ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Decizia nr. 44/2013

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 44/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 194 din 14 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4941/1/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a condamnat pe inculpații:

- M.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 de ore din data de 6 octombrie 2007.

A fost menținută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prev. de art. 1451 C. proc. pen. dispusă față de inculpatul M.I. prin încheierea din 13 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

- C.G., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit potrivit art. 862 C. pen.

Conform art. 863 C. pen. pe durata termenului de încercare a fost obligat condamnatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență,

Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen.

Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., conform art. 71 alin. (5) C. pen.

- R.D.T. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 au fost confiscate de la inculpatul R.D.T. sumele de 15.000 euro și 1.500 lei și a fost obligat la plata acestor sume către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 157/P/2007 din 6 iunie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate inculpații: M.I. pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; C.G. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și R.D.T. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la datele de 13 septembrie 2007 și 23 septembrie 2007, inculpatul C.G. a remis ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, R.D.T., prin intermediul și cu sprijinul inculpatului M.I., produse alimentare în valoare de 1.500 RON și suma de 15.000 euro, oferind totodată și un autoturism A. aceluiași înalt funcționar guvernamental, în scopul cumpărării influenței acestuia, în sensul de a interveni pe lângă funcționarii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Rm. Vâlcea, pentru ca firma SC C.E. SRL Certeze să fie favorizată în câștigarea a două licitații de lucrări organizate la sfârșitul lunii septembrie 2007. Prin rechizitoriu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în ipoteza condamnării, întrucât acest inculpat, pe parcursul urmăririi penale a denunțat și facilitat identificarea pe bază de probe, a altor persoane implicate în săvârșirea faptelor de corupție arătate în cauză, cu referire directă la inculpatul M.I.

În sarcina inculpatului M.I. s-a reținut că l-a sprijinit pe inculpatul C.G. în realizarea activității infracționale, mijlocind relația dintre acesta și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - inculpatul R.D.T., precum și remiterea produselor în valoare de 1.500 RON și a sumei de 15.000 euro, acceptând totodată și intermedierea ofertei legată de autoturismul de lux A.

Referitor la inculpatul R.D.T., în actul de sesizare s-a reținut că, în calitatea sa de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a acceptat și primit, la datele de 13 septembrie 2007 și 23 septembrie 2007, produse alimentare în valoare de 1.500 RON și suma de 15.000 euro de la inculpatul C.G., prin intermediul inculpatului M.I., în scopul de a-și exercita influența pe lângă funcționarii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Rm. Vâlcea, însărcinați cu derularea procedurilor de achiziție publică, în vederea favorizării firmei SC C.E. SRL Certeze pentru adjudecarea a două licitații de lucrări în perimetrele de ameliorare Dăneți Perdeaua Lată și Cuculeanu 3.

Înalta Curte a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției la data de 9 iunie 2008.

La data de 16 decembrie 2008, în temeiul art. 300 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat regularitatea actului de sesizare.

Prin încheierea din 10 februarie 2009, Înalta Curte a admis cererea formulată de inculpatul M.I. și a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., dispunându-se suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții.

Prin decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 a Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații C.G., R.D.T., precum și martorii indicați în rechizitoriu B.C., S.I., C. (fostă A.) F.A., B.F., K.E., s-a efectuat o expertiză criminalistică, probă încuviințată inculpatului M.I.

Inculpatul M.I. nu a dat declarații în cursul judecății, prevalându-se de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. (încheierile din 10 noiembrie 2009, 2 martie 2010, 11 ianuarie 2012, 31 ianuarie 2012).

Martorul C.G.M. - fiul inculpatului C.G., audiat în timpul urmăririi penale, în fața instanței nu a dorit să facă declarații, după ce i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 80 C. proc. pen. (fila 154 vol.l dosar instanță).

La termenul din 3 mai 2010, Înalta Curte a încuviințat și inculpatului R.D.T. efectuarea unei expertize criminalistice a interceptărilor și înregistrărilor audio-video, însă ulterior, inculpatul a renunțat la efectuarea acesteia (fila 13, vol.2 dosar instanță).

Referitor la durata procesului, Înalta Curte a reținut că potrivit art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.

Caracterul rezonabil al duratei procedurii se apreciază ținând seama de circumstanțele cauzei și criteriile consacrate în jurisprudența C.E.D.O., referitoare la complexitatea cauzei, comportamentul părților și al autorităților competente, dificultatea dezbaterilor.

În speță, durata procedurii a fost determinată de mai multe aspecte, care în ansamblul lor justifică soluționarea cauzei într-un termen de 3 ani și 8 luni.

Astfel, ca urmare a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 C. proc. pen., excepție invocată de inculpatul M.I., judecarea cauzei a fost suspendată prin încheierea din 10 februarie 2009, aceasta reluându-se la 18 septembrie 2009.

În vederea efectuării expertizei criminalistice a interceptărilor și înregistrărilor telefonice și audio-video s-au acordat mai multe termene de judecată, justificate, în principal, de faptul că inițial I.N.E.C. a comunicat instanței că nu se poate efectua decât expertiza criminalistică a vocii și vorbirii, la celelalte obiective ale expertizei urmând să răspundă un expert tehnic.

Ulterior, numărul mare al înregistrărilor de expertizat și complexitatea expertizei criminalistice au impus acordarea mai multor termene de judecată.

Pe baza probelor administrate, atât Ia urmărirea penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, Înalta Curte a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.G. era asociat și administrator la SC P.O. SRL Satu Mare, iar fiul său C.G.M. era asociat și administrator la SC C.E. SRL, cu sediul în comuna Certeze, firmă ce are ca obiect principal de activitate construcțiile și amenajările funciare și care a participat la licitațiile organizate de direcțiile de agricultură aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din județele Satu Mare, Sălaj, Hunedoara și Vâlcea.

Din interceptarea convorbirilor telefonice purtate între inculpații C.G. și M.I. a rezultat că aceștia urmăreau stabilirea unei întâlniri cu ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, inculpatul R.D.T., în legătură cu participarea firmelor controlate de C.G. la licitații de lucrări ce urmau a fi organizate de către structurile teritoriale din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în județele Satu Mare, Sălaj, Hunedoara și Vâlcea.

În acest sens, au fost considerate semnificative convorbirile telefonice purtate între inculpații M.I. și C.G. la datele de 2 august 2007 ora 9:59, 13:16, 5 septembrie 2007 ora 10:11, convorbiri în cadrul cărora cei doi discutau despre întâlnirea inculpatului M.I. cu ministrul Agriculturii în legătură cu schimbul unor documente ce urmau a fi depuse la Direcțiile Agricole Deva și Sălaj:

«M.I.: No! Și-atunci fii atent cum facem G., ori te sun în seara asta să văd dacă mă întâlnesc cu R.D.T. cumva la masă ca să-mi dea repede hârtiile alea să-mi spună exact câte sunt de pus încă la Deva și la Sălaj, că așa am rămas înțeleși.

C.G.: Da! Da! A vorbit și cu directorii de la Sălaj o zis că a fost, le-o lăsat acolo, vreo șase.

