ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2017

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2017

HOTĂRÂRE
14.09.2017
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 831/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

831/2017

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 174/F din data de 04 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017* a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 1 februarie 2017 de Curtea de Justiție Edinburgh pe numele persoanei solicitate A.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile britanice, cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a amânat predarea persoanei solicitate A. până la soluționarea definitivă a cauzei penale care face în prezent obiectul Dosarului nr. x/P/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, urmând ca în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu executare efectivă în această cauză, predarea să fie amânată până la momentul liberării condiționate sau a executării pedepsei la termen.

A revocat măsura arestării în vederea predării dispusă în baza Mandatului de Aplicare a Pedepsei nr. 60/EAW din 2 august 2017 emis de Curtea de Apel București.

A dispus punerea în libertate a persoanei solicitate, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

A dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, urmând ca noul mandat de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută și arestată în prezenta cauză de la data de 1 august 2017 la zi.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

La data de 01 august 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2/2017 (nr. x/2017), a fost înregistrată cererea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, având ca obiect procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis 01 februarie 2017 de către autoritățile judiciare din Marea Britanie față de numitul A., alias B., urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. de art. 4 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 1973 și neprezentarea în fața tribunalului cu încălcarea condițiilor privind cauțiunea, prev. de art. 27 alin. (1)

A

din C. proc. pen. scoțian.

În cuprinsul sesizării, s-a precizat că împotriva numitului A., alias B. s-a emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea pe teritoriul Marii Britanii de infracțiuni de trafic de droguri și neprezentarea în fața tribunalului cu încălcarea privind cauțiunea, autoritățile judiciare române fiind informate prin intermediul semnalării introduse în sistemul informatic Schengen.

Potrivit procesului-verbal întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 1 august 2017 în Dosarul nr. x/II-5/2017, s-a reținut că potrivit înscrisurilor prezentate de organele de poliție, numitul A., alias B. a fost depistat la data de 01 august 2017 în timp ce încerca să iasă din România prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, prezentându-se organelor de poliție din cadrul Secției Punctului de Frontieră Giurgiu sub identitatea de B., născut în Londra - Marea Britanie și s-a legitimat cu pașaportul de către autoritățile judiciare britanice.

Pe numele A., alias B., figura alerta introdusă în Sistemul Informatic Schengen ca urmare a mandatului european de arestare emis la data de 01 februarie 2017 de către autoritățile judiciare engleze, persoana căutată a fost predată la aceeași dată lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu - Serviciul de Investigații Criminale.

În vederea stabilirii identității persoanei solicitate, s-a procedat la examinarea dactiloscopică comparativă a amprentelor digitale ale numitului A. transmise de autoritățile judiciare engleze și a impresiunilor papilare, model de comparație, prelevate de organele de poliție de la persoana care s-a prezentat sub identitatea de B., ocazie cu care s-a stabilit, potrivit notei preliminare de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 01 august 2017 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu - Serviciul Criminalistic că acestea au fost create de aceeași persoană.

Numitului

A

din Codul de procedură scoțian, fapte comise în perioada 1 octombrie 2012 - 26 februarie 2013.

Prin ordonanța de reținere nr. 98 din 01 august 2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/II-5/2017, s-a dispus reținerea numitului A., alias B., pe o durată de 24 ore, începând cu data de 01 august 2017 până la data de 02 august 2017.

La data de 02 august 2017, numitului A., alias B., i s-a adus la cunoștință obiectul cauzei, elemente ce au fost precizate în semnalarea SIS, dreptul de a fi asistat și motivele pentru care a fost reținut.

La dosarul cauzei au fost atașate lucrarea înregistrată sub nr. x/II-5/2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ce conține semnalarea în sistem informatic transmisă prin fax, mandatatul european de arestare, mandatul de arestare nr. 60/EAW din 02 august 2017, prin care persoana solicitată A., alias B. a fost reținută în vederea predării pentru o perioadă de 30 de zile, de la 02 august 2017 până la 31 august 2017, inclusiv.

La termenul din 02 august 2017, persoana solicitată A., alias B. a declarat că nu este de acord să fie predată autorităților din Marea Britanie, nu renunță la regula specialității și nu are obiecțiuni cu privire la identitate.

A mai menționat că dorește să-și întemeieze o familie în România și că dacă ar fi predat autorităților engleze, ceilalți membri ai grupului infracțional i-ar crea probleme; este specialist IT și dorește să dezvolte în România un business; a mai apreciat că descrierea faptei nu este făcută în mod corect și consideră să se cunoască faptul că persoane din grupul infracțional din care a făcut parte au fost judecate.

