Decizia nr. 208/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 990/2018 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților Municipiul București, prin primarul general, și Primăria Municipiului București, la plata sumei de 1.000.000 euro despăgubiri morale, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința nr. 990 din 18 mai 2018, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei Primăria Municipiului București, invocată prin întâmpinare. A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință. A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiu București, prin primarul general. L-a obligat pe pârâtul Municipiul București la plata către reclamant a sumei de 16.000 RON, cu titlu de daune morale.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Prin încheierea din 10 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata apelurilor formulate de reclamantul A. și de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva sentinței nr. 990 din 18 mai 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii de ședință pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul A., la 11 iulie 2020. Recurentul-reclamant a încadrat recursul în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Prin critica încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că, prin hotărârea atacată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; încheierea din 10 iulie 2020 este nelegală, întrucât instanța a încălcat principiul fundamental prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., în baza căruia se impune să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății. Astfel, în cauză, de la 12 octombrie 2018, când dosarul nr. x/2018 a fost înregistrat pe rolul instanței de apel, și până la 10 iulie 2020 au fost acordate 11 termene de judecată, justificate de stadiul de soluționare a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București, situație care pune sub semnul întrebării conduita părtinitoare a Curții, prin modul evident în care a stabilit o conexiune între cele două dosare, încălcând dreptul de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil. Fiind vorba despre respectarea principiului fundamental al procesului civil prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. trebuie să se rețină că acest principiu este instituit printr-o normă de procedură imperativă care reglementează modul de organizare a procesului civil, iar încălcarea unei astfel de norme imperative se sancționează cu nulitatea absolută definită de art. 174 alin. (2) C. proc. civ., prin durata excesivă a procesului. Recurentul se consideră astfel vătămat în dreptul la un proces echitabil, situație în care este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind încălcată o norma de procedură, respectiv art. 6 alin. (1) C. proc. civ. a cărei nerespectare atrage nulitatea încheierii recurate. Încheierea recurată este nelegală, deoarece instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la delictul civil, prin stabilirea legăturii între soluția ce urmează să o pronunțe în dosarul nr. x/2018 și cea care se va da în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Susține că instanța de apel nu a observat obiectul și cauza juridică diferite a dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2009 Dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București are ca obiect cererea recurentului de despăgubire pentru prejudiciul moral care i-a fost cauzat de pârâți prin fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, cauza juridică fiind reprezentată de delictul civil, respectiv nesoluționarea, într-un termen rezonabil, a notificării nr. x/9.08.2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001; nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (2) (fost art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pârâții trebuiau să identifice și să-i comunice, în 30 de zile de la data înregistrării notificării, elementele de identificare ale unității deținătoare (caracterul ilicit al acestei fapte a fost constatat prin decizia irevocabilă nr. 618R/18.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2009). Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București are ca obiect cererea recurentului cu privire la soluționarea notificării nr. x/9.08.2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001, cauza juridică a acesteia fiind regimul aplicabil imobilelor preluate abuziv reglementat de acest act normativ. Consideră că soluția care se va pronunța în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București nu poate depinde de cea din dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, neputând exista niciun fel de legătură între cele două dosare, chiar și în ipoteza în care, în dosarul nr. x/2009 s-ar statua că Primăria Municipiului București nu are calitate procesuală pasivă, nefiind unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001. Nu au fost identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din17 decembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată la data de 4.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză Intimații nu au depus întâmpinări II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Nu poate fi reținută ca fondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct,5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 C. proc. civ. privind celeritatea judecării cauzei. Astfel, măsura suspendării facultative a judecării unei cauze în condițiile în care dezlegarea acesteia depinde de existența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți reprezintă un incident procedural reglementat de lege tocmai în scopul unei judicioase, corecte și complete soluționări a cauzei, fiind menită să preîntâmpine situațiile în care instanțele judecătorești ar pronunța hotărâri contradictorii care să afecteze raporturile juridice între părți. Prin urmare, nu se poate aprecia că suspendarea judecății, conduce de plano la încălcarea principiului privind durata rezonabilă a procesului, în condițiile în care este justificată de existența unei alte judecăți asupra unui drept de care depinde însăși soluționarea respectivei cauze. Recurentul a apreciat, în argumentarea acestei critici, că instanța de apel ar fi acordat, anterior suspendării, mai multe termene în vederea soluționării litigiului paralel, ceea ce a dus la tergiversarea judecății în prezenta cauză. Cum, însă, această critică nu are ca obiect dispoziția de suspendare atacată cu recurs, ci alte măsuri ce țin de administrarea cauzei pentru care partea are la dispoziție alte instrumente procesuale de contestare a legalității și oportunității lor, ea nu poate fi analizată ca motiv de nelegalitate al încheierii de suspendare întrucât excedează cadrului procesual. