ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1270/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 3.114.858 de RON, reprezentând contravaloarea debitelor cu care aceasta figurează în evidențele societății reclamante, actualizată cu indicele de inflație, începând cu luna septembrie 2011 și până la momentul plății efective;

- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, raportată la rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României, de la data scadenței - septembrie 2011 - și până la momentul plății efective a sumei datorate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 969 și următoarele, art. 1073 și următoarele din C. civ. de la 1864, prevederi preluate și de C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 în art. 1270 și următoarele, precum și art. 1527 și următoarele.

În motivarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că la data de 10 septembrie 2009 s-a încheiat un contract de achiziții publice între Primăria Turnu Severin și mai multe societăți comerciale, printre aceasta aflându-se și S.C. E. S.R.L., având ca obiect reabilitarea termică a mai multor blocuri din Municipiul Turnu Severin. În urma divizării S.C. E. S.R.L., S.C. D. S.R.L. a preluat drepturile și obligațiile ce decurg din prevederile contractului respectiv.

S-a subliniat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat plata unei sume de bani, invocându-se patru facturi fiscale care nu au fost acceptate de pârâtă. Totodată, s-a constatat că probele administrate în cauză au făcut dovada faptului că lucrările de reabilitare au fost executate de reclamantă, pe baza unei înțelegeri pe care a avut-o cu pârâta, neînțelegerile dintre părți fiind generate de prețul convenit, în sensul că reclamanta a susținut că prețul este acela pe care pârâta l-a negociat cu Primăria, în timp ce pârâta a făcut referire la suma de 159,3 RON pe metru pătrat (fără TVA).

Pârâta a susținut că a existat un alt înscris prin care părțile au convenit acest preț - respectiv înscrisul sub semnătură privată nr. 619/2010, dar nu a putut înfățișa decât o copie a acestuia, originalul a dispărut într-un incendiu. Prima instanță a apreciat că s-a făcut dovada existenței incendiului, dar această împrejurare, care constituie un caz fortuit, nu poate să atribuie forță probatorie înscrisului sub semnătură privată, în raport cu art. 286 alin. (4) C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a reținut că actul juridic convenit de părți, în sensul că prețul pe m

2

este de 159,3 RON poate fi dovedit cu alte mijloace de probă, sancțiunea neînfățișării originalului înscrisului sub semnătură privată afectând doar suportul material, instrumentum probatiorum neavând puterea pe care legea o stabilește înscrisului sub semnătură privată, aceea de a face dovada până la proba contrarie.

În acest context factual, tribunalul a arătat că pretențiile reclamantei derivă din contractul încheiat între S.C. E. S.R.L. și Primăria Turnu-Severin, că prețul a fost stabilit la valoarea de 159,3 RON/m

2

fără TVA, iar art. 1484 C. civ. interzice majorarea acesteia.

Totodată s-a subliniat că principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt descrise la art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, între acestea regăsindu-se și transparența, iar teza susținută de reclamantă în sensul că trebuie să obțină de la pârâtă valoarea întregului contract pe care Primăria Turnu Severin a plătit-o sau urma să o plătească către S.C. D. S.R.L. ar conduce la încălcarea legii achizițiilor publice, ajungându-se ca S.C. A. S.R.L. să primească prețul integral pentru o lucrare pe care nu a licitat-o.

Prin urmare, instanța a constatat că pretențiile sunt neîntemeiate, deoarece S.C. A. S.R.L. ar fi putut obține doar prețul convenit cu S.C. E. S.R.L., preț care a fost de 159,3 RON pe metru pătrat (fără TVA) sau 189,56 RON cu TVA inclus, iar această obligație a fost executată, cele patru facturi invocate fiind în afara contractului negociat de părți.

Având în vedere că primul capăt de cerere principal a fost găsit neîntemeiat, instanța a respins și celelalte pretenții accesorii invocate de reclamantă referitoare la dobânda legală și actualizarea sumei.

