ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2218 din data de 28 septembrie 2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, printre altele, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 257 alin. (1), (4) cu referire la art. 206 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 17 iunie 2015, persoană vătămată B.).

S-a luat act că inculpatul a fost reținut 24 de ore, de la 17 iunie 2015, ora 20.30, la 18 iunie 2015, ora 20.30.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București, care a criticat soluția de achitare dispusă față de inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 758/A din 18 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București împotriva sentinței penale nr. 2218 din 28.09.2016, pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, care a fost desființată, în parte, iar în rejudecare:

În baza art. 257 alin. (1), (2) și (4) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2.000 lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă, 10 lei/zi amendă (200x10=2.000 lei).

În baza art. 16 din Legea nr. 187/2012 și art. 96 alin. (4) și (5), art. 43 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2715 din 7 octombrie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, dispunându-se ca acesta să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa amenzii penale de 2.000 lei.

S-a dispus deducerea din durata pedepsei închisorii a duratei reținerii de 24 de ore, de la ora 21.00 din 17.06.2015 la 18.06.2015, ora 21.00.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că probele administrate în cauză demonstrează fără niciun dubiu că, la data de 17 iunie 2015, în jurul orei 04.00, inculpatul A. a amenințat lucrătorii de poliție C. și B., aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, că va asmuți asupra lor un câine rasa rottweiler.

S-a reținut, totodată, că din fișa de cazier judiciar a inculpatului A. rezultă că acesta a comis prezenta infracțiune în stare de recidivă, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 2715 din 7 octombrie 2010, definitivă prin decizia penală nr. 2367 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării, pe un termen de încercare de 4 ani.

La stabilirea pedepsei, instanța de apel a apreciat că o pedeapsă cu amendă penală, în sumă de 2000 lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă, respectiv 10 lei/zi amendă, este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

Reținând că inculpatul a comis prezenta infracțiune în perioada termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr. 2715 din 7 octombrie 2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, s-a revocat suspendarea sub supraveghere și s-a dispus executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare pe lângă pedeapsa amenzii penale de 2.000 lei.

Împotriva deciziei penale nr. 758/A din 18 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs în casație, în termen legal, inculpatul A.

În motivarea căii de atac, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut că, aplicându-i, pentru fapta dedusă judecății, o pedeapsă cu amenda penală, instanța de apel nu putea dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare, în condițiile art. 96 alin. (4) C. pen., întrucât acest ultim text de lege prevede posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei numai în cazul în care pentru noua infracțiune, săvârșită pe parcursul termenului de supraveghere, este aplicată pedeapsa închisorii, condiție neîndeplinită în cauză.

Or, revocarea, în condițiile arătate, a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei anterioare a avut ca efect schimbarea modalității de executare a acesteia, inculpatul urmând a executa această pedeapsă în regim de detenție.

În baza acelorași argumente, recurentul inculpat a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 15 septembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - judecătorul de filtru a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

Prin aceeași încheiere, constatând că argumentele invocate de recurent în susținerea cererii de suspendare a executării deciziei penale atacate sunt echivalente motivelor de recurs în casație (prin care se critică legalitatea pedepsei stabilite pentru pluralitatea de infracțiuni și regimul de executare a acesteia), motive a căror cenzurare se va realiza de completul competent să judece calea extraordinară de atac, Înalta Curte, în baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., a dispus suspendarea executării hotărârii recurate până la judecarea recursului în casație.

În baza art. 441 alin. (1) coroborat cu art. 215 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și d) C. proc. pen., a dispus, pe durata suspendării executării hotărârii, respectarea de către inculpatul A. a următoarelor obligații:

- să se prezinte la Înalta Curte de Casație și Justiție ori de câte ori este chemat;

- să informeze de îndată Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu depășească limita teritorială a Municipiului București și a județului Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- să nu se apropie de persoana vătămată B. sau de membrii familiei acesteia și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

În baza art. 441 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția recurentului-inculpat că, în cazul în care nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei.

A dispus punerea de îndată în libertate a recurentului-inculpat A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2604 din 18 mai 2017, emis de Judecătoria sectorului 5 București în Dosarul nr. x/302/2015.