Prin sentința nr. 162 din data de 2 august 2017 a Curții de Apel București a fost admisă cererea autorităților judiciare britanice și s-a dispus predarea persoanei solicitate A., alias B., autorităților judiciare ale Marii Britanii în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 01 februarie 2017 de Curtea de Justiție Edinburgh, cu respectarea regulii specialității, în vederea cercetării acesteia pentru infracțiunea de trafic de droguri, precum și arestarea în vederea predării a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență că cererea îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi admisă, că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de refuz a executării prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004 și că argumentele aduse de persoana solicitată în sprijinul respingerii cererii de predare (lipsa consimțământului la predare, limitele de pedeapsă mari prevăzute de legea penală britanică pentru fapta de care este acuzat, viața privată de care beneficiază cel solicitat pe teritoriul României) nu sunt întemeiate.

Prin Decizia nr. 753 din 16 august 2017 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost admisă contestația declarată de persoana solicitată împotriva sentinței menționate, s-a dispus desființarea acesteia cu privire la soluția de admitere a cererii autorităților judiciare britanice și la dispoziția de predare a persoanei solicitate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a reținut în decizia menționată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 112 rap. la art. 58 alin. (1)-(5) și (7) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării sau predarea temporară a persoanei solicitate. În acest sens, instanța de control judiciar a arătat că prin ordonanța din 2 august 2017 a Inspectoratul de Poliție a Județului Giurgiu s-a dispus începerea urmăririi penale față de persoana solicitată sub aspectul infracțiunilor de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals și fals privind identitatea, fiind format Dosarul nr. x/P/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

S-a arătat, în esență, că prima instanță nu a avut în vedere existența acestui dosar și efectele sale asupra cererii de predare a persoanei solicitate, astfel că se impune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București, care va analiza cererea de predare luând în considerare toate aspectele legate de situația juridică a persoanei solicitate.

Ca urmare a acestei decizii, în vederea rejudecării, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a format Dosarul cu nr. x/2/2017*.

În rejudecare, Curtea de Apel București a efectuat verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu privind situația Dosarului nr. x/P/2017 (fila 36, 39 dosar Curtea de Apel București). De asemenea, la termenul din 4 septembrie 2017, persoana solicitată a arătat că își menține integral poziția expusă în primul ciclu procesual, în sensul că nu are obiecțiuni privind identitatea, nu renunță la regula specialității și nu este de acord să fie predat autorităților britanice.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut că mandatul european de arestare emis la 1 februarie 2017 de autoritățile judiciare britanice îndeplinește condițiile prevăzute de art. 86 din Legea nr. 302/2004, în sensul că acesta are la bază o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus arestarea persoanei solicitate, în cuprinsul său este precizată identitatea persoanei solicitate, care nu a ridicat de altfel obiecțiuni sub acest aspect și, totodată, sunt indicate infracțiunile care au stat la baza luării față de aceasta a măsurii privative de libertate.

Sub acest ultim aspect, Curtea de Apel București a constată că, în mandatul european de arestare se rețin în sarcina persoanei solicitate următoarele infracțiuni:

- la 1 octombrie 2012 și 29 octombrie 2012 în Flat 5/1, 24 High Street Glasgow și în alte părți, A. împreună cu alte persoane au fost implicați în livrarea unei substanțe narcotice și anume Cannabis Resin, drog din clasa B cu încălcarea Legii privind folosirea ilegală de Stupefiantelor din 1971 secțiunea 4 lin. (3), lit. b). El a fost testat după o operațiune de supraveghere efectuată de poliție. Au fost confiscate 20 de kg de cannabis de la adresa în Flat 5/1, 24High Street Glasgow.

- în 26 februarie 2013 acuzatul A. care a fost eliberat pe cauțiune în 14 noiembrie 2012 cu condiția să se prezinte în fața tribunalului High Court of - Justiary din Glasgow la ședința la care fusese citat legal - cu încălcarea condițiilor privind cauțiunea C. proc. pen. Scoțian din 1995 secțiunea 27 alin. (1)

A

.

Curtea a constatat că prima infracțiune expusă în cuprinsul mandatului se regăsește printre cele indicate expres de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, pentru care nu este necesară verificarea condiției dublei incriminări, respectiv traficul de droguri (pct. 5). Oricum, infracțiunea de trafic de droguri este incriminată și de disp. art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Cea de a doua infracțiune, constând în încălcarea condițiilor privind cauțiunea nu se numără nici printre cele prev. de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și nici nu este incriminată de legislația națională, astfel încât instanța a limitat executarea mandatului european de arestare doar la prima infracțiune.

Instanța a constatat că, în cauză, nu este incident nici unul din motivele de refuz al executării prevăzute de dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, iar argumentele invocate de persoana solicitată, prin apărător, în sensul respingerii cererii de predare sunt nefondate.

