ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 906/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Deliberând asupra cauzei civile prezente și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. București și B. Buzău, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 600.000 RON, reprezentând daune morale, la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 1200 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 752/5 iunie 2019, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtele B. S.A. București și B. Buzău la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 150.000 RON, precum și a prestației periodice de 600 RON lunar, până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă a pârâtului, și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.A. București.

Reclamantul a solicitat admiterea apelului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, și obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 RON, reprezentând daune morale, obligarea pârâtelor la plata unei prestații periodice lunare în cuantum de 1200 RON.

Pârâta B. S.A. București a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2504/2019 din 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 752/5 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul Buzău.

A admis apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A., și B. Buzău, și în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 300.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta B. S.A., solicitând casarea în parte a deciziei recurate și înlăturarea obligației de plată a prestației periodice în cuantum de 600 RON lunar, stabilită în favoarea reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în mod nelegal, a fost obligată la pala prestației periodice în sumă de 600 RON lunar, prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 50 pct. 1 lit. a) din Norma ASF 23/2014, în care se prevede că:

"La stabilirea despăgubirilor, în caz de vătămare corporală, se au în vedere următoarele: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate și indemnizația primită din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat"; b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare.

În primul rând, se arată că intimatul A. nu a făcut dovada că ar fi fost angajat și nici că ar fi desfășurat alte activități, la momentul producerii evenimentului rutier, pentru a se determina astfel cu ce valoare i-au fost diminuate veniturile.

Pe de altă parte, pentru justificarea prestației periodice, reclamantul a depus Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x din 19.12.2016, din care rezultă că era încadrat în gradul de handicap "accentuat ", însă a cărui valabilitate a expirat la data de 18.12.2017, dată la care era stabilită și revizuirea acestuia.

Așa fiind, hotărârea instanței de apel este nelegală, în condițiile în care instanța de apel își argumentează acordarea prestației periodice pe următorul considerent:

"Curtea constată că instanța de fond în mod corect a procedat la acordarea unei prestații periodice, iar în ceea ce privește cuantumul acesteia, a avut în vedere venitul minim net pe economia națională, în valoare de 1350 RON, însă, cu respectarea principiului disponibilității, consacrat de art. 9 C. proc. civ., s-a raportat la suma de 1200 RON, solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată".

Așa cum a arătat și prin motivele de apel, nu există niciun act din care să rezulte faptul că intimatul a rămas cu incapacitate de muncă permanentă, certificatul de handicap atestând doar infirmitatea. Capacitatea de muncă însă se poate păstra în integralitate și atunci când victima rămâne cu o infirmitate de felul celei suferite de către reclamant.

În al doilea rând, raportat la Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x din 19.12.2016, în recomandarea medicală a comisiei de examinare privind Programul individual de reabilitare și integrare socială la Punctul II: activități educaționale/profesionale, se menționează:

"Ocuparea unui loc de muncă și continuarea studiilor".

Așadar, persoanele vătămate în accidente rutiere pot beneficia de această categorie de despăgubiri (prestații periodice), în măsura în care și-au pierdut capacitatea de muncă și numai până la intervenirea unei cauze de modificare sau încălcare a incapacității.

Astfel, prestația nu poate fi acordată ca o compensație a pierderii de venit, câtă vreme nu s-a stabilit că infirmitatea a avut drept consecință pierderea în integralitate a capacității de muncă sau proporția în care aceasta a fost diminuată.

În al treilea rând, nu poate fi întemeiată hotărârea instanței de apel care motivează acordarea prestației periodice pe următorul argument - "în ceea ce privește cuantumul acesteia, s-a avut în vedere venitul minim net pe economia națională, în valoare de 1350 RON". Se arată faptul că, pentru aplicarea acestui venit, instanța de apel nu s-a raportat la nicio situație de fapt sau la vreun temei legal care să susțină această sumă.

Așa cum a arătat, intimatul nu a depus niciun înscris care să dovedească veniturile pe care acesta le dobândea anterior evenimentului rutier și care i-au fost diminuate, urmare a vătămărilor suferite.

De asemenea, instanța de apel nu s-a raportat la vreun act normativ, în momentul în care s-a raportat la venitul minim garantat de 1200 RON sau 1350 RON, însuși expresia "aproximativ" demonstrând acest fapt.

Așa fiind, consideră că, în lipsa oricăror argumente/probe care să dovedească pierderea de venit înregistrată de către intimat, din cauza vătămărilor suferite, reperul obiectiv la care trebuia să se raporteze privea venitul minim garantat de la data accidentului, 15.07.2015.

