclamanta nu are
calitatea procesuală activă, fiindcă nu este proprietar
exclusiv, consecința soluției care se regăsește în
dispozitivul hotărârii instanței de apel este aceea a reînvestirii
primei instanțe cu atribuția de a rejudeca pricina în privința
acestor capete de cerere, respectiv de a stabili dacă reclamanta este sau
nu este titulara dreptului de coproprietate pretins.
Altfel spus,
instanța de apel, deși a pronunțat o soluție de
desființare în integralitatea ei a sentinței pronunțate în
primă instanță, prin considerentele expuse în motivarea acestei
hotărâri s-a depărtat de soluția pronunțată, procedând
la analizarea fondului capetelor de cerere ale acțiunii introductive din
moment ce analizează probele sau face remarci cu privire la dreptul
indiviz pretins de reclamantă.
Se
solicită instanței de recurs să înlăture în integralitate
considerentele prin care instanța de apel face o analiză pe fond cu
privire la primul capăt de cerere și, implicit, la rectificarea de
carte funciară, urmând ca, în ipoteza în care va aprecia că se impune
desființarea hotărârii, toate aspectele de fond ale cauzei să
fie dezlegate numai de instanța de rejudecare.
Instanța
de apel a aplicat greșit prevederile art. 643 C. civ. la o situație
de fapt nededusă judecății, deoarece reclamanta afirmă
că revendică numai cotele de coproprietate, pe care pretinde că
le deține cu titlu de P.U.C.G. asupra topului 9.103/1, fără
să revendice întreg topul 9.103/1.
Instanța
de apel a greșit fundamental din perspectiva emiterii unor ipoteze cu
privire la dreptul pretins de reclamantă, în raport de înscrierile din
cartea funciară privind proprietatea exclusivă a acesteia, dar cu
ignorarea atât a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 7/1996, care
prevăd necesitatea existenței unei cărți funciare unice
și distincte pentru proprietatea indiviză, cât și cu nesocotirea
dreptului de proprietate exclusivă al pârâtelor, în raport de înscrierile
din cartea funciară și de actele de proprietate.
În
măsură în care instanța de apel susține că reclamanta
are un titlu pentru dreptul subiectiv pretins, nulitatea absolută ar fi
condus la inexistența dreptului și ar fi dat instanței de apel
posibilitatea să nu mai trimită cauza spre rejudecare la prima
instanță, înlocuind motivarea acesteia.
Altfel spus,
față de motivarea instanței de apel, ar reieși că,
prin actul de divizare, s-au transmis drepturi de proprietate exclusivă,
dar și drepturi de coproprietate cu privire la topul 9.013/1 din foaia de
avere CF 31.322, pe care s-a mai constituit și un drept de servitute pe
timp nelimitat pentru uzul topului dominant 9060/1/7 "care constituie
patrimoniul J. SA"
Or, acesta
este actul inițial în temeiul căruia primul proprietar a transmis
dreptul de proprietate privind imobilele deținute în prezent de A. SRL.
Argumentația
instanței de apel nu poate fi primită, deoarece, lăsând de o
parte conținutul clar al actului de divizare, acesta nu poate fi
interpretat decât în sensul în care produce efecte juridice ("Actus
interpretandus estpotius ut valeat quam pereat").
Or, H. SA a
transmis J. SA un drept de servitute cu privire la PUCG, în
concordanță cu conținutul clar, expres al actului de divizare.
J. SA nu putea primi în același timp și un drept de servitute și
un drept de coproprietate, pe același teren.
În raport de
actul de divizare reclamanta nu poate pretinde altceva decât o calitate de
titular al unui dreptul real dezmembrământ al dreptului de proprietate,
adică o servitute, nicidecum o calitate de coproprietar.
Apoi, atât
timp cât consideră că nu este necesară prezentarea unui extras
CF din care asupra topului 9.103/1 să existe indiviziunea, instanța
de apel ignoră efectele juridice ale Declarației notariale din 7
iunie 2000 și neagă existența proprietății exclusive
pe topul nr. 9.103/1 la data divizării și afectarea acestuia de o
servitute în favoarea topului 9.060/1/7 din care a dobândit 4 loturi reclamanta
(în urma operațiunilor de dezmembrare).
