ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 405/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 405/2017

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a civilă la data de 2 octombrie 2002 sub nr. x/2002, reclamanta A. SA -

prin lichidator D., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea

acestuia la plata sumei de 1.000.000 lei - RON (10.000.000.000 lei vechi -

ROL), reprezentând creditul acordat, reactualizată cu dobânda legala, la

data stingerii obligației de plată, precum și a cheltuielilor de

judecată.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe prevederile art. 942, art. 969, art. 1088 C. civ. și

art. 720 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr.

5762 din 23 aprilie 2003 pronunțată în dosarul nr. x/2003, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

formulată de reclamanta A. SA - prin lichidator D..

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a

susținut că a acordat debitorului-pârât un credit de 10 miliarde lei

pe termen de 30 zile, în baza contractului de credit nr. x din 21 august 2001,

în aceeași zi creditând contul acestuia, conform fișei de cont, la

dosarul cauzei reclamanta depunând o cerere de credit semnată

indescifrabil, pe numele pârâtului, precum și o copie a contractului de

credit din 21 august 2001, ce nu purta ștampila băncii.

Din înscrisurile aflate la dosarul

cauzei, rezultă că pârâtul nu a rambursat din surse proprii creditul,

ci prin transferuri succesive de sume prin conturi ale unor persoane fizice

și juridice. Așadar, reclamanta își invocă practic propria

culpă, de vreme ce toate operațiunile s-au desfășurat prin

transferuri bancare. Din fișa de cont depusa chiar de reclamantă

rezulta că soldul debitor al pârâtului este zero, ceea ce înseamnă ca

așa-zisul credit acordat a fost integral rambursat (inclusiv dobânzile

și taxele aferente).

Totodată, la dosarul cauzei se

mai afla și o adresă emisă de Parchetul Național

Anticorupție către pârât din care rezulta că au fost

înregistrate mai multe plângeri împotriva fostului președinte al

băncii reclamante, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de gestiune frauduloasă, delapidare, utilizarea creditelor în alte

scopuri, tăinuire, fals și uz de fals, pârâtul figurând ca persoana

reclamată cu un prejudiciu de 51,2 miliarde lei nerecuperat, iar din

cercetările efectuate s-a constatat că în perioada 2000 - 2001 C.,

fost președinte al băncii reclamante a operat în conturile

clienților băncii, fără acordul titularilor, sumele astfel

obținute fiind folosite în scop personal sau pentru creditarea unor firme.

Pentru a acoperi săvârșirea

acestor infracțiuni, a întocmit în fals documente justificative în numele

clienților sau le-a cerut sa semneze astfel de documente sub diverse

pretexte. În ceea ce privește extrasul de cont, chiar reclamanta afirma

că nu poate fi admis în probațiune, întrucât nu are la bază

documente justificative conforme cu Legea contabilității nr. 82/1991,

din care să rezulte că rambursarea creditului s-a efectuat din surse

proprii ale împrumutatului, deși acest extras de cont a fost eliberat de

însăși reclamanta.

În acest context, coroborând probele

administrate în cauză, instanța a apreciat ca acțiunea

reclamantei nu este întemeiată, aceasta nefăcând dovada, în

condițiile art. 1169 - 1170 C. civ., a unei creanțe certe, lichide

și exigibile, cu atât mai mult cu cât valabilitatea singurului act pe care

se întemeiază acțiunea (contractul de credit) este pusă la

îndoială, chiar sub aspect penal, acesta apărând semnat doar de una

din părțile contractante, respectiv pârâtul, motiv pentru care

instanța a respins acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs A. SA prin lichidator, pentru motive de nelegalitate

circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr.

1681/R/2014 din 29 septembrie 2014 pronunțată în dosarul nr.

x/2/2004, Curtea de Apel București, a admis recursul formulat de recurenta

A. SA - prin lichidator judiciar D., împotriva Sentinței comerciale nr.

5762 din 23 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială în dosarul nr. x/2003, în contradictoriu cu

intimatul B., a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a apreciat incidente în cauză dispozițiile Legii

nr. 58/1998, în forma în vigoare la data de 21 august 2001, art. 8 lit. b)

potrivit cărora, băncile contractează credite, art. 56 potrivit

cărora, toate operațiunile de credit și garanție ale

băncilor trebuie consemnate în documente contractuale din care să

rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor

tranzacții, documente ce trebuie păstrate de bănci, prevederi

din cuprinsul cărora rezultă cerința formei scrise a contractului

de credit.