Astfel, referitor la împrejurarea că predarea persoanei solicitate autorităților britanice i-ar afecta viața de familie (acesta susține că ar fi tatăl unui copil minor de naționalitate română, deși în certificatul de naștere al acestuia nu există nici o mențiune referitoare la numitul A., fila 11 Dosar nr. x/2/2017 al Curții de Apel Buc.), Curtea a apreciat că simpla predare a unui cetățean străin care nu a dovedit că ar fi avut o reședință stabilă și constantă pe teritoriul României către statul său de origine în vederea participării sale la un proces penal în cadrul căruia este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de trafic de droguri este o ingerință prevăzută de lege și proporțională cu scopul urmărit. Totodată, ingerința menționată are doar caracter temporar și nu este de natură să îi afecteze persoanei solicitate în însăși substanța sa dreptul la viață privată.

Cu privire la baza legală a predării persoanei solicitate autorităților britanice, Curtea a constatat că aceasta este reprezentată de Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, transpusă în legislația română prin Legea nr. 302/2004 și în nici un caz de Tratatul de extrădare din 9 mai 1893 încheiat între România și Marea Britanie, astfel cum a invocat persoana solicitată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. În mod evident, dispozițiile deciziei-cadru menționate au înlocuit cele ale Tratatului din anul 1893, după cum rezultă cu claritate din prevederile art. 31 alin. (1) și (2) din decizia-cadru.

Referitor la susținerea persoanei solicitate în sensul că mandatul european de arestare ar fi trebuit supus unui examen de regularitate efectuat de Ministerul Justiției, instanța a constatat că nici una dintre dispozițiile art. 96-114 din Legea nr. 302/2004 nu impune o astfel de procedură.

În ce privește susținerea persoanei solicitate în sensul că mandatul european de arestare ar avea la bază doar infracțiunea de încălcare a condițiilor privind cauțiunea - faptă care nu este incriminată de legea română - și nu și infracțiunea de trafic de droguri, Curtea a apreciat că aceasta este vădit nefondată. Astfel, în cuprinsul mandatului se menționează cu claritate că acesta vizează două infracțiuni, inclusiv cea de trafic de droguri, iar circumstanțele săvârșirii acesteia precum și dispozițiile legale aplicabile au fost descrise la punctul e) al aceluiași mandat. Drept urmare, nu există nici o îndoială cu privire la faptele pentru care se cere predarea numitului A.

Împrejurarea că inițial față de acesta nu se dispusese arestarea, ci doar un tip de liberare pe cauțiune, iar ulterior, datorită încălcării condițiilor acestei măsuri, s-a decis privarea sa de libertate, nu schimbă cu nimic faptul că acesta este cercetat și pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de droguri. La fel, nici împrejurarea că încălcarea condițiilor cauțiunii reprezintă o faptă penală conform legii britanice nu afectează în vreun fel existența infracțiunii inițiale de trafic de droguri care a determinat de altfel plasarea sa sub măsura liberării pe cauțiune.

Având în vedere cele arătate, Curtea a apreciat că nu există nici un impediment pentru a se dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile britanice, cu respectarea regulii specialității.

În același timp însă, reținând că persoana solicitată este cercetată și de autoritățile naționale pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul României - tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals și fals în Dosarul nr. x/P/2017 al parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cauză în care s-a dispus și arestarea sa preventivă la data de 25 august 2017 - Curtea a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1)-(5) și (7) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării.

În aceste condiții, constatând și că dispozițiile legale menționate nu acordă instanței nici un drept de apreciere privind oportunitatea predării persoanei solicitate autorităților britanice, Curtea a dispus cu privire la persoana solicitată amânarea predării sale până la soluționarea definitivă a cauzei penale care face în prezent obiectul Dosarului nr. x/P/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, urmând ca în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu executare efectivă în această cauză, predarea să fie amânată până la momentul liberării condiționate sau a executării pedepsei la termen.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele invocate în contestația declarată de persoana solicitată A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent, pentru instrumentarea procedurilor penale.

În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz. A proceda altfel, ar însemna să se încalce principiul recunoașterii și încrederii reciproce, ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că, la data de 01 februarie 2017 s-a emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, prev. de art. 4 alin. (3), lit. b) din Legea nr. 1973 și neprezentarea în fața tribunalului cu încălcarea condițiilor privind cauțiunea, prev. de art. 27 (1)

A

din C. proc. pen. scoțian, fapte comise în perioada 1 octombrie 2012 - 26 februarie 2013.

Astfel, din cuprinsul acestuia rezultă că

în sarcina persoanei solicitate se rețin următoarele infracțiuni:

- la 1 octombrie 2012 și 29 octombrie 2012 în Flat 5/1, 24High Street Glasgow și în alte părți, A. împreună cu alte persoane au fost implicați în livrarea unei substanțe narcotice, drog din clasa B cu încălcarea Legii privind folosirea ilegală de Stupefiantelor din 1971 secțiunea 4 alin. (3), lit. b). El a fost testat după o operațiune de supraveghere efectuată de poliție. Au fost confiscate 20 de kg de cannabis de la adresa în Flat 5/1, 24High Street Glasgow.

