ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4519/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat obligarea pârâtului la emiterea ordinului de încadrare salarială care să conțină indexările salariale de 5%, 2% și 11% din indemnizația de încadrare brută lunară, indexări stabilite prin sentința civilă nr. 231C/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2007, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 495/04.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Prin sentința civilă nr. 254 din 1 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus obligarea pârâtului să emită, pentru reclamant, ordin de încadrare salarială cu luarea în considerare a drepturilor salariale stabilite prin sentința civilă nr. 231C/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2007, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 495/04.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Împotriva sentinței nr. 254 din 1 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției, apreciind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A fost criticată hotărârea primei instanțe în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că nu a fost respectată în cauză procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 285/2010, care a stabilit expres la art. 7 modalitatea de contestare a drepturilor salariale.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că în urma pronunțării deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, pârâtul s-a conformat și a emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016.

Totodată, s-a arătat că art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 a fost în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional, astfel că acesta și-a produs integral efectele, iar pârâtul nu avea temei să emită în aplicarea sa acte administrative care să conțină altă soluție decât cea legală.

A susținut recurentul - pârât că după intrarea în vigoare a Legii- cadru de salarizare nr. 330/2009 magistrații au fost salarizați conform acestui act normativ, iar ulterior, conform Legii nr. 284/2010 și Legii 285/2010, la stabilirea drepturilor salariale luându-se în considerare gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, sau după caz, în specialitate, precum și drepturile eferente, dobândite potrivit legii.

Pentru aceste motive, recurentul - pârât a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecința, respingerea recursului.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin sentința civilă nr. 231C/25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2007, modificată prin decizia civilă nr. 495/04.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat să plătească reclamantului A., potrivit O.G. nr. 10/2007, despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând indexările salariale (5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; 5% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007), sumele urmând a fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la momentul plății efective, iar indexările urmând a fi calculate la indemnizația de încadrare brută lunară și pe viitor.

Solicitarea privind emiterea unui ordin de încadrare salarială care să conțină indexările salariale acordate prin cele două hotărâri judecătorești anterior menționate a fost respinsă de către pârât prin adresa nr. x/05.10.2016, în motivare, în esență, reținându-se că sumele stabilite prin titlul executoriu nu au mai fost luate în calcul la stabilirea salariului după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, că valoarea salariilor, sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare a fost majorată în mod succesiv prin mai multe acte normative, că potrivit Deciziei nr. 23/29.06.2015 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile prevăzute de O.G. nr. 10/2007 vor fi luate în considerare doar la stabilirea pensiei de serviciu, nu la recalcularea indemnizațiilor de încadrare lunare ale magistraților. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a mai invocat și faptul că, prin Decizia nr. 25/2011 pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că magistrații nu pot beneficia de prevederile O.G. nr. 10/2007, ci doar de drepturile stabilite prin legea specială de salarizare.

Analiza motivelor de recurs.

Sub un prim motiv de recurs, recurentul - pârât Ministerul Justiției a criticat soluția primei instanțe în raport cu modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii față de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Anexa nr. VI din Legea nr. 284/2010.

Cu privire la acest aspect instanța de control judiciar constată obiectul cauzei nu îl reprezintă contestarea unui ordin de salarizare potrivit art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii - cadru nr. 284/2010, reclamantul învestind instanța de contencios administrativ cu o cerere privind refuzul autorității pârâte de a emite a ordinului solicitat, prin includerea unor indexări stabilite printr-un titlu executoriu.

Pentru aceste considerente Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs.

In ceea ce privește soluția primei instanțe prin care s-a constat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa favorabil cererea reclamantului, refuz materializat prin adresa nr. x/05.10.2016, se constată că recurentul - pârât nu formulează critici concrete soluției adoptate de prima instanță ci se limitează a expune cadrul legal reprezentat de adoptarea Legii de salarizare nr. 330/2009 și, ulterior a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010.

Analizând considerentele sentinței atacate, constată Înalta Curte că prima instanță a făcut o corectă interpretare a Deciziei nr. 23/29.06.2015 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, care a vizat tocmai perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.

După cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 23/2015, instanța a hotărât că drepturile acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind creșterile salariale de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților, decizia fiind pronunțată în interpretarea art. 82 din Legea nr. 303/2004 și art. 7 alin. (1), (2) și (3) din H.G. nr. 1275/2005.

Deși vizează stabilirea cuantumului pensiei, prin includerea indexărilor acordate prin titluri executorii, considerentele deciziei pronunțate în dezlegarea unor chestiuni de drept sunt aplicabile și indemnizației la care magistratul este îndreptățit, întrucât pensia se calculează în raport cu aceasta din urmă.

In ceea ce privește emiterea ordinului OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, precum și în acord cu Decizia nr. 23/2016 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, ordin potrivit căruia "Indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.", instanța reține, pe de o parte, că acesta se aplică din luna aprilie 2015, iar pe de altă parte că pârâtul nu a făcut dovada emiterii unui ordin individual privind pe reclamant, care să poată fi avut în vedere la soluționarea prezentei cauze.

În temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Inalta Curte va respinge recursul ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 254 din 1 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2019.