ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 468/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

468/2017

Deliberând

asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 21 mai 2014 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. prin

administrator judiciar B. SPRL a solicitat obligarea pârâtei CN C. SA la plata

sumei de 1.090.831,70 lei, compusă din factura de penalitate nr. x din 31

decembrie 2013 și tabel de calcul al penalităților aferent,

facturile nr. x1 din 24 februarie 2012, nr. x2 din 26 martie 2012, nr. x3 din

25 aprilie 2012, nr. x4 din 25 februarie 2013, nr. x5 din 15 martie 2013, nr.

x6 din 15 martie 2013, nr. x7 din 25 aprilie 2013, nr. x8 din 24 mai 2013, nr.

x9 din 19 iunie 2013, nr. x10 din 23 iulie 2013, nr. x11 din 19 august 2013,

nr. x12 din 25 octombrie 2013, nr. x13 din 18 noiembrie 2013, neîncasate la

scadență și care fac obiectul calcului de penalitate.

Prin

Sentința nr. 127 din 10 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/101/2014, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta A. prin administrator judiciar B. SPRL, în contradictoriu

cu pârâta CN C. SA și a fost obligată pârâta la plata sumei de

1.090.831,70 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 31 decembrie

2013 către reclamantă.

Pentru a

pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în

esență, că debitoarea pârâtă a recunoscut faptul că

datorează suma de 1.090.831,70 lei și, ca atare, având în vedere

și prevederile art. 7, 8 și 20 din contractul nr. C137 din 08 aprilie

2011 încheiat între părți, a apreciat că cererea de chemare în

judecată este întemeiată, motiv pentru care a admis acțiunea.

La data de 30

decembrie 2014, pârâta CN C. SA a formulat cerere de completare a

Sentinței nr. 127/2014 pronunțată de Tribunalul Mehedinți,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună completarea acestei sentințe și cu motivarea respingerii

excepției necompetenței teritoriale în considerentele hotărârii

și menționarea în dispozitiv a respingerii acestei excepții.

Prin

Sentința nr. 1 din 9 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul

Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, s-a respins cererea de completare a sentinței, cu

argumentarea că aceasta este neîntemeiată deoarece instanța a

respins motivat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Mehedinți, în partea introductivă a Sentinței nr. 127 din 10

octombrie 2014. S-a reținut că încuviințarea unei cereri de

completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă

exclusiv atunci când instanța a omis să se pronunțe și nu a

soluționat un capăt de cerere principal sau accesoriu, ori o cerere

conexă sau incidentală.

Împotriva

acestor sentințe a declarat recurs, ulterior fiind calificat drept apel,

pârâta CN C. SA.

Prin Decizia

nr. 843/2015 din 1 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a

civilă, a respins ca lipsite de interes apelurile declarate de pârâta CN

C. SA împotriva Sentințelor nr. 127/2014 din 10 octombrie 2014 și nr.

1/2015 din 9 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Mehedinți,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea

acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență,

că pârâta a recunoscut la instanța de fond pretențiile

solicitate de către reclamantă, astfel încât s-a constatat că

apelul promovat împotriva sentințelor evocate este lipsit de interes,

apreciindu-se că în speță nu este îndeplinită una dintre

condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile art. 33 C.

proc. civ., respectiv ca interesul să fie personal.

La data de 24

decembrie 2015, recurenta-pârâtă CN C. SA a formulat recurs împotriva

Deciziei nr. 843/2015 din 5 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, secția a II-a civilă, și a Sentințelor nr.

127/2014 din 10 octombrie 2014 și nr. 1/2015 din 9 ianuarie 2015

pronunțate de Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, acesta fiind depus la curtea de

apel.

În raport cu

dispozițiile art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut în

raportul întocmit asupra admisibilității în principiu că a fost sesizată

cu un recurs declarat de pârâtă împotriva Deciziei nr. 843/2015 din 5

noiembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă,

iar în ceea ce privește atacarea cu recurs a Sentințelor nr. 127/2014

din 10 octombrie 2014 și nr. 1/2015 din 9 ianuarie 2015 ale Tribunalului

Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, cu precizarea că sentințele evocate au fost supuse

controlului judiciar, Curtea de Apel Craiova pronunțându-se asupra lor

prin Decizia nr. 843 din 5 noiembrie 2015.

