ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului civil de față.

Pentru

a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta SC

A. SRL a fost înființată în anul 1991 și desfășoară sub acest nume comercial

activități legate de servicii de proiectare, execuție, întreținere și reparare

de construcții civile și industriale, construcții de clădiri și lucrări de

geniu, drumuri, poduri și căi ferate, construcții hidrotehnice, lucrări de

instalații electrice, servicii de alimentație publică, morărit și panificație,

producție și comercializare de mărfuri alimentare, de patiserie, cofetărie,

cereale, plante tehnice etc.

Reclamanta SC

A.C. SA a fost înființată în anul 1994, iar din luna octombrie 2004 desfășoară

activități de producție și comercializare de produse de panificație, de

patiserie și alte produse alimentare.

Pârâta SC G.

SA este la rândul său o societate comercială ce desfășoară activități în zona

serviciilor de alimentație publică, morărit, panificație, producție și comercializare

de produse de panificație, patiserie și alte produse alimentare.

În afară de

faptul că reclamantele au inclus în numele comercial sintagma „A.",

acestea au și folosit pe o perioadă îndelungată respectiva denumire asociată

produselor și serviciilor lor, căpătând notorietate și bucurându-se astfel de o

protecție independentă de orice formalitate de înregistrare.

În atare

situație, înregistrarea de către pârâtă a mărcii „A." s-a făcut cu

rea-credință, nu în scopul de a-și individualiza și distinge propriile produse,

ci de a beneficia de cunoașterea largă de către publicul consumator a acestui

nume.

Reaua-credință

rezultă cu atât mai mult cu cât cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă

de către pârâtă în plină campanie publicitară începută de reclamante în luna

octombrie 2004, campanie menită să lanseze gama de produse de panificație și

alte produse de patiserie prin rețeaua de comercializare și transport propriu.

S-a mai

arătat că „A." este o denumire fantezistă, neuzuală, distinctivă pentru

produsele cărora se aplică, fiind ușor de reținut și având o rezonantă

deosebită.

Înregistrarea de

către pârât a aceleiași denumiri ca marcă nu poate constitui o simplă

coincidență, ci un demers deliberat care se înscrie în afara regulilor

bunei-credințe sau a uzanțelor cinstite între comercianți.

În drept,

tribunalul și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 84/1998,

ale Legii nr. 26/1990 și ale art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Referitor la capetele

de cerere respinse, tribunalul a arătat că potrivit Regulii 32 alin. (5)din

H.G. nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998,

hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care titularul a fost

decăzut din drepturile conferite de marcă sau prin care marca a fost anulată se

va comunica la O.S.I.M. de către persoana interesată, iar O.S.I.M. va publica

hotărârea în B.O.P.I. și va face mențiune despre aceasta în Registrul Național

al Mărcilor.

Prin decizia

civilă nr. 140 din 12 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat

apelul declarat de către pârâta SC G. SA împotriva sentinței.

Pentru a

decide astfel, curtea a reținut următoarele:

În ceea ce

privește competența materială a secției civile a tribunalului pentru

soluționarea prezentei cauze, excepția invocată de pârâtă este nefondată,

deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) C. proc. civ. și

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Nefiind vorba despre

un litigiu comercial, nici excepția prematurității acțiunii nu este fondată,

deoarece prevederile art. 720

1

C. proc. civ., ce reglementează

procedura concilierii prealabile, sunt aplicabile doar cauzelor comerciale.

Nici parcurgerea

procedurii administrative a opoziției în fața O.S.I.M. sau rezultatul acestei

proceduri nu prezintă relevanță pentru promovarea unei cereri în anularea

înregistrării mărcii.

Pe fond, curtea de

apel a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică.

Dată fiind

activitatea comercială susținute de reclamante în aceeași arie geografică în

care își desfășoară activitatea pârâta, în mod corect s-a stabilit

reaua-credință a pârâtei la înregistrarea mărcii, în sensul cunoașterii

deținerii de către reclamante a dreptului de proprietate intelectuală asupra

numelui comercial „A.".