În baza art. 441 alin. (3) C. proc. pen. a dispus comunicarea prezentei încheieri către instanța de executare - Judecătoria sectorului 5 București, în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și luării măsurilor necesare pentru supravegherea respectării obligațiilor impuse recurentului.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 29 septembrie 2017, Înalta Curte a luat concluziile apărării și acuzării asupra căii de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În jurisprudența sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a statuat în sensul incidenței sale nu doar în cazul unor erori de drept produse urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a constituit temei pentru casarea hotărârilor definitive, printre altele, și în ipoteza greșitei rețineri a stării de recidivă, atunci când primul termen al acesteia era reprezentat de o condamnare pentru infracțiuni comise în timpul minorității (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia penală nr. 278/RC/2016) ori cea a aplicării greșite a dispozițiilor art. 43 C. pen. privitoare la pedeapsa în caz de recidivă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, decizia penală nr. 124/RC/2015).

Înalta Curte apreciază că, din perspectiva cazului de casare analizat, problematica conformității unei pedepse cu limitele prevăzute de lege nu trebuie limitată la aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale. Aceasta deoarece, în procesul penal, pedeapsa nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea cerințelor normative proprii unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente plasează regimul sancționator și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței de casație.

Evaluând, în acest cadru, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată fondată calea de atac declarată.

Inculpatul a fost condamnat, în speță, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei, corespunzătoare unui număr de 200 de zile amendă și sumei zilnice de 10 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1), (2), (4) C. pen. raportat la art. 206 alin. (1) C. pen.. Infracțiunea dedusă judecății este pedepsită cu închisoare de la 4 luni și 15 zile până la 1 an și 6 luni alternativ cu pedeapsa amenzii, instanța de apel optând pentru acest din urmă fel de pedeapsă, în cuantumul specificat.

Fapta comisă de inculpatul A. a fost săvârșită în termenul de încercare de 4 ani, pe durata căruia s-a suspendat sub supraveghere, în condițiile prevăzute de art. 861 și urm. C. pen. din 1969, executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată și în forma de participație a complicității, prin sentința penală nr. 2715 din 7 octombrie 2013 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 2367 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Înalta Curte observă că reținerea duratei acestei din urmă condamnări ca fiind echivalentă unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare este eronată, în realitate pedeapsa definitiv aplicată fiind cea de 2 ani închisoare, așa cum rezultă din extrasul Ecris aferent Dosarului nr. x/4/2013.

Pentru clarificarea regimului juridic al revocării suspendării sub supraveghere a executării unei pedepse aplicate pentru o infracțiune comisă și judecată sub imperiul C. pen. anterior sunt relevante dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C. pen., până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare".

Interpretând aceste dispoziții în contextul aplicării art. 5 C. pen., Înalta Curte, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat, prin decizia nr. 11/2016 (publicată în M. Of. , Partea I, nr. 468/23.06.2016) că "(…) în cazul pluralității de infracțiuni constând într-o infracțiune pentru care, potrivit C. pen. anterior, a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei potrivit art. 861 C. pen. anterior și o infracțiune săvârșită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este considerată legea nouă, stabilirea și executarea pedepsei rezultante în urma revocării suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 96 alin. (4) și (5) C. pen.".

În considerentele acestei decizii, instanța supremă a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 187/2012, nu se regăsesc prevederi similare celor inserate în art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "Regimul suspendării condiționate a executării pedepsei (n.r. aplicată în baza C. pen. anterior) (…), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969". Prin urmare, a concluzionat că, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere aplicate conform C. pen. anterior, revocarea suspendării sub supraveghere se dispune conform art. 96 alin. (4) și (5) C. pen.

Deși decizia completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost pronunțată în contextul incidenței C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă, iar nu ca lege sub imperiul căreia s-a săvârșit infracțiunea ce ar putea atrage revocarea, dezlegarea de principiu dată prin această decizie este aplicabilă a fortiori și în această ultimă ipoteză.

Imposibilitatea combinării dispozițiilor legale privind revocarea suspendării sub supraveghere, inserate în legi penale succesive, este cu atât mai evidentă în cazul în care infracțiunea fost săvârșită în termenul de încercare ulterior intrării în vigoare a legii noi. În această ultimă ipoteză, aplicarea legii în vigoare la data comiterii celei de-a doua infracțiuni este obligatorie în virtutea principiului activității legii penale, soluția fiind, de altfel consacrată și expres de legiuitor, în cuprinsul normei tranzitorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012.