Astfel, la data accidentului, venitul minim garantat era reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 1091/2014, în care, începând cu data de 01.07.2015, era de 1050 RON brut și 785 RON net. În absența altor probe, instanța de judecată trebuia să se raporteze la acesta și numai în limita în care se dovedea pierderea capacității de muncă, (fapt ce nu s-a întâmplat), cu luarea în considerare și a gradului de culpă ce îi este imputabil intimatului.

În acest caz, dacă s-ar aplica culpa concurentă a intimatului, la un venit net de 785 RON, prestația periodică nu ar putea depăși suma de 392.50 RON.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar admite că prestația datorată ar fi de 600 de RON/lună, hotărârea recurată este nelegală prin încălcarea dispozițiilor art. 1393 C. civ. care prevede că:

"reparația este datorată numai în măsura în care paguba suferită prin vătămare sau moarte depășește ajutorul ori pensia", cât și ale prevederilor speciale prevăzute de art. 50 pct. 1 lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014.

Existența unui certificat de încadrare în grad de handicap, conform art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dă dreptul intimatului să obțină un ajutor sub formă de indemnizație lunară și buget personal complementar. Acest ajutor ar fi trebuit scăzut din prestația stabilită de instanță. De asemenea, în cazul existenței unei pensii pentru incapacitate de muncă, și aceasta ar trebui scăzută din despăgubire.

Așa fiind, după cum însuși intimatul învederează prin motivele de apel, "indemnizația pentru handicap accentuat este în cuantum de 375 RON/lună", aspect pe care în instanța de apel nu l-a avut în vedere, în sensul că acest venit trebuia să fie scăzut din prestație stabilită la suma de 600 RON/lună. Astfel, dacă s-ar scădea din prestația periodică, în cuantum de 600 RON/lună, indemnizația pentru handicap de 375 RON, atunci suma la care putea fi obligată intimata nu poate depăși o valoare de 225 RON lunar.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului declarat de recurenta pârâtă, ca urmare a neîncadrării motivelor invocate între cele prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În susținerea excepției nulității recursului, intimatul a arătat că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar, prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

În principiu, recurenta trebuie să-și exprime criticile de nelegalitate față de hotărârea atacată, în raport cu motivele de casare prevăzute în art. 488 C. proc. civ., nefiind suficientă și nici necesară o relatare a faptelor procesului și nici a stării de fapt, deoarece recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt.

Din cuprinsul motivelor de recurs formulate de către B. S.A., rezultă că ceea ce se contestă este modul de interpretare a situației de fapt și a probelor administrate în cauză. Este vorba despre critici referitoare la temeinicia hotărârii atacate, temeinicie care nu mai poate fi analizată de către instanța de recurs, raportat la prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, instanțele de fond au dat eficiență textelor de lege invocate de către recurenta B. S.A., hotărârile fiind corect motivate, raportat la textele de lege invocate.

Mai mult decât atât, recurenta B. S.A. a solicitat "casarea în parte a deciziei recurate, în sensul că societatea pârâtă a fost obligată la plata prestației periodice în suma de 600 RON lunar". Or, se poate observa că recurenta admite că obligația de plată a prestației periodice este legală, cuantumul acesteia fiind pretins nelegal. Recurenta încearcă, pe calea recursului, recalcularea cuantumului unei obligații prevăzute de lege și acordată atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel, fără a arăta motivele de nelegalitate ale acestui cuantum, ci doar făcând referire la situația de fapt și probele administrate în cauză. Astfel, deși invocă aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta solicită, în realitate, reanalizarea probatoriului administrat în cauză.

În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, având în vedere că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au dat eficiență probatoriului complet administrat în cauză.

La luarea deciziei, instanța de apel a avut în vedere atât normele invocate, cât și situația concretă, respectiv venitul pe care îl primește, raportat la certificatul de handicap și venitul minim garantat. A dovedit că, înainte de accident, muncea și încasa venituri din activitatea zilieră și obținea un venit suficient în a-și asigura mijloacele de existență; a dovedit starea de nevoie și instanța a analizat în concret situația sa.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

Deliberând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul A., Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele argumente:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea absența din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute în mod exhaustiv de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Or, în cauza dedusă judecății, recurenta pârâta invocă, chiar dacă într-o manieră ce repune în discuție situația de fapt particulară a reclamantului, stabilită pe baza probelor administrate în cauză, critici privind greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor legale care reglementează modul de acordare a prestației periodice, în cazul răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile constând în vătămarea corporală a acestuia.

În aceste circumstanțe, Înalta Curte apreciază că parte din argumentele reclamantei, astfel cum acestea au fost dezvoltate în memoriul de recurs, se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect de natură a atrage cercetarea acestora și decelarea aspectelor de nelegalitate de cele de netemeinicie, cu consecința respingerii excepției nulității căii de atac exercitate în cauză și analizării recursului pe fondul său.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de dispozițiile legale relevante în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Susținerea de către recurenta B. S.A. a unei aplicări eronate a normelor legale referitoare la repararea prejudiciului în cauza dedusă judecății este lipsită de temei și de corespondent în considerentele deciziei atacate.

