ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 764 din 11.05.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus printre altele, în temeiul art. 386 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., față de inculpatul A., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare a instanței, după cum urmează:

din infracțiunile de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26 raportat la art. 2151 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969 și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni prevăzută de art. 323 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, în infracțiunile de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen. și, respectiv, constituire de grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu ref. la art. 309 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și k) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator de drept/de fapt, de a fi asociat sau de a ocupa orice funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o durata de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și k) C. pen. arătate mai sus, pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 367 alin. (2) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și k) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator de drept/de fapt, de a fi asociat sau de a ocupa orice funcție de conducere în cadrul unei societăți comerciale și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Au fost interzise inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și k) C. pen. arătate mai sus, pe durata executării pedepsei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A., a constat în aceea că, în calitate de director general al B. S.A., a efectuat în mod sistematic plasamente în C. S.A., plasamente constând în sume importante de bani în condițiile în care se înregistra o supraexpunere pe această bancă datorată depozitelor colaterale constituite, ajutându-l pe inculpatul D. să folosească și să realizeze traficul sumelor de bani în alte scopuri, cu consecința prejudicierii B.. și a altor persoane fizice și juridice, clienți ai băncii, și totodată l-a ajutat pe același inculpat să atragă și să folosească fonduri ale S.C. B. S.A. în C., prin intermedierea neautorizată de titluri de stat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la delapidare prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. (fapta care a avut consecințe deosebit de grave).

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, printre alții, și inculpatul A., care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanța de apel, atât sub aspectul laturii penale, cât și civile a procesului.

În ceea ce privește solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare, apărarea a invocat mai multe aspecte procedurale, respectiv (i) împrejurarea că la momentul redactării sentinței apelate judecătorul nu își mai desfășura activitatea la instanță și nu a semnat sentința motivată; (ii) încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin prisma faptului că judecătorul care a pronunțat și a motivat hotărârea de condamnare nu ar fi examinat personal toate probele și nu a evaluat sub niciun aspect probele invocate în apărare și nici nu a administrat probele pe care și-a fundamentat soluția de condamnare; (iii) suprimarea unui grad de jurisdicție prin intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., inclusiv a procedurii de cameră preliminară; (iv) nemotivarea corespunzătoare a sentinței, prin neindicarea motivelor pe care se întemeiază soluția de condamnare și omisiunea de efectuare a analizei a probelor administrate în cauză și a apărărilor formulate în susținerea nevinovăției; (v) omisiunea primei instanței de a se pronunța asupra unor aspecte esențiale ale cauzei, cu referire la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea de neglijență în serviciu, cât și cu privire la latura civilă a procesului, prin omisiunea de a se pronunța asupra excepției lipsei calității de parte civilă pentru unele persoane fizice și juridice (toate celelalte persoane fizice și juridice prezentate în rechizitoriu ca părți civile), invocată de B. S.A. și (vi) depășirea limitelor învestirii instanței prin faptul condamnării și pentru alte fapte decât cele pentru care inculpatul fusese trimis în judecată, conform rechizitoriului întocmit în cauză.

Cu privire la fondul cauzei, pe latură penală, s-a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare, în sensul reținerii infracțiunilor de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. și art. 308 C. pen. și constituire de grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., încetarea procesului penal pentru ambele infracțiuni de care era acuzat ca urmare a intervenirii prescripției penale, conform art. 16 lit. f) C. proc. pen., iar, în condițiile în care, potrivit art. 18 C. proc. pen., inculpatul înțelege să solicite continuarea procesului penal să se dispună achitarea acestuia și, totodată, să fie admisă excepția autorității de lucru judecat în raport de Sentința civilă nr. 956 din 10.11.2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr. x/2005, prin care s-a statuat în mod definitiv și irevocabil cuantumul prejudiciului cauzat B. de către inculpatul E. (autor al infracțiunii de delapidare) prin faptele care i se impută acestuia prin rechizitoriu, ca fiind de 46.216.270 RON.

Prin Decizia penală nr. 424/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010, printre altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 764 din data de 11 mai 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (2) C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale conform art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.