M.I.: No! Vreo șase. Eu încerc, că am vrut să-l prind la telefon, că am vrut să mă asigur că pot să dau de el acum, că nu mă duc.că numai pentru el mă duc în București. Și mâine dimineață iau ăștia și mă duc la Deva, de fapt în zonă și atunci mâine, cam mâine după amiază ar trebui cumva, spre seară să ne întâlnim cu omul tău.» (filele 20-22 vol.2 urm.pen.).

La data de 6 septembrie 2007, inculpatul M.I. îi confirmă inculpatului C.G. că se va întâlni în seara respectivă cu ministrul Agriculturii, la o terasă din București.

Inculpatul C.G. i-a solicitat inculpatului M.I. să discute și despre licitația de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea ce urma să se desfășoare începând cu 25 septembrie 2007, fiind dispus să ofere ministrului Agriculturii suma de 100.000 euro în schimbul influenței pe care acesta ar fi exercitat-o asupra funcționarilor din cadrul structurilor aflate în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru ca firma SC C.E. SRL să câștige licitațiile.

«M.I.: „ Da Ghiță!

C.G.: No,. ?

M.I.: No, acum fug să mă văd cu el în Piața Dorobanți, că zice că se duce până la Guvern și să ne întâlnim. Și acum fug la o terasă să mă văd cu el, Da zi-mi, zi-mi, deci, ce-i cu Vâlcea asta?

C.G.: Merg .la Vâlcea a apărut până acuma de la silvici, pe silvici.

M.I.: Da.

C.G.: De făcut niște lucrări în vreo patru-cinci, în două județe. îs vreo-patru . împărțite în vreo patru-cinci Și lucrarea e 35.000.000 lei.

M.I.: Aha!

C.G.: Adică îi mare, groasă de tot La aia, numa' el dacă ar putea și acolo ar fi o treabă grozavă după cum mi-a spus directoarea economică de la birou. Știi c-o . pus-o pe site ăștia.

M.I.: Da.Și la Vâlcea îi sigur asta?

C.G.: La Vâlcea sigur! Sigur, sigur-sigur la Inspectoratul.

M.I.: No! Hai că te sun eu după. Bine că mi-ai zis, să văd.

C.G.: Da, aia numai pe 25 îi, pe douăzecișicinci septembrie îi. Până atunci mai ai tu timp.

M.I.: douăzeci și .este timp să vedem ce-i cu ea.

C.G.: Păi, da, dracu .!

M.I.: Ceva mare de tot.

C.G.: Ceva nemaipomenit, ceva grozav, înțelegi? Și eu după.

M.I.: Și pe.

C.G.: D-aia, silvici înțelegi? Și silvicii e . ele șeful la ei

M.I.: Păi, el îi șefu', da. Păi, el îi șefu', că acum silvicii îs dincoace la agricultură, nu mai e ca pe vremea mea.

M.I.: No, bine că mi-ai spus! O să-l întreb, să văd dacă știe. Da, eu acum mă concentrez pe .să văd dacă .

C.G.: Pe Vâlcea!

M.I.: Pe Vâlcea și pe Satu Mare și pe banii de la alea două. Deci, astea-s chestii trebuie să le discut cu el.

C.G.: Da, da, da. Numai sate.

M.I.: Da. No.

C.G.: Deci, spune-i tot, tot, tot, și ce-am discutat.

M.I.: îhî! Exact asta-i spun!

C.G.: D-aia înainte.Ști, băi omule mișcă-te dracu.

M.I.: Îi spun „domn'e .aia, aia și aia și ai suta și .rezolvă-le pe-astea și gata!” atâta am să-i zic, da…

C.G.: Rezolvă-le domn'e, ai treaba.și ce mai.? Și mai mult Numai să le rezolve mă, să-i de-ie bătaie mă!

M.I.: Îhî! No.

C.G.: „Băi omule!” - zi. „Uite-te, mă, uite-te că ai treabă. Noi nu suntem nu știu ce, domn'e” Așa-i spui. „Hai mișcă-te că amân momentu”.

M.I.: Mă, totuși, uite-te că m-o sunat el, mă. Când vorbeam cu tine, zic: ia să mă uit cine mă sună! Și exact el era, știi» (filele 49-52, vol.2 dosar urm.pen.).

În seara aceleiași zile, inculpatul M.I.I. îi confirmă inculpatului C.G. că s-a întâlnit cu inculpatul R.D.T. și că a rezolvat cu acesta problemele legate de licitație.

«C.G.: Alo!

M.I.: Ghiță, tu ai mașină?

C.G.: Da, da.

M.I.: Dacă n-ai mașină ia un taxi! Hai până-n Piața Dorobanți!

C.G.: Aha!

M.I.: În Piața Dorobanți la restaurantul Angels. Adică, îngerii, dracu' să-l ia.

C.G.: Așa!

M.I.: No! Hai să povestim un pic, c-am rezolvat cu omu' tot.

C.G.: Da.

M.I.: Da. Tot am rezolvat, hai să-ți explic cum. Nu mai trebuie să vorbim”» (fila 53, vol.2, dosar urmărire penală).

Din discuția telefonică purtată între inculpații C. și M.I. la data de 6 septembrie 2007, redată la filele 49-52 vol. 2 dosar urmărire penală, rezultă cu certitudine că licitația pentru care se solicită cumpărarea influenței inculpatului R.D.T. era cea organizată la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea, instituție subordonată Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cu referire la această convorbire telefonică, în declarația dată la 4 octombrie 2007, inculpatul C.G. arată că atunci când i-a spus lui M.I. despre „chestiunea aia mare de tot” se referea la cele două lucrări de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea pe care dorea să le câștige la licitație, respectiv cele de 560 și 420 hectare (fila 88 vol.3, dosar urmărire penală).

Prin adresa nr. 10106 din 10 octombrie 2007, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea a comunicat că SC C.E. SRL Certeze a achiziționat caietele de sarcini pentru obiectivele scoase la licitație la 13 septembrie 2007, iar la data de 25 septembrie 2007 a depus ofertele înregistrate sub numerele 9559 și 9560 pentru perimetrele de ameliorare cu cele mai mari suprafețe Dăneți 1 - Perdeaua Lată - 586,75 ha și Cuculeanu 3 cu suprafața de 414,69 ha.

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea a precizat că procedura deschiderii ofertelor a fost stabilită pentru data de 26 septembrie 2007 (fila 3, vol.5 dosar urmărire penală).

Valoarea acestor contracte se ridica la suma de aproximativ 35 miliarde de lei vechi fără TVA, valoare ce corespunde celei indicate de inculpatul C. în discuția purtată telefonic cu inculpatul M.I. la data de 6 septembrie 2007 (filele 12-15, vol. 5 dosar urm.pen.).

În scopul favorizării firmei SC C.E. SRL la licitația organizată la nivelul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea, inculpatul C.G. a remis inculpatului R.D.T., cu sprijinul inculpatului M.I.l. produse alimentare și suma de 15.000 euro la datele de 13 septembrie 2007 și, respectiv, 23 septembrie 2007.

