ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1054/2020

Analizând actele de la dosar și hotărârile atacate, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la 22.05.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtele Casa Județeană de Pensii Constanța, B., C. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța să îi restituie suma reținută în mod nelegal începând din ianuarie 2015, reprezentând indemnizația prevăzută la art. 5 lit. o) din Legea nr. 341/2004, precum și să oblige pârâtele persoane fizice la plata către reclamant a unor daune morale și materiale.

Prin sentința civilă nr. 1153/06.09.2018, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a aceleiași instanțe, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 3039/12.12.2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța să îi acorde reclamantului o indemnizație lunară, care se adaugă la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculată pe baza coeficienților de multiplicare aplicați asupra câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, începând cu 22.05.2015 și până la data pronunțării hotărârii, a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța la plata către reclamant a dobânzii legale aferentă sumei globale, astfel stabilită și a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtelor B., C. și D. la plata daunelor materiale și morale către reclamant.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel A. și Casa Județeană de Pensii Constanța.

Prin decizia civilă nr. 172/AS/18.03.2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a admis apelul declarat de Casa Județeană de Pensii Constanța și a schimbat în tot sentința civilă nr. 3039/12.12.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea; a respins ca nefondat apelul declarat de A. împotriva aceleiași sentințe.

La 16.04.2019, A. a formulat cerere de revizuire împotriva acestei din urmă decizii, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2019.

La 07.05.2019, A. a formulat o altă cerere de revizuire împotriva aceleiași decizii, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2019.

Prin încheierea din 11.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția litispendenței și s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Constanța.

În cadrul cererii de revizuire, A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 14 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 103/2013, cap. IV alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2014 și art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015.

Prin încheierea din 15.10.2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins cererea petentului de sesizare a Curții Constituționale.

Prin decizia civilă nr. 518/AS/30.10.2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 172/AS/18.03.2019, pronunțată de aceiași instanță.

Revizuentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 15.10.2019 și a deciziei civile nr. 518/AS/30.10.2019, fără a-și motiva căile de atac promovate.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul declarat împotriva încheierii din 15.10.2019, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Prin încheierea evocată mai sus, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

În cauză, încheierea atacată a fost pronunțată la 15.10.2019, iar recursul a fost declarat la 26.11.2019, așa încât termenul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, în care calea de atac trebuia să fie promovată, a fost depășit.

Cum neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, Înalta Curte, având în vedere cele expuse în precedent și dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca tardiv recursul declarat împotriva încheierii din 15.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

În ceea ce privește recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 518/AS/30.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

În condițiile în care recurentul nu și-a expus motivele de nelegalitate pentru a se pute identifica dacă acesta critică soluția dată cererii de revizuire, în întregime sau parțial, în privința unuia sau celuilalt dintre ipotezele pe care revizuirea fusese întemeiată ori în privința ambelor, a fost luată în examinare cererea, în ansamblul ei.

Soluția pronunțată în cererea de revizuire fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este definitivă, deoarece se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 513 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căreia hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată în calea extraordinară de atac a revizuirii promovate împotriva unei decizii pronunțate într-un conflict de asigurări sociale.

Or, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârilor pronunțate în conflicte de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Așadar, dacă hotărârea împotriva căreia fusese promovată revizuirea în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu era susceptibilă de a fi atacată cu recurs, nici hotărârea pronunțată în calea de atac de retractare a revizuirii, sub acest aspect, nu este supusă recursului.

Rezultă, deci, că recursul declarat în cauză, în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este admisibil.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență textelor legale sus-menționate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei civile, în ceea ce privește soluția dată cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat împotriva deciziei, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, reținând admisibilitatea căii de atac în baza art. 513 alin. (6) C. proc. civ., subliniază că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui text de lege. Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Analiza cererii de recurs relevă că recurentul nu a motivat recursul.

Simpla exercitare a căii de atac a recursului nu este suficientă, așadar, pentru a analiza din perspectiva nelegalității decizia recurată, lipsa motivelor de nelegalitate fiind sancționată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cu nulitatea cererii de recurs.

Față de considerentele expuse, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat împotriva aceleiași decizii civile, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din 15.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în dosarul nr. x/2019.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei civile nr. 518/AS/30.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Anulează recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva aceleiași decizii civile, în ceea ce privește soluția dată asupra cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 iunie 2020.