ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 470/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.R.L. (fostă S.C. D.), solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.310.000 RON, cu titlu de daune pentru recuperarea prejudiciului produs reclamantei prin blocarea activității secției de sticlă și porțelan din imobilul situat în municipiul Dorohoi, județul Botoșani.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. (1), art. 1357, art. 1381, art. 1385-1386 din C. civ. (art. 998-999 din C. civ. de la 1864), art. 1000 alin. (3) C. civ. de la 1864.

La data de 12.12.2012 reclamanta a precizat cererea arătând că suma de 3.310.000 RON se compune din următoarele sume: 400.000 RON, produse finite pregătite; 400.000 RON, stocuri de marfă finită; 200.000 RON, stocuri de produse pe fluxul de fabricație a produselor din porțelan, aflate în diferite stadii de fabricație; 400.000 RON, produsele din sălile de prezentare și expunere; 1.400.000 RON, daune interese de la data închiderii fabricației și până la data introducerii acțiunii la instanță; 510.000 RON, pierderi prin blocarea brevetului de invenție.

La data de 22.02.2013 reclamanta a completat cererea prin chemarea în judecată a S.C. E. S.R.L. București, succesoare cu titlu a pârâtei S.C. C. S.R.L., ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 30.11.2011 încheiat cu reclamanta și având ca obiect imobilul din municipiul Dorohoi, județul Botoșani.

La data de 20.09.2013 reclamanta a completat cererea prin chemarea în judecată în calitate de pârât a Biroului Executorului Judecătoresc F..

Totodată, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a Biroului Executorului Judecătoresc F.. Reclamanta a renunțat al ambele cereri.

Prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din data de 15.01.2014 pârâta S.C. E. S.R.L. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii precizatoare depusă la data de 22.02.2013 în temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 15.01.2014 apărătorul pârâtei S.C. C. S.R.L. a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte, arătând că a fost radiată din registrul comerțului, ca urmare a faptului că a fost absorbită prin fuziune de pârâta S.C. E. S.R.L..

Prin încheierea de ședință din 15.01.2014, Tribunalul a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.R.L..

Totodată, Tribunalul a respins excepția de tardivitate a cererii precizatoare și a apreciat că excepția inadmisibilității cererii de chemare reprezintă apărări pe fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 3173/18.06.2014 Tribunalul București, secția a VI-a Civilă a anulat cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., pentru lipsa capacității procesuale de folosință; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.R.L., ca neîntemeiată; a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei S.C. E. S.R.L. suma de 20.901,96 cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanta pune în discuție valabilitatea actelor de executare silită, respectiv valabilitatea măsurii de evacuare a sa din imobilul urmărit silit or, astfel cum a arătat și pârâta S.C. E. S.R.L. împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 401 lit. a) C. proc. civ. contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă.

În condițiile în care legiuitorul a prevăzut o cale specială de atac prin care cei care se pretind vătămați prin executare să solicite instanței să verifice legalitatea actelor de executare, aspectele referitoare la valabilitatea actelor de executare silită nu pot fi puse în discuție decât în această procedură specială.

Reclamanta nu a formulat contestație la executare silită prin care să solicite instanței de executare să verifice legalitatea măsurii de evacuare a sa din imobil și să dispună anularea acestei măsuri.

Din cuprinsul sentinței civile nr. 135/25.01.2011 pronunțată de Judecătoria Dorohoi rezultă că debitoarea S.C. G. S.R.L. a formulat contestație la executare, respectiv a somației nr. x/17.11.2010, contestație ce a fost respinsă ca neîntemeiată. Reclamanta a intervenit în acest litigiu formulând o cerere de intervenție accesorie în favoarea contestatoarei (cerere respinsă ca efect al respingerii contestației la executare), cerere prin care doar a sprijinit apărările contestatoarei.

