ÎCCJ, Decizia nr. 263/2019

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 19 din 23 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 Judecători, cu opinie majoritară, a respins ca nefondat recursul declarat de A. (la acel moment procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș) împotriva Hotărârii nr. 6/P din 5 mai 2009 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Procurori, precum și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul recurentului de Asociația Magistraților din România.

În esență, s-a reținut că hotărârea instanței de disciplină cuprinde toate elementele stabilite de prevederile art. 261 din C. proc. civ. de la 1865, din considerentele acesteia rezultând că soluția adoptată a fost fundamentată pe situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită în baza probelor administrate, atât în faza cercetării prealabile, cât și nemijlocit, în fața instanței disciplinare.

Totodată, susținerea recurentului în sensul că ancheta penală aflată în desfășurare nu a fost periclitată, în considerarea poziției oficiale a D.N.A. exprimată prin adresa aflată la dosarul cauzei și a declarației procurorului B., nu a fost primită, apreciindu-se că înscrisul oficial emis de D.N.A. nu poate avea relevanța ce i se atribuie de către recurent, în condițiile în care abaterile disciplinare care au atras soluția de sancționare au avut ca fundament momentul și modul de concepere a comunicatului de presă, informațiile dezvăluite în conținutul acestuia și rezultatul produs. Or, ceea ce instanța de disciplină a sancționat a fost modul de a acționa al recurentului în circumstanțele expuse, ce a permis specularea acestor informații de către mass-media, cu atât mai mult, cu cât acestea proveneau dintr-o sursă oficială, așa cum s-a citat în mod expres.

Împotriva Deciziei nr. 19 din 23 noiembrie 2009, recurentul a formulat cerere de revizuire, solicitând schimbarea în tot a deciziei, admiterea recursului și a cererii de intervenție, modificarea Hotărârii nr. 6/P din 5 mai 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători și respingerea acțiunii disciplinare cu privire la pretinsele abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. d) și k) din Legea nr. 303/2004, invocând drept temei prevederile art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de revizuire, s-a arătat că, prin Hotărârea din 11 decembrie 2018 pronunțată în cauza Brisc împotriva României (Cererea nr. x/10) publicată în M. Of. nr. 513/25.06.2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dreptului revizuentului la libertatea de exprimare, drept prevăzut de art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Or, față de argumentele expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului - "nimic din declarațiile reclamantului nu justifică acuzația de dezvăluire a unei anchete penale în curs (...), a acționat cu precauție, abținându-se să identifice nominal pe vreuna dintre persoanele implicate până la finalizarea anchetei judiciare (...), și-a limitat comunicatul de presă la împărtășirea de informații despre ancheta efectuată de parchetul său (...), comportamentul a fost așadar în conformitate cu principiile privind furnizarea de informații despre procesele penale prin intermediul mass-mediei (...), în consecință, Curtea constată că nu există nimic în declarațiile reclamantului care ar fi permis autorităților naționale să îl acuze de încălcarea secretului anchetei penale" - a solicitat revizuentul să se rețină faptul că nu a săvârșit abaterea disciplinară de nerespectare a confidențialității lucrărilor, prevăzută de art. 99 lit. d) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, în raport cu motivarea Curții europene cu privire la impactul asupra reputației profesionale a magistratului vizat, conform căreia:

"singurul scop al comunicatului de presă și interviului incriminate a fost acela de a informa publicul despre o anchetă penală în curs, de interes evident pentru publicul local, în niciun caz de a acuza magistrații de săvârșirea de infracțiuni (...); atacul adus reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și să aducă atingere exercitării de către o persoană a dreptului la respectarea vieții sale private (...); Curtea nu observă nimic în declarațiile reclamantului care să permită autorităților interne să îl acuze de încălcarea dreptului la o imagine publică protejată a vreunuia dintre colegii magistrați", se impune a se constata faptul că revizuentul nu a comis nici abaterea disciplinară constând în atitudinea nedemnă față de un coleg judecător, prevăzută de art. 99 lit. k) din Legea nr. 303/2004.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată, având în vedere că nu este îndeplinită a doua condiție prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., aceea de a continua să se producă și în prezent consecințele negative grave.