Prin decizia civilă nr. 1298/2018 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că la data de 23 mai 2010, S.C. E. S.R.L. a făcut reclamantei o ofertă de a contracta, în cuprinsul căreia se arată că în situația în care aceasta acceptă condițiile contractului și ale Anexei nr. 1 a Contractului nr. x/25.09.2009, poate începe demararea lucrărilor de reabilitare a blocurilor U3, U7, B3 și facturarea prețului către antreprenorul general.

Deși în cuprinsul corespondenței purtate de părți, reclamanta și-a manifestat nemulțumirea față de prețul propus de antreprenorul general de 159,3 RON/mp, fără însă a-i face o contraofertă, s-a constatat că aceasta a procedat la executarea lucrărilor de reabilitare a celor trei blocuri, iar această împrejurare a fost calificată drept o acceptare a ofertei antreprenorului general.

În acest context, instanța de apel a concluzionat că acceptarea - voința exprimată de destinatarul ofertei - a fost în concordanță cu oferta inclusiv în ceea ce privește prețul contractual.

Ca atare, acordul de voință al părților s-a realizat prin întâlnirea concordantă a celor două voințe, respectiv cea a S.C. E. S.R.L. manifestată prin oferta consemnată în înscrisul anterior menționat, cu cea a reclamantei manifestată prin acceptarea acesteia în modalitatea prezentată.

Astfel, s-a subliniat că prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de preț neachitată, pretinzând că, deși părțile nu au consemnat acordul lor de voință într-un instrumentum probationis, au convenit ca valoarea lucrărilor executate de prestator pentru reabilitarea celor trei blocuri să fie egală cu cea consemnată în anexa la contractul de proiectare și execuție lucrări, înregistrat sub nr. x/10.09.2009, încheiat între E. S.R.L. și Municipiul Drobeta Turnu Severin.

Prin urmare, instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, în sensul că cererea reclamantei este neîntemeiată, aceasta nedovedind existența obligației de plată a sumelor solicitate, deși sarcina probei îi incumba, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) și art. 249 C. proc. civ.. În consecință, criticile reclamantei vizând valoarea probatorie a înscrisului denumit "Anexa nr. 3" nu au fost primite.

S-a mai reținut că reclamanta pretinde, în mod neîntemeiat, că mențiunile efectuate pe anexa la contractul înregistrat sub nr. x/10.09.2009, încheiat între F. S.R.L. și Municipiul Drobeta Turnu Severin consemnează acordul de voință al părților cu privire la valoarea lucrărilor de reabilitare a blocurilor U3, U7, B3.

În acest sens, instanța de apel a constatat că reclamanta nu a detaliat circumstanțele în care a fost încheiat pretinsul acord de voință, respectiv data întocmirii, dacă reprezintă o contraofertă la oferta din data de 23 mai 2010 a E. S.R.L. acceptată de aceasta, în condițiile în care a pretins, ab inițio, că nu s-a încheiat un contract în formă scrisă între părți.

Analizând concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 25/27.01.2016 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București din cadrul INEC, cea de-a doua instanță a reținut că înscrisul sub semnătură privată este unul al cărui conținut a fost alterat prin contrafacere.

Având în vedere cele reținute în raportul de expertiză, instanța de apel a concluzionat că semnătura nu aparține reprezentantului legal al S.C. E. S.R.L. și că este improbabil ca reprezentantul acestei societăți să fi procedat mai întâi la contrafacerea ștampilei propriei firme ca, apoi, să semneze olograf înscrisul.

Chiar în ipoteza în care acest înscris ar fi consemnat în mod real un acord de voință al părților, analizând mențiunile olografe inserate în cuprinsul său, instanța de apel a constatat că acest acord de voință vizează doar executarea lucrărilor de reabilitare, iar nu prețul convenit de părți.

Au fost apreciate ca fiind neîntemeiate și criticile vizând stabilirea eronată a situației de fapt de către instanța de fond în raport cu înscrisurile pe care le-a considerat relevante la pct. 1.1 din cererea de apel.

Astfel, susținerile apelantei potrivit cărora înscrisurile avute în vedere de prima instanță vizează în realitate prețul pe mp pentru operațiunile de furnizare și placare cu sistem termoizolant nu au fost primite, deoarece apelanta-reclamantă nu a indicat niciun mijloc de probă în cuprinsul căruia să fie detaliat prețul convenit de părți pentru fiecare operațiune a lucrărilor de reabilitare termică a celor trei blocuri.

Instanța de apel a constatat că prima instanță a dat eficiență mijloacelor de probă relevante, respectiv facturi fiscale acceptate la plată, concluzionând în mod temeinic că părțile au convenit ca valoarea lucrărilor ce urmau să fie executate de reclamantă să fie de 159,3 RON/mp.

Prin urmare, s-a apreciat că acordul de voință al părților s-a realizat prin întâlnirea concordantă a ofertei de a contracta emisă de E. S.R.L. care a propus reclamantei să execute lucrările pe care se angajase să le execute S.C. G. S.R.L., în condițiile descrise în cuprinsul contractului nr. x/25.09.2009, cu acceptarea acesteia de către reclamantă care a procedat la executarea acestor lucrări, iar potrivit acestui acord de voințe, pârâtei îi revenea obligația de a achita o sumă de 159,3 RON/mp, obligație pe care și-a îndeplinit-o.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. s-a arătat că instanța de apel a plecat de la premisa greșită că prima instanță a stabilit corect starea de fapt și de drept, în sensul că nu s-ar fi dovedit momentul încheierii acordului de voință al părților privind prețul lucrărilor executate.

Această stare de fapt este greșit stabilită dându-se valoare conținutului unor documente nerelevante atâta vreme cât din acestea nu rezultă cu certitudine adevărata intenție a părților, respectiv înțelegerea acestora cu privire la prețul convenit.

Instanța de apel a înlăturat o probă științifică, respectiv expertiza criminalistică din dosarele nr. x/2011 și nr. y/2013 privind conținutul și semnăturile de pe documentul intitulat Anexa 3 la contractul nr. x/2009, conținut dovedit a fi real.

Astfel, instanța de apel a stabilit o altă stare de fapt și de drept și ajunge la concluzii diametral opuse, iar înlăturarea acestor mijloace de probă, a faptelor și relațiilor stabilite între cele 2 firme, nu poate fi justificată pe considerentul că din actele ulterioare încheierii înțelegerii ar rezulta o altă stare de fapt cărora instanța de apel le-a dat valoare.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că înțelegerea părților s-a materializat prin înscrisul intitulat Anexa 3, din care a rămas un rest de plată în cuantum de 3.114.858,13 RON, sumă ce a fost solicitată încă din anul 2011.

În continuare, au fost prezentate aspecte ce țin de relațiile contractuale desfășurate și situația de fapt, iar recurenta-reclamantă a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO și că instanțele care au judecat acest proces nu au dat dovadă de independență și imparțialitate.

Recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L.

Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și casarea deciziei atacate pentru următoarele argumente:

După prezentarea situației de fapt s-a susținut că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (6) din C. proc. civ.

Instanța de apel a considerat că prețul agreat de părți pentru lucrări este cel arătat de intimată, în baza unor argumente care nu au fost invocate de pârâtă prin întâmpinările depuse și nici de instanță din oficiu, respectiv prin calificarea juridică a unei adrese ca o acceptare tacită a ofertei de preț a contractului de către recurentă.

Calificarea executării lucrărilor de reabilitare a celor trei blocuri ca fiind o acceptare a unei așa-zise oferte trimisă de intimată în data de 23 mai 2010 nu a fost pusă niciodată în discuția părților.

Invocarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1188-1193 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 referitoare la oferta de a contracta și condițiile de acceptare sau refuz ale ofertei, fără ca aceste norme să fi fost invocate de partea adversă și fără a fi puse în discuția părților, este de natură a afecta regulile de esență ale procesului civil, constând în oralitatea dezbaterilor și contradictorialitatea lor și produce recurentei-reclamante o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece nu a putut formula apărări sub acest aspect.

Or, dacă instanța de apel ar fi pus în discuția părților aspectele fundamentale referitoare la o posibilă acceptare tacită a unei oferte de a contracta din partea intimatei, recurenta-reclamantă a susținut că s-ar fi putut apăra în sensul arătării faptului că nu sunt îndeplinite condițiile dispozițiilor art. 1193 din C. civ.. _

Astfel, oferta fără termen este adresată unei persoane absente, iar executarea contractului nu a avut loc în temeiul acestei așa-zise oferte din luna mai 2010, ci în considerarea unui alt act și anume în temeiul unui document din 11 septembrie 2009, denumit "Anexa 3 - "Proiectare și execuție lucrări - Reabilitare termică blocuri locuințe etapa I/etapa II - Municipiul Drobeta Turnu Severin".

Așadar, este evident că oferta nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi calificată din punct de vedere legal, iar raportat la prevederile C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 răspunsul destinatarului ofertei nu poate fi considerat acceptare atunci când cuprinde modificări sau completări.

De altfel, din răspunsul formulat către intimata-pârâtă de recurenta- reclamantă la 12 iulie 2017 rezultă foarte clar refuzul acestei oferte.

În opinia recurentei, toate aceste chestiuni trebuiau puse în discuția părților în condiții de contradictorialitate, lucru care nu s-a întâmplat.

Instanța de apel a aplicat prezumția judiciară, reglementată de art. 327-329 din C. proc. civ., context în care reclamanta nu putut pune concluzii și nici nu s-a putut apăra, fiind încălcat din nou atât principiul contradictorialității, cât și dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au fost dezvoltate următoarele critici:

Instanța de apel a aplicat un act normativ care nu este incident în cauză și, totodată, a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 1118-1193 din C. civ. referitoare la acceptarea tacită a ofertei, prin calificarea juridică a unei adrese trimise de către intimata-pârâtă, norme care, de altfel, nu sunt incidente în cauză.

În continuare, s-a arătat că disputa din prezentul litigiu vizează prețul lucrărilor, în sensul că recurenta-reclamantă susține că acesta a fost stabilit la 11 septembrie 2009, prin documentul însușit de ambele părți numit "Anexa 3", iar intimata-pârâtă susține, de partea cealaltă, că prețul nu este cel din Anexa 3 și că a existat un alt înscris sub semnătură privată nr. 619/2010 prin care părțile au convenit un preț de 159,3 RON/m2.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a invocat, cu privire la recursul declarat de reclamantă prin administratorul special H., excepția netimbrării recursului pentru neîndeplinirea obligației privind achitarea anticipată a taxei judiciare de timbru, excepția inadmisibilității recursului pentru motivele de fapt invocate în dezvoltarea recursului, excepția nulității recursului, deoarece prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se solicită reevaluarea probatoriului și rejudecarea cauzei pentru critici de netemeinicie și nu de nelegalitate. Mai mult, recurenta contestă omisso medio, direct în recurs, înscrisuri ca fiind falsuri.

Cu privire la recursul declarat de reclamantă prin lichidatorul judiciar au invocat excepția nulității recursului, deoarece acesta a fost formulat de o persoană care nu are calitatea de reprezentant al societății, precum și excepția inadmisibilității formulării a două recursuri față de împrejurarea că societatea se află în insolvență.

