ÎCCJ, Decizia nr. 335/2017

Decizia civilă nr. 335/2017

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Acțiunea disciplinară

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constând în întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile.

Prin Hotărârea nr. 14/J din 26 aprilie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a admis acțiunea disciplinară și, în baza art. 100 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului A., judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara, sancțiunea disciplinară constând în avertisment, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța disciplinară a reținut, în esență, că faptele pârâtului judecător, astfel cum au fost reținute în acțiunea disciplinară și cum rezultă din ansamblul probelor administrate, întrunesc elementele constitutive ale abaterii în discuție, în varianta normativă a tezei a doua a textului incriminator invocat.

Împotriva Hotărârii nr. 14/J din 26 aprilie 2017, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, a declarat recurs pârâtul A., judecător în cadrul Tribunalului Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, magistratul a invocat, în primul rând, critici de nelegalitate care se circumscriu, în opinia sa, motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul judecător a susținut, în esență, că hotărârea recurată este lovită de nulitate, întrucât nu au fost respectate normele de procedură prevăzute de art. 426 C. proc. civ., referitoare la redactarea hotărârii, în sensul că aceasta nu a fost redactată de către un judecător care a participat la soluționarea dosarului.

În acest context, raportat la prevederile art. 426 alin. (1) teza I C. proc. civ., la care fac trimitere dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, recurentul a invocat nelegalitatea prevederilor art. 34 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora, hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară se redactează de către Biroul grefa secțiilor, nelegalitate existentă și a solicitat instanței de recurs să dea prioritate actului normativ cu forță juridică superioară (C. proc. civ.) și să ignore, cu ocazia cercetării acestui motiv de recurs, prevederile art. 34 alin. (1) din Regulamentul organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ., autorul recursului a susținut că în privința elementului constitutiv al abaterii disciplinare, constând în "motive imputabile", hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța disciplinară a ignorat încălcarea normelor de procedură de către Inspecția Judiciară (cu referire la art. 46 din Legea nr. 317/2004), cu consecința aplicării greșite a prevederilor art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004.

În acest sens, a susținut că inspectorul judiciar nu i-a verificat apărările, contrar prevederilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, iar, cu ocazia audierii sale din data de 15 februarie 2017 de către inspectorul judiciar, a formulat mai multe apărări, relevate în cuprinsul acțiunii disciplinare, care, însă, nu au fost verificate în cursul cercetării disciplinare.

Consideră magistratul că, procedând la sancționarea sa, instanța de disciplină a aplicat eronat dispozițiile art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece faptele, astfel cum au fost reținute, nu întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare în discuție.

Astfel, se consideră că, în mod greșit, instanța de disciplină a reținut caracterul imputabil al întârzierilor în redactarea hotărârilor judecătorești, ca și existența laturii subiective, în condițiile în care existența unor cauze obiective, învederate în apărare și dovedite, ar fi de natură să infirme aceste constatări ale Secției pentru judecători și să înlăture răspunderea sa disciplinară.

Autorul recursului a învederat, în esență, faptul că nu s-a ținut cont de toate aspectele și circumstanțele invocate în apărare, legate de volumul real de activitate, în sensul că, pe lângă activitatea de judecată, funcția de vicepreședinte și calitatea delegată de ordonator terțiar de credite (care nu este inerentă funcției de vicepreședinte), a avut și are în cadrul tribunalului următoarele atribuții:

- membru în colegiul de conducere;

- membru în Comitetul de securitate și sănătate în muncă (din aprilie 2014, cu ședințe trimestriale);

- președinte al Comisiei pentru trierea dosarelor și materialelor preconstituite (din iunie 2015, comisie cu activitate permanentă);

- responsabil cu paza contra incendiilor (desemnat din martie 2015);

- președinte al Comisiei centrale de inventariere din cadrul Tribunalului Hunedoara (desemnat anual în această funcție, ultima oară în noiembrie 2016);

- președinte al comisiei de examinare la Concursul pentru ocuparea unui post de șofer (desfășurat în perioada 27 octombrie - 16 noiembrie 2016);

- președinte al comisiei de examinare la Concursul pentru ocuparea a două posturi de aprod (desfășurat în perioada 9 februarie - 3 martie 2017).