În legătură cu remiterea produselor alimentare în valoare de 1.500 lei, inculpatul C.G. a declarat că înainte de a pleca la București, a căzut de acord cu M.I.I. să îi ducă lui R.D.T. niște produse alimentare la domiciliul acestuia din Baia Mare. „Am cumpărat aproximativ 30-40 kg de carne de vită și porc, cârnați, sarmale, caltaboși și 50 litri de țuică, pe care în data de 13 septembrie 2007 le-am dus la domiciliul lui R.D.T. din Baia Mare, unde m-am deplasat împreună cu M.I.I. Acesta a sunat-o pe S.R., care i-a răspuns și i-a spus că este la București la soțul său, situație în care accesul în imobil ne-a fost permis de către o femeie în jur de 50 de ani, care era posibil o menajeră. Deplasarea la domiciliul ministrului s-a realizat cu autoturismul personal marca M. de culoare neagră, cu nr. de înmatriculare X”. (filele 63, 70, 80, 93, vol. 3 dosar urmărire penală, fila 149 vol. 1 dos.instanță).

La data de 10 septembrie 2007, inculpatul C.G. a discutat cu soacra sa despre posibilitatea achiziționării produselor alimentare, respectiv, carne porc, vițel și palincă.

«C.G.: „Auzi, mi-ar trebui un vițel ori de unde nu știți ori știe el ori vinde un vițel?

Interlocutoare: Nu-i bai, ne interesăm!

C.G.: Și mi-ar trebui și-un purcel, dacă . oriunde, cine are un purcel așa la vreo 60 kg, șaizeci, șaptezeci.

Interlocutoare: Nu-i bai că ia ne grăim cu el și om mere, merem cu mașina și ne interesăm.

C.G.: Da că acesta, că joi am rămas că…

Interlocutoare: Pe când?

C.G.: Mie îmi trebuie pe miercuri seara, că joi trebuie să le duc la R.D.T., toate, înțelegi? Și la acesta.

Interlocutoare: No, nu-i bai că .(fila 57, vol.2 dosar urm.pen.)

C.G.: No, trebuie unu așa de vreo șaptezeci de kile și un vițel înțelegi? Că la împărăție aș duce și vițel și de porc că . ă, ă, . joi mă duc cu mașina și îi duc tot acasă și palincă și tot” (fila 58, vol.2 dosar urmărire penală).

Ulterior, la 13 septembrie 2007, inculpații M.I. și C.G. s-au deplasat la domiciliul inculpatului R.D.T. din Baia Mare, cu autoturismul marca M. cu nr. de înmatriculare x, aparținând inculpatului C., unde au descărcat mai multe pachete, ce au fost depozitate în garajul clădirii.

În aceeași zi, ora 10:59 minute, inculpatul M.I. a discutat telefonic cu soția inculpatului R.D.T., R.D.T. S.R. pentru a-i permite accesul în curtea imobilului.

«M.I.: „No, cine e acasă?

S.R.: Unde acasă?

M.I.: Păi la tine în Baia Mare, unde acasă?

S.R.: Menajera e! Da ce să faci cu menajera?

M.I.: Am niște chestii care trebuie puse în frigider!

S.R.: Am înțeles!

M.I.: Mă rog astea sunt chestiile astea, da mai aveam eu, tu cât stai la București?

S.R.: A, numai peste o săptămână, revin în Baia Mare, că plecăm puțin din țară! (fila 94, vol.2 dosar urmărire penală).

M.I.: Da! No, acum fii atentă, tu S.R.! Eu mă duc acasă la tine.!

S.R.: Da!

M.I.: Și dă un telefon la femeia aia!

S.R.: Îi dau!

M.I.: Spune-i că vine domnu' M.I.

S.R.: Da!

M.I.: Și să, tot ce lăsăm acum să le pună pe undeva pe acolo! Îs vorba din astea, de, de, niște chestii!

S.R.: Am înțeles! Dar.!

M.I.: Tu să-i spui,. să-i spui la femeia aia să nu se sperie de noi că venim!

S.R.: Acum!

M.I.: No, te-am pupat!

S.R.: Acum ….care noi dragă? Ce, ce faceți acolo? Câți sunteți?

M.I.: Doi oameni suntem!

S.R.: Da!

M.I.: Mari și lați!

S.R.: Ă, eu o să sun da' nu știu dacă fac bine ce fac!

M.I.: Mă, lasă-mă în pace mă, eu nu pot sta cu astea în mașină aici!

S.R.: Te-am lăsat! Gata, gata, gata, gata!”» (fila 96, vol.2 dosar urmărire penală).

Martora K.E., menajera familiei R.D.T., a declarat că numita R.D.T. S.R. i-a solicitat să-i permită accesul în imobil inculpatului M.I. Peste circa o jumătate de oră a sosit inculpatul M.I.I. însoțit de C.G., primul inculpat cerându-i martorei să deschidă poarta, să intre cu mașina pentru a nu fi văzuți de pe stradă. Cei doi au descărcat din mașină cutii de carton în care se aflau cârnați, caltaboși, carne, iar la final „un balon” de 50 litri țuică.

„După plecarea celor doi am sunat-o pe dna R.D.T., iar dânsa mi-a spus să mă descurc cumva să le pun în congelator. Aceste produse au fost consumate de familia R.D.T.”. (fila 184 vol.l, dos.instanță; filele 152-154 vol.3 dosar urmărire penală).

Activitatea descrisă a fost surprinsă și înregistrată de către Direcția Generală de Informații și Protecție Internă - Diviziunea Supravegheri Operative, care a întocmit nota de supraveghere din 13 septembrie 2007, notă ce a fost ulterior consemnată în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare întocmit de D.N.A. la data de 28 septembrie 2007, ce constituie mijloc de probă potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen.

După ce au părăsit imobilul, inculpatul M.I. a sunat-o pe R.D.T. S.R., confirmându-i accesul în clădire, dar și faptul că ar dori să-l întâlnească pe soțul acesteia.

«S.R.: Da!

M.I.: S.R., te pup dragă!

S.R.: Nu răspunde? Te pup și eu!

M.I.: Ba nu, am rezolvat! Totu e ok da, singura, mai am, te rog află când plecați duminică, măi, că vreau să văd cum îmi fac și eu programul atunci?

S.R.: Da dă-i un telefon la șefu'!

M.I.: Da tu, crezi tu că știe el?

S.R.: No hai că-l întreb și te resun! Bine?

M.I.: Știi? Da, ă,ă, măi, ă,ă, pentru că a-și face o mișcare cumva să ajung duminică dimineață pe acolo!

S.R.: Am înțeles!» (fila 96, vol.2 dosar urmărire penală).

Fiind citată în calitate de martor la data de 21 februarie 2008, R.D.T. S.R. - soția inculpatului R.D.T., după ce i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen., a arătat că nu dorește să facă declarații în cauză (fila 135 vol.3, dosar urmărire penală).

În legătură cu remiterea sumei de 15.000 euro inculpatului R.D.T., Înalta Curte a reținut următoarele:

La data de 20 septembrie 2007, în jurul orelor 20:41, inculpatul M.I.I. l-a apelat telefonic pe inculpatul R.D.T., spunându-i acestuia că are de rezolvat o problemă pe marți, miercuri și dacă poate fi găsit duminică.

