ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2502/2017

Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2017 sub nr. xx/1/2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. - Președintele Consiliului Superior al Magistraturii și C., obligarea fiecărei pârâte la plata sumei de 400.000 euro plus dobânzi. La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2017, reclamantul A. prezent personal în fața instanței a precizat că obiectul litigiului este acela de obligare a pârâtelor la plata unor daune materiale în valoare de 250.000 RON.

În susținerea cererii a precizat că cele două pârâte nu au răspuns pozitiv solicitărilor sale de sancționare a celor celor trei judecători care l-au condamnat nevinovat la închisoare și de eliberare din penitenciar. 2. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 10 iulie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluționarea cererii, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A mai invocat excepția nulității cererii, a netimbrării cererii, a inadmisibilității, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive a celor două pârâte.

3. Soluția Înaltei Curți În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, excepție invocată din oficiu de instanță, se rețin următoarele: Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, potrivit dispozițiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de legi speciale.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă, în esență o acțiune în pretenții, respectiv obligarea celor două pârâte la plata de daune în valoare de 250.000 RON fiecare și că nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat. Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

În privința competenței materiale se reține că art. 95 pct. 1 din C. proc. civ. stabilește competența generală a tribunalului, deoarece exclude din competența sa cererile date prin lege în "competența altor instanțe", fiind vorba nu numai de alte instanțe judecătorești, ci și de orice alte organe cu activitate jurisdicțională. Competența tribunalului în primă instanță se determină în funcție de: 1) criteriul valoric; 2) lipsa unei dispoziții legale prin care o cerere să fie atribuită în competența unei anumite instanțe. Astfel, tribunalul va judeca în primă instanță cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 RON, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, cu excepția celor date în competența judecătoriilor potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc.

civ. Potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști. Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății este de natură civilă, valoarea obiectului cererii de chemare în judecata se situează peste suma de 200 000 RON, astfel că aparține secției civile a tribunalului competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) coroborat cu art. 95 pct. 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Președintele Consiliului Superior al Magistraturii - B. și C., în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Fără cale de atac Pronunțată în ședință publică astăzi. 19 septembrie 2017. Procesat de GGC - LM