Prin urmare, Tribunalul nu poate reține nelegalitatea măsurii de evacuare a societății reclamante (și implicit nici fapta ilicită a creditoarei S.C. D.) în condițiile în care această împrejurare nu a fost constatată în calea specială prevăzută de lege.

Pentru considerentele arătate, nu poate fi reținută nici răspunderea civilă a S.C. D. S.A. în calitate de comitent, neexistând o faptă ilicită a prepușilor săi.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a constatat că nu poate fi reținută în sarcina creditoarei S.C. D. S.A. săvârșirea unei fapte ilicite cu ocazia punerii în executare silită a contractului de leasing financiar nr. 11983.

Nici condiția prejudiciului nu este îndeplinită întrucât, deși a susținut că până la momentul la care s-a permis pătrunderea în imobil, o parte din bunuri au fost degradate sau au dispărut, reclamanta nu a administrat probe în acest sens. Reclamanta a indicat doar valorile unor bunuri pretins degradate sau dispărute însă nu a administrat probe pentru a dovedi că valorile indicate sunt reale.

Întrucât nu a fost reținută răspunderea civilă delictuală a creditoarei S.C. D. S.A. pentru punerea în executare ilită a contractului de leasing financiar nr. 11983, nu poate fi atrasă nici răspunderea pârâtei S.C. E. S.R.L. în calitate de succesor în drepturi și obligații.

Împotriva acestei soluții a formulat cale de atac reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B. solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 2104 din 06 decembrie 2019 a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin administrator B. împotriva sentinței civile nr. 3173/18.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. E. S.R.L. ca nefondat.

Instanța de apel a reținut în esență faptul că în mod corect Tribunalul a reținut inexistența răspunderii delictuale în sarcina intimatei.

Luarea în posesie a propriului bun în temeiului unui titlu executoriu cu încuviințarea prealabilă a instanței - nu reprezintă o faptă ilicită. În mod corect Tribunalul a stabilit că nu poate reține ilicitul faptelor imputate, cât timp executarea silită nu a fost desființată. Într-adevăr obiectul învestirii îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, însă în analiza liceității acțiunii pretinse de către apelantă nu se poate ignora că partea adversă a exercitat un drept al său, neputându-se reține exercitarea cu încălcarea legii sau abuzivă. Acțiunea parții constând într-o executare silită, caracterul licit sau ilicit se analizează în relație și cu modurile în care aceste aspecte se contestă, prin intermediul contestației la executare.

Cât privește incidența principiului disponibilității în contextul alegerii căii de urmat, se observă că, contestația la executare în cadrul căreia s-a formulat cererea de intervenție accesorie a fost respinsă, astfel încât nu se poate reține o faptă ilicită și pe cale de consecință nici această apărare.

Concluzionând, în speță, Tribunalul a analizat în mod corect condiția faptei ilicite în legătură cu procedura de executare silită în cadrul căreia se pretinde că s-au produs acțiunile.

Aspectele privind persoana debitorului, deținerea legală a imobilului sunt aspecte care la rândul lor trebuiau contestate în procedura contestației la executare.

Nu se poate reține nici existența culpei rezultând din faptul cunoașterii situației de fapt de către intimată, cât timp aceasta încerca să își protejeze dreptul de proprietate, putându-se observa că la rândul său apelanta cunoștea faptul că imobilul aparține unui terț care dorește să-l recupereze, concluzie firească în contextul în care atât apelanta cât și debitoarea din dosarul de executare aveau asociați și administratori comuni, respectiv Domnul H. și domnul I..

Având în vedere aceste considerente, apreciază că în mod corect Tribunalul a stabilit inexistența în persoana intimatei a condițiilor răspunderii civile delictuale.

Împotriva deciziei civile nr. 2104 din 06 decembrie 2019 Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B..

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

După expunerea situației de fapt se arată că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie să fie întrunite cumulativ 4 condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În cazul răspunderii civile a comtenților pentru fapta prepușilor se mai adaugă cerințele prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ.

