ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.03.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1268/2017

HOTĂRÂRE
29.03.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1268/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1268/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 18/2015 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins apelul formulat de apelantul A., împotriva încheierii de ședință din data de 01 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/121/2014/a1 în contradictoriu cu intimații Instituția Primarului, Municipiul Galați, Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Camera de Conturi a Județului Galați, având ca obiect, alte cereri, ca nefondat.

Argumentând soluția instanța a reținut că prin încheierea din 01 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/121/2014, s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A., cu domiciliul în Galați, jud. Galați. A constatat că pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că Instituția Primarului Mun. Galați în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Jud. Galați, în temeiul dispozițiilor art. 15 raportate la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a formulat cerere de suspendare a măsurilor dispuse la pct. 9, 10, 11 și 13 lit. d) din Decizia nr. 59/2014 emisă de Curtea de Conturi a Jud. Galați, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea măsurilor anterior menționate. La data de 6 februarie 2015, numitul A. a formulat cerere de intervenție accesorie.

În raport de natura pricinii, Tribunalul a constatat că cererea de intervenție accesorie formulată de petentul A. este inadmisibilă.

Mai reține instanța că împotriva acestei încheieri a declarat apel petentul A., iar cauza în care s-a formulat cererea accesorie, vizează cererea de suspendare a măsurilor dispuse la pct. 9, 10, 11 și 13 lit. d) din Decizia nr. 59/2014 emisă de Camera de Conturi a Județului Galați pentru entitatea reprezentat de Municipiul Galați.

Reține instanța că, între drepturile intervenientului și modul de rezolvare a acestei cereri nu exista nicio legătură.

Or, contrar celor susținute de apelant, motivarea instanței de fond este în concordanță cu dispozițiile legale incidente, în special cu disp. art. 63 și 64 C. proc. civ. petentul nefiind parte în proces, astfel că nu putea fi luată în considerare o cerere de amânare, concluziile părților rezumându-se la admisibilitatea în principiu, care impune un cadru limitat de dezbateri și ca atare nu poate fi vorba de probe și alte dezbateri ce țin de fondul litigiului.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs apelantul A., cale de atac care formează obiectul analizei prezentei instanțe.

La termenul de judecată din 29 martie 2017, având în vedere precizările depuse la dosar de către recurent, în sensul că obiectul prezentului dosar este contestație în anuare și nu recurs, instanța a calificat calea de atac exercitată de apelantul A., ca fiind contestație în anulare.

Totodată, contestatorul a înțeles să invoce excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentei contestații în anulare.

Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Instituția Primarului, Municipiul Galați, Curtea de Conturi a României - Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Camera de Conturi a Județului Galați, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea contestației în anulare, în principal, ca inadmisibilă, în subsidiar, ca nefondată.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației

Înalta Curte, examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 131 alin. (1) și ale art. 132 C. proc. civ. din același cod, republicat, constată că excepția necompetenței materiale, din perspectiva dispozițiilor mai sus-menționate, aceasta este întemeiată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În materie de competență a instanțelor judecătorești funcționează principiul legalității, competența fiind determinată prin lege, iar în materie de competență materială, normele care o reglementează au un caracter imperativ.

Așadar, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Potrivit art. 505 alin. (1) C. proc. civ. competența de soluționare a contestației în anulare revine instanței care a pronunțat hotărârea atacată, indiferent de motivul invocat.

Așadar, efectul cererii de contestație în anulare constă în reînvestirea instanței care a pronunțat hotărârea atacată, deschizând posibilitatea acestei instanțe de a-și retracta propria hotărâre.

Pe cale de consecință, dat fiind caracterul contestației în anulare, de cale de atac de retractare, revine instanței care a pronunțat hotărârea atacată să soluționeze o astfel de cerere.

Față de cele expuse anterior, constatând că hotărârea atacată cu prezenta contestație în anulare - Decizia nr. 18/2015 din 28 mai 2015 a fost pronunțată de Curtea de Apel Galați, competența de soluționare a prezentei contestații în anulare revine acestei instanțe.

Temeiul de drept al soluției pronunțate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art . 505 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va declina competența de soluționare a contestației în anulare formulată de A. în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de contestator.

Declină soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul A. împotriva Sentinței nr. 18 din 28 mai 2015 a Curții de Apel Galați, secția de contencios, administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2017.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1276/2017
493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței civile
ÎCCJ 2018-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3578/2018
Asupra perimării de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 13.08.2015 pe rolul Tribunalului Galați, secția contencios administrativ
ÎCCJ 2015-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1843/2015
Asupra cererii de revizuire; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin Sentința nr. 43/2012 din 26 ianuarie 2012, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins contes
ÎCCJ 2020-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4689/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 23 septembrie 2016 pe rolul Curții de Apel Galați, secț
ÎCCJ 2018-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 61/2018
ți prin Primar. 4. Apelantul, Municipiul Galați - prin Primar a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, obligarea pârâtei la plata sumei de 141.982,53 RON reprezentând accesorii, respectiv dobânda legala. 5. Apelanta A. S.A. a arăta
Sursă