De asemenea, a reținut aplicarea

prevederilor art. 23 banca este angajată prin semnătura a cel

puțin 2 conducători, având competențele stabilite prin actul

constitutiv, sau a cel puțin 2 salariați ai băncii, împuterniciți

de conducerea acesteia. Cu privire la transferul de fonduri, al efectuării

plăților fără numerar, Curtea a reținut incidența

dispozițiilor art. 63 din lege, potrivit cărora operațiunea se

constituie ca parte a activității bancare, în scopul finalizării

decontării și prevenirii riscurilor de neplată, fiecărei

bănci revenindu-i răspunderea pentru legalitatea și disciplina

transferului de fonduri între sediile sale, sau între conturile deschise la

aceeași bancă, în condițiile evidențierii prin mijloace de

plată scripturale.

Instanța de control judiciar a

reținut că prima instanță nu a procedat la analizarea

raporturilor juridice stabilite prin contractul de credit din 21 august 2008

din perspectiva dispozițiilor legale aplicabile, simpla referire la

prevederile art. 1169 - 1170 C. civ. echivalând cu lipsa motivării și

implicit a judecării în fond a cauzei.

Față de susținerile

reclamantei și apărările pârâtei, dat fiind și stadiul

incipient al cercetării penale, instanța a apreciat că în

cauză se impune administrarea unei expertize tehnice contabile prin care

să se stabilească modalitatea în care s-a acordat și eventual

acoperit creditul, ce a format obiectul contractului menționat, precum

și destinația acestuia, destinația sumei rămase la dispoziția

pârâtului în urma plății efectuate la data acordării creditului.

În rejudecare, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a

civilă, la data de 25 noiembrie 2014 sub nr. x/3/2002, iar la termenul din

9 decembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile,

părțile nu au formulat obiecțiuni la raport.

Prin Sentința civilă nr.

3823 din 24 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/3/2002,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca

neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că ceea ce invocă reclamanta în

susținerea caracterului actual al dreptului său de creanță

este faptul că împrumutul nu a fost restituit din sursele proprii ale

pârâtului, ci prin transferuri succesive de sume prin mai multe conturi ale

unor persoane fizice și juridice.

Tribunalul a mai reținut,

însă, că reclamanta nu poate invoca în contra pârâtului caracterul

nereal sau incorect al înregistrărilor efectuate de reprezentanții

săi la acel moment, în ceea ce privește rambursarea creditului. În

raporturile juridice dintre comercianți și necomercianți, se

aplică dispozițiile C. civ. din 1864 (aplicabil contractelor încheiate

anterior datei de 1 octombrie 2011), care prevede în art. 1183, că

registrele comerciale ținute de un comerciant nu pot fi folosite împotriva

necomercianților, iar la art. 1184, că registrele unui comerciant pot

fi folosite de către necomercianți ca mijloc de probă împotriva

comerciantului căruia îi aparțin.

Astfel, numitul C. avea calitatea de

președinte al reclamantei A. SA la data de 28 septembrie 2001, astfel

că dacă acesta a consemnat în jurnalul de operațiuni bancare

faptul că a fost rambursat creditul, pârâtul poate opune cu succes reclamantei

aceste consemnări, invocând stingerea obligației de plată (în

acest sens, pârâtul a făcut referire la extrasul de cont furnizat chiar de

către reclamanta, din care rezultă că soldul debitor al contului

său este zero).

Mai mult decât atât, reclamantei îi

incumba obligația, potrivit art. 56 alin. (1) din Legea nr. 58/1998

privind activitatea bancară de a consemna toate operațiunile de

credit și garanție în documente contractuale din care să rezulte

clar toți termenii și toate condițiile respectivelor

tranzacții, precum și de a organiza transferul de fonduri în scopul

finalizării decontării și prevenirii riscurilor de neplată.

Totodată, instanța a mai

reținut că, reclamanta nu poate pretinde pârâtului restituirea sumei

împrumutate, invocând culpa sau comportamentul infracțional al

reprezentantului său, C., câtă vreme anterior a recunoscut, prin

reprezentantul său de la acel moment, că suma împrumutată a fost

recuperată, deci a confirmat stingerea dreptului său de

creanță prin plată, indiferent de persoana celui care a

făcut plata, obligația de rambursare a creditului nefiind una cu

caracter strict personal, intuitu personae.