Având în vedere că faptele ilicite în cauză aparțin organelor de conducere ale societății pârâte, răspunderea acesteia se circumscrie răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Se mai arată că la determinarea prejudiciului trebuie să se aibă în vedere principiul reparației integrale, în condițiile prevăzute de art. 1385 C. civ.. Se susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a analiza probele din dosar și consideră, în mod nelegal că nu există fapta ilicită a pârâtei sau a prepușilor ei.

Se arată că pârâta a cunoscut situația juridică a secției de sticlă și porțelan a reclamantei din incinta imobilului situat în Municipiul Dorohoi, faptul că activitatea acestei secții se desfășura sub controlul societății reclamante.

Instanța de fond deși constată ca urmare a fuziunii prin absorbție cu E. S.R.L., drepturile și obligațiile fiind preluate de societatea absorbantă conform art. 250 din Legea nr. 31/1990, în mod nelegal apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În mod greșit instanța de apel apreciază că prin executarea silită a contractului de leasing financiar, creditorul avea dreptul ca în caz de neexecutare a obligațiilor asumate de către utilizator sau de încetare a contractului, să solicite evacuarea utilizatorului din imobil.

Se mai arată că în mod nelegal a reținut instanța de apel că reclamanta trebuia să uzeze de calea contestației la executare împotriva actelor de executare efectuate de executorul judecătoresc. Instanța de apel a fost investită cu o cerere de despăgubiri, având obligația de a analiza această cerere și nu de a da îndrumări părților.

Mai mult se mai susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a analiza probele din dosar, respectiv sentința civilă nr. 135/2011 pronunțată de Judecătoria Dorohoi din care rezultă că reclamanta a formulat cerere de intervenție în interesul contestatoarei respinsă.

În mod eronat instanța de apel consideră că prin cererea de față reclamanta a contestat actele de executare întocmite de executorul judecătoresc, acțiunea fiind întemeiată pe fapta ilicită a pârâtei.

În continuare se susține că în mod nelegal instanța de fond a considerat că fapta ilicită a pârâtei și a prepușilor săi nu există, făcând trimitere la dispozițiile art. 580 C. civ.

Fapta ilicită a pârâtei constă în blocarea accesului reprezentanților și salariaților reclamantei în secția de producție, ca efect al sigilării imobilului de către executorul judecătoresc, preluarea controlului efectiv asupra secției de producție de către personalul pârâtei, activitatea acestei secții fiind întreruptă.

În urma blocării activității fabricii, reclamanta a fost în imposibilitate de a executa obligația de plată a contravalorii energiei electrice, a gazului și a celorlalte utilități consumate, înregistrând restanțe în executarea obligațiilor bugetare și a celor privind plata salariilor și datoriile către furnizori. De asemenea, nu a mai fost posibilă nici finalizarea documentației privind obținerea unui credit.

Decizia recurată este nelegală și sub aspectul neîndeplinirii condiției prejudiciului pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei, considerând în mod nereal că reclamanta nu a produs probe în acest sens. Recurenta a precizat modul de calcul al sumelor pretinse, acesta regăsindu-se în dosar.

Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei și pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește fondul litigiului consideră că sunt îndeplinite condițiile privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și condițiile răspunderii civile a comitenților pentru faptele prepușilor săi.

Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepția lipsei capacității procesuale de folosință a societății reclamante, reținând că subzistă condițiile de exercitare a acestei acțiuni, constând în capacitate procesuală.

S-a mai arătat că, în susținerea acestei excepției privind lipsa capacității procesuale de folosință s-a susținut că prin sentința civilă nr. 6958 din 04 decembrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2012 de către Tribunalul București, secția a VII-a Civilă, publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 24406/20 decembrie 2019 s-a dispus în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului S.C. A. S.R.L. și radierea societății din Registrul Comerțului.