A fost menținută pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința apelată pentru infracțiunea de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., precum și pedepsele accesorii și complementare aplicate inculpatului pentru aceeași infracțiune, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) și k) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii, respectiv pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive, de la 12.01.2002 la 18.10.2002.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la primul motiv de apel al inculpatului A. care a vizat trimiterea cauzei spre rejudecare în fond că din mențiunile consemnate în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (aprobat prin HCSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015) pe ultima pagină a Sentinței penale nr. 764 din data de 11 mai 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, rezultă că această hotărâre a fost redactată de către însuși judecătorul care a participat la judecarea în fond a cauzei, a asistat la dezbaterile ce au avut loc după terminarea cercetării judecătorești, a deliberat asupra chestiunilor de fapt și de drept deduse judecății și a pronunțat soluția dată prin respectiva sentință, aspecte întru-totul confirmate și prin relațiile comunicate de către Tribunalul București, secția I penală, la solicitarea apărătorului inculpatului A.

Împrejurarea că la momentul finalizării redactării/motivării sentinței anterior menționate, judecătorul cauzei, care nu își pierduse calitatea de magistrat, ci dimpotrivă fusese promovat în grad la instanța ierarhic superioară, nu își mai desfășura activitatea în cadrul secției I penale a Tribunalului București, nu afectează nicidecum valabilitatea actului final al judecății, întrucât din bogata jurisprudență a instanței europene de contencios al drepturilor omului și a instanței naționale de contencios constituțional se reține că, pentru garantarea concretă, deplină și efectivă a dreptului la un proces echitabil, în componenta sa privitoare la asigurarea unei justiții independente și imparțiale, înfăptuită în numele legii, este imperios necesar, ca hotărârea judecătorească prin care "se spune dreptul" să fie întocmită de către însuși judecătorul care a participat la dezbateri și la deliberare, ceea ce în cauza pendinte s-a și realizat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel invocat, Curtea a constatat că în cauză nu poate fi vorba despre o posibilă nesocotire a garanțiilor recunoscute părților pentru protecția dreptului la un proces echitabil, în maniera descrisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Cutean, respectiv Beraru împotriva României, întrucât ulterior datei de 09.05.2013, când judecătorul care a pronunțat sentința în prezent supusă controlului judiciar a fost învestit cu judecarea cauzei de față, adică în decursul unei perioade de aproape 2 ani de zile, acesta a realizat cu respectarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității numeroase acte de cercetare judecătorească, administrând suficiente probe (înscrisuri, audieri de inculpați, de martori, respectiv de experți) care să-i permită, odată cu evaluarea întregului ansamblu probator strâns în cauză, a-și forma o convingere corectă și completă asupra temeiniciei acuzațiilor deduse judecății.

Mai mult decât atât, la finalul celor aproape 2 ani de cercetare judecătorească, judecătorul fondului a avut prilejul adecvat ca în cadrul dezbaterilor desfășurate în fața sa să asculte și să evalueze în mod nemijlocit atât pledoariile profesioniste ale avocaților inculpaților, cât și apărările formulate și argumentele aduse personal de către inculpați în combaterea acuzațiilor prezentate de parchet, astfel încât și-a putut forma o imagine imparțială și obiectivă asupra tuturor împrejurărilor esențiale ale cauzei, necesare justei soluționări a acesteia.

Apelantul inculpat A. a mai susținut că rejudecarea cauzei de către Tribunalul București s-ar impune cu atât mai mult cu cât urmare a intrării în vigoare și a aplicării în cauză a prevederilor noului C. proc. pen., potrivit căruia se reduce numărul gradelor de jurisdicție de la 3 la 2, i-a fost suprimat un grad de jurisdicție (recursul ca și cale ordinară de atac) și nu a beneficiat nici de procedura camerei preliminare.

