ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 149 din 26.10.2017 a Tribunalului Vrancea a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală și art. 5 C. pen. în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

În temeiul art. 25 pct. 6 C. proc. pen.. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă promovată de Agenția Națională Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Galați - Agenția Județeană Finanțelor Publice Vrancea.

A menținut măsura sechestrului asigurator instituit la urmărirea penală până la soluționarea litigiului dintre inculpat și partea civilă prin Ordonanța de instituire măsuri asiguratorii din 24.05.2016 în dosarul nr. x/2015 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că, prin adresa nr. x/25.03.2013, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea cu privire la operațiunile efectuate de B. și A., deoarece în perioada ianuarie 2010 - ianuarie 2011 în conturile celor două persoane au intrat importante sume de bani de la firme din străinătate existând suspiciunea că acestea provin din activități de videochat, fără documente justificative, surse de venit ce nu sunt declarate autorităților.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea la nr. x/2013, iar prin actul de sesizare din 28.08.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 rep. Față de A. s-a dispus disjungerea cauzei penale urmând a fi continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 rep. și art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rep.

După disjungere, cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea la nr. x/2015 din 01.09.2015.

În urma aspectelor sesizate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor s-a solicitat C. S.A. Sucursala București copii ale documentelor privind înființarea conturilor de către B., D., A., extrasele de cont și documentele justificative care au stat la baza ridicării sumelor de bani.

Urmare a verificărilor efectuate de IPJ Vrancea, în baza datelor comunicate de AJFP Vrancea, la data de 15.01.2016 a rezultat că A. a fost afiliat la site-uri de videochat printr-un cont de atașat, site-uri de specialitate efectuau plățile ce reprezentau procent din veniturile încasate ca urmare a activității desfășurate în conturile de euro și USD ale acestuia. Contravaloarea în RON a veniturilor obținute în euro și USD a fost transferată de A. în contul de RON al acestuia și de aici o parte din sume au fost transferate în conturile unor persoane fizice și o altă sumă a fost retrasă în numerar. Urmare a centralizării veniturilor realizate de A. conform extraselor de cont transmise în format electronic de către C. - Sucursala București a rezultat că în perioada 2006 - august 2011 în conturile de euro și USD ale acestuia au intrat sume provenite de la diverse firme, contravaloarea în RON fiind de 3.087.434 RON.

Deși i s-au solicitat documente justificative pentru încasările de mai sus, A. nu a putut prezenta niciun document din care să rezulte că operațiunile respective provin din activități legale iar sursele de venit ar fi fost declarate autorităților.

În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele și stabilirii pagubei produse de inculpat bugetului de stat prin desfășurarea unor activități neautorizate, s-a dispus prin ordonanța nr. x din 22.02.2016 efectuarea unei expertize contabile judiciare.

Expertiza contabilă efectuată în faza de urmărire penală a stabilit că:

- impozit pe venit: 314.868 RON;

- CASS: 108.235 RON.

Această sumă a fost considerată ca prejudiciu cauzat părții civile Direcția Generală Regională Finanțele Publice Galați - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea.

Coroborând probele administrate atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească, Tribunalul a constatat că deși s-a constituit parte civilă, Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Autoritate Fiscală prin organele sale a dat dovadă de pasivitate nemotivată pe o perioadă întinsă de timp-începând din anii 2006-2007, că această pasivitate și-au manifestat-o pe întreg procesul începând cu urmărirea penală și continuând cercetarea judecătorească.

Prima instanță a constatat că din actele emise de C.- Sucursala București și rapoartele de expertiză (ambele), rezultă doar sumele încasate de inculpat în conturile deschise pe numele acestuia, încasările fiind la dispoziția verificărilor oricând, a oricăror instituții sau organe fiscale. De asemenea, a constatat că în cuprinsul actului de sesizare nu se explică în ce modalitate inculpatul a "ascuns bunul ori sursa impozabilă sau taxabilă, de vreme ce întreaga activitate de încasare era transparentă, era derulată prin conturile instituției financiar bancare, iar organul de urmărire penală nu a descoperit alte surse prin care inculpatul, ocolind prevederile legale, să încaseze venituri.

Persoana vătămată/parte civilă nu a combătut evidențele fiscale depuse la C. pentru a susține că există alte surse financiare ascunse de inculpat și a stabilit sumele pe care le-a considerat datorate tot în baza actelor comunicate de C. - Sucursala București. Persoana vătămată, de asemenea nu a înaintat la dosar nici un act pentru a dovedi reaua credință a inculpatului sau că, atenționat de persoana vătămată acesta ar fi refuzat să-și achite obligațiile. Împrejurarea că prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei B. și s-a descris o parte din activitatea infracțională a acesteia, raportat la activitatea considerată infracțională a lui A. nu poate fi considerată ca probă în dovedirea acuzațiilor aduse inculpatului. Reflectarea rezultatului acestor activități în încasările transparente prin operațiuni bancare nu poate fi interpretată ca atitudine voită de inducere în eroare a organelor fiscale.