«M.I.: Da, da! Știu, da, mai aveam ceva să vorbesc cu tine, deci bă, da. cum să fac să dau de voi mă, că nu vă mai prinde omu', măi!

R.D.T.: Am fost în Portugalia, măi!

M.I.: Păi știu c-ai fost, dar eu am alergat până la București, că aveam o treabă de rez. să-ți spun ceva pe viață și pe moarte și tu nimic!

R.D.T.: Da, nu eram acasă mă!

M.I.: Știu, bănuiam că nu ești! No, ok!

M.I.: Când vii?

R.D.T.; Vinerea viitoare, de mâine într-o săptămână, doar!

M.I.: A, nu, nu,nu, că mai am o chestie cu tine pe marți-miercuri! Trebuie să .

R.D.T.: Păi, fugi, fugi încoace atunci! Alo!

M.I.: Alo, Traiane te duci undeva în țară?

R.D.T.: Nu, mă duc numai sâmbătă!

M.I.: Deci, numai sâmbătă, duminică te găsesc atunci?

R.D.T.: Da, în regulă!

M.I.: Bine, servus!

R.D.T.: Băi, da omu' acela să ajungă acolo!

M.I.: Da, da, e ok…….să rezolvăm totul, e ok, bine! Hai servus!

R.D.T.: Bine!» (filele 99-100, vol.2 dosar urmărire penală).

Trebuie precizat aici că zilele de marți, miercuri, respectiv 25 și 26 septembrie 2007 erau datele când trebuiau depuse și deschise ofertele pentru licitația de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Vâlcea.

La data de 22 septembrie 2007 la domiciliul inculpatului C.G. din Baia Mare, în prezența inculpatului M.I. și a martorei A.F.A. a fost pregătit plicul cu cei 15.000 euro.

Declarațiile inculpatului C.G. au fost constante în acest sens.

Acesta arată că în dimineața zilei de 22 septembrie 2007 a venit la domiciliul său din comuna Firiza inculpatul M.I. cu care a discutat despre plecarea la București și arătându-i plicul cu bani, a spus că ar fi mai bine să fie lipit cu bandă adezivă pentru a-l asigura în acest fel să nu se deschidă.

Inițial, la data de 22 septembrie 2007 ar fi trebuit ca M.I. să ducă plicul cu bani direct acasă la R.D.T. în Baia Mare, însă acesta nu era acasă și nici soția acestuia nu răspundea la telefon, context în care s-a decis plecarea la București (filele 80, 94 vol.3 dosar urmărire penală, filele 149-150 vol.1 dosar instanță).

Inculpatul C.G. a precizat că banii erau în bancnote de 500 euro, respectiv 20 bucăți și de câte 100 euro, 50 bucăți (filele 71, 81 vol.3 dosar urmărire penală).

Declarațiile inculpatului C.G. se coroborează cu cele ale martorei C. (fostă A.) F.A., prezentă și ea la domiciliul inculpatului C.G. în momentul pregătirii plicului cu bani. Aceasta a arătat că cei 15.000 euro au fost puși într-un plic dreptunghiular tip „par avion”, inculpatul M.I.I. a spus că ar fî mai bine ca plicul să fie lipit cu scotch și cunoștea că acei bani urmau să fie dați ministrului Agriculturii prin intermediul lui M.I.I.

Martora C. (A.) F.A. a relatat că nu a numărat banii din plic, însă a văzut suma de bani în euro și a aflat de la inculpatul C.G. că erau 15.000 euro.

Potrivit declarațiilor aceleiași martore, inițial, inculpatul M.I.I. a luat plicul cu bani și a plecat de la domiciliul inculpatului C.G., după care, în aceeași zi înainte să plece la București, C.G. s-a întâlnit din nou cu acesta, moment în care i-a dat înapoi plicul cu bani pe care inculpatul C.G. l-a pus în torpedo (filele 124-126 vol.3 dosar urmărire penală, fila 155 vol.1 dosar instanță).

Această declarație a martorei confirmă susținerile inculpatului C.G. în sensul că a încercat în aceeași zi să ofere plicul cu bani ministrului Agriculturii însă pentru faptul că acesta nu era la domiciliu, iar soția sa nu răspundea la telefon au decis plecarea la București.

La data de 22 septembrie 2007, s-au deplasat la București inculpații M.I.I., C.G. și martora C. (A.) F.A. Inculpații s-au deplasat la București, separat, cu autoturismele personale.

În dimineața zilei de 23 septembrie 2007, inculpatul M.I.I. l-a apelat pe inculpatul R.D.T., pe care l-a anunțat că este în București, că a venit special pentru el și dorește să-l întâlnească.

După ce inculpatul R.D.T. i-a spus că îl va suna pe la zece jumătate-unsprezece, inculpatul M.I.I. i-a comunicat telefonic inculpatului C.G. că a vorbit cu „omu” și se vor întâlni (filele 100-101 vol.2 dosar urmărire penală).

Conform celor stabilite telefonic, inculpații M.I.I. și R.D.T. s-au întâlnit în jurul orelor 11:30 în incinta restaurantului „R.T.” situat în zona Piața Dorobanți.

Discuțiile dintre cei doi inculpați au fost înregistrate audio și video, fiind redate integral în procesele-verbale aflate la filele 310-345 vol.2 dosar urmărire penală.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate între cei doi inculpați rezultă că aceștia făceau referire la licitațiile organizate la Deva, Zalău, Satu Mare, licitații de care era interesat inculpatul C.G.

«R.D.T.: Acum, adu-le să facem prima lectură la.

M.I.: Da. Măi oamenii ăștia care au stat.

R.D.T.; Băi nu arunca hârtia!

M.I.: Nu arunc! Oamenii ăștia care stau.

M.I.: Oamenii ăștia care stau la . lângă masă la noi au venit după ce am venit eu, știi, de-aia mă tot. ă.

R.D.T.: Îhî.» (filele 313-314, vol.2 dosar urmărire penală).

«M.I.: Chestia aia de vineri s-a întâmplat așa: ă.am avut să-ți arăt că da, totu-i O.K., că de-aia ți-am zis că „ Totu-i O.K.!”, omu' s-a dus acolo, nu știu ce, partidele au fost patru, până la urmă.Le semnezi pe două dintre ele, nu asta-i problema.În schimb, directoru' tehnic l-a chemat marți acolo. Ca să vorbească cu el. Nu, P., ălalaltu'!

R.D.T.: Da, nu e nicio problemă!

M.I.: No, bun! Acuma, măi, c-o vrea și ăla ceva bani că se rezolvă.

R.D.T.: Nu e nicio problemă! Mie. Ăsta mi-a spus că mâine la (filele 313-314 vol.2 dosar urm.pen.)

M.I.: Știu. Așa . Aici, totdeauna, mă, mai sunt niște chestii, directoru' știu c-așteaptă . Păi, no! Eu ți-am zis data trecută ceva, știi?

R.D.T.: Da. Adică.? Da.

M.I.: Și omu' tot insistă că, no, să rezolv eu problema cu tine, cu nu știu ce. Acum plecasei tu, „Nu i le duc Iu' S.R., n-am reușit să dau de el” „ Păi, că.”