Recurenta-pârâtă

și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3

și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea acestuia astfel cum a

fost formulat, casarea deciziei și trimiterea cauzei instanței

competente teritorial în vederea judecării litigiului.

Criticile de

nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., astfel cum au putut fi extrase din memoriul de recurs vizează

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1616 - 1617 C. civ., în

temeiul cărora s-a solicitat să se constate intervenirea

compensației de drept a datoriilor reciproce și stingerea acestora

până la concurența sumei celei mai mici dintre ele, în

speță suma totală solicitată de reclamantă prin

cererea de chemare în judecată. Totodată, s-a invocat și

aplicarea greșită a normelor vizând încadrarea societății

pârâte în categoria autorităților sau instituțiilor publice

centrale sau locale, precum și cele referitoare la încadrarea contractului

încheiat între părți.

În

susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3

C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia

recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine

publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii,

având în vedere faptul ca societatea pârâtă a invocat încălcarea unor

norme de ordine publica, de la care nu se poate deroga, nici prin acordul

părților și nici cu autorizarea instanței, interesul C. SA

de a formula apel fiind acela de a se pronunța în cauză o hotărâre

legală, care să genereze obligații și drepturi legale în

sarcina părților.

Totodată,

a precizat recurenta că, în speță, nu poate fi

reținută o competență teritorială alternativă

întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., întrucât societatea pârâtă nu

poate fi asimilată unei persoane juridice de drept public, nefiind nici

autoritate sau instituție centrală sau locală. Susține

că C. SA nu este, în speță, asimilată unei

autorități publice centrale și că în domeniul energiei

electrice autoritatea publică este ANRE.

În opinia sa,

competența materială de soluționare a cauzei aparține

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, conform art. 95 C.

proc. civ., iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt

aplicabile dispozițiile art. 107 același cod, raportat și la

obiectul dosarului care are natură civilă, izvorând din executarea

unui contract între profesioniști. Susține că C. SA nu a

încheiat un contract de natura celor menționate la art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte

a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în

principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin

raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 24 mai 2016 a fost

încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia

părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

La data de 9

iunie 2016, recurenta-pârâtă CN C. SA a depus la dosar punct de vedere

asupra raportului, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost

formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței

competente teritorial în vederea judecării acesteia.

Prin

încheierea din 18 octombrie 2016, s-a admis în principiu recursul și s-a

stabilit termen în ședință publică la data de 13 decembrie

2016, când instanța a amânat judecarea cauzei la data de 21 martie 2017,

pentru lipsă de procedură cu lichidatorul judiciar D. SPRL care

reprezintă intimata-reclamantă A.

La termenul

din 21 martie 2017 Înalta Curte, din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C.

proc. civ., a invocat motivul de casare de ordine publică constând în

încălcarea regulilor de procedură referitoare la calea de atac la

care este supusă hotărârea primei instanțe.

Analizând

decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului

de legalitate și a dispozițiilor art. 488 pct. 5 coroborat cu art.

489 alin. (3) și art. 437 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Prin

Sentința nr. 127 din 10 octombrie 2014, Tribunalul Mehedinți,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea reclamantei A. prin administrator special E. și

administrator judiciar B. SPRL și, în consecință, a obligat

pârâta CN C. SA să plătească reclamantei suma de 1.090.831,70

lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din 31 decembrie 2013.

Această

soluție a fost pronunțată ca urmare a faptului că, la data

de 11 iulie 2014, pârâta CN C. SA, în cadrul întâmpinării depuse la

dosarul cauzei, a recunoscut pretențiile reclamantei A., iar în acest sens

a solicitat aplicarea prevederilor art. 454 C. proc. civ. În

consecință, raportat la recunoașterea pretențiilor de

către pârâtă, instanța de fond a dispus obligarea acesteia la

plata debitului către reclamantă, conform prevederilor Sentinței

nr. 127 din 10 octombrie 2014.

