ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2009

Asupra recursului civil de față. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta SC A. SRL a fost înființată în anul 1991 și desfășoară sub acest nume comercial activități legate de servicii de proiectare, execuție, întreținere și reparare de construcții civile și industriale, construcții de clădiri și lucrări de geniu, drumuri, poduri și căi ferate, construcții hidrotehnice, lucrări de instalații electrice, servicii de alimentație publică, morărit și panificație, producție și comercializare de mărfuri alimentare, de patiserie, cofetărie, cereale, plante tehnice etc. Reclamanta SC A.C. SA a fost înființată în anul 1994, iar din luna octombrie 2004 desfășoară activități de producție și comercializare de produse de panificație, de patiserie și alte produse alimentare.

Pârâta SC G. SA este la rândul său o societate comercială ce desfășoară activități în zona serviciilor de alimentație publică, morărit, panificație, producție și comercializare de produse de panificație, patiserie și alte produse alimentare. În afară de faptul că reclamantele au inclus în numele comercial sintagma „A.", acestea au și folosit pe o perioadă îndelungată respectiva denumire asociată produselor și serviciilor lor, căpătând notorietate și bucurându-se astfel de o protecție independentă de orice formalitate de înregistrare. În atare situație, înregistrarea de către pârâtă a mărcii „A." s-a făcut cu rea-credință, nu în scopul de a-și individualiza și distinge propriile produse, ci de a beneficia de cunoașterea largă de către publicul consumator a acestui nume.

Reaua-credință rezultă cu atât mai mult cu cât cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă de către pârâtă în plină campanie publicitară începută de reclamante în luna octombrie 2004, campanie menită să lanseze gama de produse de panificație și alte produse de patiserie prin rețeaua de comercializare și transport propriu. S-a mai arătat că „A." este o denumire fantezistă, neuzuală, distinctivă pentru produsele cărora se aplică, fiind ușor de reținut și având o rezonantă deosebită. Înregistrarea de către pârât a aceleiași denumiri ca marcă nu poate constitui o simplă coincidență, ci un demers deliberat care se înscrie în afara regulilor bunei-credințe sau a uzanțelor cinstite între comercianți.

În drept, tribunalul și-a întemeiat hotărârea pe dispozițiile art. 23 din Legea nr. 84/1998, ale Legii nr. 26/1990 și ale art. 48 lit. c) din Legea nr. 84/1998. Referitor la capetele de cerere respinse, tribunalul a arătat că potrivit Regulii 32 alin. (5)din H.G. nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care titularul a fost decăzut din drepturile conferite de marcă sau prin care marca a fost anulată se va comunica la O.S.I.M. de către persoana interesată, iar O.S.I.M. va publica hotărârea în B.O.P.I. și va face mențiune despre aceasta în Registrul Național al Mărcilor. Prin decizia civilă nr. 140 din 12 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâta SC G. SA împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea a reținut următoarele: În ceea ce privește competența materială a secției civile a tribunalului pentru soluționarea prezentei cauze, excepția invocată de pârâtă este nefondată, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) C. proc. civ. și art. 34 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Nefiind vorba despre un litigiu comercial, nici excepția prematurității acțiunii nu este fondată, deoarece prevederile art. 720 1 C. proc. civ., ce reglementează procedura concilierii prealabile, sunt aplicabile doar cauzelor comerciale. Nici parcurgerea procedurii administrative a opoziției în fața O.S.I.M. sau rezultatul acestei proceduri nu prezintă relevanță pentru promovarea unei cereri în anularea înregistrării mărcii.

Pe fond, curtea de apel a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică. Dată fiind activitatea comercială susținute de reclamante în aceeași arie geografică în care își desfășoară activitatea pârâta, în mod corect s-a stabilit reaua-credință a pârâtei la înregistrarea mărcii, în sensul cunoașterii deținerii de către reclamante a dreptului de proprietate intelectuală asupra numelui comercial „A.". Acest argument este suficient pentru a se reține reaua-credință a pârâtei, chiar și în situația în care s-ar aprecia că notorietatea mărcii „A." pentru zona județului Galați nu a fost îndeajuns dovedită. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G. SA.

