ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2826/2018

Ședința publică din data de 13 iunie 2018

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la 14.07.2016 pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar nr. x/19.05.2008 încheiat între ea cu pârâta B. S.A., să fie obligată pârâta să îi elibereze actul care atestă faptul că pârâta a operat în contabilitatea proprie stingerea în integralitate a datoriilor izvorâte din contractul de credit ipotecar nr. x/19.05.2008 încheiat cu pârâta B. S.A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză; să fie obligată pârâta să suporte toate costurile aferente executării silite, inclusiv, dar fără a se limita la cheltuieli de executare, onorariu de executor, fotocopiere dosar de executare silită; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată; daune morale în valoare de 50.000 RON, având în vedere că datorită stresului și presiunilor la care a fost supusă din partea băncii în toată această perioadă în care nu a avut posibilitatea să mai achite ratele la zi, a suferit două accidente vasculare cerebrale și un sindrom depresiv sever, în urma cărora și-a pierdut locul de muncă, fiind pensionată cu grad de invaliditate II.

La data de 02. 08.2016, reclamanta a depus cerere de renunțare cu privire la pretențiile expuse la petitul al treilea al acțiunii introductive (respectiv obligarea pârâtei să suporte toate costurile aferente executării silite, inclusiv, dar fără a se limita la cheltuieli de executare, onorariu de executor, fotocopiere dosar de executare silită).

La prezentul dosar nr. x/2016 a fost conexat dosarul nr. x/2016, având ca obiect acțiune în constatare, obligația de a face, cerere privind pe reclamantul C., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., prin încheierea nr. 688/26.04.2017 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, fiind admisă excepția conexității, invocată din oficiu.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Roșiorii de Vede la nr. x/2016 din 14.07.2016, reclamantul C. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar nr. x/19.05.2008 încheiat între reclamant și pârâtă; să fie obligată pârâta să elibereze reclamantei actul care atestă faptul că pârâta B. S.A. a operat în contabilitatea proprie stingerea în integralitate a datoriilor izvorâte din contractul de credit ipotecar nr. x/19.05.2008, în conformitate cu prevederile Legii nr. 77/2016, în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză; să fie obligată pârâta să suporte toate costurile aferente executării silite, inclusiv, dar fără a se limita la cheltuieli de executare, onorariu de executor, fotocopiere dosar de executare silită; cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Judecătoria Roșiorii de Vede prin sentința civilă nr. 1062 din 28.06. 2017 a admis în parte, cererile formulate de reclamanta A. și C. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat stinse obligațiile de plată ale reclamanților către pârâta S.C. B. S.A., obligații ce decurg din contractual de credit nr. x/19.05.2008, la data întocmirii actului de adjudecare din 17.02.2015, emis în dosar de executare nr. 233/2014 al BEJ D.; a luat act că reclamanții au renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la costurile executării silite; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate și cererile privind cheltuielile de judecată.

Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin decizia nr. 1185 din 28 decembrie 2017, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1062/28.06.2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. și C..

Împotriva acestei decizii pârâta B. S.A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Teleorman, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 20 martie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 03 aprilie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 13 iunie 2018.

În ședința publică din data de 13 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Teleorman în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1185 din 28 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2018.