Nu în ultimul rând, în condițiile

în care reclamantei îi incumba obligația, potrivit art. 56 alin. (1) din

Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară (în forma în vigoare la data

semnării contractului, anterioară republicării), de a consemna

toate operațiunile de credit și garanție în documente

contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate

condițiile respectivelor tranzacții, precum și de a organiza

transferul de fonduri în scopul finalizării decontării și

prevenirii riscurilor de neplată, banca purtând răspunderea pentru

legalitatea și disciplina transferului de fonduri, conform art. 63 din

aceeași lege, aceasta nu se poate prevala de propria turpitudine (a

reprezentantului său de la acel moment) în realizarea operațiunilor

de acordare și de rambursare a creditului din 21 august 2001, pentru a

obține valorificarea creanței prin prezenta acțiune împotriva

împrumutatului, eventualul prejudiciu suferit prin tranzacțiile succesive

de fonduri, dacă acestea au fost realizate doar scriptic, putând fi

recuperat pe calea unei acțiuni îndreptate împotriva persoanei vinovate de

producerea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, reclamanta A. SA prin lichidator D., iar prin Decizia

civilă nr. 1429 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanta A. SA prin lichidator D. împotriva Sentinței

civile nr. 3823 din 24 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2002.

Pentru a decide astfel, instanța

de apel a reținut că dispozițiile pe care apelanta

reclamantă și-a întemeiat prezenta acțiune și anume art.

942, art. 969 C. civ., răspunderea civilă contractuală, nu sunt

îndeplinite condițiile pentru atragerea acestui tip de răspundere.

De asemenea, instanța de apel a

reținut că, în mod eronat s-a susținut prin motivele de apel

că instanța ar fi dat "legitimitate" operațiunii de

delapidare a băncii, instanțele civile fiind sesizate cu o

acțiune în răspundere contractuală și nu cu analiza unei

fapte ce atrage răspunderea penală sau de anulare a actelor

frauduloase.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, reclamanta A. SA - prin lichidator D. Brașov a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre

rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii

acțiunii astfel cum a fost formulată.

În susținerea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta

consideră că hotărârea instanței de apel a fost dată

cu nerespectarea formelor legale, în condițiile în care, prezenta

cauză trebuia suspendată până la rămânerea definitivă

a hotărârii judecătorești din dosarul penal nr. x/3/2010, aflat

pe rolul Curții de Apel București, în faza soluționării

căii de atac a apelului, având în vedere că soluția ce se va

pronunța poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției din

prezenta cauză.

În acest context, recurenta

consideră că procedând în acest mod, instanța de apel a

încălcat formele procedurale reglementate de prevederile art. 105 alin.

(2) C. proc. civ., în sensul că trebuia judecat fondul cauzei numai

după rămânerea definitivă a hotărârii din dosarul penal,

iar din acest considerent apreciază că hotărârea este nulă,

motivul de casare în această situație fiind cel reglementat de art.

304 pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește critica

adusă în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recurenta consideră că instanța de apel, în mod eronat a

concluzionat că aceasta avea posibilitatea formulării unei

acțiuni în constatarea nulității actelor juridice sau

operațiunilor juridice prin care s-a evidențiat rambursarea

creditului, în condițiile în care reclamanta ar fi considerat că

acest contract de creditare nu îndeplinește condițiile legale sub

aspectul formei de încheiere.

Din această perspectivă,

recurenta consideră că, instanța de apel, în mod greșit a

apreciat că valabilitatea contractului de credit este pusă la

îndoială, întrucât este semnat doar de una din părțile contractante,

banca dovedind prin apărările formulate și probele administrate

existența raporturilor juridice comerciale dintre ea și pârâtul B..

De asemenea, se susține că

instanța și-a întemeiat hotărârea numai pe baza unor

constatări subiective menționate de expert în cuprinsul raportului de

expertiză judiciară contabilă efectuat în cauză, expertul

necercetând întregul fenomen delictual în vederea lămuririi situației

de fapt, ca baza a emiterii unor concluzii obiective.

Prin urmare, recurenta apreciază

că concluziile raportului de expertiza sunt subiective, nefundamentate,

iar hotărârea pronunțată în baza acestor concluzii este

lipsită de temei legal.

