ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3684/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 24.12.2010, sub nr. x/2010, reclamantul A., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei: teren în suprafață de 929,75 mp, situat în județ Ilfov; suma de 4.570 RON reprezentând valoarea corespunzătoare a construcției compusă din 2 camere și bucătărie aflată în stare avansată de degradare; construcție de tip vilă, alcătuită din parter și etaj, situată în județul Ilfov.

Reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate că a dobândit împreună cu pârâta în timpul căsătoriei nuda proprietate asupra imobilului compus din teren de 929,75 mp și casa compusă din 2 camere și bucătărie, aflată în stare avansată de degradare, arabele situate în județ Ilfov; să se constate că construcția compusă din 2 camere și bucătărie, dobândită odată cu terenul, s-a năruit și să se dispună înlocuirea bunului pierit cu valoarea care îl reprezintă și îl înlocuiește; să se constate că a edificat împreună cu pârâta în timpul căsătoriei o construcție tip vilă, în temeiul autorizației de construire nr. x din 18.10.2000; să se constate dobândirea prin accesiune imobiliară a dreptului de proprietate în devălmășie asupra vilei, ca efect al respingerii irevocabile a cererii de rezoluțiune a contractului autentificat sub nr. x/1997 de BNP C. prin decizia civilă nr. 46/R din 29.01.2009 a Curții de Apel București; să se constate că părțile au cote de contribuție inegale, 90% reclamantul și 10% pârâta; să se dispună împărțirea bunurilor comune în natură prin atribuirea terenului și a vilei către reclamant; să se dispună compensarea inegalității valorice dintre loturi prin obligarea codevălmașului al cărui lot are o valoare mai mare la plata unei sulte corespunzătoare către celălalt codevălmaș.

Prin sentința civilă nr. 259 din 14.01.2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția netimbrării acțiunii formulată de către reclamant și a anulat acțiunea și cererea reconvențională, ca insuficient timbrate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul A. și pârâta B.

Prin decizia civilă nr. 290/A din 10.12.2013, Tribunalul Ilfov, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului; a admis apelul pârâtei și a anulat, în parte, încheierea de ședință pronunțată în data de 12.11.2012 în privința obligației pârâtei de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 7.574,76 RON; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis excepția invocată de pârâtă și a anulat acțiunea reclamantului, ca insuficient timbrată; a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către pârâtă; a obligat reclamantul A. către pârâtă la plata sumei de 704,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată tăcute în apei.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A.

Prin decizia civilă nr. 1301 din 18.09.2014, Curtea de Apel București, secția a III-a pentru cauze cu minori și de familie, a admis recursul reclamantului și a modificat decizia recurată, sens în care: a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 259 din 14.01.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu; a anulat sentința civilă apelată; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe; a menținut dispozițiile din decizia recurată privind admiterea apelului declarat de pârâta B. și anularea, în parte, a încheierii de ședință pronunțată în data de 12.11.2012, în privința obligației pârâtei de a face dovada achitării taxei judiciare de 7.574,76 RON; a respins, ca nefondată, cererea intimatei având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Cornetu sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 2124 din 23.05.2016, Judecătoria Cornetu a admis excepția autorității de lucru judecat pentru capătul II de cerere privind partajarea construcției tip vilă str. x și pentru capătul de cerere de la pct. 5 privitor la cotele de contribuție. A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere de ia pct. 1, 2, 3, și 5. A respins, ca inadmisibilă acțiunea reclamantului împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

Prin decizia nr. 713 din 19 februarie 2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul reci amantului.

Pârâta B. a formulat cerere de completare a acestei ultime decizii, solicitând obligarea reclamantului la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.190 RON reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 2699 din 11.06.2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis cererea pârâtei și a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 713 din 19.02.2018, în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către aceasta.

Aceste ultime două decizii au fost atacate separat cu recurs de către reclamantul A.

În ședința publică de la termenul din data de 18 octombrie 2018, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor de față, în raport de dispozițiile art. 4 din C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată ca este întemeiată, pentru următoarele considerente;

Judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanță de la un nivel intermediar.

Din economia dispozițiilor art. 299 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că recursul se soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel.

Potrivit art. 3 pct. 3 din C. proc. civ., "Curțile de apel judecă, ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanțe de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege."

Prevederile art. 4 pct. 1 din același cod stipulează:

"Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege."

Se constată că, în speță, reclamantul a învestit instanța cu două cereri de recurs: prima îndreptată împotriva deciziei nr. 713 din 19 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în calea de atac a apelului, iar a doua a vizat decizia nr. 2699 din 11.06.2018, de completare a hotărârii din apel.

Sub aspectul căilor de atac și a competenței materiale de soluționare a acestora, se reține că recursul exercitat împotriva deciziei de completare are același regim juridic ca și hotărârea dată asupra apelului, având caracter accesoriu.

În aplicarea prevederilor art. 3 pct. 3 coroborate cu art. 299 alin. (2) C. proc. civ., evocate mai sus, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererile de recurs este instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în apel, respectiv Curtea de Apel București, în favoarea căreia se va declina competența de soluționare a recursurilor, văzând și dispozițiile art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de reclamantul A. împotriva deciziilor nr. 713 din 19 februarie 2018 și nr. 2699 din 11 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.10.2018.