Teoria
instanței de apel contravine scopului economic al divizării
societății H. SA și voinței părților la divizare.
De asemenea,
instanța de apel ignoră efectele de relativitate ale actului de
vânzare-cumpărare dintre J. SA și A. SRL, pentru că acesta nu
dovedește un drept indiviz, cât timp A. SRL nu putea dobândi mai mult
decât a avut J. SA în patrimoniu, iar J. SA nu a avut niciodată o
cotă parte din vreun drept de proprietate.
Recurenta SC
D. SRL, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., critică decizia pentru următoarele considerente.
Instanța
a pronunțat o soluție cu încălcarea legii, întrucât a apreciat
că reclamanta nu trebuia să-și înscrie dreptul de coproprietate
asupra topului 9.103/1, deoarece efectul constitutiv de drepturi al înscrierii
în cartea funciară, precum și cel de opozabilitate, se produc doar
dacă această înscriere se face distinct asupra topului de la foaia A
de avere, prin înscrierea efectuată la foaia B de proprietate, ceea ce
însă nu s-a întâmplat în cazul concret dedus judecații, pentru
că numai așa ar fi avut un singur titular la foaia B asupra
imobilului de la foaia A de avere, și nu înregistrări duble.
Nu s-a operat
niciun drept asupra niciunei cote din 9.103/1 de către J. SA și apoi
nici de către A. SRL, întrucât în primul rând J. SA nici nu a primit vreo
cotă din 9.103/1 prin actul de divizare, pe care să o înscrie, de la
H. SA, iar la momentul când s-a operat în cartea funciară documentația
de comasare a topurilor de la A+31, A+32 și A+125 prin formarea topului
9.060/1/7 la A+503 și apoi dezmembrarea lui în 20 de loturi la A+504-
A+523, cu Actul de CF din 16 septembrie 2004 înscris la B288-B290, cotele din
părțile de uz comun fuseseră radiate încă din anul 2000,
iar topul 9.103/1 dezmembrat în zeci de topuri, cum a arătat mai sus.
În concluzie,
J. SA nici nu ar fi putut să înscrie asupra topului 9.103/1 aceste cote
întrucât în 16 septembrie 2004 când a fost operată comasarea și
dezmembrarea în 20 de loturi, topul indicat ca fiind parte de uz comun general
având nr. 9.103/1 nici nu mai exista, fiind dezmembrat în zeci de noi topuri.
Raportat la
această situație de carte funciară, reclamanta A. SRL era cu
atât mai mult în imposibilitatea de a-și înscrie dreptul asupra cotelor
din topul 9.103/1, întrucât acesta nu mai exista, fiind dezmembrat și
parțial înstrăinat.
De asemenea,
instanța a aplicat greșit dispozițiile legale privind procedura
de citare și de comunicare a hotărârii către o societate
aflată în faliment, pronunțând o soluție nelegală de
respingere a excepției tardivității apelului, cu încălcarea
dispozițiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ.
Se
învederează că instanța a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor art. 643 din C. civ. nou, apreciind că este
posibilă formularea unei cereri de revendicare asupra unei cote ideale
și abstracte dintr-un bun aflat în coproprietate forțată,
deoarece având în vedere că revendicarea este acțiunea proprietarului
neposesor împotriva posesorului neproprietar, având ca finalitate reintrarea în
posesia bunului, este evident că nu se poate revendica o cotă
abstractă dintr-un bun, fiind necesară individualizarea cotei în urma
unui partaj.