S-a subliniat că, în plus, sunt situații când, prin rezoluție a președintelui tribunalului, îi sunt repartizate spre soluționare, centralizare, consultare ori formulare răspuns, diferite adrese și, pentru că tribunalul nu are jurist, la solicitarea președintelui instanței a participat în mod constant la redactarea întâmpinărilor și a căilor de atac. S-a menționat că, pe lângă aceasta, în cursul anului 2016, în perioada 6 aprilie - 6 iunie, a îndeplinit și funcția de președinte al Biroului Electoral de Circumscripție nr. 68 și, tot în cursul anului 2016, a alocat timp pentru pregătirea și participarea la concursul de promovare pe loc pentru funcții de execuție, concurs pe care l-a promovat.

Cu referire și la măsurile dispuse prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 945/2010, magistratul recurent apreciază că examinarea volumului său de activitate s-a realizat în mod incorect prin raportare exclusiv la activitatea altor colegi judecători din secție fără funcții de conducere, iar nu, de exemplu, prin comparație cu cel al președintelui instanței, față de care, parametrii săi statistici sunt superiori.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea, ca neîntemeiată, a acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa.

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, solicitând punctual și motivat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea atacată fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, conform prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, prin încheierea din data de 13 noiembrie 2017, în acord cu concluziile raportului, s-a admis în principiu recursul dedus judecății.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, cu apărările intimatei, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Examinându-se criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu pot fi primite.

Primul motiv de recurs invocat vizează o pretinsă nulitate a hotărârii atacate, datorată neredactării acesteia de către un judecător care a participat la soluționarea cauzei.

Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurent din această perspectivă nu se circumscrie aspectului de nulitate invocat.

Este necontestat faptul că art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare dispune în sensul că "Dispozițiile din prezenta lege ce reglementează procedura de soluționare a acțiunii disciplinare se completează cu dispozițiile C. proc. civ.".

Chiar în prezența acestei norme de trimitere, nu devin incidente în mod automat toate prevederile C. proc. civ. Un argument esențial în acest sens este dat de faptul că secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, atunci când îndeplinesc rolul de instanță de judecată în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, nu sunt instanțe judecătorești în sensul art. 126 alin. (2) din Constituție și al prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ci reprezintă o instanță extrajudiciară (Decizia Curții Constituționale nr. 148 din 16 aprilie 2003) care îndeplinește o activitate administrativ-jurisdicțională (Decizia Curții Constituționale nr. 391 din 17 aprilie 2007), fiind astfel un organ administrativ-jurisdicțional.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că aplicabilitatea dispozițiilor C. proc. civ. în etapa ulterioară soluționării acțiunii disciplinare, respectiv a redactării hotărârii pronunțate de instanța de disciplină, este supusă limitelor decurgând din specificul reglementărilor speciale în acest domeniu, reprezentate, cu caracter de principiu, de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 317/2004 și de normele infralegislative date în aplicarea ei.

Critica recurentului, în sensul că, la redactarea hotărârii contestate nu au fost respectate prevederile art. 426 C. proc. civ., nu are semnificația acordată de autorul ei.

Dispozițiile art. 50 din Legea nr. 317/2004 reglementează conținutul hotărârii pronunțate de instanța disciplinară, iar, prin alin. (2) se reglementează completarea acestei norme cu dispozițiile C. proc. civ., doar în ceea ce privește cuprinsul hotărârii.

Relativ la redactarea hotărârii, dispozițiile speciale, respectiv ale art. 51 din Legea nr. 317/2004, stabilesc un termen de redactare de 20 zile, prin derogare de la dispozițiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ., fără a se mai preciza că norma se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

În aplicarea legii speciale, prin Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005, s-a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-au stabilit atribuții în ceea ce privește redactarea hotărârilor pronunțate în materie disciplinară în sarcina Biroului grefa secțiilor.

Astfel dispozițiile art. 34 alin. (1) din Regulamentul menționat, prevăd că "Hotărârile secțiilor Consiliului prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se redactează de către Biroul grefa secțiilor, în termen de cel mult 20 de zile de la pronunțare."