Referitor la acest motiv de apel, Curtea a constatat totuși, că în cauza pendinte, de-a lungul întregului proces penal, inculpaților le-a fost pe deplin asigurată exercitarea concretă și efectivă a dreptului la apărare, ca formă de manifestare a dreptului la un proces echitabil, prin aceea că le-a fost facilitată posibilitatea neîngrădită de a formula cereri și excepții potrivit legii procesual penale, de a beneficia de serviciile de asistență calificată ale unor apărători aleși sau, după caz, desemnați din oficiu, de a-și expune personal poziția procesuală față de acuzațiile ce le sunt imputate, de a participa la administrarea probelor invocate de acuzare și de a solicita și administra probe în apărare, în aceleași condiții cu acuzarea, astfel încât, nici din această perspectivă, nu se identifică vreun motiv pertinent care să justifice o reluare a judecății în fond a cauzei.

Referitor la observația inculpatului A., conform căreia hotărârea primei instanțe nu cuprinde expunerea motivelor pe care se întemeiază soluția de condamnare pronunțată împotriva sa și nu realizează analiza probelor administrate în cauză și a apărărilor pe care le-au formulat în susținerea nevinovăției lor, Curtea a constatat că această critică este nefondată, întrucât, deși prima instanță nu a făcut o expunere exhaustivă a probelor și a argumentelor pe baza cărora a ajuns la concluzia că este justă și legal posibilă angajarea răspunderii penale a inculpaților, totuși, cu unele excepții, situația de fapt stabilită de aceasta, chiar prin validarea și însușirea întocmai a bazei factuale prezentată de acuzare, reflectă în mod corespunzător ansamblul probatoriului cauzei, astfel cum se va evidenția și de către instanța de control judiciar.

În același timp, motivele susținute printre alții și de către inculpatul A. nu pot determina soluția trimiterii cauzei spre rejudecare, deoarece, pe de o parte, o astfel de soluție nu își găsește temei legal în dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., care permit dispunerea rejudecării cauzei de către instanța a cărei hotărâre este desființată numai în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute (între care și acela al incidenței unei cauze de nulitate absolută), care nu se regăsesc în speță, iar, pe de altă parte, situația de fapt reținută în sentința de condamnare și apărările formulate de inculpați sunt supuse examinării directe a Curții, care, având în vedere caracterul integral devolutiv al apelurilor cu care a fost sesizată, este abilitată să realizeze, nu doar în drept, dar și în fapt, o analiză proprie a acestora, prin prisma întregului probatoriu al cauzei, inclusiv cel administrat nemijlocit în calea de atac.

Astfel, inculpatul A. a mai arătat și că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul că a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității de parte civilă pentru unele persoane fizice și juridice (toate celelalte persoane fizice și juridice prezentate în rechizitoriu ca părți civile), invocată de C. S.A.

În această privință, din examinarea sentinței apelate se poate lesne observa că, chiar dacă nu a făcut-o într-o manieră explicită, instanța de fond, a tranșat și această chestiune, întrucât dispunând admiterea acțiunilor civile ale acestor persoane fizice și juridice care s-au declarat a fi fost prejudiciate patrimonial prin faptele deduse judecății și obligarea solidară a inculpaților condamnați în cauză la dezdăunarea acestora, judecătorul fondului le-a recunoscut implicit calitatea de a sta ca părți civile în procesul penal.

În ceea ce privește infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat reținută printre alții și în sarcina inculpatului A., s-a constatat că instanța de fond a reținut că împreună cu inculpatul D. inculpații au acționat în baza unei rezoluții infracționale unice, îndreptată într-un singur scop și anume acela de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni (constituire grup infracțional organizat prevăzute de art. 367 alin. (2) C. pen.). Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., a constat în aceea că, în calitate de director general la B. S.A., a inițiat/constituit un grup infracțional organizat în vederea săvârșirii de diferite acte materiale care au intrat în componența infracțiunii continuate de delapidare, împreuna cu inculpatul D., F., G. și H., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

De concluzionat că instanța de fond a stabilit cu argumente pertinente și convingătoare că aceste fapte există, prezintă caracter penal și au fost săvârșite de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege, numai că, în prezent, raportat la data comiterii acestor fapte, angajarea răspunderii penale a inculpaților este împiedicată de intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale.

