Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.03.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2021

HOTĂRÂRE
25.03.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 25 martie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 28.05.2020, petenta A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare în cuantum de 50 RON, aplicată prin încheierea din data de 07.02.2020, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2019. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență: 2.1. Prin încheierea nr. 1113/26.06.2020, Judecătoria Oradea a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Timișoara, raportat la calitatea petentei, de grefier în cadrul Judecătoriei Oradea, sens în care a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. 2.2. Prin încheierea nr. 11758/29.10.2020, Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Oradea, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. A reținut instanța că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. fac referire la judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul care are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea, condiția-premisă de aplicare a acestor prevederi legale fiind aceea a existenței unui conflict judiciar, care presupune stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană. Aplicarea amenzii judiciare constituie însă un incident procedural, care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței, în cadrul cererii de reexaminare fiind analizate legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii, precum și eventualele elemente necunoscute la momentul aplicării acesteia.

Ca atare, dispozițiile legale incidente sunt cele invocate drept temei juridic al cererii, respectiv art. 191 C. proc. civ., iar nu art. 127 C. proc. civ., astfel încât competența de soluționare a căii de atac exercitată împotriva măsurii amenzii judiciare este de competența instanței care a dispus respectiva măsură, în speță Judecătoria Oradea. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență: Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 127 C. proc.

civ. "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor." Textul legal reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, sau, în mod corespunzător un grefier (cazul petentei), rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții. Prorogarea legală de competență reglementată de art. 127 C. proc. civ. își găsește rațiunea însă în cazul existenței unui conflict judiciar în cadrul căruia părțile își opun drepturi potrivnice, neputând fi aplicată prin extensie sau analogie altor situații, în care un asemenea conflict nu există, pentru că procedura în care se rezolvă cererea este una necontencioasă.

Or, aplicarea amenzii judiciare constituie un incident procedural care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței și nu presupune o dezbatere contradictorie care să atragă incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât în cadrul cererii de reexaminare se analizează legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii, precum și eventualele elemente necunoscute la momentul aplicării acesteia, prin raportare strict la persoana căreia i s-a aplicat o astfel de sancțiune procesuală. Ca atare, în speța de față, instanța competentă a soluționa cererea de reexaminare amenzii judiciare se stabilește în raport cu dispozițiile art. 191 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, cererea se soluționează de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea, regulă ce reprezintă o aplicare particulară a dispozițiilor art. 124 alin. (2) din C. proc.

civ.: "Incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazul în care legea prevede în mod expres altfel.". În aplicarea normelor anterior citate, rezultă că o cerere de reexaminare a amenzii judiciare este de competența instanței care a aplicat sancțiunea, atribuirea spre soluționare a acesteia în sarcina unui alt complet al instanței decât cel care a stabilit amenda fiind de natură să asigure garanțiile de desfășurare a unui proces echitabil, prin prisma imparțialității cu care această cale de atac va fi judecată. În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-09
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2635/2020
Ședința publică din data de 9 decembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 28.05.2020, petenta A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare în cuantum de 50 R
ÎCCJ 2021-02-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2021
zii judiciare constituie un incident procedural, care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței, în cadrul cererii de reexaminare fiind analizate legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii, precum și eventualele elemente nec
ÎCCJ 2020-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2733/2020
zii judiciare constituie un incident procedural, care nu vizează fondul pretenției deduse judecății instanței, în cadrul cererii de reexaminare fiind analizate legalitatea și temeinicia sancțiunii amenzii, precum și eventualele elemente nec
ÎCCJ 2020-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2609/2020
Ședința publică din data de 8 decembrie 2020 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 28 mai 2020, petenta A. a solicitat instanței reexaminarea amenzii judiciare în cua
ÎCCJ 2020-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2189/2020
ționată, în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. i) C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 7 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Judecătoria Oradea. Conflictul de competență a fost generat de constatăr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă