ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2063/2018

Ședința publică din data de 22 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următorele:

Prin cererea înregistrată la 21 octombrie 2013 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L. și administrator special C., a solicitat obligarea pârâtei S.C. D. S.R.L. la plata sumei de 3.114.858 RON, reprezentând contravaloarea actualizată cu indicele de inflație a debitelor cu care aceasta figurează în evidentele sale contabile, începând din septembrie 2011 și până la momentul plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor debite în același interval, calculată prin raportare la rata dobânzii de referință stabilită de Banca Naționala a României, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 29/2016 din 4 martie 2016, prima instanță a respins acțiunea introductivă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care a fost înregistrat la 19 mai 2016 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, sub același număr de dosar.

În fața instanței de prim control judiciar, prin cererea formulată la 15 noiembrie 2016, intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2014 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, cerere care a fost admisă prin încheierea din 23 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2013.

Împotriva acestei încheieri, la 30 martie 2017, cu respectarea termenului prevăzut de art. 414 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., a declarat recurs, indicând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod.

În memoriul depus la dosar, după expunerea situației de fapt și a parcursului procesual al cauzei, recurenta a susținut cu prioritate că hotărârea atacată este nemotivată, fiind dată cu încălcarea exigențelor art. 425 C. proc. civ., potrivit cărora instanța este obligată să stabilească în concret, raportat la probele administrate, situația de fapt în cauză și să argumenteze aplicarea regulilor de drept incidente.

În final, din această perspectivă a conchis că încheierea din 23 noiembrie 2016, dată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, este practic nemotivată, întrucât instanța nu a expus în considerentele hotărârii argumentele care i-au format convingerea în sensul soluției pronunțate și nici nu a prezentat modul în care aceasta este susținută de textele de lege aplicate.

În continuare, autoarea recursului a subliniat că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., aspect în considerarea căruia a apreciat că se atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestei susțineri, a arătat că la dosarul cauzei nu se regăsește nicio dovadă privind începerea urmăririi penale în legătură cu contractul de subantrepriză încheiat cu S.C. E. S.R.L. și nici în legătură cu Anexa nr. 3 - Proiectare și execuție lucrări - Reabilitare termică blocuri locuințe etapa I/etapa II - Municipul Drobeta Turnu-Severin, acte ce fac obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, a subliniat că nu există nicio legătură, în sensul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., între dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și dosarul având ca obiect litigiul dedus judecății, în condițiile în care urmărirea penală nu vizează contractul din care derivă pretențiile în conflict.

Din această perspectivă, a susținut că pronunțarea unei hotărâri în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nu ar putea avea o înrâurire covârșitoare asupra deciziei ce urma a fi pronunțată în apel, în contextul în care infracțiunile cercetate în evocatul dosar penal nu au legătură cu cauza dedusă judecății și nu priveasc înscrisul anterior menționat (Anexa 3), care face obiectul litigiului pendinte. În argumentarea acestor afirmații, recurenta a precizat că aspectele referitoare la săvârșirea unor eventuale infracțiuni în legătură cu cauza de față, respectiv falsul în înscrisuri, uzul de fals sau altele asemenea au format obiectul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2013, în care prin ordonanța din 14 martie 2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului F., administrator al S.C. A. S.R.L., în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de tentativă de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, neînceperea urmăririi penale față de același învinuit pentru evaziune fiscală și fals intelectual, precum și neînceperea urmăririi penale față de învinuitul G. pentru săvârșirea acelorași infracțiuni.

Totodată, autoarea a indicat Ordonanțele nr. 643/P/2014 din 22 și 25 februarie 2016, ambele emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, susținând că acestea atestă că în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți nu a fost începută urmărirea penală împotriva reprezentanților săi pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și/sau uz de fals, indicate de intimata-pârâtă.

Astfel, autoarea a opinat că înscrisul intitulat Anexa nr. 3 - Proiectare și execuție lucrări - Reabilitare termică blocuri locuințe etapa I/etapa a II-a -Municipul Drobeta Turnu-Severin, reprezintă voința reală a părților, nefiind contrafăcut nici în ceea ce semnăturile sau ștampilele aplicate, nici din punct de vedere al conținutului, iar măsura suspendării judecății a fost dispusă de instanța de apel, cu nesocotirea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În considerarea celor anterior expuse, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, casarea încheierii recurate, iar pe fond, respingerea cererii de suspendare a judecării apelului, cu consecința continuării judecății cauzei.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei la 18 aprilie 2017, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, cu mențiunea de a depune întâmpinare conform art. 205, raportat la art. 494 C. proc. civ., obligație căreia aceasta nu s-a conformat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost redactat la 30 iunie 2017 și comunicat părților, fără ca acestea să formuleze însă puncte de vedere la el, deși li s-a pus în vedere că au acest drept.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)".

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care recurenta și-a fundamentat recursul, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că susținerile recurentei conform cărora, încheierea atacată a fost dată cu încălcarea exigențelor art. 425 C. proc. civ., fiind practic nemotivată, precum și cu aplicarea greșită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu pot fi analizate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de autoarea căii de atac, pentru că acesta sancționează încălcarea numai a normelor de drept material, însă pot fi circumscrise cazului de casare statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură, prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Potrivit textului legal precitat, casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din această perspectivă, se evidențiază ca fiind fondată critica vizând suspendarea judecății cauzei în condițiile în care intimata, prin cererea formulată în acest sens la 15 noiembrie 2016, solicitase dispunerea acestei măsuri până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, în considerarea săvârșirii de către reprezentanții recurentei a infracțiunilor de fals și uz de fals în legătură cu actele deduse judecății în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă, critică din a cărei dezvoltare rezultă explicit invocarea greșitei aplicări de către instanța de prim control judiciar a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., norme de drept procesual.

Potrivit acestui din urmă text legal, instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Verificarea ordonanței emise la 25 februarie 2016 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și adresei nr. x din 22 noiembrie 2016 emisă de I.P.J. Mehedinți, a exhibat că prin ordonanța menționată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în dosarul nr. x/2014 față de F., administrator al S.C. A. S.R.L., în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani, fără a exista vreo referire explicită, în cuprinsul acestei ordonanțe, cu privire la emiterea și înscrierea în contabilitate a facturilor fiscale și a Anexei nr. 3, înscrisuri care sunt invocate în sprijinul pretențiilor care fac obiectul judecății în litigiul pendite. Prin încheierea recurată instanța de prim control judiciar a hotărât suspendarea judecății cauzei, chiar în considerarea unei legături între faptele care fac obiectul cercetărilor penale și emiterea și înscrierea în contabilitate a facturilor fiscale pe care se întemeiază pretențiile recurentei-reclamante, fără a evidenția aspectele reținute în cuprinsul ordonanței emise la 25 februarie 2016, care susțin îndeplinirea cerințelor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru a se justifica măsura dispusă.

Instanța supremă reține că ordonanța emisă la 25 februarie 2016 nu evidențiază existența unor elemente suficiente, clare din care să rezulte că infracțiunile în legătură cu care s-a pus în mișcare acțiunea penală au o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să se pronunțe în cauză.

Mai mult, o altă plângere penală, formulată de reprezentanții intimatei-pârâte împotriva reprezentanților societății recurente, G. și F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) din C. pen., art. 290 din C. pen., art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen., a fost soluționată prin Ordonanța din 14 martie 2013, în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți. Prin această ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale, față de reprezentanții societății recurente, pentru infracțiunile mai sus menționate.

În contextul dat, instanța supremă reține că instanța de prim control judiciar nu a analizat îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și a reținut greșit incidența acestora, cu consecința adoptării măsurii suspendării judecății.

Prin urmare motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este fondat.

Totodată, având în vedere că motivarea hotărârii atacate cuprinde considerente care nu corespund realității relevate de actele dosarului, se apreciază că critica evocată poate fi circumscrisă și motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., care statuează asupra admisibilității recursului atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, în analiza acestui motiv, Înalta Curte se raportează la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., conform cărora hotărârea, respectiv încheierea trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Un proces civil finalizat prin hotărârea dată cu garanțiile prevăzute de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere atașată întotdeauna de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Motivarea unei hotărâri trebuie deci înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, astfel că și situațiile în care hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii este asimilată de legiuitor nemotivării hotărârii.

Instanța de apel nu a demonstrat o corelare între probele aflate la dosarul cauzei și dispozițiile legale incidente pentru a justifica în fapt și în drept măsura adoptată.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă, necontradictorie și atașată de circumstanțele cauzei, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar.

În speță însă, Înalta Curte constată că încheierea curții de apel nu îndeplinește aceste cerințe, câtă vreme în considerentele acesteia s-a reținut împrejurarea nereală că hotărârea ce urma a fi pronunțată în dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra deciziei ce se va da în cauza civilă, deși din actele aflate la dosarul de apel rezultă cu evidență că începerea urmăririi penale față de administratorul statutar al recurentei nu vizează acte și/sau aspecte în legătură cu litigiul dedus judecății civile, situația putând fi asimilată nemotivării hotărârii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 493 alin. (7), coroborate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva încheierii din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, pe care o va casa și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., împotriva încheierii din 23 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2018.