R.D.T.: Cine, mă?

M.I.: Deci, omu' la care îi rezolvi problema…

R.D.T.: Să-i rezolv eu problema ?

M.I.: Da, stai puțin! Deci, omu la care ai rezolvat. Când mi-a zis S.R. că plecați săptămâna trecută eu am alergat încoace, mă, sâmbătă seara c-am știut că plecați în străinătate, știi?

R.D.T.: Mda.

M.I.: Și-am zis să venim să rezolv ceva cu voi, de-aia v-am sunat.[neinteligibil].ce faceți. Noi stăteam cu. buzunaru'plin, măi (fila 315, vol.2 dosar urmărire penală).

M.I.: Da, da' ascultă-mă și tu un pic acuma că lucrurile-s așa un pic mai altfel, știi? Când te-apuci să faci niște chestii nu te . [neinteligibil] . o chestie . [neinteligibil] . și tu . Eu numa' vreau vorbesc cu . [neinteligibil] . Măi, eu o rezolv cu ăștia, și-așa rezolv! Și-așa, înțelegi? Că am acolo . [neinteligibil] . DEVA, înțelegi? Că am pe Deva. Să vorbesc, pe urmă dă drumu' la afacere, ai înțeles? Să-mi dea . [neinteligibil]…

R.D.T.: Da.

M.I.: Da' . Omu' nu a ba . nu a băgat banii, decât câte un miliard la fiecare, știi? Cu un miliard nu poți începe!

R.D.T.: Cred.

M.I.: Te rog să rambursezi! Că acela . e un derbedeu de la Deva și tot ține cu aia, acuma, de nu se vede, înțelegi?

R.D.T.: Băiat de gașcă! (fila 316, vol.2 dosar urm.pen.)

M.I.: Bun, asta e! A venit amărâtu' ăla de la Zalău, tot plângând, tot nemulțumit, că: „Vai, domnu' ministru'.!”» Băi, dacă ai căzut ca prostu' în capcană și te-a pus PD-ul să semnezi ca tăntălău' pe el -zic- tu ce-ai fi vrut să facă ministru', e om! Eu nici nu te chemam la chestiile asta, te dădeam afară. Tu știi de ce-a fost chemat R.D.T. acolo în … în ăsta? Să se bată cu PD-ul, mă! Da' nu a mai apucat săracu' să se bată, că i-au dat pe ăștia afară!”, știi? Deci, eu i-am lămurit pe oameni! Și ăsta, zice: „Domn'e, mi-au aprobat toate lucrările, da' nu-mi dau. nu-mi dă Moldovan banii!” Zalău-ul!

R.D.T.: Încerc! Stai să văd ce mi-a răspuns Zalău-ul. Dau eu un telefon la Zalău.

M.I.: Da' mâine să rezolve ăsta, să știi! Nu vreau să-l scap pe ăsta, înțelegi? Că ăsta-i dator până peste cap. (fila 317, vol.2 dosar urmărire penală).

M.I.: La Satu Mare . La Satu Mare am.am găsit-o pe gagică, nu știu ce, acolo are nu știu ce licitație, o să mă duc eu la ea, vorbesc cu ea, știi?

R.D.T.: Aia de la .?

M.I.: Aia de la Carei, da! (fila 317, vol.2 dosar urmărire penală).

În continuare inculpații au purtat discuții în legătură cu licitația organizată la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, valoarea celor două lucrări care prezentau interes pentru inculpatul C.G., achiziționarea caietului de sarcini (realizată deja la 13 septembrie 2007), depunerea ofertelor în ziua de 25 septembrie 2009 (într-o zi de marți) și modalitatea de remitere a plicului cu bani.

«M.I.: No, bine, acolo, o las pe ea pe picioarele ei. Măi, deci eu ți-am zis că eu din toate chestiile astea, am chestia asta pentru tine, înțelegi? Din astea. Bun! Acuma, am ăștia pentru tine nu știu cum să fac. îmi spui cum fac!

R.D.T.: Păi, mi-i dai că nu, nu e problemă!

M.I.: Bun. Nu ți-am.Deci, eu.

R.D.T.: Da.

M.I.: Cel mai bine ar fi să-i fi lăsat acasă, știi? Să nu ne vadă cineva pe noi doi, că de-aia am vrut să meargă G., să-i lase . să-i las la S.R.

R.D.T.: . [ neinteligibil].

M.I.: No, bun! O.K.! Deci, nu vrei să facem chestia asta?

R.D.T.: Nu.

M.I.: Nu. Am înțeles, gata, gata!

R.D.T.: Bă, deci nu trebuie să intru în amănunte eu cu el.

M.I.: Gata, bun! Păi.ă.Tu în cât timp rezolvi pe ăsta?

R.D.T.: Așa, cam în juru' lu'…

M.I.: Bine . Cum o să rezolvi? Da am vrut să fim mai precauți, și de-aia. „No, unde?” „ La o terasă, aici.”Astea-s. Oricum îs pe cale de rezolvare, toate-s.Știi? Băi, da zi-mi . Dacă chestia asta de la VÂLCEA, marți e O.K., mai . s-a mai.

R.D.T.: Cu directoru'.?

M.I.: Da.

R.D.T.: Deci, el să vorbească cu.

M.I.: Păi, știu că tre' să se-ntâlnească iacă-ți spun că sunt directorii din subordine, mă!

R.D.T.: Nu-i nici o problemă de sus, de-aici! (fila 318, vol.2 dosar urmărire penală).

M.I.: Făcut de ei, da. Așa, și eu am vorbit cu el, știi? Că de aia știu, și-atuncea mi-a zis: „Domnu' ministru, vorbește cu el că e prieten cu dânsu' Aicea cu dânsu' poți să te cerți, că dacă vorbiți cu el ăla vorbise .”Și-atunci am vorbit cu tine și ți-am zis. Bun! Fii atent la o treabă! După asta mai este una . o mie de mii de lei! Cică, nu-i una, cică-s patru! îți dai seama ce lucrare este?

R.D.T.: .[neinteligibil. aicea ?

M.I.: Acolo. Îți spun o chestie: deja, marți e licitația. Deci, el a zis că dă, știi, dacă ne dă . Îs patru aliniamente. Ă .

R.D.T.: Pot să-i las și număru'.

M.I.: Are .și multe terenuri de vânătoare, înțelegi? E una de-o sută, e una de optzeci, el are și deja . [neinteligibil]. caietu' de sarcini. Și marți se duce omu' acolo.

R.D.T.: Când?

M.I.: Marți.

R.D.T.: Da. .[neinteligibil].

M.I.: Ba da, mă, ăla. Stai, mă, că nu puteam veni săptămâna trecută, mă, că atuncea am aflat de voi. Hai că îi dau, îl chem.» (fila 319, vol.2 dosar urmărire penală).

După această discuție, inculpatul M.I. îl suna pe inculpatul C.G. și îl cheamă în Piața Dorobanți pentru a-i înmâna materialele privind licitația de la Inspectoratul Teritorial Regional Silvic și de Vânătoare Vâlcea, precum și plicul cu cei 15.000 euro.