De asemenea, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect că inculpatul A. se face vinovat și de comiterea infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., concluzia formulată fiind motivată cu argumente de fapt și de lege, amplu dezvoltate în cuprinsul deciziei pronunțate, așa cum se va arăta în continuare cu ocazia examinării prezentei cereri de recurs în casație.

*****

Împotriva Deciziei penale nr. 424/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 21 februarie 2019.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"fapta nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casație s-a arătat că inculpatul A. a criticat hotărârea atacată cu privire la faptul că activitatea infracțională pentru care este cercetat și condamnat nu îndeplinește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea de complicitate la delapidare în modalitatea ajutorului dat autorului infracțiunii de delapidare (inculpatul D.) pentru folosirea sumelor de bani, neexistând o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fără a-l ajuta pe inculpatul D. în activitatea de executare a infracțiunii de delapidare, și nu a avut nicio contribuție în executarea faptei.

A solicitat ca instanța de recurs să admită recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010 și în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., casarea în tot atât în ceea ce privește latura penală, cât și în ceea ce privește latura civilă a sentinței instanței de fond cât și a deciziei atacate în ceea ce îl privește pe inculpatul A. și, în rejudecare să se dispună pe latură penală, în temeiul art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunea de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., precum și achitarea pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (2) C. pen.

Referitor la latura civilă, în principal, a solicitat să se ia act că C. nu a formulat cerere de constituire parte civilă împotriva inculpatului A., în termenul prevăzut de art. 14 din vechiul C. proc. pen., iar în subsidiar a solicitat să se respingă acțiunea civilă formulată de către C. împotriva inculpatului A.

A solicitat și ridicarea sechestrului asigurator instituit în Cauza nr. x/2010 asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului.

S-a arătat astfel că din considerentele deciziei instanței de apel, rezultă că, în ceea ce privește situația de fapt, s-a constatat că în perioada 08.10.2001 - 06.12.2001, din conturile B. S.A deschisă la C. S.A. au fost efectuate transferuri, fără documente justificative în conturile I. S.A., provenind sin desființarea de către C. S.A. - S.M.B. a mai multor depozite la termen, în RON și valută, constituite de S.C B. S.A., cât și a unor depozite colaterale constituite cu titlu de garanție pentru creditele angajate de S.C. J. S.R.L. Deva.

S-a arătat că, în considerentele deciziei sale, instanța de apel a prezentat toate cele opt depozite la termen care au fost desființate, menționând duse la fiecare că desființarea nu a fost efectuată în baza vreun ei solicitări care să provină din partea titularului de cont, ele fiind doar consemnate în jurnalul de operațiuni ale lui D., K., L. (angajați ai B.).

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a reținut că sumele aferente acestor depozite au fost transferate fără documente justificative de către inculpatul D. sau din dispoziția acestuia, de pe conturile B. S.A. în contul de clienți al I. S.A., ca urmare a operațiunilor de desființare abuzivă, tot de către sau din dispoziția aceluiași inculpat, aceste sume fiind utilizate și ajungând în conturile utilizatoare finale a diverse persoane fizice și juridice (printre acestea nefiind enumerat nici inculpatul A. și nici alt inculpat angajat al B. S.A).

S-a mai arătat că în considerentele deciziei penale nu se reținuse ca în patrimoniul inculpatului A. să fi ajuns vreo sumă din bani scoși de inculpatul D. din patrimoniul C.

În speță, infracțiunea care a făcut obiectul cercetării a fost reprezentată de infracțiunea de delapidare a C., de către inculpatul D. (președinte al C.), în complicitate cu inculpatul A. (președinte conform rechizitoriului/director general al B. SA - client al C.).

Acuzația adusă inculpatului A., prin rechizitoriu, este aceea că l-a ajutat pe inculpatul D. să săvârșească infracțiunea de delapidare în modalitatea folosirii.

Or, din cele reținute în decizia instanței de apel nu rezultă la inculpatul A. să fi acordat vreun ajutor pentru scoaterea din patrimoniul B. a sumelor de bani de către inculpatul D., că ar fi fost complicele inculpatului D. atunci când acesta a scos banii din patrimoniul C.