Cererea de recurs declarată împotriva deciziei civile nr. 2104/2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a fost depusă de lichidatorul judiciar la data de 08 ianuarie 2020, după pronunțarea sentinței de închidere a procedurii de insolvență și ulterior radierii debitorului din Registrul Comerțului potrivit certificatului de furnizare informații eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, sentința de închidere a procedurii insolvenței este executorie, însă poate fi atacată cu recurs în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii.

Din verificările efectuate s-a constatat că la 22 ianuarie 2020, recurentul H. a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței de închidere a procedurii insolvenței, ce formează obiectul dosar nr. x/2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a Civilă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte reține că sențința privind închiderea procedurii insolvenței, deși executorie nu a dobândit caracter irevocabil, astfel încât va constata că reclamanta justifică interesul și calitatea în soluționarea prezentului recurs, situație în care excepția lipsei capacității procesuale de folosință urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Analizând recursul, Înalta Curte, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 303 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 304 menționat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se sprijină, adică acele argumente de natură juridică pentru care recurentele înțeleg a critica hotărârea atacată sub aspectul legalității.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, din observarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L., se constată că motivele invocate în susținerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., toate criticile formulate vizând situația de fapt sau invocarea unor texte legale, pretins a fi fost încălcate de către instanța de apel.

Astfel, deși recurenta- reclamantă a indicat drept motive de recurs art. 304 pct. 7, 8 și pct. 9 C. proc. civ., aceasta își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de modul de administrare sau interpretare a probelor administrate (înscrisuri), ori față de modul de soluționare a apelului în ceea ce privește inexistența în persoana pârâtei a condițiilor răspunderii civile delictuale și a arătat că, prin această soluție și motivarea ei, instanța de apel a pronunțat o hotărâre contrară legii, care cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, și care este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, însă fără a dezvolta, în concret, critici în acest sens, situație care nu se încadrează în aceste motive de nelegalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reaprecierea probelor.

Or, în raport de generalitatea criticilor formulate, simpla trimitere și indicare a unui text legal și redarea conținutului său, fără a se formula critici privind interpretarea și aplicarea acestuia de către instanța de apel sau că ar fi fost greșit aplicat, și fără a se arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii sub aspectul aplicării respectivului text, ori neindicarea considerentelor de fapt și de drept pretins contradictorii ori străine de natura pricinii, în raport de dispozitivul hotărârii, nu se încadrează în acest motiv de nelegalitate, care se referă la hotărârea pronunțată fără temei legal sau cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Dezvoltarea criticilor nu face, deci, posibilă încadrarea lor în aceste motive de recurs, dar nici în restul motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., conform art. 306 (3) C. proc. civ., în realitate recurenta- reclamantă reluând apărările de fond formulate în fazele procesuale anterioare, referitoare la împrejurarea că faptele ilicite care aparțin organelor de conducere ale societății pârâte se circumscriu răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și răspunderii specifice a comitenților pentru fapta prepușilor.

Așadar, recurenta- reclamantă a indicat drept motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar criticile formulate nu pot fi subsumate acestor motive, care se referă la hotărârea care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau pronunțată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii sau a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății aceste critici vizând, așa cum s-a arătat mai sus, doar nemulțumirea recurentei cu privire la soluția dată cererii sale.

Or, simpla indicare a textului de lege prin care se reglementează motivele de recurs în baza cărora poate fi modificată sau casată o hotărâre, și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În cauză, recurenta- reclamantă S.C. A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B.. nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situației de fapt, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constatat nulitatea cererii de recurs.

Constatând, deopotrivă, că nu sunt incidente nici motive de ordine publică, ce ar putea fi invocate din oficiu, de către instanța de recurs, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textului de lege invocat, va constata nulitatea cererii de recurs, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Totodată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală, va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. la plata către intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L. a sumei de 2.774,37 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția privind lipsa capacității procesuale de folosință.

Admite excepția nulității.

Constată nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B.. împotriva deciziei civile nr. 2104 din 06 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L.

Obligă recurenta S.C. A. S.R.L. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. la plata sumei de 14.189,56 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. E. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2020.