Analizând decizia atacată, în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de revizuent, cu apărările intimatului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată, pentru următoarele considerente.

Cu prioritate, Înalta Curte constată că prezenta cauză este supusă prevederilor C. proc. civ. de la 1865, iar potrivit dispozițiilor legale ce constituie fundamentul căii extraordinare de atac exercitate, anume cele ale art. 322 din actul normativ menționat, "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...) 9. dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate; (...)".

Așadar, mai multe condiții trebuie întrunite cumulativ pentru a formula o revizuire pe acest temei, respectiv: existența unei hotărâri date de o instanță de recurs, care să evoce fondul, existența unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului care să fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților protejate de Convenție, perpetuarea consecințelor grave ale nesocotirii acestor drepturi și inexistența altui remediu pentru încălcările constatate decât revizuirea hotărârii judecătorești.

În speță, primele două condiții sunt îndeplinite. Existența hotărârii instanței europene nu este însă suficientă, din perspectiva celorlalte condiții impuse de art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. și a împrejurărilor cauzei pentru a conduce automat la revizuirea hotărârii.

Astfel, este necesar, potrivit legii, să continue să se producă "consecințele grave ale încălcării".

Or, în motivarea cererii de revizuire nu există referiri la caracterul grav al consecințelor Deciziei nr. 19 din 23 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, cu atât mai puțin la perpetuarea acestora și în prezent.

Aceste aspecte nu pot fi prezumate, întrucât legiuitorul a avut în vedere caracterul excepțional al revizuirii, reglementând-o ca o cale extraordinară de atac, astfel încât nu se poate proceda la revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de o instanță națională decât în situația întrunirii tuturor condițiilor impuse de lege.

În aceeași ordine de idei, apare ca fiind neîndeplinită în cauză și ultima condiție, referitoare la inexistența altui remediu pentru încălcarea constatată decât revizuirea hotărârii judecătorești în discuție.

Astfel, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului prevede expres modalitatea de reparare a prejudiciului creat revizuentului ca urmare a încălcării art. 10 din Convenție prin hotărârea atacată, respectiv, obligarea Statului Român la plata sumei de 1.825 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, și a sumei de 4.500 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Constatarea încălcării înseși, precum și despăgubirile acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă cea mai justă și echitabilă modalitate de acoperire deplină a prejudiciului produs revizuentului.

Revizuentul nu poate susține că mai subzistă consecințele grave ale încălcării dreptului său la liberă exprimare, constând în sancționarea sa disciplinară, întrucât, pe de o parte, sancțiunea disciplinară își încetează efectele după 3 ani, potrivit legii, nemaiexistând ulterior repercusiuni asupra carierei de magistrat, cu atât mai mult cu cât între timp revizuentul a părăsit sistemul judiciar prin pensionare, conform Decretului nr. 911/02.10.2017, emis de Președintele României și publicat în Monitorul Oficial al României la data de 03.10.2017.

Prin urmare, nu s-ar putea susține că revizuirea hotărârii judecătorești ar fi singura modalitate de remediere a respectivelor pretinse consecințe grave, în condițiile în care aceasta a fost pronunțată la 23 noiembrie 2009, cu aproximativ 10 ani în urmă față de momentul formulării prezentei cereri, revizuentului i-au fost acordate daune materiale și morale, sancțiunea aplicată nu mai produce în prezent niciun efect, față de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 317/2004, și nu există vreun impediment pentru admisibilitatea unei eventuale cereri de reîncadrare în funcția de procuror, acesta părăsind sistemul judiciar din motive neimputabile, respectiv, prin pensionare.

În consecință, în speță nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 9 din C. proc. civ., întrucât, deși există o hotărâre a instanței europene, care constată încălcarea unor drepturi, nu sunt îndeplinite celelalte condiții, referitoare la producerea în continuare a consecințelor grave ale încălcării și la imposibilitatea remedierii lor, altfel decât pe calea revizuirii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte - în baza art. 326, 328 din C. proc. civ. - va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 19 din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 19 din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2019.

GGC - NN