Galați, invocând următoarele motive: 1.Excepția de necompetență materială a secției civile a Tribunalului București a fost greșit respinsă, întrucât cererea având ca obiect anularea înregistrării mărcii este de natură comercială, marca fiind componentă a fondului de comerț; în plus, titularul mărcii este un comerciant, iar reclamantele sunt de asemenea societăți comerciale. Chiar dacă în H.G. nr. 833/1998 se prevede competența secției civile a Tribunalului București, pentru considerente arătate, curtea de apel trebuia să constate că respectivul act normativ nu poate adăuga la lege conform art. 125 alin. (3) din Constituție și să admită excepția necompetenței materiale a secției civile. 2. Excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 84/1998, a fost de asemenea greșit respinsă.

Redând textul de lege menționat, recurenta susține că reclamantele aveau de ales între a formula opoziție sau acțiune în anulare. Potrivit principiului electa una via, reclamantele au făcut opoziție, dar cererile lor au fost respinse ca tardive. Cum împotriva deciziilor O.S.I.M. nu s-a formulat contestație, prezenta acțiune apare ca fiind inadmisibilă. 3. În raport de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. și dată fiind calificarea ca litigiu comercial a pricinii susținută de către recurentă, curtea de apel trebuia să constate că în speță nu s-a îndeplinit procedura prealabilă și să admită pe cale de consecință excepția prematurității acțiunii. 4. Pe fond, recurenta susține că acțiunea reclamantelor trebuia respinsă ca nefondată.

Pe de o parte, recurenta susține că a urmat procedura legală de înregistrare a mărcii, în cursul căreia nu s-a formulat opoziție de către reclamante, ceea ce îi conferă prioritate la înregistrare, potrivit art. 9 din Legea nr. 84/1998. La data înregistrării mărcii, singura care avea interese comerciale manifestate în vreun fel și care putea fi cunoscută de un potențial concurent, era recurenta SC G. SA. Reclamantele nu și-au manifestat în niciun fel interesul comercial pentru piața românească de o manieră care să permită altor posibili comercianți să cunoască acest lucra. Recurenta artă că nu a avut posibilitatea de a cunoaște interesul comercial al reclamantelor pentru piața română, fapt care exclude intenția sa de a îndepărta prin înregistrarea mărcii un potențial concurent pe această piață.

Pe de altă parte, recurenta susține că includerea denumirii „A." în componența numelui comercial mi le seutea pe reclamante să solicite înregistrarea mărcii la O.S.I.M. Susținerile acestora referitoare la notorietatea mărcii sunt total nefondate, notorietatea fiind definită de lege în alt sens decât au înțeles să o definească reclamantele prin cererea de chemare în judecată. Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri și respingerea acțiunii ca nefondată. În drept invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Intimatele reclamante au depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

De asemenea, au solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cărora li se circumscriu criticile formulate: 1. Excepția de necompeteță materială a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost corect respinsă. În primul rând, la nivelul tribunalelor și curților de apel nu se poate vorbi despre o competență materială a secțiilor, împărțirea pe secții a acestor instanțe fiind un aspect care ține de organizarea administrativă. Prin urmare, ceea ce se putea invoca ar fi fost doar excepția de necompetență a tribunalului, ceea ce nu este cazul, deoarece cauza s-a judecat în primă instanță la Tribunalul București, instanță desemnată prin art. 45 din Legea nr. 84/1998 să judece acțiunile având ca obiect anularea înregistrării mărcilor.

