ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată precizată înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 a comunei Hălchiu, Comisia Județeană Brașov de fond funciar, D. și E., să se constate caracterul fals al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pretins formulată de către numitul F. sub nr. x din 26.02.1991, în forma ce a stat la temeiul pronunțării sentinței civile nr. 6077 din 7.07.2006, Dosar civil nr. x/2005 ai Judecătoriei Brașov, precum și a Deciziei nr. 810/R/2006 a Tribunalului Brașov; să se dispună, pe cale de consecință, desființarea cererii nr. x din 26.01.1991 pretins formulată de către pârâtul F. Prin sentința nr. 8779/2017 Judecătoria Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința nr. 17/S din 1 februarie 2018 Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins acțiunea pentru lipsa de interes a reclamanților. Împotriva acestei decizii au declarat calea de atac a apelului reclamanții A., B., C., înregistrat la Tribunalul Brașov la data de 12.03.2018. Prin adresa din 23.04.2018, Tribunalul Brașov a înaintat cererea de apel, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă, la data de 25 aprilie 2018. Prin rezoluția din 26 aprilie 2018, s-a fixat termen la 30 mai 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea căii de atac declarate împotriva sentinței civile nr. 17/S din 1 februarie 2018 a Tribunalului Brașov, secția I civilă.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente; Sentința împotriva căreia s-a formulat calea de atac a apelului a fost pronunțată de către tribunal, în primă instanță, într-un litigiu având ca obiect constatarea caracterului fals al unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra unui teren.

În ceea ce privește competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 97 din cod, aceasta judecă; "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa". Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și justiție nu are, în materie civilă, nicio competență în soluționarea căii de atac a apelului, indiferent de materia în care ar fi pronunțată hotărârea atacată, ci că aceasta soluționează, de regulă, calea de atac a recursului exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu pot conduce la o altă concluzie deoarece, potrivit textului menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile". Așadar, norma art. 483 alin. (3) C. proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate, în timp ce obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, se determină și circumscrie normei de competență stabilite de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziției procedurale arătate, pentru a ti competentă instanța supremă în soluționarea unei căi de atac, aceasta trebuie să fie în mod necesar un recurs (iar nu un apel, ca în cazul de față) care să fie îndreptat, de regulă, împotriva unei hotărâri a curții de apel sau, eventual, a unei alte hotărâri (atunci când legea prevede în mod expres aceasta). În speță însă, nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o sentință pronunțată de tribunal în fond, susceptibilă de a fi atacată cu apel, cale de atac pe care reclamanții, ca părți interesate, au și declarat-o și îndreptat-o corect (Tribunalului Brașov) la instanța a cărei hotărâre se atacă, dar care a direcționat-o greșit către Înalta Curte, instanță căreia nu-i aparține, potrivit dispozițiilor legale anterior precizate, nicio competență în soluționarea unei atare căi de atac.

În acest context, neexistând o legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel Brașov, căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a apelului promovat de petenții A., B., C. împotriva sentinței nr. 17/S din 1 februarie 2018 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.05.2018.