Instanța de fond a considerat că probele administrate atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească nu au infirmat prezumția de nevinovăție a inculpatului, au fost axate pe stabilirea prejudiciului, activitate care este secundară într-o acțiune penală în care prioritar ar fi trebuit să fie dovedirea fără dubii a vinovăției inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Ministerul Finanțelor Publice - ANAF- DRFP - Galați - AJFP- Vrancea. Prin decizia nr. 570/A din 21 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Ministerul Finanțelor Publice - ANAF- DRFP - Galați - AJFP- Vrancea, a desființat, în parte sentința penală nr. 149/2017 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă principală de 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani stabilit conform art. 92 C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune Vrancea;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

c) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 5 zile precum și întoarcerea.

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul nu are voie să părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la Primăria Focșani - Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani - județul Vrancea.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen.

A obligat inculpatul A. la plata către Ministerul Finanțelor Publice - ANAF- DRFP- Galați - AJFP - Vrancea a sumei de 423.103 RON (din care 314,869 RON impozit de profit și 108.235 RON CASS), la care se vor calcula accesorii fiscale conform Codului de procedură fiscală calculate începând cu luna septembrie 2011 la zi, cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatului A., probatoriul administrat, respectiv expertiza contabilă efectuată în cauză dovedind că în perioada noiembrie 2006 - august 2011, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către statul român cu suma de 423.103 RON (din care 314.863 RON impozit pe venit și 108.235 RON CASS). Din punct de vedere legal, acesta a încălcat prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 72 alin. (12) din O.U.G. nr. 92/2003 (vechiul Codul de procedură fiscală) în vigoare la data săvârșirii faptelor, art. 64 - 65 din O.G. nr. 92/2003, art. 67 O.G. nr. 92/2003.

În acest mod el a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată (ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile).

Curtea de Apel a apreciat că subzistența infracțiunii reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare apare ca evidentă dacă se are în vedere că cealaltă inculpată, B., care a săvârșit același gen de fapte, dar care a fost trimisă în judecată anterior trimiterii în judecată a inculpatului A., a fost judecată și condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 republicată, prin sentința penală nr. 226 din 21.12.2015 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin decizia penală nr. 190/A din 16.02.2016 a Curții de Apel Galați.

Împotriva deciziei Curții de Apel Galați a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A. la data de 9 iulie 2018.

Prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esență, arătând că la dosarul cauzei existau suficiente probe care trebuiau să împiedice punerea în mișcare a acțiunii penale sau care duceau la blocarea acesteia în cazul în care a fost pusă în mișcare. Probatoriile care, în opinia recurentului inculpat susțin inexistența faptei de evaziune fiscală sunt: raportul de expertiză fiscal - contabilă efectuată de E. care la obiectivul nr. 5 reține faptul că ANAF Vrancea avea dreptul și obligația urmăririi veniturilor obținute de persoane fizice rezidente în România, iar în situația în care acestea, din eroare nu ar fi respectat prevederile art. 85 alin. (1) lit. a) Codul fiscal, putea oricând emite decizie de impunere fiscala. La obiectivul 4 este consemnat faptul că nu se poate constata în baza documentelor existente dacă beneficiarul real al sumelor încasate prin conturile bancare deschise pe numele inculpatului, A. este deținătorul conturilor bancare. Recurentul a mai arătat că raportul de expertiză omologat de Curtea de Apel doar cu privire la prezumtivul prejudiciu arată că acesta nu este datorat de el, atât timp cât nu există probe cum că a fost beneficiarul acestor sume. În această situație, recurentul a considerat că nu este întrunit elementul material al infracțiunii constând în ascunderea sursei impozabile, toate probele arătând virarea sumelor în conturi la vedere, și nici elementul subiectiv al infracțiunii de evaziune fiscală respectiv comiterea cu vinovăție și intenție directă a acțiunii de ascundere a sursei impozabile. În opinia sa, atâta timp cât sursele au fost la vedere lipsește intenția de a ascunde, deci elementul subiectiv al infracțiunii.

Prin încheierea din data de 20 noiembrie 2018 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen.. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Înalta Curte constată că din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Recurentul a criticat soluția de condamnare pentru infracțiunea de evaziune fiscală, argumentând că probele din dosar dovedesc inexistența faptei pentru care a fost sancționat penal. Astfel, raportul de expertiză fiscal - contabilă subliniază obligația ANAF Vrancea de a urmări veniturile obținute de persoane fizice rezidente în România, iar în situația în care acestea, din eroare nu ar fi respectat prevederile art. 85 alin. (1) lit. a) Codul fiscal, putea oricând emite decizie de impunere fiscala. La obiectivul 4 este consemnat faptul că nu se poate constata în baza documentelor existente dacă beneficiarul real al sumelor încasate prin conturile bancare deschise pe numele inculpatului, A. este deținătorul conturilor bancare. Recurentul a mai arătat că raportul de expertiză omologat de Curtea de Apel doar cu privire la prezumtivul prejudiciu arată că acesta nu este datorat de el, atât timp cât nu există probe cum că a fost beneficiarul acestor sume. În această situație, recurentul a considerat că nu este întrunit elementul material al infracțiunii constând în ascunderea sursei impozabile, toate probele arătând virarea sumelor în conturi la vedere, și nici elementul subiectiv al infracțiunii de evaziune fiscală respectiv comiterea cu vinovăție și intenție directă a acțiunii de ascundere a sursei impozabile.