Pe fondul recursului s-a solicitat respingerea acestuia, întrucât hotărârea a fost dată cu respectarea principiului contradictorialității, iar probele au fost administrate în contradictoriu și cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special H., prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., a solicitat respingerea excepției netimbrării recursului, în raport cu prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 77

2

006 din Legea nr. 85/2006 și art. 115 din Legea nr. 85/2014, precum și respingerea excepției nulității recursului, deoarece recursul formulat de către administratorul special a fost însușit de administratorul judiciar al reclamantei, astfel că acesta este declarat de o persoană care are calitatea de reprezentant a societății debitoare S.C. A. S.R.L.

De asemenea a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului, întrucât criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt de nelegalitate, iar hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind bazată pe o motivare contradictorie raportat la starea de fapt și de drept, dar și străină de natura pricinii, în sensul că schimbă înțelegerea părților din Anexa 3 și o raportează la o situație de fapt nereală.

Cu privire la susținerile privind invocarea omisso medio direct în recurs a unor înscrisuri ca fiind false s-a solicitat respingerea acestora, având în vedere că recurenta-reclamantă a aflat de existența acestora doar cu ocazia copierii dosarului, și respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă deoarece în cadrul întâmpinării, sunt reluate criticile din cererea de recurs.

Prin înscrisul aflat la fila x, lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L. a arătat că își însușește recursul declarat în cauză de către administratorul special H. al debitoarei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 19 iulie 2019, recurenta S.C. A. S.R.L. prin administrator special H. a solicitat suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât împotriva reprezentanților societății E. S.R.L., I. și J., devenită ulterior S.C. D. S.R.L. s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, infracțiuni prevăzute de prevederile art. 320 alin. (1) și art. 323 din C. pen., în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

La termenul din 7 iulie 2020, recurenta a precizat că nu mai susține această cerere, Înalta Curte luând act de această solicitare.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 11 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepțiile netimbrării și nulității recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special H., invocate de intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L.

Totodată, a respins excepțiile nulității și inadmisibilității recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., invocate de intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., pentru motivele consemnate în această încheiere.

A admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. și a stabilit termen de judecată la 31 martie 2020, când a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 7 iulie 2020.

În cauză, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. deși a formulat două cereri de recurs, una prin administrator special H. și alta prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., Înalta Curte reține că lichidatorul judiciar și-a însușit recursul promovat de către administratorul special, constatând totodată, că și criticile sunt în esență aceleași, motiv pentru care le va examina prin considerente comune.

În acest context, se constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., având în vedere că nu a pus în discuția părților faptul că executarea lucrărilor de reabilitare a celor trei blocuri are semnificația acceptării ofertei trimise de intimată în data de 23 mai 2010 și, totodată, nu a pus în discuție contradictorie a părților dispozițiile art. 1188-1193 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 referitoare la oferta de a contracta și condițiile de acceptare sau refuz ale ofertei.

Analizând decizia atacată, instanța de apel a reținut, sub acest aspect, că reclamanta a executat lucrările de reabilitare a celor trei blocuri, deși în cuprinsul corespondenței purtate de părți aceasta și-a manifestat nemulțumirea față de prețul propus de anteprenorul general de 159,3 RON/mp, fără însă a-i face o contraofertă. Această împrejurare a fost calificată de instanța de apel drept o acceptare a ofertei antreprenorului general, raportat și la faptul că la data de 20 iunie 2010, reclamanta a emis factura nr. x, în cuprinsul căreia se menționează că serviciul furnizat îl reprezintă diferența până la 90% din valoarea contractuală a lucrărilor de reabilitare a blocurilor U3 și U7. În continuarea acestui raționament, având în vedere calculele realizate, instanța de apel a confirmat concluzia primei instanțe în sensul că valoarea unui mp de lucrare este de 159,3 RON, motiv pentru care a constatat că acceptarea, respectiv voința exprimată de destinatarul ofertei a fost în concordanță cu oferta, inclusiv în ceea ce privește prețul contractual.

