ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.07.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2020

HOTĂRÂRE
16.07.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3628/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 04.12.2019, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 4381 din 02 octombrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind invocat cazul prevăzut de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

Contestatoarea a arătat că la termenul din data de 2 octombrie 2019, când a fost pronunțată decizia atacată nu a fost legal citată la sediul său juridic, în comuna Valea Moldovei, sat Mironu, județ Suceava prin reprezentant legal B., ci a fost citată la Cabinet de Avocat C..

A arătat că se impunea citarea la sediul juridic al Asociației, întrucât în cererea de recurs nu a fost menționată persoana împuternicită cu primirea actelor de procedură la Cabinetul de avocatură.

Prin decizia nr. 4381 din 02 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost anulat ca insuficient timbrat recursul reclamantei.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea cererii de față, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare pentru considerentele ce urmează:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte reține că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor legale care reglementează contestația în anulare, prin această cale de atac se tinde la desființarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, întrucât prin aceste dispoziții legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

În conformitate cu prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

În cauză, Înalta Curte constată că se critică hotărârea atacată întrucât contestatoarea nu a fost citată pentru termenul la care a fost soluționată calea de atac a recursului la sediul său juridic, ci a fost citată la sediul cabinetului de avocatură.

Analizând argumentele invocate de contestatoare, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei legale indicate de contestatoare, întrucât prin alegerea sediului de comunicare a actelor la avocat, aceasta a indicat implicit și persoana care trebuie să primească actele de procedură.

Înalta Curte constată că instanța de recurs în mod corect a dispus citarea Asociației la sediul juridic ales (la Cabinet de avocat C.), conform indicației exprese din cererea de recurs înregistrată pe rolul instanței, iar la termenul de soluționare a recursului, din data de 2 octombrie 2019, procedura a fost îndeplinită legal cu recurenta A.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

Respinge contestația în anulare declarată de A. împotriva deciziei nr. 4381 din 02 octombrie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4255/2020
Ședința publică din data de 9 septembrie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin Decizia nr. 4714 d
ÎCCJ 2020-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5033/2020
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin decizia nr. 4303 din 4 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Ca
ÎCCJ 2019-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3720/2019
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4439 din data de 11 decembrie 2018, Înalta Curte de Casție și Justișie, secția contencios administrativ și fiscal a respins
ÎCCJ 2020-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 818/2020
Asupra contestație în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu contestație în anulare Prin Decizia nr. 2196 din 17 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte
ÎCCJ 2020-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5594/2020
Ședința publică din data de 29 octombrie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea nr. 329 din 11.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cr
Sursă