- în 26 februarie 2013 acuzatul A. care a fost eliberat pe cauțiune în 14 noiembrie 2012 cu condiția să se prezinte în fața tribunalului High Court of - Justiary din Glasgow la ședința la care fusese citat legal - cu încălcarea condițiilor privind cauțiunea C. proc. pen. Scoțian din 1995 secțiunea 27 alin. (1)

A

.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, printre faptele care dau loc la predare, la pct. 5 se regăsește și infracțiunea de

trafic de droguri

, cuprinsă în

mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.

, infracțiune pentru care nu este necesară verificarea condiției dublei incriminări.

De altfel, în ceea ce privește cea de-a doua infracțiune reținută în cuprinsul mandatului, respectiv

neprezentarea în fața tribunalului cu încălcarea condițiilor privind cauțiunea, Curtea de Apel București

a constat că aceasta nu se numără printre cele prev. de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și nu este incriminată de legislația națională, astfel că a limitat executarea mandatului european de arestare doar la infracțiunea de

trafic de droguri.

În ceea ce privește criticile apărării privind identitatea persoanei solicitată acestea sunt nefondate, având în vedere că la interpelarea Înaltei Curți, în sensul de a preciza dacă își menține poziția procesuală avută în fața Curții de Apel București la termenul din 04 septembrie 2017, respectiv că nu are obiecțiuni privind identitatea și că nu este de acord să fie predat autorităților judiciare din Marea Britanie, contestatoarea persoană solicitată A., prin interpret, a precizat că își menține această poziție.

Totodată, în acest sens, se reține că în vederea stabilirii identității persoanei solicitate, s-a procedat la examinarea dactiloscopică comparativă a amprentelor digitale ale numitului A. transmise de autoritățile judiciare engleze și a impresiunilor papilare, model de comparație, prelevate de organele de poliție de la persoana care s-a prezentat sub identitatea de B., ocazie cu care s-a stabilit, potrivit notei preliminare de constatare tehnico-științifică dactiloscopică din 01 august 2017 de către Inspectoratul de Poliție al Județului Giurgiu - Serviciul Criminalistic că acestea au fost create de aceeași persoană.

Prin urmare, instanța de control judiciar, similar primei instanțe, apreciază că nu există niciunul dintre motivele de refuz obligatorii prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, sau facultative enumerate la art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind punerea în executare a mandatului european de arestare.

Potrivit art. 112 alin. (1) în referire la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, „în situația în care persoana solicitată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen”.

Această dispoziție instituie un caz obligatoriu de amânare a predării, în ipoteza în care persoana solicitată este cercetată penal într-o altă cauză aflată pe rolul autorităților judiciare române.

Astfel, reținând că persoana solicitată este cercetată și de autoritățile naționale pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul României (tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals și fals în Dosarul nr. x/P/2017 al parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cauză în care s-a dispus și arestarea sa preventivă la data de 25 august 2017), Curtea de Apel București a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1)-(5) și (7) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării.

Prin urmare,

pentru respectarea drepturilor persoanei solicitate,

în mod corect, curtea a dispus amânarea predării sale până la soluționarea definitivă a cauzei penale care face în prezent obiectul Dosarului nr. x/P/2017 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, urmând ca în cazul în care persoana solicitată va fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu executare efectivă în această cauză, predarea să fie amânată până la momentul liberării condiționate sau a executării pedepsei la termen.

În raport cu argumentele prezentate și reținând că predarea nu este condiționată de acordul de voință al persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanța de fond a constatat îndeplinite condițiile privind admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare, motiv pentru a dispus conform dispozitivului, arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, urmând ca noul mandat de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor ce au justificat amânarea predării, conform art. 107 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 174/F din data de 04 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017*.

Va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150 lei, va rămâne în sarcina statului, iar onorariul interpretului de limbă engleză se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 174/F din data de 04 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2017*.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 150lei, rămâne în sarcina statului.

Onorariul interpretului de limbă engleză se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 septembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 841/2018
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 197/F din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 103 alin. (6) și art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată,
ÎCCJ 2023-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2023
i, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii. Analizând contestația formulată de persoana condamnată A., în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte constată ur
ÎCCJ 2017-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 387/2017
Decizia nr. 387/2017 Deliberând asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200/PI din 16 martie 2017 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 107 alin. (
ÎCCJ 2017-03-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 288/2017
apel a reținut că, prin sentința penală nr. 11 din data de 23 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/39/2017, în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a fos
ÎCCJ 2017-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1188/2017
Decizia nr. 1188/2017 Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 245 din 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis c
Sursă