ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 50 din data de 10 mai 2018, a Tribunalului Vrancea, secția Penală a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 91, art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Conform art. 94 alin. (2) C. pen. a stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune Galați.

Conform art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpat, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- sa anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- sa comunice schimbarea locului de muncă;

- sa comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a obligat pe inculpat să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Conform art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioada de 60 zile, la Primăria municipiului Galați.

Conform art. 583 alin. (2) C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, precum și în caz de neîndeplinire, cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor prevăzute de lege.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen. a fost dedusă din durata pedepsei aplicata inculpatului perioada reținerii de 24 ore, din data de 5 decembrie 2015, a arestării preventive, de la 5 decembrie 2015 până la 29 ianuarie 2016 și a arestului la domiciliu de la 29 ianuarie 2016 până la 27 aprilie 2016.

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 291 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 500 euro de la inculpatul A.. În baza art. 399 alin. (1) coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă față de inculpatul A., prin încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Galați la data de 27 aprilie 2016 în Dosarul asociat nr. x/2016 1.2, cu toate obligațiile impuse prin respectiva încheiere, mai puțin obligația de a nu părăsi teritoriul României, care a fost înlăturată prin Decizia penală nr. 75/C din 7 martie 2017 a Curții de Apel Galați, măsură care să înceteze de drept la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Conform art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpat sa plătească statului suma de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariul pentru apărătorul din oficiu al inculpatului în cursul urmăririi penale, în sumă de 520 RON, (av. B., conform Delegației nr. 5301 din 7 decembrie 2015) a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Cauza a fost înregistrată la instanța competentă sa o judece, respectiv Tribunalul Galați la data de 19 februarie 2016, iar prin Încheierea judecătorului de cameră preliminara din 18 aprilie 2016 au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpat, s-a constatat legalitatea sesizării instanței și a administrării probelor în cursul urmăririi penale și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestației declarate de inculpat, conform încheierii pronunțate de Curtea de Apel Galați la data de 11 mai 2016.

După finalizarea procedurii de cameră preliminară, s-a trecut la cercetarea judecătorească, la termenul din 5 octombrie 2016 discutându-se probele și la termenele ulterioare procedându-se la administrarea acestora.

Prin Sentința penală nr. 46/F din 6 martie 2017 a Curții de Apel Galați s-a admis cererea formulată de inculpatul A. și s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Vrancea, menținându-se actele îndeplinite în fața instanței de la care cauza s-a strămutat.

Referitor la prima acuzație:în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care la data de 4 decembrie 2015, în calitate de șef Post Poliție Fârțănești, județul Galați, a pretins și primit de la martorul C. suma de 500 de euro pentru a-1 ajuta la soluționarea dosarului penal întocmit martorului D., în sensul că va interveni la procuror, pentru a fi soluționat în mod favorabil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Referitor la cea dea a doua acuzație reținută în actul de sesizare constând în aceea că "la data de 3 decembrie 2015, în calitate de șef Post Poliție Fârțănești, județul Galați, a pretins și primit de la martorul E. suma de 1.000 RON pentru a-l ajuta la soluționarea dosarului penal întocmit pe numele său, în sensul că va interveni la procuror, pentru a fi soluționat în mod favorabil"- instanța a reținut că organul de urmărire penală nu a administrat suficiente probe care sa înlăture prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul.

Faptul ca inculpatul a fost văzut pe șantierul unde lucra martorul E. ori că, așa cum a rezultat din listingurile telefonice de la dosar în perioada 1 ianuarie 2014 - 7 decembrie 2015 între inculpat și martorul E. au existat mai multe apeluri telefonice, în condițiile în care la dosar nu există alte probe care să releve discuțiile purtate între cei doi, s-a apreciat că nu sunt probe suficiente care sa răstoarne prezumția de nevinovăție.

Tribunalul a constatat că declarația martorului E. dată în cursul urmăririi penale este singura proba din care rezultă ca acesta i-ar fi dat inculpatului suma de 1.000 RON pentru ca inculpatul să-l ajute la soluționarea, în mod favorabil, a dosarului penal întocmit pe numele său, insuficientă pentru a fundamenta o condamnare.

În același sens, s-a constatat ca martorul E. nici nu s-a mai prezentat la instanță pentru a fi audiat, deși instanța a efectuat toate demersurile pentru a-l aduce, iar aceasta atitudine șicanatorie a martorului coroborată cu lipsa altor probe directe sau indirecte de vinovăție, au condus la concluzia ca fapta de trafic de influență reclamată de E. nu a existat.