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor de drept substanțial, motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că litigiile au obiect și cauză diferite, astfel că soluțiile nu presupun o legătură de natură a impune suspendarea litigiului pendinte. În esență, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea dosarului pendinte ce are ca obiect sancționarea, prin plata unor despăgubiri, a conduitei pretins ilicite și culpabile a pârâtului Mun. București care, în calitate de unitate notificată în baza Legii nr. 10/2001 nu a răspuns acestei notificări, până la soluționarea unui alt dosar, ce vizează dreptul substanțial pretins de același reclamant, în temeiul Legii nr. 10/2001, în care instanța a fost chemată să dea o soluție pe fondul notificării. Instanța de apel a motivat măsura suspendării prin aceea că, printr-o încheiere precedentă, pronunțată în data de 8 februarie 2019, cu caracter interlocutoriu, s-a stabilit că motivarea sentinței apelate în prezenta cauză se face prin raportare la dosarul nr. x/2009, aflat în curs de judecată, astfel că, din data de 8 februarie 2019 s-au acordat mai multe termene pentru soluționarea dosarului nr. x/2009 Apreciind că s-a reținut deja raportul de interdependență între prezenta cauză și dosarul nr. x/2009, pentru mai buna administrare a justiției, instanța de apel a suspendat, la data de 10 iulie 2020, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. soluționarea cererilor de apel formulate de apelantul - reclamant A. și de apelantul - pârât Mun. București. Rezultă din cele menționate anterior că instanța de apel a apreciat că este ținută de o hotărâre cu caracter interlocutoriu pe care ea însăși o pronunțase anterior, prin care a considerat că judecata prezentei cauze depinde de soluția dată în procesul de aplicare a Legii nr. 10/2001 astfel că a dispus suspendarea exclusiv pentru o bună administrare a justiției, respectiv pentru a nu mai acorda succesiv termene de judecată, așteptând soluționarea acelui dosar. În primul rând este de reținut faptul că, potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase. Aprecierea instanței de apel cu privire la faptul că motivarea hotărârii de primă instanță atacate poartă asupra dosarului de fond ce vizează aplicarea Legii nr. 10/2001, motiv pentru care consideră necesar a urmări soluționarea acelui dosar, poate fi asimilată dezlegării parțiale a unei chestiuni litigioase motiv pentru care, în continuarea acestui raționament, s-a optat prin încheierea recurată pentru suspendare și nu pentru continuarea acordării unor termene de control. Cum încheierea recurată nu conține o analiză a îndeplinirii condițiilor acestui caz de suspendare facultativă, ci face trimitere la încheierea din 8.02.2019, instanța de recurs urmează a verifica raționamentul conținut în acea încheiere, apreciind că limitele controlului de legalitate pot fi extinse și la hotărârea în baza căreia a fost dispusă măsura procedurală recurată. În acest sens se constată că instanța de apel a observat faptul că prima instanță a reținut că fapta ilicită imputată pârâtului în prezenta cauză, potrivit căreia nu ar fi îndeplinit obligația de comunicare a datelor privind unitatea deținătoare, ar fi fost reținută cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 618/2017 Curții de Apel București și a valorizat această constatare în procesul de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului, fără a mai proceda la o analiză proprie a caracterului ilicit al faptei imputate. Existența unei fapte ilicite stabilite în mod concret a fost contestată prin motivele de apel de către pârâtul Mun. București. Învestită cu o astfel de critică, obligația instanței de apel era de a analiza cu prioritate dacă o atare statuare există în decizia de casare menționată și dacă produce efectul pozitiv al autorității de lucru judecat astfel cum a fost reținut în sentința atacată. Prin urmare, în speță, instanța de apel nu a stabilit că ar exista o relație de dependență între soluțiile celor două litigii și nici nu a fost constatată o altfel de legătură de obiect sau cauză între acestea, ci doar împrejurarea că fapta ilicită ce a stat la baza declanșării mecanismului răspunderii civile delictuale în prezentul litigiu a fost constatată în hotărârea irevocabilă menționată anterior. Or, potrivit acestui raționament, dacă hotărârea este irevocabilă, această statuare a instanței de ultim rang în controlul judiciar nu ar mai putea fi modificată cu ocazia rejudecării aspectelor rămase neclarificate potrivit deciziei de casare, astfel că nu se impunea a se aștepta, doar din această perspectivă, soluționarea definitivă a acelei cauze. În consecință, nu se poate reține că judecata apelului în prezenta cauză depinde de soluția pronunțată în dosarul având ca obiect dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât prezentul dosar vizează răspunderea civilă delictuală a unității notificate, ce presupune analiza elementelor constitutive ale acesteia. Dacă în privința existenței faptei ilicite imputate persoanei notificate, de a nu fi identificat la timp unitatea deținătoare, există sau nu autoritate de lucru judecat, sub efectul ei pozitiv, determinată de o statuare în acest sens în decizia irevocabilă menționată, este o problemă ce ține de procesul de judecată în apel și nu de dezlegările ce urmează a fi date în procesul de fond inițiat pentru a obține măsuri reparatorii pentru pierderea unui drept de proprietate în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu s-a dovedit existența unei presupuse interdependențe între soluțiile ce urmează a fi date în cele două litigii cu privire la un drept subiectiv ce ar face obiectul acelor judecăți, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va casa, potrivit art. 496 C. proc. civ., încheierea recurată și va trimite dosarul pentru reluarea judecății la aceeași instanță.