Prin urmare, s-a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu îndeplinește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiune de complicitate la delapidare în modalitatea ajutorului dat autorului pentru folosirea sumelor de banii, în condițiile în care acesta nu l-a ajutat pe inculpatul D. în activitatea de executare a infracțiunii de delapidare și nu a avut nicio contribuție pe care să i-o fi acordat în cursul executării faptei, prin acte efectuate de el concomitent cu executarea infracțiunii de către inculpatul D.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a arătat că C. s-a constituit parte civilă în fața primei instanțe, la data de 20.01.2011, numai împotriva inculpaților D. și M., aspect care a fost reținut și de către instanța de fond, iar instanța de apel încălcând principiul disponibilității s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, odată cu admiterea acțiunii civile a C. împotriva inculpatului A. (cerere care nu a fost formulată) și obligării acestuia la plata de despăgubiri civile și de cheltuieli de judecată către C., precum și când a dispus menținerea măsurilor asiguratorii și instituirea de noi măsuri cu privire la toate bunurile mobile și imobile ale inculpatului.

Prin încheierea din 23 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 434 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate enumerate de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei exhaustiv, ci exclusiv sub aspectul legalității, respectiv al concordanței cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărui dubiu că înțelesul expresiei "în condițiile legii" este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

În acest sens, s-a invocat că faptele, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, nu sunt prevăzute de legea penală, soluția justă fiind aceea de achitare, în temeiul art. 448 alin. (2) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracțiunea de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen.

În esență, s-a arătat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu îndeplinește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiune de complicitate la delapidare în modalitatea ajutorului dat autorului pentru folosirea sumelor de banii, neexistând o corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, în condițiile în care acesta nu l-a ajutat pe inculpatul D. în activitatea de executare a infracțiunii de delapidare și nu a avut nicio contribuție pe care să i-o fi acordat în cursul executării faptei, prin acte efectuate de el concomitent cu executarea infracțiunii de către inculpatul D.

Înalta Curte constată însă că în cuprinsul deciziei pronunțate în apel au fost descrise faptele care au justificat încadrarea acestora ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la delapidare prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., fiind reținută în concret contribuția avută de inculpatul contribuția A. și motivele pentru care s-a considerat că aceasta constituie un ajutor dat autorului D.

Astfel, instanța de apel a reținut că, în perioada iunie - decembrie 2001, demersurile inculpaților D. și A. s-au concentrat înspre atragerea în B. S.A - Sucursala București a unor tot mai importante fonduri bănești aparținând S.C. B. S.A., care apoi, au fost folosite și traficate în mod discreționar de către inculpatul D., potrivit unei "politici financiare" proprii, deosebit de păgubitoare pentru patrimoniul băncii.

S-a mai reținut de către instanța de apel că în perioada în care a deținut funcția de director general al S.C. B. S.A. (martie iunie 2001), inculpatul G. a solicitat în mod expres C. S.A. ca sumele ce au făcut obiectul depozitelor bancare constituite ca garanție pentru creditele acordate S.C. J. S.A.R.L. fără acordul Consiliului de Administrație al S.C. B. S.A. să fie trecute în contul curent pentru a putea fi transferate în alte bănci (solicitare căreia oricum nu i s-a dat curs), ulterior, când funcția de director general al S.C. B. S.A. a fost preluată de către inculpatul A., iar inculpatul G. a trecut pe funcția de director executiv economic, acesta din urmă și-a schimbat opțiunea asupra politicii de plasamente a B. în B., considerând alături de ceilalți factori de decizie din B. că este oportun ca pe lângă depozitele colaterale deja constituite ca garanție în favoarea B. S.A., să efectueze și alte plasamente consistente în această bancă.

Pe de altă parte, politica tenace a factorilor de decizie din conducerea S.C. B. S.A. de efectuare de plasamente financiare în C. S.A. s-a materializat și prin angrenarea S.C. B. S.A. în activitatea de tranzacționare a titlurilor de stat pe piața secundară de capital prin intermediul acestei bănci, ca bancă de decontare a intermediarului.

