ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2017

Decizia nr. 1072/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2016 pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, reclamanta SC A. SA a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 991.188,82 lei, cu titlu de daune, reprezentând prejudiciul cauzat prin obligarea societății reclamante la restituirea în natură a terenului aferent Vilei x, sumă ce se solicită a fi actualizată cu indicele de inflație, pentru perioada cuprinsă între momentul predării imobilului și momentul plății efective.

Prin sentința civilă nr.

59 din 21 septembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, s-a

admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, a fost obligată pârâta B. (fosta C.) să plătească reclamantei suma de suma de 1.030.439,89 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin preluarea din patrimoniul reclamantei a imobilului, Vila x - construcție cu teren aferent situat în Sovata, județul Mureș înscris în C.F., în suprafață de 4345,83 mp, fiind restituit în natură fostului proprietar. S-a dispus actualizarea sumei de mai sus cu indicele de inflație corespunzător intervalului 3 martie 2016 și data plății efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 15.299,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr.

79/A din 9 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins

apelul formulat de pârâta B. (fosta C.).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. (fosta C.).

Prin motivele de recurs, recurenta a formulat, în esență, următoarele susțineri:

Decizia instanței de apel este greșită, în primul rând, sub aspectul respingerii excepției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art. 32

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, potrivit cărora termenul de prescripție este de 3 luni de la data la care a rămas definitivă și irevocabilă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului pentru care se solicită despăgubirile.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât despăgubirile se pot acorda numai în situațiile în care imobilele care au ieșit din patrimoniul societății se regăsesc valoric și în capitalul social.

Despăgubirile puteau fi solicitate doar la valoarea amortizată a imobilului, prin scăderea din valoarea contabilă a amortizării acestuia pe perioada exercitării atributelor dreptului de proprietate, atribute exercitate de la data înființării societății până la data punerii în executare a sentinței de retrocedare.

În susținerea criticilor sale, recurenta invocă Decizia nr. 18/2011 pronunțată în recurs în interesul legii de secțiile unite ale Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Mai susține recurenta că nu a deținut calitatea de proprietar al bunurilor aflate în patrimoniul societății, ci doar cea de acționar în numele statului, iar prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni din 18 mai 2001, B. a vândut 82,17% din valoarea capitalului social al societății intimate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 24 aprilie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 11 mai 2017, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 26-27 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 19 iunie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 18 din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede:„În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1

lit. a)

-

i)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.”

În cauză, prezenta acțiune, având ca obiect pretenții, constituie o cerere evaluabilă în bani.

Valoarea obiectului litigiului are valență atât sub aspectul determinării competenței, cât și sub aspectul stabilirii căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în aceste cauze.

Conform dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Pe de altă parte, art. 98 alin. (2) C. proc. civ. prevede că: „Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.”

În speță, unicul

petit al cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la plata sumei de 991.188,82 lei, cu titlu de daune, valoare ce se situează sub pragul de 1.000.000 lei, prevăzut de art. 18 din Legea nr. 2/2013.

Faptul că instanța de fond a admis acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei o sumă ce se situează peste acest prag, rezultată din actualizarea cu indicele de inflație, nu prezintă relevanță în stabilirea căilor de atac din perspectiva dispozițiilor art. 98 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății.

Având în vedere dispozițiile legale menționate

, întrucât

valoarea obiectului prezentei cauze este sub pragul de 1.000.000 lei prevăzut de

dispozițiile art. 18 din Legea nr. 2/2013, actualizate prin O.U.G. nr. 95/2016, hotărârea curții de apel nu este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei civile nr. 79/A din 8 februarie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei civile nr. 79/A din 8 februarie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2017.