Or, în cauză, fără putință de tăgadă, redactarea hotărârii supuse cenzurii s-a făcut cu respectarea acestei norme speciale, derogatorii.

Mai este de observat că hotărârea recurată a fost semnată de toți membrii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care au participat la soluționarea acțiunii disciplinare și au pronunțat hotărârea, astfel că nu se poate susține că, prin neredactarea hotărârii de către unul dintre membri, considerentele expuse nu ar reprezenta motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței sau că acest aspect ar fi produs părții vreo vătămare.

Reținând, pentru considerentele expuse anterior, incompatibilitatea dintre dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. civ. (referitoare la redactarea hotărârii de către judecătorul care a soluționat procesul) și prevederile speciale aplicabile în materia redactării hotărârilor în litigiile disciplinare ale magistraților, nu pot fi primite criticile formulate de recurent în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs învederat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Aspectele expuse de recurent nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, fiind contrazise de conținutul hotărârii.

Examinând modul în care instanța de disciplină a analizat pe fond acțiunea disciplinară și apărările recurentului, Înalta Curte constată că hotărârea atacată respectă atât prevederile art. 425 C. proc. civ., cât și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la: descrierea faptelor, încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancțiunii, la sancțiunea aplicată și la motivele care au stat la baza aplicării acesteia, precum și la motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtului judecător, astfel încât nu se poate reține o nemotivare a acesteia.

Susținerea recurentului, în sensul că nu au fost indicate considerentele concrete care au determinat instanța să aprecieze că este întrunită situația premisă referitoare la "motive imputabile" este infirmată de modul detaliat în care în cuprinsul hotărârii, s-au analizat condițiile angajării răspunderii disciplinare recurentului judecător, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Astfel, pentru a se stabili caracterul imputabil al încălcării dispozițiilor legale referitoare la respectarea termenelor în care se efectuează lucrările, s-au avut în vedere toate aspectele care țin de activitatea profesională desfășurată de judecător în perioada de referință și în raport cu care să se constate, în mod concret, dacă acestea sunt de natură a justifica respectivele întârzieri, precum și dacă această conduită este sau nu imputabilă magistratului.

În contextul expus, s-a avut în vedere volumul de activitate al pârâtului judecător, precum și îndeplinirea altor atribuții decât cele de judecată. Împrejurarea că Secția pentru judecători a considerat că acestea nu sunt de natură a constitui un element justificativ în efectuarea cu întârziere a lucrărilor de către pârât, nu poate fi imputată instanței de disciplină, din perspectiva unui viciu de motivare.

Chiar și eventualele ipoteze privind motivarea contradictorie sau străină cauzei sunt contrazise de conținutul hotărârii Secției pentru judecători, în care se regăsesc considerentele care susțin soluția instanței de disciplină, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, ca și argumentele pentru care acestea au fost înlăturate ca neconcludente, expunerea fiind logică și coerentă, în acord cu normele legale incidente.

De asemenea, din conținutul hotărârii, se constată că faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esențiale pentru pronunțarea soluției, astfel încât, nu este incident cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea corespunzătoare permițând verificarea conformității hotărârii atacate, cu legea.

Și în ceea ce privește criticile expuse prin prisma ipotezei de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt neîntemeiate.

Sub un prim aspect, se susține fără temei că instanța disciplinară a ignorat încălcarea normelor de procedură, cu referire la art. 46 din Legea nr. 317/2004, de către Inspecția Judiciară, pe motiv că inspectorul judiciar nu i-ar fi verificat apărările.

În situația în care nu se prevede un termen pentru efectuarea respectivelor apărări și având în vedere că toate susținerile învederate în apărare au fost expuse în cuprinsul acțiunii disciplinare, iar, în conformitate cu prevederile art. 26 - 31 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027 din 15 noiembrie 2012, în cursul cercetării disciplinare, recurentul a fost ascultat cu privire la aspectele cuprinse în rezoluția din data de 9 ianuarie 2017, s-a administrat proba cu înscrisuri, din oficiu sau solicitată de judecător, iar cercetarea s-a finalizat după ce magistratul a precizat că nu mai solicită administrarea vreunei alte probe, nu poate fi reținută aserțiunea recurentului în sensul că, finalizându-se la aceeași dată cercetarea, verificările nu s-ar fi efectuat.