În consecință, pentru aceasta infracțiune instanța a dispus achitarea, conform art. 16 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la cea de-a treia acuzație, de abuz în serviciu, care a constat în aceea că în calitate de șef al Postului de Poliție Fârțănești, cu ocazia îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu în cursul anului 2015, constând în gestionarea și soluționarea dosarelor penale având ca obiect furt de spalieri, a determinat pe martorul C. să aducă un număr mai mare de șpalieri decât ar fi putut să dovedească că au fost sustrași de numiții F. și G. și a asigurat în acest mod obținerea indirectă a unui folos necuvenit martorilor H. și I., restituindu-le acestora șpalieri deși aceștia nu aveau plângeri penale înregistrate la postul de poliție.

Raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, tribunalul a arătat că organul de urmărire penala ar fi trebuit să descrie clar și fără echivoc atribuțiunea de serviciu a inculpatului și sa precizeze ce norma juridica dintr-o lege a fost încălcata de inculpat, în exercitarea acestei atribuțiuni de serviciu, condiții neîndeplinite în cauza.

Instanța a mai reținut că nici latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu nu este realizata pe deplin, în sensul ca nu este îndeplinită condiția de a se fi produs un prejudiciu sau de a se fi obținut un folos necuvenit, deoarece cei care au restituit spalierii erau chiar autorii infracțiunii de furt, iar pe de altă parte spalierii au fost restituiți victimelor infracțiunilor de furt de spalieri din viile situate în zona "Podiș", satul Viile, județul Galați.

Pentru acestea, tribunalul a reținut că fapta de abuz în serviciu așa cum a fost reținută de acuzare nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care s-a dispus achitarea inculpatului pentru această infracțiune, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 50 din data de 10 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția Penală, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul A..

Parchetul a apreciat sentința penală pronunțată de instanța de fond ca fiind nelegală, sub aspectul soluției de achitare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Inculpatul a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a beneficia de un proces echitabil. În argumentarea acestei solicitări, apelantul inculpat a invocat o serie de neregularități privind etapa urmăririi penale, decurgând din efectuarea unor acte de urmărire penală de către sau în colaborare cu instituții care nu aveau competență în acest sens (nu aveau calitatea de organe ale poliției judiciare), contrar celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 respectiv în temeiul unui Protocol încheiat în anul 2005 care, la rându-i, este lovit de nulitate

În subsidiar, s-a solicitat achitarea, conform art. 16 alin. (1) lit. a) ori în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen. și sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

Prin Decizia penală nr. 279/A din data de 27 februarie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 50 din 10 mai 2018 a Tribunalului Vrancea, secția Penală.

S-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă fată de inculpatul A..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori inculpatul A., prin avocat J. a declarat recurs în casație, la data de 9 iulie 2019.

În motivarea scrisă a cerii sale, inculpatul a invocat ca temei cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

S-a susținut că nu orice acțiune de primire a unei sume de bani întrunește elementele obiective și reprezintă o infracțiune de trafic de influență, ci numai primirea de bani obținută ca urmare a promisiunii din partea primitorului în sensul că îl va determina pe funcționar să aibă o anumită conduită (să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau sa îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri).

Totodată, o altă condiție obiectivă aplicabilă elementului material ce trebuie dovedită în concret este dată de primirea sumei ca urmare a afirmării/invocării din partea primitorului a unei influențe sau ca urmare a creări/lăsării impresiei de influență asupra unui funcționar public în scopurile mai sus descrise.

S-a arătat că inculpatul nu a susținut/nu a afirmat că are influență și nici nu a lăsat să se creadă că are influență asupra vreunui funcționar sau magistrat.

Pentru a fi în prezenta infracțiunii de trafic de influență inculpatul trebuie să și promită, în mod expres, cumpărătorului de influență, că va întreprinde toate demersurile și acțiunile necesare în scopul determinării acelui funcționar public să îndeplinească un anumit act contrar îndatoririlor sale de serviciu.

Cu privire la condițiile obiectivității, clarității și lipsei de echivoc a promisiunii, s-a arătat că, pentru a fi în prezența unei promisiuni clare trebuie, în primul rând, ca aceasta să fie explicită, obiectivizată, respectiv persoana promitentului să fi rostit cuvintele de promisiune în mod cert, prin această promisiune autorul fiind conștient de urmările promisiunii sale și asumându-și consecințele.

