ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2019

HOTĂRÂRE

19.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 295/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 20 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. Ploiești, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța:

să oblige pârâta B. Ploiești la plata sumei de 13.069 RON, reprezentând 35% din valoarea diferențelor salariale la care este îndreptățită reclamanta, în temeiul Legii nr. 85/2016;

să oblige pârâții Ministerul Educației Naționale și Ministerul Finanțelor Publice la asigurarea finanțării instituției de învățământ în vederea efectuării plății drepturilor salariale;

să oblige, în solidar, pârâtele la plata dobânzii practicate de B.N.R. de 9%, pentru fiecare an de întârziere;

să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2016, art. 169, art. 171 alin. (1) și art. 268 alin. (1) lit. c) din C. muncii.

Prin Sentința civilă nr. 3.001 din 12 octombrie 2018, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că, din copia cărții de identitate aflată la dosar, rezultă că reclamanta domiciliază în București.

După ce a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) din C. muncii, aceeași instanță a apreciat că se impune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui rază își are domiciliul reclamanta, respectiv Tribunalul București.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 269 alin. (2) din C. muncii raportat la art. 129 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la 28 noiembrie 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 9.467 din 14 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul București a evocat dispozițiile art. 231 și art. 269 din C. muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 116 C. proc. civ., reținând că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că, la data introducerii acțiunii, reclamanta își desfășura activitatea de profesor în cadrul B. Ploiești.

Cum locul de muncă al reclamantei este situat în Ploiești, județul Prahova, rezultă că Tribunalului Prahova îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei, ca instanță sesizată de reclamant, în temeiul art. 269 din C. muncii raportat la art. 116 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 - 132 C. proc. civ. raportat la art. 269 din C. Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 18 ianuarie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Prahova - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Acțiunea introductivă are ca obiect plata unor drepturi salariale restante, fiind dedus judecății un conflict individual de muncă.

Conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Textul de lege anterior evocat instituie în materia conflictelor individuale de muncă un caz de competență teritorială alternativă.

Potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Conform art. 116 C. proc. civ., "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că reclamantul are opțiunea de a sesiza fie tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul, fie tribunalul în a cărui circumscripție își are locul de muncă.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă reține că, la data declanșării litigiului de muncă, domiciliul reclamantei era situat în București, conform copiei cărții de identitate de la dosarul Tribunalului Prahova, iar locul de muncă al acesteia era în cadrul B. Ploiești, situată în Ploiești, județul Prahova, conform mențiunii din acțiunea introductivă.

Cum reclamanta a înțeles să sesizeze tribunalul în circumscripția căruia se află locul său de muncă, rezultă că Tribunalului Prahova îi revine competența teritorială de soluționare a cauzei, ca instanță aleasă de reclamantă și în circumscripția căreia se află B. Ploiești.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 raportat la art. 116 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.