De altfel, așa cum reiese din procesul-verbal de finalizare a cercetării disciplinare, încheiat la data de 15 februarie 2017, semnat de recurentul judecător, s-a consemnat că acesta nu are obiecțiuni cu privire la modalitatea de desfășurare a cercetării disciplinare.

Prin probatoriul administrat în cursul cercetării disciplinare, s-a urmărit stabilirea faptelor și a urmărilor acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției, ceea ce implică și verificarea apărărilor formulate de judecătorul cercetat, astfel încât, se constată îndeplinite condițiile impuse de art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

În atare situație, afirmațiile din recurs, referitoare la instrumentarea cauzei în condiții de subiectivism, reprezintă aserțiuni irelevante din perspectiva controlului de legalitate și temeinicie pe care instanța îl realizează cu privire la hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, sunt lipsite se suport criticile referitoare la greșita aplicare a normelor prin care se reglementează abaterea disciplinară.

Referitor la fapta prevăzută de art. 99 lit. h) teza a doua din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară "întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

În ceea ce privește existența faptelor reținute sub acest aspect în sarcina judecătorului A., se constată că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de disciplină, a stabilit în mod just existența faptei culpabile, constând în depășirea termenelor prevăzute de lege pentru redactarea hotărârilor în materie civilă, ceea ce demonstrează cu evidență existența laturii obiective a abaterii disciplinare.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a rezultat indubitabil faptul că, la data de 30 septembrie 2016, magistratul figura cu un număr de 107 hotărâri neredactate în termenul legal, cea mai veche fiind pronunțată la data de 25 septembrie 2015. La finalizarea cercetării disciplinare, 15 februarie 2017, pârâtul judecător nu motivase în termenul legal 133 hotărâri, din care, 113 decizii pronunțate în apel și 20 decizii în recurs, cea mai veche hotărâre fiind o decizie pronunțată la data de 25 septembrie 2015.

Ulterior, la data pronunțării hotărârii de către Secția pentru judecători în materie disciplinară, respectiv la data de 25 aprilie 2017, judecătorul pârât figura în evidențele statistice ale instanței cu un număr de 75 hotărâri neredactate în termenul legal, toate pronunțate în anul 2016.

Situația de fapt, anterior expusă și necontestată în materialitatea ei de către recurent, constând în întârzierea redactării pe perioade mari de timp, în ceea ce privește numeroasele hotărâri examinate, este de natură a pune în discuție respectarea dreptului părților la un proces echitabil.

Or, această consecință, bine stabilită de către instanța de disciplină, nu trebuie pierdută din vedere, nici minimalizată, la constatarea existenței răspunderii disciplinare a magistratului cercetat disciplinar.

Justețea criticilor privind eventualele cauze extrinseci este infirmată de faptul că îndeplinirea responsabilităților aferente funcției de conducere (vicepreședinte al instanței), pe care magistratul însuși și le-a asumat suplimentar, exercitând respectiva funcție pentru al doilea mandat, ca și a altor atribuții administrative, nu-l degrevează pe acesta de atribuțiile principale ce-i incumbă în virtutea funcției de judecător.

Mai trebuie avută în vedere, în acest context, și împrejurarea că valoarea socială ocrotită o reprezintă relațiile sociale referitoare la justiție, atât în sensul restrâns, cât și în sensul larg al acestei noțiuni, aceste relații transpunându-se în îndatoriri profesionale și deontologice ale judecătorilor, a căror încălcare se poate răsfrânge asupra destinatarilor actului de justiție.

