ÎCCJ, decizie (scj.ro #122529)

Societate pe acțiuni. Expirarea mandatului administratorului. Incidența prevederilor Codului civil referitoare la mandat. Consecințe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcționarea societăților

Index alfabetic : mandat administrator

excepția lipsei calitatii de reprezentant

Legea nr. 31/1990, art. 72

C. civ., art. 1554, art. 1555

Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și de cele special prevăzute în această lege, din economia dispozitiilor art. 1554 – art. 1555 C. civ. reieșind că încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.

Expirarea mandatului administratorului unei societăți pe acțiuni nu conduce la pierderea calității de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condițiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunțarea mandatarului la mandat sau insolvența mandantului/mandatarului. Astfel, în cazul în care acționarii societății nu au revocat administratorul sau nu au numit alți administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator,

având în vedere că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăți comerciale pe acțiuni reclamând efectuarea oricăror acțiuni care necesită protejarea acestora.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920 din 25 martie 2015

Prin decizia nr. 143 din 26 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei calității de reprezentant și lipsei calității procesuale active invocate de către intimata SC T.C. SA, a fost admis apelul formulat de către apelanta-reclamantă SC E.D. SA împotriva sentinței nr. 1098 din 22 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC T.C. SA și SC S. SA, având ca obiect constatare nulitate act, anulându-se sentința apelată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Referitor la excepția lipsei calității de reprezentant convențional a persoanei care a semnat apelul și cererea de chemare în judecată, instanța de apel reține că această excepție a fost respinsă de către instanța de fond printr-o încheiere împotriva căreia nu s-a exercitat nicio cale de atac, astfel încât apreciază că intimata nu mai poate invoca în apelul părții adverse această excepție.

Cu toate acestea, instanța de apel face și o analiză a probelor aflate la dosare cu privire la reprezentantul convențional al persoanei care a semnat apelul și acțiunea introductivă, confirmând legalitatea și temeinicia măsurii de respingere a excepției, concluzionând că SCA  D.&A. are calitatea de reprezentant convențional în baza mandatului acordat de către reprezentantul legal al administratorului reclamantei.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a apelantei-reclamante instanța de apel a considerat că în raport de cauzele de nulitate invocate – frauda la lege și cauza ilicită – cauze de nulitate absolută ce pot fi invocate de către orice persoană, susținerea lor în cuprinsul cererii introductive conferind apelantei-reclamante calitate procesuală activă.

Pe fond, instanța de apel a reținut că folosul practic pe care apelanta îl urmărește este reintroducerea în patrimoniul societății emitente a acțiunilor înstrăinate și reluarea operațiunilor de vânzare, cu respectarea normelor legale, norme cu privire la care apelanta pretinde că au fost încălcate, interesul reclamantei constând în reluarea operațiunilor de vânzare-cumpărare.

Se apreciază că interesul reclamantei este născut și actual, în lipsa exercitării prezentului demers procedural reclamanta ar fi lipsită de posibilitatea valorificării unor drepturi procedurale pe care le pretinde – dreptul de preferință la dobândirea de acțiuni și ar crea posibilitatea producerii unui prejudiciu prin schimbarea structurii acționariatului în cadrul societății SC T.E.2002 SA. Mai mult, consideră instanța de apel, interesul este personal și direct întrucât ceea ce apelanta-reclamantă urmărește prin promovarea acțiunii o vizează în mod direct, efectele eventualei constatări a nulității absolute a actelor juridice contestate profitându-i acesteia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC T.C. SA, în esență, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și cu încălcarea legii, admițând o cerere formulată, fără îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, de către o persoană fără calitatea de reprezentant legal al societății reclamante.

Se arată de către recurentă că atât cererea de chemare în judecată, cât și apelul au fost formulate de către SC E.D. SA prin pretinsul director general V.M., calitatea de administrator al societății fiind deținută de SC V.P. SRL, calitate pe care nu o mai are în prezent, astfel încât acesta nu avea dreptul de a încheia contractul de asistență juridică. De asemenea, V.M., în calitatea sa de director general, nu poate avea și calitatea de reprezentant al societății, în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens, potrivit dispozițiilor art. 143 din Legea nr. 31/1990.

Chiar dacă s-ar admite că domnul V.M. a primit și prerogativa reprezentării prin contractul de muncă, delegarea nu putea opera după luna decembrie 2009 întrucât „conducerea” conferită prin delegarea de atribuții este în raport de accesorialitate față de dreptul administratorului. Or,

accesorium sequitur principalem

, cu consecința că încetarea mandatului administratorului are ca efect încetarea mandatului persoanei căreia se pretinde că i s-a delegat conducerea societății.

