ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 381/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cererii de recurs de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 317 din 14.02.2018 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. SPRL, în calitate de administrator judiciar al B. SRL, în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâta C. SRL, prin administrator D.. A fost obligată pârâta să predea reclamantei bunurile transportate conform CMR -NL 131921039. S-a respins în rest cererea.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâta C. SRL și reclamanta B. SRL, în reorganizare judiciară.
Prin Decizia nr. 434/2018 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul principal declarat de apelanta pârâtă C. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 317 din 14.02.2018 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanta reclamantă B. SRL, în reorganizare judiciară prin administrator judiciar A. SPRL. A fost admisă excepția tardivității apelului incident declarat de apelanta reclamantă B. SRL, în reorganizare judiciară, împotriva Sentinței civile nr. 317 din 14.02.2018 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2016. A fost respins ca tardiv formulat apelul incident.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC C. SRL
Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, instanță care a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965/14.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată.
Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă Decizia civilă nr. 434/2018 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 434/2018 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2019.