În momentul în care inculpatul C.G. a sosit în Piața Dorobanți l-a apelat pe M.I., acesta a plecat de la Restaurantul „R.T.” și s-a deplasat pe strada Radu Beller, în fața sediului B.R.D. unde îl aștepta inculpatul C.G.

Și această întâlnire a fost înregistrată video, la nota de supraveghere operativă cu nr. 1027580/2007 fiind anexate fotografiile judiciare (filele 366-375 vol.2 dosar urmărire penală).

Înregistrarea video în mediul ambiental vizionată și în instanță în ședință publică la termenul din 10 noiembrie 2010 arată cum inculpatul C.G. scoate din servieta de culoare închisă un dosar, iar apoi un plic alb, cu grosime de aproximativ un cm, pe care le-a înmânat inculpatului M.I.

În nota de supraveghere operativă aflată la filele 364-367 vol.2 dosar urmărire penală se menționează că inculpații M.I. și C.G. s-au întâlnit pe strada Radu Beller, în fața B.R.D., au discutat circa 5 minute, timp în care M.I. a citit și a semnat mai multe coli format A4 dintr-un dosar pe care inculpatul C.G. l-a scos din geanta de piele.

În timpul discuției, C.G. a mai scos un plic alb, de circa un cm grosime, pe care i l-a dat lui M.I., după care aceștia s-au despărțit.

Aspectele reținute în nota de supraveghere au fost consemnate în procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 28 septembrie 2007, ce constituie mijloc de probă (filele 1-5 vol.3 dosar urm.pen.).

Conform declarațiilor inculpatului C.G., dosarul respectiv cuprindea datele referitoare la licitația organizată la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, iar în plic se afla suma de 15.000 euro.

Având asupra sa dosarul și plicul, inculpatul M.I. s-a întors la Restaurantul „R.T.” unde îl aștepta inculpatul R.D.T., a așezat dosarul și plicul pe scaunul aflat în stânga ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care la plecare le-a luat și le-a pus în servieta sa.

Din procesul-verbal de redare a convorbirii în mediul ambiental purtată între inculpații M.I. și R.D.T. aflat la filele 330-331 vol. 2 dosar urmărire penală rezultă că cei doi discută încă o dată despre licitația de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, valoarea lucrărilor pentru cele două perimetre de ameliorare, inculpatul C.G. fiind interesat numai de două obiective din patru „Îs patru bucăți . Noi merem .numai la aia de-o sută și la aia de optzeci”, depunerea de ofertă „Marți când e ?” . „Măi, îi depunerea de ofertă”, promisiunea inculpatului R.D.T. de a-l sprijini la câștigarea licitației „la două cred că mă descurc”, modul în care inculpatul M.I. i-a înmânat dosarul ce conținea actele referitoare la licitații, precum și plicul cu bani.

«M.I.: Dă-mi . ă. Deschide geanta aia să-ți arăt!

R.D.T.: Lasă-l acolo pe.!

M.I.: Avem așa, aicea.

R.D.T.: Problema e că îi dă din firmă.

M.I.: Acolo e.

R.D.T.: Banii?

M.I.: Deci, în plic! Mă rog, așa, și ai . Prima pagină e licitația de la . [neinteligibil] . aici.

R.D.T.: Da, da ai zis că-s patru bucăți.

M.I.: Îs patru bucăți. Mie îmi trebe' numa'. Noi merem . numai la aia de-o sută și la aia de optzeci.

R.D.T.: . [neinteligibil] . la două cred că mă descurc.

M.I.: Caietu' de sarcini băgat e.

R.D.T.: Da.

M.I.: Marți e omu' acolo, depune, se duce el acolo. Ți-am dat și numele, scrie acolo.

R.D.T.:.[neinteligibil],; directoru de-acolo e directorii. [neinteligibil].

M.I.: Bine.Măi, îi depunerea de ofertă!

R.D.T.: Băi,da' o duci acolo unde-s toți.

M.I.: Nu acolo?

R.D.T.: .[neinteligibil].

M.I.: Îți trimit eu mai încolo.

R.D.T.: Da, sau mai pe seară, mă!

M.I.: Păi, da'. Îți scrie acolo, pe prima foaie, mă! Că-i scoasă de pe Internet. .[neinteligibil]. să aibă. Stai!» (filele 330-331, vol.2 dosar urmărire penală).

Aflându-se la întâlnirea cu R.D.T., inculpatul M.I. l-a sunat din nou pe inculpatul C.G. la ora 12 și 18 minute pentru ca acesta să-i confirme încă o dată datele de depunere și deschidere a ofertelor, din conținutul acestei convorbiri rezultând fără dubiu că era vorba de licitația de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, marți - 25 septembrie 2007 fiind data de depunere a ofertelor, iar miercuri - 26 septembrie 2007 data de deschidere a acestora.

«C.G.: Da!

M.I.: Marți e, la aia mare, e .depunerea sau … și.

C.G.: Marți îi depunerea până la ora trei.

M.I.: Da!

C.G.: Și miercuri le desface până la ora trei, marți!

M.I.: Da, bine, bine, O.K.» (fila 103,104, vol.2 dosar urmărire penală).

Aceste date sunt comunicate din nou ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale:

«M.I.: Marți e. la aia mare e.depunerea sau și .? Pân' la urmă. […] Da.[.] Bine, atunci.[…] Bine. [reia dialogul ambiental-n.n.] Marți e depunerea și miercuri e licitația.

R.D.T.: Păi, să nu le-ncurc.» (fila 331, vol.2 dosar urmărire penală).

Întâlnirea dintre inculpații M.I.I. și R.D.T. s-a finalizat în jurul orei 12:45 minute, cei doi plecând separat din restaurantul „R.T.”.

În aceeași zi, inculpatul C.G. l-a sunat pe inculpatul M.I.I. și l-a întrebat dacă R.D.T. a luat banii, iar acesta i-a răspuns că „Da, da, totul îi OK” (fila 104 - vol.2 dosar urmărire penală).

Remiterea banilor este confirmată de inculpatul M.I.I. și în discuția purtată cu inculpatul C.G. la data de 24 septembrie 2007, ora 9:03.

În aceeași discuție, M.I.I. îl asigură de sprijinul pe care urma să-l dea ministrul Agriculturii în câștigarea licitației de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea.

«M.I.: Da, no, deci, lucrurile îi OK ce mai vroiam să-ți spun că el va fi acasă vineri că e sărbătoarea castanelor și vine și premierul și nu știu ce. Și atunci o zis că . cu Satu Mare!

C.G.: Îhm!

M.I.: .Că vin ăia pe acolo, îi cheamă acolo la Baia Mare știi?!

C.G.: Da, da, da,.!

M.I.: No, și-atunci eu, eu i-am zis „băi vezi că-acolo le ai și pe alea și vorbește cu femeia și . no,.!” O fost foarte bine, deci totul o fost OK, na, deci, numa' trebuie să facem mai . s-avem grijă de chestie.!

C.G.: Hâm, da, da.(neinteligibil).!

M.I.: Na.

C.G.: Ce-o zis iară de marți, de mâine?

M.I.: Cum?

C.G.: Iară de mâine ce-o zis … (neinteligibil).?