Normele legale a căror aplicare și interpretare urmează a fi cenzurată în speță, sub aspectul legalității, sunt următoarele:

Dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. a) și b) din Norma ASF nr. 23/2014 care prevăd că: La stabilirea despăgubirilor, în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele:

I. în caz de vătămare corporală:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat.

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare.

Art. 68 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 care stipulează că, în cazul obligării la prestații bănești periodice, sumele stabilite în condițiile prevăzute la alin. (1) se vor plăti până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă, ținându-se seama de deciziile de pensionare, de certificatele medicale și de alte dovezi care stabilesc aceste situații, cu respectarea limitelor de despăgubire stabilite prin contractul RCA.

Art. 1385 C. civ., care reglementează întinderea reparației prejudiciului, prevede că: 1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică.

(3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

4) Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.

În conformitate cu dispozițiile art. 1386 alin. (3) C. civ., dacă prejudiciul are un caracter de continuitate, despăgubirea se acordă sub formă de prestații periodice.

Potrivit art. 1387 C. civ., 1) În caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să cuprindă, în condițiile art. 1388 și 1.389, după caz, echivalentul câștigului din muncă de care cel păgubit a fost lipsit sau pe care este împiedicat să îl dobândească, prin efectul pierderii sau reducerii capacității sale de muncă. În afară de aceasta, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale.

2) Despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă se acordă, ținându-se seama și de sporirea nevoilor de viață ale celui prejudiciat, sub formă de prestații bănești periodice. La cererea victimei, instanța va putea acorda despăgubirea, pentru motive temeinice, sub forma unei sume globale.

În același sens, conform art. 1388 alin. (1) și (3) C. civ., despăgubirea pentru pierderea sau nerealizarea câștigului din muncă se stabilește pe baza venitului mediu lunar net din muncă al celui păgubit din ultimul an înainte de pierderea sau reducerea capacității sale de muncă ori, în lipsă, pe baza venitului lunar net pe care l-ar fi putut realiza, ținându-se seama de calificarea profesională pe care o avea sau ar fi avut-o la terminarea pregătirii pe care era în curs să o primească. Dacă cel păgubit nu avea o calificare profesională și nici nu era în curs să o primească, despăgubirea se va stabili pe baza salariului minim net pe economie.

În considerarea interpretării sistematice a acestor norme legale și a circumstanțelor factuale ale cauzei, instanța de recurs reține că, deși intimatul reclamant A. nu a făcut dovada angajării sale cu contract de muncă, la momentul producerii accidentului rutier, pentru a se determina cu ce valoare i-au fost diminuate veniturile, astfel cum susține recurenta, aceasta a probat, în fața instanțelor de fond, desfășurarea unei activități remunerate, ziliere, astfel încât, în mod legal, s-a stabilit repararea prejudiciului la nivelul venitului minim lunar net pe economia națională, în valoare de 1350 RON, cu luarea în considerare a culpei sale concurente de 50% în producerea prejudiciului și a principiului disponibilității, sub aspectul cuantumului solicitat prin cererea de chemare în judecată (1200 RON).

În același sens, trebuie subliniat că nu este fondată nici critica recurentei privind limita temporală de la care ar fi trebuit luat în considerare venitul minim pe economie, în opinia recurentei, aceasta fiind data producerii accidentului - 15.07.2015, întrucât prima instanță s-a raportat, în mod legal, la cuantumul venitului net pe economia națională, de la data la care s-a stabilit, pe cale judiciară, că reclamantului i se cuvine această prestație periodică.

În consecință, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a nesocotit dispozițiile legale care reglementează repararea prejudiciului în cazul vătămării corporale a unei persoane, ci în temeiul acestor dispoziții, a stabilit dreptul la reparația prejudiciului suferit de reclamant, în raport de situația de fapt rezultată, în legătură cu desfășurarea de către victimă a unei activități remunerate, dar în absența unui contract de muncă și cu existența unui prejudiciu ireversibil a reclamantului - amputarea membrului inferior drept și încadrarea acestuia în grad de handicap accentuat, conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x din 19.12.2016.

Astfel, referirea pe care o face instanța de apel la dispozițiile art. 1385 - 1388 C. civ. și la normele speciale nu nesocotește cadrul judecății și situația de fapt reținută, aceea că, la data producerii accidentului, reclamantul lucra ca zilier, realiza venituri, fără a avea însă perfectat un contract de muncă, întrucât aceste texte legale reglementează, la nivel de principiu, întinderea reparației - faptul că prejudiciul trebuie reparat integral - și formele reparației - în natură, prin echivalent, sub forma unei sume globale sau prin prestații periodice, dacă prejudiciul are caracter de continuitate.

