ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 784/2020

Ședința publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, a constatat următoarele:

La data de 9 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita, secția Civilă, sub nr. x/2019, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ și TRIBUNALUL HARGHITA, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata către reclamanți, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare gradație, vechime în funcție, care să includă, cumulat:

1

, alin. (1

1

) - alin. (1

4

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21.12.2016.

Prin sentința civilă nr. 1451 din 17 octombrie 2019, pronunțate de Tribunalul Harghita, secția Civilă, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Harghita, invocată din oficiu de către instanță și, în consecință, s-a declinat competența teritorială de soluționare a cererii formulate de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ și TRIBUNALUL HARGHITA, în favoarea Tribunalului Brașov, secția Civilă, complete specializate pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanții, care dețin funcții de personal conex în cadrul Tribunalului Harghita, au învestit instanța cu o acțiune având ca obiect stabilirea corectă a salariului și acordarea unor drepturi bănești salariale cu titlu de diferențe, acțiune ce se încadrează în sfera jurisdicției muncii.

S-a arătat că sunt relevante prevederile art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, conform cărora "Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Tribunalul Harghita a notat că articolul 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, a completat art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", fiind instituită o competență alternativă în cazul salariaților.

Totodată, a reținut că legiuitorul a reglementat, la art. 127 din C. proc. civ., o competență specială a instanței, în situațiile în care sunt promovate acțiuni în justiție de către judecători, procurori, asistenți judiciari și grefieri.

În acest sens, au fost evocate prevederile art. 127 alin. (1), (2

1

) și (3) din C. proc. civ., în forma actuală a textului, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 și Decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale.

S-a mai reținut că prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, statuând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță (...)".

De asemenea, Tribunalul Harghita a făcut referire la faptul că prin Decizia nr. 290/2018 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă, reținându-se, în motivare, că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, sub nr. x/2019, la data de 20 noiembrie 2019.

Prin sentința civilă nr. 136/MAS din 13 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă - Complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a secției I Civile a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu, competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita și Curtea de Apel Târgu-Mureș, fiind declinată în favoarea Tribunalului Harghita, secția Civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Brașov, secția I civilă și Tribunalul Harghita, secția Civilă și s-a dispus înaintarea dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În argumentarea soluției pronunțate, Tribunalul Brașov a reținut că reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au calitatea de agenți procedurali, aprozi și șoferi în cadrul Tribunalului Harghita, fiind vorba despre personal conex.

Prin urmare, a constatat că reclamanților nu li se aplică prevederile art. 127 din C. proc. civ., întrucât acest text de lege se referă doar la judecători, grefieri și asistenți judiciari.

S-a avut în vedere faptul că doar competența prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este de ordine publică, respectiv atunci când un judecător, un procuror, asistenții judiciari, grefierii sau o instanță de judecată au calitatea de reclamanți, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât toți reclamanții sunt agenți procedurali, aprozi și șoferi în cadrul Tribunalului Harghita, fiind personal conex.

Prin urmare, Tribunalul Brașov a notat că doar în situația în care reclamantul se află în unul dintre cazurile prevăzute de lege, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată chiar și de către judecător din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

În schimb, atunci când judecătorul, procurorul, asistenții judiciari, grefierii sau instanța de judecată sunt chemați în judecată ca pârâți, reclamantul are posibilitatea de a sesiza și instanța competentă potrivit legii la care își desfășoară activitatea reclamantul sau chiar instanța judecătorească care are calitatea de pârât, norma de competență, fiind, în acest caz, de ordine privată, această soluție rezultând din formularea art. 127 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul "poate sesiza" una dintre instanțele indicate de textul de lege.

Or, în prezenta cauză, au calitatea de pârâți CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ și TRIBUNALUL HARGHITA, iar reclamanții au înțeles să sesizeze Tribunalul Harghita.

S-a reținut că este vorba despre o excepție de necompetență teritorială de ordine privată, care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cum pârâtul Tribunalul Harghita, deși a formulat întâmpinare, nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială, s-a conchis în sensul că instanța de judecată nu putea să invoce această excepție din oficiu.

Față de dispozițiile art. 127 alin. (2) și (2

1

)

C. proc. civ., raportat la art. 130 alin. (3) din același cod, s-a concluzionat în sensul că Tribunalul Harghita era competent teritorial să soluționeze cauza, avându-se în vedere că pârâții nu au invocat necompetența teritorială prin întâmpinare, iar instanța nu putea, din oficiu, să invoce această excepție la primul termen de judecată, în condițiile în care este de ordine privată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția Civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Reclamanții E., D., H., C., A., F., B. și G., având calitatea de agenți procedurali, aprozi și șoferi în cadrul Tribunalului Harghita au învestit această instanță cu soluționarea unui litigiu de muncă.

Se cuvine menționat faptul că regula în funcție de care se stabilește competența teritorială în soluționarea litigiilor de muncă este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, însă legiuitorul a instituit și o excepție de la această regulă, prin edictarea dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Alineatul (2) al acestui text de lege prevede că "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care își acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale s-a statuat că dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în interpretare restrictivă, încalcă principiul imparțialității justiției cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituție și, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, iar noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18.12.2018 s-a introdus alin. (2

1

) la art. 127 din C. proc. civ., conform căruia dispozițiile alin. (1) și alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Înalta Curte a subliniat faptul că art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie o prorogare legală de competență teritorială specială în favoarea altei instanțe, de același grad, din circumscripția unei curți de apel învecinate, în situația în care pârâtul are calitatea de judecător la instanțele competente, potrivit legii, să judece litigiul.

Prin urmare, competența teritorială se determină în raport de pârâții chemați în judecată.

În speță, Tribunalul Harghita are calitatea de pârât, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor cuprinse în alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., astfel că nu prezintă relevanță calitatea reclamanților de agenți procedurali, aprozi și șoferi în cadrul acestei instanțe.

Conform art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente" ceea ce presupune că acesta este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente în cazul în care competența teritorială este alternativă.

În cauză, reclamanții au sesizat Tribunalul Harghita, instanță competentă, potrivit legii, să soluționeze litigiul dintre părți.

Art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, stabilește că:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

Or, în speță, așa cum corect și legal a reținut Tribunalul Brașov, pârâtul Tribunalul Harghita, deși a formulat întâmpinare, nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială, ceea ce înseamnă că, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe și puteau să pună concluzii, Tribunalul Harghita, secția Civilă avea dobândită competența sub aspect teritorial, prin alegerea de competență efectuată de reclamanți în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în raport de dispozițiile art. 130 alin. (3) din același cod.

Față de cele arătate, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Harghita, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.