ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3665/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia nr. 583 din data de 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1004 din data de 4 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata reclamantă RNP Romsilva - Direcția Silvică Bacău, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială întemeiată pe dispozițiile art. 254 alin. (2) Codul muncii.
Împotriva acestei decizii, pârâtul A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2018 și repartizat spre soluționare completului de judecată CF5.
Prin rezoluția completului de judecată, dosarul a primit termen la data de 18 octombrie 2018, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării admisibilității căii de atac.
Examinând recursul în raport de excepția inadmisibilității, a cărei analiză este prioritară față de aspectele de fond ale cauzei, Înalta Curte reține următoarele:
Cum acțiunea soluționată prin decizia atacată cu recurs în. litigiul pendinte a fost întemeiată pe dispozițiile art. 254 alin. (2) Codul muncii, Înalta Curte constată că față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, în cauză sunt incidente dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.
Referitor la aceste litigii, este de reținut că nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 din Codul Muncii.
Astfel, coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date in apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect conflictele de muncă și asigurări sociale, rezultă că decizia nr. 583 din data de 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, în condițiile în care dispozițiile art. 129 din Constituție prevăd că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., urmează a respinge ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 583 din data de 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 583 din data de 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.10.2018.