ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2017

HOTĂRÂRE
15.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1287/2014 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr. x/2014, s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud împotriva pârâtei societatea A. S.R.L. și, în consecință, s-a dispus dizolvarea pârâtei.

Prin decizia civilă nr. 250/2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2014, s-a respins apelul declarat de apelanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1287/2014 din 16 septembrie 2014.

Pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, sub nr. x/2015 a fost înregistrată contestația în anulare formulată de către societatea A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1287/2014 și a deciziei civile nr. 250/2015.

Prin sentința civilă nr. 960 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 11 decembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus disjungerea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2), coroborat cu art. 503 alin. (3) din C. proc. civ., formulată de contestatoarea societatea A. S.R.L.

În ce privește decizia civilă nr. 250/05.03.2015 a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Bistrița - Năsăud a admis excepția necompetentei materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj; ca urmare a disjungerii contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 250 din 05.03.2015 a Curții de Apel Cluj s-a format dosarul nr. x/2016.

Prin sentința menționată mai sus, Tribunalul Bistrița-Năsăud a admis excepția tardivității formulării contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., invocată din oficiu, și pe cale de consecință, a fost respinsă, ca tardiv formulată, contestația în anulare formulată de contestatoarea Societatea A. S.R.L. prin asociatul unic B. împotriva sentinței civile nr. 1287/16.09.2014 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Prin decizia civilă nr. 316 din 15 martie 2016 Curtea de Apel - Cluj, secția a II -a civilă în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția de tardivitate a contestației în anulare și în consecință s-a respins ca tardivă contestația în anulare formulate de contestatoarea S.C.A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 250 din 05.03.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Cluj.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 05 octombrie 2016, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Recurentul a depus punct de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 (1) lit. c) și d) din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. c) și lit. d) din noul C. proc. civ., cererea de recurs va indica hotărârea care se atacă și va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.", art. 489 alin. (2) din același cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

Recurentul nu a prezentat critici de nelegalitate privind hotărârea recurată, ci au exprimat nemulțumiri privind dizolvarea societății.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității cererii de recurs formulat de recurentul B. ASOCIAT LA S.C. A. S.R.L.

Anulează recursul declarat de recurentul - contestator B. ASOCIAT LA A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 250/2015 din 5 martie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 321/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 960, pronunțată la data de 11.12.2015 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a disjuns contestația în anulare f
ÎCCJ 2018-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5175/2018
Ședința publică din data de 5 decembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2809 din data de 29 iunie 2016 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul
ÎCCJ 2018-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4799/2018
dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul aceleiași instanțe. 1. Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 50/2017 din 31 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2599/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1301/2017, pronunțată de Judecătoria Bistrița, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.A., prin Sucursala
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #192659)
204, art. 205, art. 207, art. 254, art. 411, art. 458 C. proc. civ. Prin încheierea din 22 octombrie 2018, Tribunalul Bistrița-Năsăud, Secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale funcționale a Secției I civile a Tribunalului B
Sursă