De altfel, nu
este posibilă formularea unei acțiuni în revendicare de către un
singur coproprietar, însă aceasta trebuie să vizeze întregul bun
și nu doar o cotă, întrucât prin revendicare se tinde la reintrarea
în posesia bunului, ceea ce este de neconceput cu privire la o cotă
ideală și abstractă. În acest sens sunt și
dispozițiile alin. (2) al art. 643 Noul C. civ., în care se prevede
că efectele hotărârii judecătorești de admitere a
acțiunii în revendicare formulate de un singur coproprietar produce efecte
în favoarea tuturor coproprietarilor, chiar dacă nu au formulat
acțiune. În mod similar sunt și prevederile alin. (3) al
aceluiași art. 643 Noul C. civ., în care se arată că pârâtul
poate cere instanței de judecată introducerea în cauză și a
celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți.
Înalta Curte,
analizând decizia și încheierea prin raportare la criticile formulate,
reține caracterul fondat al acestora, în limita a ceea ce se va verifica
și pentru considerentele ce succed.
Prin
Încheierea de ședință de la 10 mai 2016, instanța a respins
excepția tardivității apelului declarat de reclamantă
împotriva Sentinței civile nr. 92/S din 19 mai 2015 pronunțată
de Tribunalul Brașov.
S-a
reținut că, întrucât reclamanta se află în faliment, conform
Sentinței civile nr. 2.091/SIND din 25 iunie 2014, potrivit art. 87 pct. 2
și pct. 5 C. proc. civ., citarea și comunicarea actelor de
procedură trebuia realizată la sediul principal sau al sucursalei
prin administrator judiciar, întrucât dispozițiile art. 87 precizează
doar reprezentarea societății nu și locul citării, cu
privire la care rămânea incident pct. 2 al art. 87, așa încât, în mod
nelegal s-a făcut comunicarea hotărârii la sediul lichidatorului
și nu al societății.
Prioritar
analizei modalității de soluționare a excepției
tardivității declarării căii de atac a apelului se
învederează că toate recurentele invocă nelegala
soluționare a excepției.
Se
reține, ca situație de fapt necontestată, că prin
Sentința civilă nr. 2.091/SIND din 25 iunie 2014 pronunțată
în Dosarul nr. x/62/2012 al Tribunalului Brașov s-a dispus dizolvarea SC
A. SRL precum și ridicarea dreptului său de administrare, conform
art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței.
Potrivit art.
47 alin. (4) și 7 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare al
debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea
falimentului, iar de la data intrării în faliment debitorul va putea
desfășura doar activitățile ce sunt necesare.
Societatea,
aflându-se în lichidare, iar mandatul de administrator special al lui C., fiind
redus la actele prevăzute de art. 18 alin. (2) lit. f) și g) din
Legea nr. 85/2006, hotărârea judecătorească se comunică la
sediul lichidatorului, sediu menționat în cererea de însușire a
acțiunii, comunicat de către administratorul judiciar, conform art.
87 pct. 5 C. proc. civ.
În aceste
condiții, față de dispozițiile art. 85 pct. 5 și art.
87 pct. 2 C. proc. civ., cu referire și la art. 18 alin. (1) teza a II-a
din Legea nr. 85/2006, comunicarea hotărârii primei instanțe la 12
octombrie 2015 la sediul lichidatorului B., în București, a fost
corectă.
Ca atare,
declararea apelului la 2 martie 2016, după aproximativ trei luni de la
data comunicării, s-a făcut cu încălcarea termenului de 15 zile
prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312
alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite
recursurile, va modifica decizia în parte în sensul că va respinge, ca
tardiv, apelul declarat de reclamantă, menținându-se celelalte
dispoziții.
Dat fiind
soluția ce se va pronunța, instanța constată că nu mai
are a se pronunța asupra celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursurile declarate de pârâții municipiul Brașov, prin primar, SC
E. SRL și SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 730 din 20 mai 2016 a
Curții de Apel Brașov, secția civilă.
Modifică,
în parte, Decizia nr. 730 din 20 mai 2016 a Curții de Apel Brașov,
secția civilă.
Respinge, ca
tardiv, apelul declarat de SC A. SRL. împotriva Sentinței civile nr. 92/S
din 19 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I
civilă.
Menține
celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2016.
Procesat de