Analizând decizia recurată în

raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și

temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul reclamantei

A. SA - prin lichidator D. Brașov este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

din același cod, care prevăd că: "actele îndeplinite cu

neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor

declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În

cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea

se presupune până la dovada contrarie."

Critica recurentei prin care se

susține că instanța de apel a pronunțat hotărârea

atacată cu nerespectarea formelor legale, prin soluționarea apelului

ce formează obiectul prezentului recurs înainte de rămânerea

definitivă a hotărârii din dosarul penal nr. x/3/2010, în loc să

dispună suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., aspect care în opinia sa, a produs astfel un prejudiciu ce nu poate fi

îndreptat decât prin anularea hotărârii, se constată că este

nefondată.

Conform art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul recursului îl reprezintă hotărârea

pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac

"subsecventă", în sensul că nu poate fi exercitat omisso

medio.

Regula potrivit căreia recursul

nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situația în

care partea nemulțumită de soluția adoptată în primă

instanță nu a declarat apel, ci și în cazul în care

sentința a fost apelată, însă numai parțial, pentru alte

motive decât cele invocate în recurs.

În prezenta cauză, se

constată că motivul întemeiat și dezvoltat în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că

instanța de apel nu a dispus suspendarea cauzei până la

soluționarea dosarului penal nr. x/3/2010, aflat în faza apelului pe rolul

Curții de Apel București, nu a format obiectul criticilor formulate

prin motivele de apel, iar din această perspectivă nu poate fi reținută

vătămarea reclamantei în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ.

Asupra criticii formulate de

recurentă subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, recursul este admisibil atunci când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte apreciază că din

dezvoltarea acesteia rezultă că nu poate fi încadrată în motivul

de nelegalitate menționat și că critica respectivă

vizează interpretarea de probe, respectiv concluziile raportului de

expertiză tehnică contabilă administrat în cauză.

Astfel, motivele invocate nu

vizează faptul că instanța de apel ar fi interpretat greșit

termenii sau clauzele contractului de credit din 21 august 2001, ci faptul

că instanța în mod greșit, a apreciat că valabilitatea

contractului de credit este pusă la îndoială, întrucât este semnat

doar de una din partite contractante, deși banca a dovedit prin

apărările formulate existența raporturilor juridice comerciale

dintre ea și pârâtul B..

Având în vedere situația

expusă nu se poate reține că instanța de apel ar fi

interpretat greșit natura contractului de credit din 21 august 2001, cu

atât mai mult aceasta a reținut în considerentele hotărârii atacate

că, în mod eronat s-a susținut prin motivele de apel că

instanța ar fi dat "legitimitate" operațiunii de delapidare

a băncii, instanțele civile fiind sesizate cu o acțiune în

răspundere contractuală și nu cu analiza unei fapte ce atrage

răspunderea penală sau de anulare a actelor frauduloase.

În raport de cele anterior expuse,

Înalta Curte reține că, deși aparent recurenta, subsumat

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

invocat încălcarea unor norme legale, în realitate aceasta tinde la

reanalizarea situației de fapt stabilite de instanța de apel.

Astfel, situația de fapt

stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai

poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate

exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio

încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună

casarea sau modificarea soluției adoptate.

De altfel, aceasta în argumentarea

motivului de nelegalitate indicat s-a referit la administrarea probelor,

respectiv, la concluziile raportului de expertiză tehnică

contabilă, aspecte ce vizează chestiuni de netemeinicie ce privesc

fondul cauzei și nicidecum motive de nelegalitate.

Pentru ca criticile dezvoltate de

recurentă să se încadreze în ipoteza aplicării greșite a

legii, aceasta s-a aflat în situația de a demonstra încălcarea unor

norme legale în pronunțarea soluției cu argumente din care să

rezulte că, normele legale incidente nu au fost corect aplicate la

situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de

nelegalitate a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în

discuție probele și de a solicita instanței de recurs să

reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această

fază procesuală.

În acest context, nu se poate constata

că s-au încălcat dispozițiile legii pentru a fi reținute

motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și

pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei pronunțate

de Curtea de Apel București este nefondată, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta A. SA prin lichidator D. Brașov.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta A. SA prin lichidator D. Brașov împotriva Deciziei civile

nr. 1429 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 martie 2017.

Procesat

de GGC - CL