Instanța de apel a mai reținut că în scopul de a crea un instrument eficace și aparent legal care, pe de o parte să mascheze supraexpunerea ce se înregistra prin plasarea în B. S.A. a unui procent semnificativ din totalul disponibilităților deținute de S.C. B. S.A., iar pe de altă parte să faciliteze inculpatului D. efectuarea operațiunilor frauduloase asupra disponibilităților financiare aflate în conturile S.C. B. S.A deschise la B. (respectiv desființarea depozitelor la termen și colaterale și folosirea fondurilor rezultate în beneficiu personal și al altor persoane), cu consecințe păgubitoare pentru depozitarul acestor sume, inculpații A. și G. s-au implicat în încheierea cu S.C. I. S.A. a unui contract având ca obiect intermedierea de titluri de stat pe piața secundară de capital.

În ceea ce privește apărările inculpatului A. în sensul că selectarea intermediarului S.C. I. S.A. s-ar fi realizat de către o comisie anume constituită în acest scop, s-a reținut de către instanța de apel că încheierea contractului cadru dintre S.C. B. S.A. și S.C. I. S.A. s-a făcut fără respectarea hotărârii Consiliului de Administrație al S.C. B. S.A., în sensul că nu au fost întreprinse niciun fel de demersuri pentru selectarea ca intermediar a S.C. I. S.A. pe baza unei analize a bonității acesteia, a autorizărilor specifice și a comisioanelor practicate, iar circumstanțele și modalitatea în care s-a ajuns la alegerea acestei societăți pentru a se ocupa de achiziționarea de titluri de stat pentru B., pune în evidență legătura infracțională ce a existat între persoanele din conducerea celor trei entități juridice implicate în derularea acestor tranzacții: respectiv inculpații A. și G. (director general și director economic executiv în cadrul B.), H. (director general în cadrul I.) și D. (președinte al C. S.A.).

S-a arătat de către instanța de apel că toate operațiunile financiar bancare desfășurate de către inculpatul A. au avut drept scop atingerea obiectivului care a constat tocmai în faptul că a pus la dispoziție fondurile bănești necesare săvârșirii infracțiunii de delapidare, fiind evident că această acțiune a constituit un fapt decisiv în ceea ce privește participația sub forma complicității la delapidarea C., fiind irelevantă apărarea inculpatului referitoare la inexistența infracțiunii de complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave.

În raport de cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a reținut săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., din situația de fapt astfel cum a fost ea reținută rezultând că inculpatul A. a pus la dispoziție fondurile bănești necesare săvârșirii infracțiunii de delapidare de către inculpatul D., iar această acțiune a constituit chiar un fapt decisiv în ceea ce privește participația sub forma complicității la delapidarea C.

În acest sens, Înalta Curte, din analiza situației de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în acord cu aceasta, constată că operațiunile efectuate de către inculpat (astfel cum au fost reținute în mod definitiv de către instanța de apel) se circumscriu elementului material al infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 295 C. pen. cu referire la art. 309 C. pen., activitatea desfășurată de către inculpat subsumându-se normei de incriminare.

Referitor la latura civilă a cauzei, Înalta Curte își însușește fără rezerve observațiile și considerentele instanței de apel, în sensul că C. este singurul subiect pasiv în dauna căruia a fost pricinuită paguba rezultând din comiterea faptelor de delapidare și complicitate la delapidare, toate celelalte persoane fizice și juridice care s-au pretins a fi fost vătămate din punct de vedere material prin săvârșirea acestor fapte, neavând în fapt decât un drept de creanță asupra băncii, izvorât din alte raporturi juridice distincte.

Conchizând, Înalta Curte constată că situația de fapt așa cum a fost stabilită de instanțele anterioare relevă săvârșirea faptei de către inculpatul A. în modalitatea reținută, fiind îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea.

Față de aceste considerente, având în vedere și conținutului raportului asupra admisibilității recursului în casație, Înalta Curte nu va lua în examinarea critica formulată din perspectiva greșitei rețineri a infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (2) C. pen., având în vedere că soluția de încetare a procesului penal dispusă prin hotărârea instanței de apel cu privire la această infracțiune.

În consecință, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 424/A din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2019.

GGC - NN