ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 702/2020

Ședința publică din data de 24 martie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la 17 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 199.180,78 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de pază prestate, în temeiul raporturilor contractuale dintre părți, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului. Ulterior, cererea a fost precizată, în sensul că suma solicitată este în cuantum de 236.217,45 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ. din 1864.

Prin sentința comercială nr. 156 din 9 mai 2016, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la 20 mai 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 12498 din 15 noiembrie 2016, Judecătoria Sector 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la 30 martie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 1271 din 25 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.

Împotriva sentinței nr. 1271 din 25 aprilie 2018, A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea în tot a acesteia.

Prin decizia civilă nr. 2194A din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinței nr. 1271 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, fără să indice în drept motivele de casare pe casare își întemeiază recursul.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat istoricul litigiului, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție să constate că, prin demersurile întreprinse, recurenta-reclamantă și-a exercitat dreptul de a cere executarea, în sensul plății, creanței sale, însă intimata-pârâtă s-a sustras de la judecarea cauzei.

Autoarea recursului a subliniat că acțiunea sa nu a fost respinsă pe fond, nefiind judecată până la acest moment. Cum acțiunea sa nu a fost respinsă, perimată și nici nu s-a renunțat la judecata acesteia, termenul de prescripție a fost întrerupt.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă a conchis că, în mod greșit, instanța Curții de Apel București a menținut sentința pronunțată de Tribunalul București, în sensul că acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. x/2014 a fost respinsă, întrucât Judecătoria Sector 4 București a admis excepția prematurității acțiunii, cauza nefiind astfel judecată în fond.

În final, recurenta-reclamantă solicită instanței să constate că nici prima și nici a doua instanță nu au pronunțat hotărâri legale și temeinice, fiind date cu încălcarea normelor de drept și să dispună plata obligațiilor societății C. S.R.L. către A. S.R.L.

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă a menționat că este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 26 noiembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune formularea unor critici de nelegalitate care să fie îndreptate împotriva considerentelor deciziei recurate, precum și încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

În speță, deși recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul încălcării sau aplicării greșite a unor norme de drept, în realitate, aceasta nu numai că nu formulează critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, dar nici nu indică dispozițiile legale pretins încălcate sau greșit aplicate ca urmare a admiterii excepției prescripției extinctive.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu arată în ce a constat, în concret, încălcarea sau greșita aplicare a dispozițiilor legale, ci exprimă doar nemulțumirea părții față de soluția instanței, susținerile recurentei evidențiate în cererea de recurs nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate.

În speță, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția instanței de apel, fără a dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță și legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, recurenta-reclamantă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva deciziei civile nr. 2194A din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva deciziei civile nr. 2194A din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Dată în completul de filtru și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.