Acest argument este

suficient pentru a se reține reaua-credință a pârâtei, chiar și în situația în

care s-ar aprecia că notorietatea mărcii „A." pentru zona județului Galați

nu a fost îndeajuns dovedită.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC G. SA. Galați, invocând următoarele motive:

1.Excepția de

necompetență materială a secției civile a Tribunalului București a fost greșit

respinsă, întrucât cererea având ca obiect anularea înregistrării mărcii este

de natură comercială, marca fiind componentă a fondului de comerț; în plus,

titularul mărcii este un comerciant, iar reclamantele sunt de asemenea

societăți comerciale.

Chiar dacă în H.G.

nr. 833/1998 se prevede competența secției civile a Tribunalului București,

pentru considerente arătate, curtea de apel trebuia să constate că respectivul

act normativ nu poate adăuga la lege conform art. 125 alin. (3) din Constituție

și să admită excepția necompetenței materiale a secției civile.

2.

Excepția

inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 84/1998,

a fost de asemenea greșit respinsă.

Redând textul

de lege menționat, recurenta susține că reclamantele aveau de ales între a

formula opoziție sau acțiune în anulare. Potrivit principiului electa una via, reclamantele

au făcut opoziție, dar cererile lor au fost respinse ca tardive.

Cum împotriva

deciziilor O.S.I.M. nu s-a formulat contestație, prezenta acțiune apare ca

fiind inadmisibilă.

3.

În raport de

dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. și dată fiind calificarea ca

litigiu comercial a pricinii susținută de către recurentă, curtea de apel

trebuia să constate că în speță nu s-a îndeplinit procedura prealabilă și să

admită pe cale de consecință excepția prematurității acțiunii.

4.

Pe fond, recurenta

susține că acțiunea reclamantelor trebuia respinsă ca nefondată.

Pe de o parte,

recurenta susține că a urmat procedura legală de înregistrare a mărcii, în

cursul căreia nu s-a formulat opoziție de către reclamante, ceea ce îi conferă

prioritate la înregistrare, potrivit art. 9 din Legea nr. 84/1998.

La data

înregistrării mărcii, singura care avea interese comerciale manifestate în

vreun fel și care putea fi cunoscută de un potențial concurent, era recurenta SC

G. SA.

Reclamantele nu

și-au manifestat în niciun fel interesul comercial pentru piața românească de o

manieră care să permită altor posibili comercianți să cunoască acest lucra.

Recurenta artă

că nu a avut posibilitatea de a cunoaște interesul comercial al reclamantelor

pentru piața română, fapt care exclude intenția sa de a îndepărta prin

înregistrarea mărcii un potențial concurent pe această piață.

Pe de altă

parte, recurenta susține că includerea denumirii „A." în componența

numelui comercial mi le seutea pe reclamante să solicite înregistrarea mărcii

la O.S.I.M.

Susținerile

acestora referitoare la notorietatea mărcii sunt total nefondate, notorietatea

fiind definită de lege în alt sens decât au înțeles să o definească

reclamantele prin cererea de chemare în judecată.

Recurenta

solicită admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri și

respingerea acțiunii ca nefondată.

În drept invocă

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Intimatele reclamante au

depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și

menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

De asemenea, au

solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este

nefondat, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cărora

li se circumscriu criticile formulate:

necompeteță materială a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost

corect respinsă.

În primul rând,

la nivelul tribunalelor și curților de apel nu se poate vorbi despre o

competență materială a secțiilor, împărțirea pe secții a acestor instanțe fiind

un aspect care ține de organizarea administrativă.

Prin urmare,

ceea ce se putea invoca ar fi fost doar excepția de necompetență a

tribunalului, ceea ce nu este cazul, deoarece cauza s-a judecat în primă

instanță la Tribunalul București, instanță desemnată prin art. 45 din Legea nr.

84/1998 să judece acțiunile având ca obiect anularea înregistrării mărcilor.

privește calificarea litigiului, este vorba despere un litigiu în materia

dreptului de proprietate intelectuală, mai exact materia proprietății

industriale.

Cu privire la

astfel de litigii, Codul de procedură civilă prevede expres, în art. 2 pct. l

lit. e), competența tribunalului de a le soluționa în primă instanță,

reglementare distinctă de cea privitoare la procesele și cererile în materie

comercială, cuprinsă în lit. a) a aceluiași articol.