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și cu încălcarea legii, admițând o cerere formulată, fără îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Recurenta consideră că instanța nu putea soluționa excepția lipsei calității procesuale active fără o cercetare a fondului cauzei, respectiv a fondului raportului juridic.

Instanța de apel trebuia să analizeze în concret dacă sunt incidente motive de nulitate absolută, nu doar să constate formal existența acestor motive, ceea ce echivalează cu o antepronunțare cu privire la existența unor motive de nulitate absolută.

În opinia recurentei pretinsele motive invocate de către reclamantă pot fi catalogate ca fiind cel mult motive de nulitate relativă, iar nu absolută.

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și cu încălcarea legii, admițând o cerere formulată fără îndeplinirea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, fiind formulată de o persoană care nu justifică un interes personal și direct.

Recurenta consideră că și această excepție nu putea fi soluționată fără o cercetare a fondului cauzei.

Dacă instanța ar fi analizat motivele invocate ar fi observat că în încercarea dovedirii interesului său, aceasta susține că este justificat interesul SC E.D. SA, afirmând că o eventuală constatare a nulității absolute a operațiunilor de vânzare-cumpărare a acțiunilor înstrăinate fraudulos ar determina o întoarcere a acestora în patrimoniul SC S. SA.

Or, din punct de vedere procedural, este lipsită de interes cererea prin care se invocă o nulitate care nu vatămă partea ce o invocă. Reclamanta nu justifică un interes în formularea cererii prin care solicită constatarea nulității absolute a tranzacțiilor bursiere, deoarece în situația desființării acestui act, bunul nu se întoarce în patrimoniul reclamantei, ci al pârâtei. Prin urmare, în privința reclamantei, nu există niciun folos practic ca urmare a nulității actului. Reclamanta este acționar minoritar al SC T.E.2002 SA, deținând 1,148 % din capitalul social al acestei societăți testate și nu își poate justifica interesul prin pretinsul folos al unei alte persoane, în speță, al pârâtei SC S. SA.

Dacă ar fi analizat raportul juridic dedus judecății instanța de apel ar fi constatat că reclamanta nu deține un drept de preferință la cumpărarea de acțiuni, iar tranzacțiile bursiere au fost încheiate cu respectarea normelor legale.

Reclamanta și-a justificat pretinsul interes prin raportare fie la interesul SC T.E.2002 SA, fie la interesul SC S. SA, deci prin raportare la un eventual interes al altor persoane, ceea ce relevă în mod clar lipsa unui interes personal și direct.

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, trimițând spre rejudecare o acțiune declarată prin lege inadmisibilă.

Astfel, recurenta consideră că hotărârea apelată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 169 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital prin care se interzice anularea tranzacțiilor, contractelor sau ordinelor de transfer a acțiunilor, astfel încât, de vreme ce nici măcar în procedura insolvenței nu este permisă anularea tranzacțiilor încheiate pe piața de capital, cu atât mai puțin poate fi admisă o asemenea acțiune ca urmare a solicitărilor abuzive ale unor terți care nu justifică un interes.

În drept, recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente

:

Primele trei motive de recurs nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text de lege care face trimitere la încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții care vizează nesocotirea formelor de procedură, adică neregularități de ordin procedural.

Motivele de recurs reflectă, de fapt, nemulțumirea recurentei față de soluțiile pronunțate de instanța de apel asupra excepțiilor lipsei calității de reprezentant legal al reclamantei, lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în promovarea acțiunii, aspecte care nu pot fi încadrate în categoria viciilor de procedură, putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind o hotărâre dată cu încălcarea legii, potrivit susținerilor recurentei, practic în subsidiar motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Ca urmare, motivele invocate vor fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva cărora vor fi și analizate.

Referitor la calitatea de reprezentant legal al reclamantei, susținerile recurentei nu pot fi reținute, în sensul că instanța de apel trebuia să constate că cererea de chemare în judecată este formulată de o persoană fără această calitate și, în consecință, să anuleze cererea.

Potrivit probelor administrate în cauză, calitatea de administrator al reclamantei a fost deținută de SC V.P. SRL, mandat care însă a expirat la data de 9 decembrie 2009, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la o dată ulterioară, respectiv octombrie 2012, aspect necontestat de către recurenta-reclamantă.

De menționat este și faptul că ulterior datei de 9 decembrie 2009, dată la care mandatul administratorului a expirat, la registrul comerțului nu exista nicio înregistrare cu privire la noul reprezentant legal al societății.