Examinând criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

În realitate, instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe sub aspectul calculelor realizate referitoare la valoarea de 159,3 RON/mp de lucrare, ajungând la concluzia că acțiunea reclamantei de a proceda la reabilitarea celor trei blocuri ar reprezenta o acceptare a ofertei, având în vedere că nu a existat o contraofertă în acest sens, simpla manifestare a nemulțumirii cu privire la preț neavând valoare juridică.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a avut posibilitatea de a formula apărări pe fondul problemei invocate, calificarea instanței de apel a acțiunii reclamantei ca reprezentând o acceptare tacită a ofertei are la bază un întreg raționament analizat în prealabil de către prima instanță.

Criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează aspecte vizând stabilirea stării de fapt și de drept de către prima instanță, în sensul că nu s-ar fi dovedit momentul încheierii acordului de voință al părților privind prețul lucrărilor executate.

Totodată, s-a susținut că starea de fapt a fost stabilită greșit dându-se valoare conținutului unor documente nerelevante atâta vreme cât din acestea nu rezultă cu certitudine adevărata intenție a părților, respectiv a înțelegerii acestora privind prețul convenit.

În plus, s-a subliniat că instanța de apel a înlăturat o probă științifică, respectiv expertiza criminalistică din dosarele nr. x/2011 și nr. y/2013 privind conținutul și semnăturile de pe documentul intitulat Anexa 3 la contractul nr. x/2009, conținut dovedit a fi real.

Analizând aceste critici, întemeiate de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte constată, pe de o parte că acestea exced controlului de legalitate specific acestei etape procesuale, iar pe de altă parte, aspectele invocate de recurentă nu vizează lipsa motivării sau motive contradictorii, ori străine de natura pricinii, ci se solicită reevaluarea probatoriului și rejudecarea cauzei pentru critici care nu țin de legalitatea hotărârii, ci de aprecierea probatoriului.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-reclamantă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului, documentele avute în vedere la stabilirea acestei situații de fapt cu privire la momentul încheierii acordului de voință al părților privind prețul lucrărilor executate, lucru care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

Modul în care au fost construite aceste critici nesocotește caracterul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse și analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate, motiv pentru care vor fi înlăturate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare eronată a prevederilor art. 1118-1193 din C. civ. referitoare la acceptarea tacită a ofertei, prin calificarea juridică a unei adrese trimise de către intimata-pârâtă, norme care, de altfel, în opinia sa, nu sunt incidente în cauză.

În continuare, recurenta a arătat că disputa din prezentul litigiu a generată de prețul lucrărilor, în sensul că recurenta-reclamantă susține că acesta a fost stabilit la 11 septembrie 2009, prin documentul însușit de ambele părți numit "Anexa 3", iar intimata-pârâtă susține că a existat un alt înscris sub semnătură privată nr. 619/2010 prin care părțile au convenit un preț de 159,3 RON/mp.

Înalta Curte reține că prin aceste critici recurentei-reclamante referitoare la aprecierea greșită a prețului și la aplicarea eronată a prevederilor art. 1118-1193 din C. civ., sunt repuse în discuție chestiuni care au făcut obiectul examinării instanțelor de fond, sub aspectul temeiniciei pretențiilor formulate de reclamanta în litigiul pendinte.

Cu toate acestea, analizând acest motiv de recurs, prin raportare la considerentele reținute în decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că sunt corecte argumentele primei instanței, prin care s-a dat eficiență juridică mijloacelor de probă relevante, respectiv facturi fiscale acceptate la plată, concluzionându-se că părțile au convenit ca valoarea lucrărilor ce urmau a fi executate de reclamantă să fie de 159,3 RON/mp.

Iar, în acest context, Înalta Curte reamintește că verificarea legalității deciziei recurate, prin prisma modului de interpretare a probelor administrate în cauză este exclusă în considerarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 1118-1193 din C. civ. referitoare la acceptarea tacită a ofertei și nici nu s-a raportat la documente eronate atunci când a stabilit prețul pe metru pătrat al lucrării, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului reclamantei, fiind dezvoltat raționamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1298/2018 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iulie 2020.