ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2018

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 208/PI din 16 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2018, în baza art. 107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 22 decembrie 2017 în Dosar nr. JI CABJI 15000035 de către Parchetul din Rodez-Franța, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acesteia către organele judiciare din Franța.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 s-a menținut starea de arest a persoanei solicitate A. dispusă prin mandatul de arestare nr. 23/PI/ME din 10 martie 2018, pe o perioadă de 15 (cincisprezece) zile începând cu data de 25 martie 2018 până în data de 08 aprilie 2018 inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.

În baza art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Franța, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar, în baza art. 8 lit. b) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, s-a dispus plata sumei de 630 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați Timiș.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 martie 2018 sub nr. x/59/2018, s-a solicitat, în baza art. 101 alin. (4) și următoarele din Legea nr. 302/2004, luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile în vederea predării, față de persoana solicitată A., arătându-se că aceasta a fost depistată la domiciliu, la 10 martie 2018, împotriva sa fiind introdusă o semnalare în vederea arestării și predării pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, de către autoritățile din Franța.

Prin încheierea de ședință din 10 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 243 din 19 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu 10 martie 2018, până la data de 24 martie 2018 inclusiv, în acest sens fiind emis mandatul de arestare nr. 23/PI/ME din 10 martie 2018, având la bază semnalarea în Sistemul Informatic Schengen. De asemenea, a dispus amânarea cauzei pentru data de 16 martie 2018, în vederea depunerii la dosar a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, tradus în limba română.

Din cuprinsul mandatului european de arestare emis la data de 22 decembrie 2017, în Dosar nr. JI CABJI 15000035 de către Parchetul din Rodez-Franța, pe numele persoanei solicitate A., s-a reținut, ca și situație de fapt, că persoana solicitată a declarat o activitate de auto-antreprenor pentru a servi ca interpus pentru numitul B., care exercita o activitate nedeclarată de cumpărare și revânzare de vehicule de ocazie, între 1 ianuarie 2014 și 26 august 2015, în Saint Laurent D Olt, Onet le Chateau și Luc La Primaube, fapte calificate ca muncă nedeclarată și complicitate la muncă nedeclarată.

De asemenea, se arată că, neplătind vehiculele remise de către vânzători și nedispunând de certificatele de înmatriculare, persoana solicitată și numitul B. le vindeau ei înșiși fără a fi proprietari, astfel încât cumpărătorii acestora nu puteau niciodată să le înscrie ei înșiși pe numele lor, cu condiția ca vehiculul să le fie livrat, fapte calificate ca escrocherie.

În continuare, se arată că, atunci când vehiculele erau livrate, acestea nu dispuneau de o verificare tehnică valabilă, iar aceste fapte au fost calificate ca înșelătorie referitoare la calități esențiale.

În fine, se arată că persoana solicitată nu a declarat niciodată la administrația fiscală considerabilele beneficii obținute din activitatea sa, fapte ce au fost calificate ca fraudă fiscală.

În ședința publică din 16 martie 2018, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din aceeași dată, aceasta a arătat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Franța, că nu renunță la beneficiul regulii specialității, iar, în situația în care va fi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, dorește să execute pedeapsa în România.

Verificând admisibilitatea cererii de executare a mandatului european de arestare, judecătorul fondului a constatat că nu există niciun motiv de refuz al executării acestuia, faptele pentru care este solicitată persoana urmărită sunt pedepsite și de legea penală română, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, iar termenul de prescripție nu este împlinit.

Cu privire la solicitarea persoanei urmărite de a nu se dispune măsura arestării preventive, ci o altă măsură preventivă mai blândă, instanța apreciază că, în cazul admiterii sesizării privind executarea mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate organelor judiciare solicitante, singura măsură din paleta măsurilor preventive, doar măsura arestării preventive este cea care poate fi utilizată, această măsură preventivă, fiind cea reglementată de Legea nr. 302/2004, neexistând posibilitatea înlocuirii acesteia sau aplicării arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, în vederea predării persoanei solicitate.

De asemenea, se constatată că temeiurile legale invocate de persoana solicitată prin avocat se referă la situația emiterii unui mandat european de arestare în vederea executării unei pedepse, ceea ce nu este cazul în speță, persoana solicitată nefiind încă condamnată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestație, susținând, potrivit motivelor scrise și concluziilor orale formulate de apărătorii aleși cu ocazia dezbaterilor, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică având în vedere că aceasta are cetățenia română, că mandatul european de arestare a fost emis pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în conținutul controlului judiciar dispus de autoritățile franceze, iar nu pentru săvârșirea unor fapte penale, că nu s-au respectat dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu i-a adus la cunoștință persoanei solicitate faptul că ar putea beneficia de un avocat în statul membru emitent și de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales din România, astfel încât a fost în imposibilitate de a obține sentința care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pentru a putea face dovada că temeiurile cuprinse în decizia de arestare preventivă sunt diferite de cele care au stat la baza mandatului.

