ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4305/2019

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM., judecători la Judecătoria Timișoara, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea unor noi ordine de salarizare și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtului să emită pentru fiecare reclamant noi ordine de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației până la data plății efective;

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumelor sus-menționate, începând cu data de 09.04.2015 și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului la plata către fiecare reclamant a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, actualizate cu rata inflației de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective și a dobânzii legale aferente acesteia pe aceeași perioadă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 707 din 2 martie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât, ca neîntemeiată, a respins capetele 1 și 2 de cerere ca rămase fără obiect, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. și MM., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiției, a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a actualizării cu rata inflației și a dobânzii legale aferente diferențelor de drepturi salariale cuvenite și neachitate, începând cu data de 09.04.2015 și până la data plății efective, respingând cererea reclamanților de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministrul Justiției a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției apreciind-o ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 13 din 13.06.2016 pronunțată în recursul în interesul legii în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în sens contrar celor reținute de instanța de fond, arătând că "în măsura în care pretențiile deduse judecății vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuție atribuțiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuțiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării și stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligație de garanție sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretențiilor deduse judecății. O obligație de garanție sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispozițiile art. 4 din Ordonanța guvernului nr. 22/2002, care instituie obligația ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii".

Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenții de ordin bănesc de către personalul instanțelor de judecată nu poate să atragă de plano obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului justiției.

În contextul dispozițiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G.. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiției asigură fondurile necesare și repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, dispozitivul sentinței recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plății drepturilor salariale ale intimaților-reclamanți, dat fiind faptul că această obligație excedează atribuțiilor acestui minister.

În concluzie, raportul obligațional care are ca obiect plata salariului se desfășoară între intimații-reclamanți și Tribunalul Timiș, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea finanțelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară, precum.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii îl reprezintă plângerea formulată de reclamanți împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea privind emiterea unor noi ordine de salarizare.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, și prin care s-a introdus alin. (1) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Rezultă, așadar, din cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2015 că legiuitorul a aprobat O.U.G. nr. 83/2014, stabilind că în cursul anului 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu excepția personalului din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, care va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Asupra chestiunii legate de aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 a fost pronunțată Decizia nr. 23/2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

Pentru a motiva această soluție s-a arătat că:

Suprapunând cele două texte, prin coroborarea art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, dar și cu observarea principiului reglementat la art. 3 lit. c) din același act normativ, rezultă că personalul din "celelalte autorități și instituții publice" la care se referă textul supus interpretării sunt: Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi), precum și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.

Concluzia anterioară este susținută și de împrejurarea că aparatul de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi (care se adaugă autorităților și instituțiilor publice de mai sus) sunt enunțate de o manieră explicită în textul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare; pe de altă parte, Consiliul Concurenței este o autoritate administrativă autonomă, potrivit art. 3 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, constatare valabilă și pentru Curtea de Conturi, astfel cum reiese din art. 1 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, aceste autorități administrative se încadrează în una dintre categoriile enumerate limitativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare - autorități administrative autonome.

Ca atare, rezultă că, în contextul art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" privește personalul tuturor autorităților și instituțiilor publice enumerate la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în rândul cărora sunt incluse și autoritățile și instituțiile publice indicate în mod expres de text, respectiv Parlamentul, Consiliul Concurenței și Curtea de Conturi.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c): "echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari".

În privința criticilor referitoare la obligarea la plata drepturilor salariale de către Ministerul Justiției se constată că și acestea sunt nefondate.

Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite și emitentul ordinului de salarizare, astfel că nu prezintă relevanță faptul că reclamanții sunt angajați de către Judecătoria Timișoara.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției.

Una dintre condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, calitatea procesuală, presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularului dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În cauză, reclamanții, judecători în cadrul Judecătoriei Timișoara, contestă modalitatea de calculare a drepturilor salariale, solicitând recalcularea și plata acestora în cuantumul cuvenit, potrivit legii, respectiv obligarea la emiterea de noi ordine de încadrare salarială dar și la plata sumelor cuvenite.

Cât timp plata drepturilor salariale presupune recunoașterea dreptului la o anumită modalitate de calcul și la un anumit cuantum, aspecte executabile prin concursul ordonatorului principal de credite, apărările recurentului, factor decizional în materie, în sensul că plata s-ar face de către tribunale și/sau curți de apel este neîntemeiată.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 707 din 2 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.