Dacă legiuitorul ar

fi înțeles să includă cererile în materia proprietății industriale în categoria

celor comerciale a nu ar fi prevăzut distinct competența judecării lor în

articolul menționat.

De aici

rezultă că și excepția inadmisibilității acțiunii a fost legal respinsă,

procedura prealabila prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., fiind

obligatorie numai în litigiile comerciale.

excepția inadmisibilității acțiunii nu putea fi primită, deoarece nu există

nici un text de lege care să prevadă că partea care a utilizat opoziția la înregistrare

și nu a contestat soluția de respingere a opoziției nu poate formula, ulterior

înregistrării mărcii, acțiune în anulare.

Dimpotrivă,

art. 25 din Legea nr. 84/1998 prevede că, dacă opozițiile sunt întemeiate,

comisia de examinare decide respingerea mărcii; în continuare se arată că

decizia de respingere a înregistrării mărcii - și nu cea de respingere a

opoziției - poate fi contestată de solicitantul mărcii, în termenul și cu

procedura prevăzută la art. 80, adică pe calea contestației la comisia de

reexaminare.

Or, opozantul

nu se află în această situație, el având deschisă calea acțiunii în anulare,

atât în ipoteza în care nu a formulat opoziție, cât și în aceea în care

opoziția i-a fost respinsă.

situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect dispozițiile legale

incidente, menținând hotărârea de anulare a înregistrării mărcii pentru

rea-credință.

Astfel, s-a

reținut că atât reclamantele și pârâta sunt competitori pe aceeași piață - a

producției și comercializării de produse de panificație, de patiserie și alte

produse alimentare, că elementul verbal „A.", pe care pârâta l-a

înregistrat ca marcă, este numele comercial al reclamantelor, că reclamantele

au utilizat acest nume și ca marcă anterior datei la care pârâta a depus la O.S.I.M.

cererea de înregistrare, dată la care reclamantele desfășurau o amplă campanie

de promovare a produselor și serviciilor proprii sub același semn și ca este

vorba despre un element fantezist în raport de produsele și serviciile

protejate.

În atare situație,

este corectă concluzia că alegerea de către pârâtă a aceluiași semn pentru

înregistrarea sa ca marcă pentru produse identice și similare nu poate fi rodul

unei simple coincidențe, ci un act deliberat, prin care a urmărit cu

rea-credință să profite de cunoașterea acestuia în rândul segmentului de public

relevant.

Apărarea în

sensul că pârâta ar fi fost în imposibilitate de a cunoaște intenția

reclamantelor de a acționa pe piața românească nu poate fi primită.

Existența unor

societăți comerciale românești, care utilizează un nume comercial identic și un

semn identic cu funcția de marcă, promovat într-o campanie publicitară pe

teritoriul țării, nu putea fi ignorată de un comerciant de bună-credință, care

în mod obișnuit este preocupat de a-și distinge printr-un semn propriu produsele

și serviciile de cele identice ori similare ale altor întreprinzători și nu de

a alege un semn care să creeze contuzie în rândul consumatorilor.

Date fiind

cele reținute, în mod legal s-au aplicat dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 84/1998 și s-a anulat înregistrarea mărcii „A." de către

pârâtă.

În acest

context, faptul că semnul .„A." utilizat de reclamante nu ar fi devenit o

marcă notorie ori acela că reclamantele au omis să-l înregistreze la O.S.I.M.

înaintea pârâtei nu au relevanță.

Aceste critici

ar fi putut fi valorificate în ipoteza în care anularea s-ar fi dispus pentru

existența unui conflict cu o marcă notorie sau cu una anterior înregistrată, în

condițiile art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/1998.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia

și va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 274

C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 7048,54

lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.C. SA, reprezentând onorariul de

avocat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nerandat

recursul declarat de pârâta SC G. SA Galați împotriva deciziei nr. 140 A din 12

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și proprietate

intelectuală.

Obligă pe recurentă

la plata sumei de 7048,54 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.C. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 iunie2009.