S-a mai susținut că, în mod netemeinic, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 98 alin. (2) lit. c) și i) pct. i din Legea nr. 302/2004, că, din conținutul mandatului european de arestare nu rezultă gradul de vinovăție și nici de participație penală a persoanei solicitate la săvârșirea faptelor, apreciindu-se că cercetarea penală ar putea fi finalizată în bune condiții și în situația în care persoana solicitată ar rămâne pe teritoriul României, chiar sub o altă măsură preventivă, cum ar fi controlul judiciar, raportat și la circumstanțele sale personale (mamă a patru copii minori, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, are domiciliu stabil în România).

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., apreciază contestația formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 10 martie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat în baza art. 101 alin. (4) și următoarele din Legea nr. 302/2004 luarea măsurii arestării provizorii pe o perioadă de 15 zile în vederea predării, față de persoana solicitată A., cu privire la care a fost transmisă Semnalarea în Sistem Informatic Schengen în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Franța.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de identificare și de aducere la cunoștință a drepturilor din data de 10 martie 2018, Ordonanța nr. x/II/5/2018 din 10 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data de 10 martie 2018, ora 13,30, semnalarea introdusă la data de 02 martie 2018 de Biroul SIRENE Național din Franța, copia cărții de identitate și fișa de evidență ale persoanei solicitate, precum și copia cazierului judiciar al persoanei solicitate, mandatul european de arestare-în limba franceză.

Se mai constată că, prin încheierea de ședință din 10 martie 2018 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în Dosarul nr. x/59/2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 243 din 19 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 15 (cincisprezece) zile, începând cu 10 martie 2018, până la data de 24 martie 2018 inclusiv.

La data de 15 martie 2018, mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare franceze a fost tradus în limba română.

Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la data de 22 decembrie 2017, mandatul european de arestare, în Dosarul nr. JI CABJI 15000035, de către Parchetul din Rodez-Franța, pentru săvârșirea infracțiunilor de muncă nedeclarată și complicitate la muncă nedeclarată, prevăzută de art. L.8221-3 și L.8221-5 C. muncii francez și pedepsită de art. L.8221-1, L.8224-3 și L.8224-4 C. muncii francez; escrocherie prin vânzarea de autovehicule al căror vânzător nu era proprietarul acestora, prevăzută de art. 313-1 C. pen. francez și pedepsită de art. 313-1 alin. (2), 313-7 și 313-8 C. pen. francez; înșelăciune cu privire la calitățile esențiale ale vehiculelor vândute fără verificare tehnică valabilă, prevăzută de art. L.213-1 din Codul consumatorului francez și pedepsită de art. L.213-1 alin. (1) și (5), L.216-2, L.216-3 și L.216-8 din același cod; spălarea de fraudă fiscală prevăzută de art. 324-1 alin. (2) C. pen. francez, art. 1741 din Codul general al impozitelor francez și pedepsită de art. 324-1 alin. (3), 324-3, 324-4, 324-7, 324-8 C. pen. francez.

În fapt s-a reținut, în esență, că faptele pentru care s-a emis, la data de 03 noiembrie 2017, mandatul de arestare de către Tribunalul de Mare Instanță din Rodez, au constat în aceea că persoana solicitată, în perioada 1 ianuarie 2014 și 26 august 2015, a declarat o activitate de auto-antreprenor pentru a servi ca interpus pentru numitul B., care exercita o activitate nedeclarată de cumpărare și revânzare de vehicule de ocazie, în Saint Laurent D Olt, Onet le Chateau și Luc La Primaube; că, neplătind vehiculele remise de către vânzători și nedispunând de certificatele de înmatriculare, persoana solicitată și numitul B. le vindeau ei înșiși fără a fi proprietari, astfel încât cumpărătorii acestora nu puteau niciodată să le înscrie ei înșiși pe numele lor, cu condiția ca vehiculul să le fie livrat; că, atunci când vehiculele erau livrate, acestea nu dispuneau de o verificare tehnică valabilă, precum și că nu a declarat niciodată la administrația fiscală considerabilele beneficii obținute din activitatea sa.

Totodată, Înalta Curte constată că persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință motivele reținerii și faptul că s-a emis un mandat european de arestare în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, conform declarației dată de aceasta la data de 10 martie 2018 (Dosar nr. x/II/5/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara), ocazie cu care a precizat că nu ridică obiecții asupra identității sale, că este de acord cu predarea sa către autoritățile franceze, dar și că se prevalează de regula specialității.