În condițiile în care s-a stabilit în mod just, pe baza unei analize comparative, că magistratul a avut un volum de activitate de judecată sub media secției, prin raportare și la președintele acesteia, atât în privința hotărârilor în redactare, cât și în privința ședințelor de judecată la care a participat și a dosarelor pe care le-a rulat și soluționat, susținerile recurentului, conform cărora a îndeplinit periodic și alte atribuții extrajudiciare, nu infirmă concluzia instanței disciplinare. Astfel, raportat la durata întârzierilor în redactarea hotărârilor, coroborată cu volumul restanțelor, se vădește a fi corectă constatarea Secției pentru judecători, în sensul că fapta recurentului îi este imputabilă acestuia.

În mod eronat se susține în recurs că efectuarea unei comparații a volumului de activitate trebuia efectuată exclusiv prin raportare la alți judecători cu funcții de conducere, cu referire la președintele instanței.

Prin rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, s-a analizat volumul de activitate al președintelui Secției I Civile, comparativ cu cel al judecătorului cercetat, pentru anii 2015 - 2016, reținându-se la toți indicatorii, cu excepția numărului ședințelor conduse, că volumul de activitate al președintelui Secției I Civile a fost mai mare.

S-a procedat la analiza volumului de activitate al judecătorului cercetat comparativ cu cel al președintelui Secției I Civile, întrucât ambii judecători au funcții de conducere și își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași secții, considerându-se, cu just temei, că nu este relevantă comparația cu activitatea de judecată a președintelui Tribunalului Hunedoara, care funcționează în cadrul Secției Penale.

Argumentele prezentate de recurent în susținerea cauzelor obiective - faptul că este membru în colegiul de conducere și în Comitetul de securitate și sănătate în muncă sau are calitatea de președinte al Comisiei pentru trierea dosarelor și materialelor preconstituite, al Comisiei centrale de inventariere din cadrul Tribunalului Hunedoara ori președinte al unor comisii de examinare la concursuri pentru ocuparea unui post de șofer ori de aprod, ca de altfel și participarea sa la concursul de promovare pe loc - în condițiile în care acesta nu a formulat cerere de degrevare în ceea ce privește ședințele de judecată, nu sunt de natură să înlăture existența abaterii disciplinare, ci prezintă relevanță în ceea ce privește individualizarea sancțiunii.

Fără a nega existența, în general, a unui volum mare de activitate în privința fiecărui judecător român și, în speță, a atribuțiilor extrajudiciare, derivate din funcția de conducere deținută, se reține că circumstanțele expuse de recurent sunt specifice tuturor judecătorilor aflați în situații comparabile și nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere disciplinară în cazul particular analizat.

În consecință, înlăturarea apărărilor formulate de recurent sub acest aspect nu are semnificația de nelegalitate propusă, susținerile privind caracterul formal sau superficial al analizei efectuate de Secția pentru judecători fiind rezultatul aprecierii pur subiective a recurentului.

De altfel, angajarea răspunderii disciplinare a recurentului nu a fost fundamentată exclusiv pe considerentul nerespectării termenului legal de redactare a hotărârilor, ci s-au avut în vedere durata mare și caracterul repetat al întârzierilor, care conturează modul în care acesta a înțeles să gestioneze întreaga sa activitate și să aplice dispozițiile legale ce impuneau redactarea în termen a hotărârilor pronunțate.

Este de remarcat faptul că, în raport cu situația de fapt constatată, circumstanțele expuse de recurentul-pârât au fost avute în vedere cu just temei de Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii la individualizarea sancțiunii, fiind aplicată cea mai ușoară dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004, avertismentul.

Această sancțiune răspunde criteriului legal de proporționalitate între abaterea constatată, consecințele acesteia și circumstanțele concrete în care a fost săvârșită, prin raportare la întregul volum de activitate, la efortul depus de judecător în vederea exercitării și a altor însărcinări în cadrul instanței sau în afara acesteia (de exemplu, ca președinte al unui birou electoral de circumscripție).

Pentru toate considerentele expuse, instanța de recurs constată că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. și că aspectele reținute confirmă atât caracterul de abatere disciplinară al faptelor, cât și temeiul răspunderii disciplinare și, prin urmare, atestă legalitatea hotărârii pronunțate de Secția pentru judecători, în cauză.

Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 14/J din 26 aprilie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară în Dosarul nr. x/J/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2017.

Procesat de GGC - ED