M.I.: O zis că astăzi l-o chemat pe om, de față cu mine, să vină pe la el astăzi!

C.G.: Acela … asta-i pentru astealalte!

M.I.: Pentru amândouă, că acolo îi un singur șef, el numai cu unu vorbește acolo, știi?

C.G.: îhm,îhm, îhm. !

M.I.: No, deci, așa o zis clar, o zis că alea două încearcă să le . deci, el o zis că nu spune nimic, da bine, că de ce nu i-am spus mai demult, că nu știu ce, păi, zic „Măi, omule, mai demult, mă, da de o săptămână tot fug după tine, lasă-mă în pace!”

C.G.: Da!

M.I.: Na, știi? Păi, după aia m-o pus, că de aia te-am mai sunat odată ca să . precis să-i spun când îi, știi, că vezi, că te-am mai sunat atunci să-mi spui și marți și miercuri, mi-ai zis, zic . (neinteligibil) … no,.!No, amu îi OK, mă, să știi, deci, e foarte bine, îi foarte bine!

C.G.: Îi bine, da!

M.I.: Îi bine de tot și.cred ca fost și mulțumit, eu i-am zis „Uite, am chestia asta. „Da.!, „Bine.” zice „Băi.” zice „.când poți, dă-o încoace! Păi, zic „Păi, bine, no.! știi?!

C.G.: Da, da!

M.I.: Că el pe mine m-o luat pe dimineață așa, zice „Dom' le, vezi că într-o jumătate de oră am plecat „ că era la minister dimineață!

C.G.: Da, da!

M.I.: No, știi? Și-am zis, las' că fug eu repede și dacă e ceva te chem eu, pe acolo, știi, no.!

C.G.: No, bine!» (fila 106, vol.2 dosar urmărire penală).

Inculpatul R.D.T., în calitatea pe care o avea de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale a făcut demersuri pentru a se informa în legătură cu licitația organizată de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, aspect ce rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtată de către acesta cu inculpatul M.I. la data de 24 septembrie 2007, ora 16:21.

«R.D.T.: Alo!

M.I.: M-ai sunat!

R.D.T.: Deci, bătrâne, este o contestație și probabil se va amâna.

M.I.: Aia de mâine!

R.D.T.: Aia de mâine.

M.I.: De poimâine, adică!

R.D.T.: Aia de poimâine, da, și doi la mână nu corespunde, e o sută patruzeci și șase și o șută șase primele două poziții și atunci trebuie să revii cu un telefon să-mi spui despre ce vorbim! Că tu ai zis o sută și. o sută și.o sută și optzeci, primele două poziții sunt o sută patruzeci și șase și o sută șase!

M.I.: Bun!

R.D.T.: Ăstea-s numerele lor de ordine!

M.I.: Da! Și următoarele nu le știi, numai primele două?

R.D.T.: Păi.

M.I.: Bine, OK, gata, da, da.!

R.D.T.: Mi.mi-ai zis de două.

M.I.: Da!

R.D.T.: . Nici nu mai încape mare brânză pe urmă!

M.I.: Da! Da, da.!

R.D.T.: Dă-mi un telefon!

M.I.: Îți dau imediat un telefon!» (fila 108 vol.2 dosar urm.pen.).

Prima instanță a reținut că rezultă așadar că inculpatul R.D.T. cunoștea despre existența unei contestații și posibilitatea amânării licitației, aspecte reale, confirmate și de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare Râmnicu Vâlcea, care prin adresa nr. 10106 din 10 octombrie 2007 a comunicat că la 24 septembrie 2007, S.C. PAD VERDE S.R.L. Brăila a formulat o contestație înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16485 din 24 septembrie 2007, iar întreaga procedură fusese suspendată (fila 5 vol.5 dosar urmărire penală).

În al doilea rând, inculpatul R.D.T. a sesizat neconcordanța între cele comunicate de inculpatul M.I. referitoare la primele două obiective și numerele de ordine ale acestora, cerându-i inculpatului M.I. să-i dea un telefon, evident pentru a lămuri aceste aspecte.

Imediat după această convorbire, inculpatul M.I. l-a sunat pe inculpatul C.G. care îi oferea explicații cu privire la lucrările ce urmau să facă obiectul contractelor de achiziție publică, respectiv valoarea acestora fără TVA, discuția dintre cei doi confirmând încă o dată implicarea inculpatului R.D.T. în sensul favorizării în procedura de achiziție publică a firmei SC C.E. SRL

«C.G.: Am onoarea!

C.G.: Ce mai faceți, pe unde sunteți?

M.I.: Uite acum intru, imediat, în BAIA MARE!

C.G.:. (neinteligibil).

M.I.: No, fii atent, ascultă-mă un pic!

C.G.; Da, dragă!

M.I.: Ă . mai acu am vorbit cu omu.

C.G.: Da!

M.I.: Și m-a sunat și mi-a zis așa, că . ă . deci, fii atent cum, ce . ce-ți spun acum, că primele două . (neinteligibil) . sunt o sută patruzeci și șase și o sută șase!

C.G.: Da, da!

M.I.: No, și atunci noi ce am făcut că noi am zis că primele două vrem!

C.G.: Păi, vrem primele două, da și ce!? Păi, alea le-a făcut mai mari, primele două cinci sute și șaizeci de hectare și una e patru sute și zece!

M.I.: Stai un pic, deci . deci, pentru alea te duci dar de ce mi-ai spus tu de o sută și de optzeci?

C.G.: Păi, eu ți-am spus că-s lucrările . a, cam atât, mă!

M.I.: Aha!

C.G.: O sută . îi su . o sută de miliarde o lucrare cea mare, cealaltă cam optzeci!

M.I.: Da' ele îs o sută patruzeci și șase și o sută șase în caiete!

C.G.: Ei, banii pe el?

M.I.: Păi, da, așa mi-o zis omu!

C.G.: Poate că-s atât cu tot cu TVA!

M.I.: Aha

C.G.: Înțelegi, da fără TVA nu ți-o zis că-s o sută și ceva și optzeci, nouăzeci?

M.I.: Aha, bun!. (neinteligibil).

C.G.: Și merge, merge mai jos un picuț. știi! . (neinteligibil).

M.I.: Da, bun, bun, acum.!

C.G.: Îhm!

M.I.:.Ă.mi-o zis că s-ar putea să se amâne!

C.G.: Îhm!

M.I.: Chestia de miercuri sau de mâine, nu știu cum, eu mai vorbesc acum cu el odată, c-o zis să-l sun.

M.I.:. Că e o contestație pe acolo, nu știu ce se-ntâmplă, știi!?

C.G.: Îhm, îhm!

M.I.: No, păi, hai, că-i dau telefon să-i spun, să mai mă lămuresc odată și stai prin preajmă!

C.G.; Da, da, stau, stau aici … (neinteligibil) .

M.I.: Bine, bine!» (filele 109,110, vol.2 dosar urmărire penală).

În același sens este și convorbirea telefonică purtată între inculpații M.I.I. și R.D.T. din 24 septembrie 2007, ora 16:25, prin care inculpatul M.I.I. îi comunică aspectele aflate de la inculpatul C.G.