Înalta Curte

constată că în speță sunt incidente dispozițiile art.

436 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că atunci când pârâtul a

recunoscut în tot sau în parte pretențiile reclamantului, instanța la

cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura

recunoașterii.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, aflată la dosarul Tribunalului

Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, pârâta CN C. SA a solicitat instanței să ia act de

recunoașterea societății pârâte a pretențiilor reclamantei

și să pronunțe o hotărâre în consecință, cu

aplicarea prevederilor art. 454 C. proc. civ.

Din

modalitatea de formulare, rezultă că recunoașterea pârâtului a

fost una pură și simplă, precum și totală, astfel

încât judecata nu mai putea continua, procesul finalizându-se prin darea unei

hotărâri susceptibile numai de recurs la instanța ierarhic

superioară, astfel cum prevăd dispozițiile art. 437 alin. (1) C.

proc. civ.

În ceea ce

privește argumentul pârâtei potrivit căruia recunoașterea ar fi

fost condiționată de invocarea necompetenței și de

compensația legală, Înalta Curte apreciază că acest lucru

nu influențează calea de atac, întrucât hotărârea s-a

pronunțat în baza recunoașterii pretențiilor.

În raport cu

dispozițiile legale evocate, Înalta Curte apreciază că împotriva

hotărârii de primă instanță putea fi exercitată doar

calea de atac a recursului, în competența instanței imediat

superioare tribunalului.

Verificând

actele dosarului, se constată că prima instanța a pronunțat

sentința cu recurs, însă Curtea de Apel Craiova a recalificat drept

apel calea de atac împotriva Sentințelor nr. 127 din 10 octombrie 2014

și nr. 1 din 9 ianuarie 2015 pronunțate de Tribunalul Mehedinți,

în raport cu dispozițiilor art. 466 alin. (1) coroborate cu cele ale art.

483 alin. (2) C. proc. civ. și cu cele ale art. XVIII din Legea nr.

2/20132, având în vedere caracterul patrimonial al litigiului și valoarea

obiectului cauzei de peste un miliard lei.

Înalta Curte

apreciază că, în speță, este incident art. 489 alin. (3) C.

proc. civ., referitor la motivele de casare de ordine publică, coroborat

cu art. 488 alin. (1) pct. 5 același cod, potrivit căruia o

hotărâre poate fi casată atunci când instanța a încălcat

regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea

nulității.

Procedând la

judecarea cauzei în apel, Curtea s-a situat în afara sistemului legal al

căilor de atac în materia erorilor judiciare, nesocotind în același

timp normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completului

cuprinse în art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare,

având în vedere recunoașterea pretențiilor reclamantei de către

pârâtă, Înalta Curte apreciază că în mod greșit Curtea de

Apel Craiova a soluționat prezenta cauză în apel, și nu în

recurs, cum se impunea față de argumentele expuse anterior.

În plus,

legea stabilește care sunt căile de atac, iar încălcarea

acestora constituie un atac grav la principiul legalității

căilor de atac consacrat de legea procesual civilă, în

concordanță cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția

României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Respectarea

acestui principiu obligă și la exercitarea controlului judiciar în

conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac, referitoare

la compunerea completului de judecată și la desfășurarea

judecății.

Prin urmare,

recunoașterea unor căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului

legalității și al celui constituțional al

egalității în fața legii.

Conform art.

457 C. proc. civ., care reglementează legalitatea căii de atac,

hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta.

Sub acest

aspect, normele procesuale privind sesizarea instanțelor

judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În

consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul

art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 437 alin. (1) același cod,

văzând și art. 488 pct. 5 raportat la art. 489 alin. (3) C. proc.

civ. va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecare Curții de Apel Craiova, ca instanță de recurs.

Reținerea

acestui motiv de casare face inutilă cercetarea motivelor de nelegalitate

invocate de recurenta-pârâtă și întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct.

3 și 8 C. proc. civ., care vor fi analizate de instanța de recurs, cu

ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta CN C. SA împotriva Deciziei nr. 843/2015 din 5

noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a

II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, ca instanță de recurs.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 martie 2017.

Procesat

de GGC - CT