ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 389 din 4 septembrie 2018 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 309 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Călărași.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 24 octombrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 25 octombrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 5 decembrie 2018, în camera de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.

La data de 6 noiembrie 2018, a fost înregistrat punctul de vedere al recurentului la raport, prin care a arătat, în esență, că a declarat recursul conform Constituției României și Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin Decizia nr. 389 din 4 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 309 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Călărași.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.

Față de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 389 din 4 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 389 din 4 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2018.

GGC - GV