ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 24 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA - Membră A C., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să constate, în baza principiilor impreviziunii și nominalismului, ca abuzive clauzele prevăzute la art. 1 pct. 2 și art. 8 pct. l și 2 în contractul de credit bancar ipotecar nr. x/29.11.2007 prin care suportarea riscului valutar este lăsată exclusiv în sarcina consumatorilor și în consecință eliminarea acestora; să se constate nulitatea absolută a acestor clauze contractuale și să se dispună stabilizarea cursului de schimb valutar CHF - Leu, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate la valoarea de la data încheierii și semnării contractului; rambursarea creditului la valoarea leu/CHF de la data semnării contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia și restituirea sumelor plătite în plus de către reclamantă rezultate din diferența de curs valutar valabil de la momentul efectuării fiecărei plăți și cursul de la data semnării contractului de credit, sume actualizate, cu dobânda legală și indicele de inflație anuală, de la data încasării fiecărei sume nedatorate și până la achitarea integrală a acestora de către pârâtă, suma solicitată, la data depunerii acțiunii, fiind de 88.625 RON, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1578 alin. (2) și art. 970 C. civ., Directiva C.E.E nr. 93/13/CEE, O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 174/2008 și Legea nr. 288/2010.
Prin Sentința civilă nr. 1858/2018 din 16 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu s-a respins excepția netimbrării, invocată de pârâtă prin întâmpinare și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. SA Membră a C.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin Decizia nr. 452/2018 din 3 octombrie 2018, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A., împotriva sentințe civile nr. 1858 din 16 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. SA - membră a C., a schimbat sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea; a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 pct. 2 - în teza referitoare la riscul valutar și constată nulitatea absolută parțială a clauzei prev. de art. 8 pct. 2 în teza privind riscul valutar; a dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului; a dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului, cu dobânda legală aferentă și rata inflației; a menținut soluția de respingere pronunțată de prima instanța în privința cererii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 1 pct. 2 și art. 8 pct. 1 din contract privind moneda în care se restituie creditul; a fost obligată intimata pârâtă la plata către apelantă a sumei de 3500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată la prima instanță și în apel.
Împotriva acestei decizii, B. SA Membră a C. a declarat recurs, prin care a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 decembrie 2018.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia nr. 452/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă B. SA - membră a C. împotriva Deciziei nr. 452/2018 din 3 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2019.