ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4364/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4364/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 17 octombrie 2018
Asupra cererii de revizuire de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Împotriva acestei încheieri, recurenta A. - prin reprezentant B. a declarat recurs, în argumentarea căruia au fost detaliate mai multe acte normative, însă fără a se arăta care este relevanța acestora în raport cu soluția atacată, respectiv cea de suspendare a judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 411 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 1014 din 6 iunie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta A. - prin reprezentant B. împotriva încheierii din 24 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Prin cererea de față revizuientul B. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 289 din 15 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015
La termenul de judecată din 17.10.2018, Înalta Curte a luat în examinare cu prioritate excepția netimbrării recursului promovat de recurenta A. - prin reprezentant B., în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Constatând că cererea de revizuire nu a fost timbrată anticipat, că recurenta A. - prin reprezentant B. nu s-a conformat obligației de timbrare precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală privind obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dispună anularea, ca netimbrată, a cererii de revizuire formulate de în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuientul B. împotriva deciziei nr. 289 din 15 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2018.