Ca atare, SC E.D. SA nu are niciun administrator, o persoană care să aibă calitatea de reprezentant legal, situație sancționată în mod legal cu

dizolvarea societății potrivit art. 237 lit. a) din Legea nr. 31/1990

, dizolvare care însă este exclusiv la îndemâna acționarilor, neputând fi constatată de drept de către instanța de judecată.

Având în vedere însă că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăți comerciale pe acțiuni reclamând efectuarea oricăror acțiuni care necesită protejarea acestora, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, iar potrivit art. 1554 – 1555 C. civ., încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.

Prin urmare, expirarea mandatului administratorului nu conduce la pierderea calității de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condițiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunțarea mandatarului la mandat sau insolvența mandantului/mandatarului. În condițiile în care acționarii reclamantei nu au revocat administratorul sau nu au numit alți administratori se consideră că aceștia vor continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, acceptând ca administratorul a cărui mandat a expirat să conducă în continuare activitatea societății. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data efectuării lor în registrul comerțului.

Prin invocarea excepției lipsei calității de reprezentant al persoanei care formulează o cerere de chemare în judecată de către partea adversă aceasta din urmă, în esență, susține că cel care și-a atribuit această calitate de reprezentant nu reprezintă interesele societății respective și că, în realitate, formularea cererii de chemare în judecată nu ar fi fost făcută de către reprezentanții legali reali.

În speță nu s-a făcut decât dovada unui mandat expirat, a inexistenței numirii unui alt administrator în condițiile legii, dar și a lipsei unei alte manifestări de voință din partea societății reclamante în sens contrar, care eventual să pună capăt acestei acțiuni ori să o confirme, în ciuda vechilor și numeroaselor litigii în care calitatea de reprezentant legal a fost contestată.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se critică modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale active de către instanța de apel, cu referire la motivarea în fapt și în drept a soluției de respingere a excepției, susținerile recurentei nu pot fi reținute.

Astfel, instanța de apel a motivat soluția de respingere a excepției, judecătorul nefiind obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument adus de către părți, să ofere o motivare detaliată în acest sens, motivarea raportându-se la motivele de nulitate absolută, enumerând frauda la lege și cauza ilicită, reținându-se că orice persoană poate invoca aceste motive, urmărind ocrotirea unui interes general.

În mod corect a reținut instanța de apel și faptul că, calificarea celorlalte cauze de nulitate invocate ca fiind relative sau absolute nu este de natură să o lipsească pe reclamantă de calitate procesuală activă, atâta timp cât, printre acestea, sunt identificate cauze de nulitate absolută ce îi conferă această calitate.

Neîntemeiat este și motivul de recurs privind lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată.

Recurenta, în susținerea acestui motiv, invocă faptul că, urmare a desființării actului juridic contestat, bunul se reîntoarce în patrimoniul vânzătoarei S. SA, iar nu în patrimoniul emitentului SC T.E. 2002 SA al cărui acționar este SC E.D. SA, astfel încât nici interesul urmărit de către aceasta din urmă nu este unul direct deoarece de efectele acestei desființări nu profită în mod direct reclamanta, bunul întorcându-se în patrimoniul pârâtei și nu al reclamantei.

De asemenea, în susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel nu a analizat raportul juridic dedus judecății, iar în situația în care ar fi făcut această analiză ar fi observat că tranzacțiile bursiere au fost încheiate cu respectarea normelor legale.

Contrar celor susținute de către recurentă, Înalta Curte constată că interesul SC E.D. SA de a anula transferurile de acțiuni este legitim, născut și actual întrucât i s-a încălcat dreptul de preferință la dobândirea acțiunilor astfel cum este prevăzut de art. 11 din actul constitutiv al SC T.E. 2002 SA, drept pe care, probabil, aceasta l-ar fi exercitat și astfel și-ar fi putut păstra poziția de acționar majoritar în cadrul societății.

Nici ultimul motiv de recurs, privitor la inadmisibilitatea acțiunii formulate întemeiată pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 297/2004 potrivit cărora este expres interzisă anularea tranzacțiilor bursiere, nu poate fi reținut în această fază procesuală având în vedere că soluția instanței de apel de trimitere spre rejudecare a avut în vedere greșita soluționare a excepției lipsei de interes, soluționând procesul fără a intra în judecata fondului.

Excepția inadmisibilității, astfel cum a fost formulată și raportată la temeiul de drept, nu reprezintă o excepție de procedură, excepție a cărei admitere să facă inutilă cercetarea fondului, ci reprezintă o excepție de fond, care urmează a fi analizată de către tribunal, ca efect al trimiterii spre rejudecare.

Având în vedere cele reținute mai sus, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., hotărâre temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.