Înalta Curte reține că inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada noiembrie 2006 - august 2011, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către statul român cu suma de 423.103 RON (impozit pe venit și CASS). Pentru aceste sume de bani, inculpatul nu a putut prezenta documente din care să rezulte că operațiunile respective provin din activități legale, iar sursele de venit ar fi fost declarate autorităților române.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Ascunderea bunului sau a sursei impozabile se poate realiza prin nedeclararea sau declararea inexactă a venitului sau sursei impozabile.

Astfel, în cauză, pe baza probatoriul administrat, instanța de apel a stabilit că inculpatul A. a fost afiliat unor site-uri de video chat încasând sume de bani care nu au fost declarate autorităților fiscale române. Ascunderea sursei impozabile sau taxabile s-a realizat de inculpat prin încălcarea obligației de a se înregistra fiscal pentru a primi un cod de identitate fiscală și prin nedepunerea declarațiilor de venit de la data începerii activității și obținerii primului venit, încălcând dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 64, 65, 67 și 72 din O.U.G. nr. 92/2003.

Raportat la situația de fapt astfel cum a fost stabilită de instanța de apel, Înalta Curte constată că fapta întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, respectiv art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, recurentul inculpat desfășurând o activitate clandestină și în mod continuu, activitate prin care a obținut sume importante de bani.

Este adevărat că pe baza aceleași situații de fapt reținute de prima instanță care a dispus achitarea, instanța de apel l-a condamnat, examinând cauza exclusiv din perspectiva aspectelor de drept - iar nu fapt - ale infracțiunii (în acest sens, C.E.D.O., decizia de inadmisibilitate din 8.11.2018, în cauzele reunite n

o

38671/13, Dănescu c. Roumanie; n

o

55485/13, Davidescu c. Roumanie et n

o

523/16, Cocea c. Roumanie), achitarea la fond pronunțându-se în baza dispozițiilor art. 16 lit. b) C. proc. pen.. ("fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, - dispozitiv sentință, paragraful 1), instanța de fond apreciind că există dubii privind vinovăția inculpatului, respectiv cu privire la latura subiectivă a infracțiunii ("Concluzionând, latura subiectivă a infracțiunii de evaziune fiscală descrisă prin disp. art. 16 C. pen., cu toate formele sale, raportate la disp. art. 9 pct. 1 lit. a), respectiv intenția clară a inculpatului de a prejudicia bugetul consolidat al statului nu a rezultat din niciuna dintre probele administrate"- pag. 4 a sentinței).

În consecință, Înalta Curte, ca instanță de casație, reține, pe de o parte, că natura infracțiunii a impus un probatoriu specific, preponderent netestimonial (rapoarte de expertiză, centralizator venituri inculpat, extrase de cont, documente de identificare a societăților care au alimentat conturile inculpatului, etc.), probe care nu au fost contestate sub aspectul autenticității și realității conținutului, iar pe de altă parte, având în vedere temeiul de drept și motivarea soluției de achitare pronunțată de instanța de fond, acesta a apreciat neîndeplinită doar latura subiectivă a infracțiunii.

De altfel, chiar instanța de fond a menționat în sentință că - în declarația dată în cursul cercetării judecătorești - inculpatul a susținut următoarele:

"... a început o activitate electronică împreună cu un alt coleg când era student, a deschis conturi în care primea pentru activitatea desfășurată diferite sume calculate în urma impozitării prin metoda "stopaj la sursă,,. Nu a cunoscut că trebuie să achite impozit și în țară. Nu se consideră vinovat..."(pag. 1 a sentinței).

Or, în aceste condiții, rezultă că inculpatul nu a contestat situația de fapt (obținerea sumelor de bani în străinătate, în modul arătat în acul de acuzare), ci doar aspecte de drept cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, la ultimul cuvânt acordat la dezbateri în etapa apelului făcând unele precizări legate de obținerea în străinătate a respectivelor sume de bani (pag. 4 a deciziei); în etapa apelului nu au fost solicitate alte probe, inculpatul fiind audiat, având în vedere acordul exprimat.

Înalta Curte constată că, deși în aparență criticile formulate de recurentul inculpat vizează lipsa de corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, întrucât fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, în realitate se urmărește, după caz, fie reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat, fie reevaluarea probelor și stabilirea nevinovăției acestuia, reevaluări care să conducă la o soluție favorabilă, motive care însă nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat.

Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pe fond pentru a treia oară a unei cauze în parametrii juridici în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței de casație.

Prin urmare, criticile inculpatului exced analizei instanței de recurs în casație, acestea neputând fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 21 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 21 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 400 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2019.