2. În ceea ce privește calificarea litigiului, este vorba despere un litigiu în materia dreptului de proprietate intelectuală, mai exact materia proprietății industriale. Cu privire la astfel de litigii, Codul de procedură civilă prevede expres, în art. 2 pct. l lit. e), competența tribunalului de a le soluționa în primă instanță, reglementare distinctă de cea privitoare la procesele și cererile în materie comercială, cuprinsă în lit. a) a aceluiași articol. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să includă cererile în materia proprietății industriale în categoria celor comerciale a nu ar fi prevăzut distinct competența judecării lor în articolul menționat. De aici rezultă că și excepția inadmisibilității acțiunii a fost legal respinsă, procedura prealabila prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., fiind obligatorie numai în litigiile comerciale. 3. Nici excepția inadmisibilității acțiunii nu putea fi primită, deoarece nu există nici un text de lege care să prevadă că partea care a utilizat opoziția la înregistrare și nu a contestat soluția de respingere a opoziției nu poate formula, ulterior înregistrării mărcii, acțiune în anulare. Dimpotrivă, art. 25 din Legea nr. 84/1998 prevede că, dacă opozițiile sunt întemeiate, comisia de examinare decide respingerea mărcii; în continuare se arată că decizia de respingere a înregistrării mărcii - și nu cea de respingere a opoziției - poate fi contestată de solicitantul mărcii, în termenul și cu procedura prevăzută la art. 80, adică pe calea contestației la comisia de reexaminare.

Or, opozantul nu se află în această situație, el având deschisă calea acțiunii în anulare, atât în ipoteza în care nu a formulat opoziție, cât și în aceea în care opoziția i-a fost respinsă. 4. Pe fond, la situația de fapt reținută, curtea de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente, menținând hotărârea de anulare a înregistrării mărcii pentru rea-credință. Astfel, s-a reținut că atât reclamantele și pârâta sunt competitori pe aceeași piață - a producției și comercializării de produse de panificație, de patiserie și alte produse alimentare, că elementul verbal „A.", pe care pârâta l-a înregistrat ca marcă, este numele comercial al reclamantelor, că reclamantele au utilizat acest nume și ca marcă anterior datei la care pârâta a depus la O.S.I.M.

cererea de înregistrare, dată la care reclamantele desfășurau o amplă campanie de promovare a produselor și serviciilor proprii sub același semn și ca este vorba despre un element fantezist în raport de produsele și serviciile protejate. În atare situație, este corectă concluzia că alegerea de către pârâtă a aceluiași semn pentru înregistrarea sa ca marcă pentru produse identice și similare nu poate fi rodul unei simple coincidențe, ci un act deliberat, prin care a urmărit cu rea-credință să profite de cunoașterea acestuia în rândul segmentului de public relevant. Apărarea în sensul că pârâta ar fi fost în imposibilitate de a cunoaște intenția reclamantelor de a acționa pe piața românească nu poate fi primită.

Existența unor societăți comerciale românești, care utilizează un nume comercial identic și un semn identic cu funcția de marcă, promovat într-o campanie publicitară pe teritoriul țării, nu putea fi ignorată de un comerciant de bună-credință, care în mod obișnuit este preocupat de a-și distinge printr-un semn propriu produsele și serviciile de cele identice ori similare ale altor întreprinzători și nu de a alege un semn care să creeze contuzie în rândul consumatorilor. Date fiind cele reținute, în mod legal s-au aplicat dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și s-a anulat înregistrarea mărcii „A." de către pârâtă. În acest context, faptul că semnul .„A." utilizat de reclamante nu ar fi devenit o marcă notorie ori acela că reclamantele au omis să-l înregistreze la O.S.I.M.

înaintea pârâtei nu au relevanță. Aceste critici ar fi putut fi valorificate în ipoteza în care anularea s-ar fi dispus pentru existența unui conflict cu o marcă notorie sau cu una anterior înregistrată, în condițiile art. 48 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/1998. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurentă la plata sumei de 7048,54 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.C. SA, reprezentând onorariul de avocat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nerandat recursul declarat de pârâta SC G. SA Galați împotriva deciziei nr. 140 A din 12 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și proprietate intelectuală. Obligă pe recurentă la plata sumei de 7048,54 lei cheltuieli de judecată către intimata SC A.C. SA. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 iunie2009.