Cu privire la condiția fermității, trebuie ca promitentul, la momentul rostirii promisiunii, să fi urmărit să fie convingător, așa încât cel care a dat banii sau alte foloase să fi fost convins că promitentul îl va ajuta.

În aceste condiții, prin raportare la probele concludente obținute în faza judecății, inculpatul susține că prin acțiunea singulară constând în faptul primirii sumei de 500 euro de la numitul C., în lipsa oricărei promisiuni privind efectuarea vreunui demers concret și efectiv față de vreun funcționar public, nu s-a realizat conținutul infracțiunii de trafic de influență sub aspectul îndeplinirii condițiilor de tipicitate obiectivă.

Cu privire la latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență, inculpatul a susținut că faptei concrete din 04 decembrie 2015 îi lipsește elementul de tipicitate al laturii subiective încriminate la art. 291 alin. (1) din C. pen., sens în care, cu privire la împrejurarea primirii sumei de 500 euro de la numitul C., s-a invocat înscenarea/provocarea, apreciind că se impune achitare în temeiul art. 16 alin. (1), lit. b), teza a II-a, ambele temeiuri din C. proc. pen.

În concluzie s-a apreciat că se impune achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I și teza a II-a C. proc. pen.

Or, în cauza de față, susține inculpatul, nu a fost îndeplinită această condiție a specialității dată de calificarea specială a completului pentru judecarea faptelor de corupție, ceea ce înseamnă că nu au fost respectate dispozițiile speciale privind competența după materie, ceea ce atrage nulitatea hotărârilor.

Prin "nelegalitatea compunerii completului", datorită nespecializării pentru judecarea faptelor de corupție, inculpatul are vedere întreaga componență a acestuia, respectiv atât judecătorul, datorită inexistenței desemnării speciale a competenței materiale în a judeca fapte de corupție, cât și a procurorului de ședință, ce ar fi trebuit, în mod obligatoriu, să facă parte din structurile Direcției Naționale Anticorupție.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. x/2016 iar cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație.

Dezbaterile asupra recursului în casație au avut loc în ședința publică din data de 8 ianuarie 2020, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

În recursul de față inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., susținând că la judecarea cauzei în fond cât și în apel completele de judecată au fost nelegal constituite nefiind specializate, conform art. 29 din Legea nr. 78/2000, să judece infracțiuni de corupție, solicitând casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu precizarea că judecata ar trebui să fie reluată din faza camerei preliminare pentru ca inculpatul să poată beneficia și în această etapă de un judecător specializat, în sensul Legii nr. 78/2000.

Înalta Curte reamintește că atunci când nu se respectă dispozițiile privind competența după materie (ratione materiae) și competența după calitatea persoanei (ratione personae) și judecata a fost efectuată de instanță inferioară celei legal competente, se poate invoca cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Analizând dosarul cauzei se constată că inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, infracțiune care, potrivit art. 36 alin. (1) C. proc. pen., este de competența materială a tribunalului, iar calitatea inculpatului - aceea de șef post Poliție - nu este de natură a atrage competenta unui alte instanțe.

Art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. se referă la nerespectarea dispozițiilor privind competența instanței și nu la nelegala compunere sau la lipsa specializării completului de judecată.

Așa fiind, criticile formulate de inculpatul A. nu se încadrează în această situație, întrucât regulile de competență materială și după calitatea persoanei, raportat la obiectul cauzei, au fost respectate, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 și C. proc. pen., fiind formal invocat.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât infracțiunea de trafic de influență din data de 4 decembrie 2015 nu îndeplinește condițiile de tipicitate, nici sub aspectul laturii obiective și nici sub aspectul laturii subiective, ale incriminării de la art. 291 alin. (1) C. pen.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare în sensul că fapta de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului A. și pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel Galați, nu este prevăzută de legea penală, sunt nefondate.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, reținându-se că la data de 4 decembrie 2015, în calitate de șef post Poliție Fârțănești, județul Galați, a pretins și primit de la martorul C. suma de 500 de euro pentru a-l ajuta la soluționarea dosarului penal întocmit martorului D., în sensul că va interveni la procuror, pentru a fi soluționat în mod favorabil.

Criticile menționate nu vizează aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația inculpatului în săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară pe fond a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate, nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, instanța constată că din situația de fapt astfel cum a fost reținută, cu titlu definitiv, de către instanța de apel, rezultă că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, critica conform căreia fapta nu este prevăzută de legea penală fiind nefondată.

În consecință, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin decizia recurată întrunește condițiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanța de fond, respectiv de apel, chestiuni ce exced cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 279/A din data de 27 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM