ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2555/2019

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 ianuarie 2016, sub nr. x/2015, reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin arhiepiscop, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziilor nr. 4384, 4385, 4386, 4387 și 4388 din 19 noiembrie 2015 emise de Comisia Specială de Retrocedare și retrocedarea imobilelor;

- retrocedarea imobilelor înscrise în CF nr. x a Com. cad. Voievodeasa, identice parcelelor cadastrale cu construcții nr. x.

În motivarea acțiunii, au arătat că pârâta - prin deciziile contestate - a respins cererile formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 având ca obiect restituire imobilelor înscrise în CF nr. x a Com. cad. Voievodeasa, parcelele cadastrale nr. x, cu motivarea că nu s-ar fi făcut dovada calității de proprietar.

Prin Sentința nr. 116 din data de 23 mai 2016 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin arhiepiscop, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Împotriva Sentinței nr. 116 din data de 23 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, reprezentați prin Arhiepiscop A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 mai 2019.

Prin cererile înregistrate la data de 14 mai 2019, recurenții-reclamanți au solicitat ca, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ. să se ia act de faptul că renunță la recursul formulat împotriva Sentinței nr. 116 din data de 23 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunțare la recurs, va lua act de manifestarea de voință a recurenților-reclamanți.

Într-adevăr, recurenții-reclamanți și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speța de față nu sunt aplicabile aceste dispoziții deoarece, din conținutul cererilor depuse rezultă cu certitudine că, recurenții-reclamanți au renunțat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată.

În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre.

Având în vedere faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la judecata căii de atac deja exercitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecarea recursurilor declarate de recurenții-reclamanți Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, împotriva Sentinței nr. 116 din 23 mai 2016, pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2019.

GGC - CP