În fine, potrivit art. 96 alin. (4) C. pen., "Dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat a săvârșit o nouă infracțiune, descoperită până la împlinirea termenului și pentru care s-a pronunțat o condamnare la pedeapsa închisorii (n.r), chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei".

Rezultă că, spre deosebire de prevederile C. pen. anterior, care, în cuprinsul art. 844 coroborat cu art. 83, instituiau obligativitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, indiferent dacă pedeapsa stabilită pentru infracțiunea comisă în termenul de încercare era amenda sau închisoarea, noul C. pen. restrânge sfera cazurilor de revocare obligatorie la acele ipoteze în care a fost aplicată pedeapsa închisorii. Per a contrario, în ipoteza în care pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune este amenda, dispozițiile art. 96 alin. (4) C. pen. nu sunt incidente.

În cauza de față, pentru infracțiunea săvârșită în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 2715/2013 a Judecătoriei sectorului 4 București (modificată în recurs), inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale.

Revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei astfel stabilite este contrară prevederilor art. 96 alin. (4) C. pen. și se impune a fi înlăturată, ceea ce înseamnă că pedeapsa principală finală stabilită în speță, de 1 an și 6 luni închisoare și 2.000 lei amendă penală, devine, la rândul său, lipsită de suport legal.

Prin urmare, incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. în speță are, în principal, efecte în planul greșitei revocări a suspendării sub supraveghere și determinării eronate a pedepsei executabile. În secundar, dar indisociabil de problematica legalității regimului sancționator, greșita revocare a suspendării sub supraveghere are urmări juridice și asupra tipului de pluralitate infracțională incidentă în speță și, implicit, a tratamentului sancționator adecvat.

Mai exact, nelegalitatea revocării suspendării sub supraveghere în cazul condamnării la pedeapsa amenzii pentru infracțiunea comisă în termenul de încercare pune în discuție, în mod necesar, și legalitatea valorificării art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. la stabilirea pedepsei finale aplicabile și a cadrului legal în care poate fi sancționat recurentul. Clarificarea acestei din urmă chestiuni reclamă un examen juridic distinct al formei de pluralitate infracțională incidente în speță, prin raportare la toate normele pertinente în această materie, și al tratamentului sancționator aplicabil.

Aceste chestiuni nu pot fi cenzurate direct de către Înalta Curte în actuala procedură, date fiind limitele efectului devolutiv al recursului în casație, prevăzute de art. 442 alin. (2) C. proc. pen., însă nici nu pot fi înlăturate din sfera de analiză a unei instanțe, fără riscul stabilirii unei noi pedepse, la rândul său nelegală.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din 18 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, va casa decizia atacată și va dispune rejudecarea apelului de către aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București.

Va menține actele îndeplinite până la data de 8 mai 2017, urmând ca, în cursul rejudecării, instanța de apel să clarifice forma de pluralitate infracțională incidentă în speță și regimul sancționator corespunzător și să administreze toate mijloacele de probă necesare pentru justa determinare a tratamentului sancționator.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2604 din data de 18 mai 2017, emis de către Judecătoria sectorului 5 București.

Va dispune comunicarea prezentei decizii instanței de executare, respectiv Judecătoria sectorului 5 București, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun atât pentru anularea formelor de executare, cât și pentru încetarea măsurilor dispuse prin încheierea de admitere în principiu.

Va constata că inculpatul a fost încarcerat în executarea mandatului anterior menționat începând cu data de 19 iunie 2017 până la data de 15 septembrie 2017, inclusiv.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 758/A din 18 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată și dispune rejudecarea apelului de către aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2604 din data de 18 mai 2017, emis de către Judecătoria sectorului 5 București.

Dispune comunicarea prezentei decizii instanței de executare, respectiv Judecătoria sectorului 5 București, în vederea dispunerii măsurilor ce se impun.

Constată că inculpatul a fost încarcerat în executarea mandatului anterior menționat începând cu data de 19 iunie 2017 până la data de 15 septembrie 2017, inclusiv.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2017.