«R.D.T. Alo!

M.I.: Da, de ele vorbim doar că noi vorbim fără TVA și cu, no, un pic mai mic când mergem la chestia asta!

R.D.T.: Am înțeles, e-n regulă!

M.I.: No.

R.D.T.: Pentru el e vorba.despre ce e vorba?

M.I.: Da, da.!

R.D.T.:.(neinteligibil).sunt astea OK.!

M.I.: Sunt, da.ne ducem mâine, punem chestia aia, nu?

R.D.T.: Da, da, te caut.te caut mâine după masă!

M.I.; Bine, OK!

R.D.T.; Noroc!

M.I.: Servus!» (fila 110, vol.2 dosar urmărire penală).

Inculpatul M.I.I. a discutat în continuare telefonic cu inculpatul C.G., asigurându-l pe acesta de sprijinul ministrului Agriculturii.

«M.I.: Da!

C.G.: Da!

M.I.: Te duci mâine și le pui.

C.G.: Așa și.

M.I.: Mâine după masă mă caută să-mi spună ce se-ntâmplă!

C.G.: Da, da.

M.I.: No.

C.G.:. Îmi spune mâine.

M.I.: Da!

C.G.: . Mâine ajunge cu ele la doisprezece și le pune!

M.I.: Exact, exact și i-am zis că alea două sunt și alea le vrem și zice „Da, nunta că noi vorbim despre . altfel” bun!

C.G.: Da!

M.I.: No, deci, îi bine.îi bine, bine G., mâine te prezinți acolo!

C.G.: Bine, bine șefu, bine, bine!

M.I.: [râde-n.n.]

C.G.: Mâine le duc acolo și numa poimâine se desfac!

M.I.: Nu contează, tu pune-le să vedem ce se-ntâmplă mâine după masă, că auzi că s-ar putea să se amâne un pic, da nu contează, tre să intrăm în joc noi!

C.G.: Da, da, da.!

M.I.: Lasă că-i bine, deci, e bine că suntem acolo!

C.G.: Ai. de mine!

M.I.:No, ai văzut?

C.G.; No, bine . (neinteligibil),.

M.I.: [râde-n.n.] Bine!

C.G.: Bine, de auzit ne-auzim că acu' sunteți obosit amu'.

M.I.: Băi, aia.uite, îs pe aici prin L., mă, m-a . m-a zăpăcit de cap, măi . (neinteligibil) .

C.G.: Lasă, lasă că-s bine.o da Dumnezeu de Doamne, numa' fii sănătos!

M.I.: Lasă că le rezolvăm!

C.G.: Rezolvăm.

M.I.: Vorbim pe la.vorbim mâine prin telefon și la sfârșit de săptămână când te-ntorci pe-acasă!» (filele 111, 112, vol.2 dosar urmărire penală).

În aceeași zi, inculpatul M.I.I. îl sună din nou pe inculpatul C.G., atrăgându-i atenția să nu încurce lucrările și să depună ofertele doar pentru primele două.

«C.G.: Da!

M.I.: Măi, G., na, acum să nu vă-ncurcați, deci, pentru primele două puneți voi?

C.G.: .(neinteligibil).

M.I.: .(neinteligibil).

C.G.: Alea mai mari, două!

M.I.: Exact, exact, să nu ne-ncurcăm cumva, măi.(neinteligibil).!

C.G.: Nu, alea de cinci sute și ceva.

M.I.: No.

C.G.:.Și de patru sute și ceva!

M.I.: Bun, bine, deci.așa mi-o zis că unu și doi are așa valoare, ți-am zis!

C.G.: Mă, alea două mai mari din alea cinci!

M.I.: Da, nu știu, din cinci sau patru, da primele două!

C.G.: Nu, cinci, cinci.

M.I.: Cinci!

C.G.:.Eu toate caietele le-am luat, cinci, și le-am.

M.I.: Îhm!

C.G.: .Nu am reușit să le fac pe toate și le-am făcut pe alea două mai mari!

M.I.: Bine ai făcut, bun, bine, bine.!

C.G.: No.

M.I.: Ok! Am vrut să m-asigur, bine, servus!

C.G.: Bine, numai bine! » (filele 112, 113, vol.2 dosar urmărire penală).

Din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice purtată între cei doi inculpați la data de 24 septembrie 2009, ora 16:33 reiese că inculpații discută din nou despre cele comunicate de inculpatul R.D.T., referitoare la perimetrele de ameliorare.

«M.I.: Da!

C.G.: Ă.domnu' ministru, noi am știut pe total știi și noi am împărțit hectarele.

M.I.: Îhm!

C.G.:.(neinteligibil).și noi am făcut o caracterizare, da' s-ar putea să fie și atât, da atât îi precis oare, știi că n-aș merge nici eu mai jos, mai bine aș merge mai sus!

M.I.: (râde n.n.) El așa mi-o zis, mă deci, eu am reținut foarte bine, o sută patruzeci și ceva și o sută șase!

C.G.: Da' cu tot cu TVA, sau fără TVA?

M.I.: Păi, cu tot, cu tot.

C.G.: Cred că nu-i cu TVA!

M.I.:.Eu așa cred.(neinteligibil).cu tot, că eu i-am zis după aia „Băi, vezi că noi suntem fără.”,A, bine.atunci.” zice „.Da!”

C.G.: No.

M.I.: No, păi, da', mă, da'.

C.G.: Da'.

M.I.:.Da' nu scrie acolo sau cum, trebuie să evalueze sau cum!

C.G.: Nu, nu scrie, scrie pe total numa' treizeci și cinci de milioane pe tot!

M.I.: Aha, da, da, da.!

C.G.; No, bine, ăla-i fixu' apoi de acolo trebuie să mergi în jos, știi!

M.I.: Da, da!

C.G.: No, bine, bine! A, bine, scuze că n-am deranjat. (neinteligibil).

M.I.: Nu, nu-i problemă, nu-i problemă, trebuie s-o facem ca lumea, bine G., no!

C.G.; Bine, sănătate șefu!

M.I.: Bine, salut!

C.G.: Numai bine (filele 113-114, vol.2 dosar urmărire penală).

S-a reținut că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și ambientale se coroborează cu declarațiile inculpatului C.G., ale martorilor C.G.M. și C. (A.) F.A.

Inculpatul C.G. a declarat constant pe parcursul procesului penal că s-a deplasat la București cu scopul de a înmâna cei 15.000 euro ministrului Agriculturii prin intermediul inculpatului M.I.

La data de 23 septembrie 2007, în jurul orelor 10:00 a fost sunat de

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2014
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 90 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel Cluj în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 19 din O
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3352/2012
durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendări
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 143/2012
Asupra recursurilor de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 332 din 27 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9882/1/2011, așa cum a fost îndreptată prin
ÎCCJ 2012-07-04
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2370/2012
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 235/D din data de 24 octombrie 2011, Tribunalul Bacău, a dispus condamnarea inculpaților: C.L.,cetățean român, necăsătorită, studii su
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală
și arestului preventiv din 11 noiembrie 2010 până la 16 noiembrie 2010. În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., aplică inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b), c) C. pen. În
Sursă