Se mai reține că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a identificat persoana solicitată A. pe baza cărții provizorie de identitate eliberată de Chișineu Criș la data de 23 iunie 2017, în prezența unui apărător din oficiu, încheindu-se în acest sens procesul-verbal de identificare și aducere la cunoștință a drepturilor (Dosar nr. x/II/5/2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara).

La termenul de judecată din 16 martie 2018 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. care a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare din Franța, menționând, totodată, că nu renunță la regula specialității, că nu are obiecțiuni cu privire la identitatea sa, că este de naționalitate română, iar, în situația în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate de către instanțele franceze, dorește să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, aspecte consemnate în declarația semnată și atașată la dosarul cauzei.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Franța, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei la care a fost condamnat pe teritoriul francez, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia soluției dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță cel din Franța, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

Astfel, se constată că infracțiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv cele de înșelăciune se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) punctul 20 din Legea nr. 302/2004.

În privința infracțiunilor de muncă nedeclarată și complicitate la muncă nedeclarată, precum și de spălarea de fraudă fiscală, având în vedere că acestea nu sunt prevăzute printre cele 32 de infracțiuni menționate de dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, se impune verificarea dublei incriminări, context în care, Înalta Curte constată că acestea constituie infracțiuni și potrivit legislației române, respectiv infracțiunea de evaziune fiscală și spălare de bani, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, respectiv de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fiind pedepsite cu închisoarea de la 2 la 8 ani, respectiv de la 3 la 10 ani.

Potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Astfel, Înalta Curte constată că persoana solicitată A., atât cu ocazia reținerii la data de 10 martie 2018, cât și în declarația dată în fața primei instanțe la termenul din data de 16 martie 2018 a precizat cu nu formulează obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Pe de altă parte, din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate.

Totodată, se constată că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanța română poate refuza executarea acestuia.

De asemenea se observă că potrivit art. 98 alin. (2) lit. i) pct. i din Legea nr. 302/2004, instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare dacă persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent, persoana a fost încunoștințată în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces.

Întrucât dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) și lit. i) pct. i din Legea nr. 302/2004 vizează exclusiv situația executării unei pedepse cu închisoare, respectiv cea a pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, iar mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale împotriva persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că aceste prevederi nu sunt aplicabile persoanei solicitate A..

Pe de altă parte, situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (faptul că nu are cetățenie franceză, că, din conținutul mandatului european de arestare nu rezultă gradul său de vinovăție și nici de participație penală la săvârșirea faptelor, circumstanțele sale personale), nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

Totodată, nu pot fi primite nici criticile formulate de apărare în sensul că mandatul european de arestare este lovit de nulitate întrucât a fost emis pentru încălcarea obligațiilor prevăzute în conținutul controlului judiciar dispus față de persoana solicitată, de autoritățile franceze, având în vedere că din lecturarea traducerii respectivului mandat se constată că acesta se referă la cele patru infracțiuni anterior menționate.

Raportat la celelalte susțineri ale apărării, în sensul că nu au fost respectate dispozițiile art. 104 din Legea nr. 302/2004, întrucât nu i-a adus la cunoștință persoanei solicitate faptul că ar putea beneficia de un avocat în statul membru emitent și de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales din România, astfel încât a fost în imposibilitate de a obține sentința care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, pentru a putea face dovada că temeiurile cuprinse în decizia de arestare preventivă sunt diferite de cele care au stat la baza mandatului, Înalta Curte arată, pe de o parte, că mandatul european de arestare a fost emis pentru cele patru infracțiuni, așa cum s-a menționat anterior, iar, pe de altă parte, din practicaua încheierii din 10 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/59/2018, prin care s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., rezultă că acesteia i-au fost aduse la cunoștință drepturile conferite de Legea 302/2004, conținutul propunerii de arestare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,a precum și existența semnalării transmise de Biroul SIRENE din Franța, pe numele său, context în care contestatoarea nu a înțeles să-și exercite acest drept.

Ba mai mult decât atât, Înalta Curte observă că dispozițiile art. 104 alin. (21) din Legea nr. 302/2004, a căror încălcare a fost reclamată de persoana solicitată, fac vorbire de "dreptul de a-și desemna un avocat în statul emitent al mandatului european de arestare", iar nu de cel de a beneficia de asistența juridică respectivă, așa cum a susținut în mod neîntemeiat apărarea.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 208/PI din 16 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2018 și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 208/PI din 16 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/59/2018.

Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator pentru contestatoarea persoană solicitată, în sumă de 60 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.

Procesat de GGC - GV