În consecință, s-a avut în vedere, la stabilirea despăgubirilor, acordarea unor prestații bănești periodice, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1387 alin. (2) C. civ., formă de reparație reglementată pentru ipoteza în care vătămarea integrității corporale a dus la pierderea capacității de muncă, reclamantul A. având o astfel de incapacitate stabilită prin decizie medicală, fiind încadrat în grad de handicap "accentuat".

De aceea, în privința cuantumului acestei prestații periodice, prin raportare la salariul minim net pe economie, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 1388 alin. (3) C. civ., a căror nesocotire, în mod nejustificat o pretinde recurenta.

Este lipsită de temei și critica recurentei conform căreia acordarea despăgubirilor sub formă de rentă este nelegală, întrucât nu există nici un act din care să rezulte că reclamantul a rămas cu incapacitate de muncă permanentă, certificatul de handicap atestând doar infirmitatea, nu și această incapacitate.

Așa cum s-a argumentat supra, din analiza coroborată a dispozițiilor at. 50 din Legea nr. 136/1995 cu cele ale art. 1381 - 1395 C. civ., care reglementează repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale, repararea prejudiciului trebuie să fie una integrală, fiind supus reparării inclusiv prejudiciul viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică.

Or, atunci când prejudiciul este ireversibil, (așa cum s-a stabilit în speță, raportat la situația medicală a reclamantului), este evident că prejudiciul cert, supus reparației, nu este doar cel prezent, ci și cel care se va produce în viitor, decurgând din imposibilitatea intimatului-reclamant de a desfășura o activitate remunerată, în absența capacității sale de muncă.

În plus, în mod just, a reținut instanța de apel că o prestație periodică ar putea fi acordată, chiar și atunci când victima nu și-a pierdut capacitatea de muncă, însă este nevoie de un efort suplimentar pentru a desfășura aceeași muncă.

De aceea, prejudiciul de acoperit trebuie să cuprindă, în termenii art. 1385 C. civ. - "Întinderea reparației", coroborat cu art. 1387 alin. (1) C. civ., și câștigul pe care, în condiții obișnuite, ale existenței capacității de muncă, reclamantul ar fi putut să îl realizeze, și care, în contextul absenței unui contract de muncă, valabil încheiat anterior producerii faptei ilicite, a fost raportat la nivelul salariului minim net pe economie, conform art. 1388 alin. (3) C. civ., reper legal corect identificat și aplicat de instanțele fondului.

Cum pentru astfel de situații despăgubirea se acordă sub forma unor prestații bănești periodice (art. 1387 alin. (2) C. civ.), în mod evident, ele vor subzista atât timp cât se produce rezultatul vătămător al faptei ilicite (pierderea capacității de muncă), întrucât, în caz contrar, nu s-ar realiza reparația integrală, astfel încât aspectele privind termenele de revizuire sau expirarea termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap reprezintă aspecte de fapt ce nu pot fi supuse controlului de legalitate în recurs .

Așadar, contrar poziției exprimate de recurentă, în speță, prin fixarea unei prestații periodice în favoarea intimatului reclamant, a cărui infirmitate fizică, constând în amputație de necesitate a 1/3 coapsă dreaptă inferioară, este permanentă, s-a dat eficiență principiului reparației integrale a prejudiciului.

Mai mult, fixând această obligație de plată a sumei de 600 RON lunar, până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacității de muncă a reclamantului, instanțele fondului au lăsat posibilitatea recurentei de a solicita, atunci când va fi cazul și când va putea demonstra că reclamantul și-a redobândit capacitatea de muncă sau a încetat/redus starea de nevoie, reevaluarea acestei obligații.

În ceea ce privește critica, conform căreia ar trebui scăzută indemnizația în cuantum de 375 RON/lună, pe care reclamantul o primește pentru handicap accentuat, din prestația periodică stabilită de instanță, în cuantum de 600 RON, astfel încât recurenta nu ar putea fi obligată decât la suma de 225 RON lunar, instanța de recurs apreciază că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, ci invocarea unor aspecte de netemeinicie, ce ar presupune operațiuni de redimensionare a cuantumului prejudiciului, ce nu pot fi deduse controlului de legalitate în recurs, în considerarea naturii extraordinare a acestei căi de atac.

Pentru argumentele expuse, constatând că motivele de recurs, în integralitatea lor, sunt nefondate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2504/2019 din 21 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată, prin întâmpinare, de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2504/2019 din data de 21 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2020.