ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 356/2018

HOTĂRÂRE
14.02.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 356/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 14 februarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 501/3535/13.09.2007 și pe cale de consecință să se constatate ca fiind nule absolut clauzele de la pct. 5, pct. 9; clauzele înserate în condițiile generale de creditare respectiv cele de la pct. 2.2; pct. 2.6; pct. 2.10.a; pct. 2.10.d; pct. 2.11 alin. (3); pct. 3.1; pct. 3.2; pct. 3.7- 3.9; pct. 4.8 alin. (2);pct. 4.11; pct. 7.1 lit. k); pct. 7.4; pct. 8.2; pct. 8.4; pct. 9.3 și pct. 10 și în consecință să fie obligată pârâta să restituie sumele ce vor rezulta ca fiind percepute nelegal.

Față de excepția de necompetență materială invocată și în raport cu valoarea patrimonială a cererii deduse judecății, care era mai mare decât 200.000 RON, potrivit art. 95 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Brăila a stabilit că revine tribunalului competența soluționării prezentei cereri, cauza fiind declinată Tribunalului Brăila.

Prin sentința civilă nr. 46 din 07.03.2016, Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 233/A din 6 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 46 din 07.03.2016 pronunțată de Tribunalul Brăila, a fost schimbată în parte sentința atacată și, pe cale de consecință: a fost admisă cererea de constatare a caracterului abuziv al mențiunii din pct. 5 "după această dată dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B.." și pct. 9 lit. a), b),c) din contractul de credit bancar nr. 501/3535/13.09.2007 dintre părți, iar din "Condițiile generale de creditare anexă la contractul nr. x/3535/13.09.2007" se constată ca fiind abuzivă și clauza 2.10.a.; a fost obligată pârâta să restituie reclamantei sumele de bani percepute în baza clauzelor abuzive mai sus menționate din care au fost menționate 760,31 Euro comision de acordare, 2.128,50 Euro comision administrare în perioada 14.09.2007 - 29.12.2015 și a fost obligată pârâtă către reclamantă la plata a 6.000 RON cheltuieli de judecată la fond (5000 RON onorariu apărător și 1000 RON expertiza), fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate (de respingere a celorlalte capete de cerere).

Împotriva deciziei civile nr. 233/A din 6 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 20 septemnrie 2017, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raportul întocmit.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În speță, se constată că valoarea dobânzii contractuale potrivit clauzei contestate, astfel cum rezultă din graficul de rambursare aflat la dosar, este de 51.477, 23 euro, care la cursul BNR de la data formulării recursului este de 4.568 RON/euro și reprezintă suma de 231.646,50 RON, situându-se astfel sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2015.

Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 233/A din 6 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 233/A din 6 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi 14 februarie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4518/2018
area acestor clauze, repunerea părților în situația anterioară; obligarea pârâtei la plata tuturor sumelor încasate nelegal de reclamanți, (cu caracter excedentar al dobânzii), obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor înc
ÎCCJ 2018-11-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4578/2018
Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 11.10.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitân
ÎCCJ 2018-06-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2806/2018
Ședința publică din data de 13 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 12.07.2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A. pentru ca, prin hotărârea pe care o
ÎCCJ 2018-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4251/2018
Ședința publică din data de 11 octombrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la 30 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.
ÎCCJ 2018-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3159/2018
Ședința publică din data de 27 iunie 2018 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 09.12.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A., constatarea car
Sursă