ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 32/2021

Asupra conflictului de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, sub nr. x/2020 din 11.03.2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească, prin care să se dispună:

- recunoașterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curții de Apel București, Curții de Apel Bacău și Curții de Apel Ploiești, care depășește limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 și agreat de reprezentanții Curții de Conturi a României, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate, indiferent dacă depășesc sau nu plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) - grila de salarizare revăzută pentru anul 2022;

- emiterea unei noi decizii de încadrare și salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și a dispozițiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizație cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a următoarelor sporuri: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare; sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare;uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfășurarea activității in aceleași condiții de vechime în muncă și în funcție, conform Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în ceea ce privește cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017, după cum urmează: începând cu data de 01.01.2018 - viitor pentru A., B., C., D., E. și F., raportat la Decizia nr. 96/02.02.2018; începând cu data de 01.08.2019 - viitor pentru G., raportat la Decizia nr. 616/01.08.2019; începând cu data de 23.07.2018 - viitor pentru I. și J., raportat la Decizia nr. 581 din 4.09.2018 și, începând cu data de 01.10.2018 - viitor pentru H., raportat la Decizia nr. 590/6.09.2018;

- repararea prejudiciului produs, prin acțiunea pârâților, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenței dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel București și Curtea de Apel Ploiești;

- obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița, la plata sumelor reprezentând aceste diferențe pentru perioadele respective, după cum urmează: 1 ianuarie 2018 - viitor, pentru A., B., C., D., E. și F.; 01.08.2019 -viitor, pentru G.; 23.07.2018 - viitor, pentru I. și J.; 01.10.2018 - viitor pentru H.;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

2.1. Prin sentința civilă nr. 798 din data de 07.07.2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, Completul specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că raportat la modalitatea în care a fost formulată acțiunea reclamanților, tribunalul constată că aceștia au solicitat, emiterea unor noi decizii de încadrare și salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, operațiune juridică care nu ar fi posibilă fără analizarea legalității actualelor decizii de încadrare și eventuala anulare a acestora, fiind incidente dispozițiile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 care stabilesc competență exclusivă a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, competență exclusivă, care înlătură posibilitatea aplicării art. 127 din C. proc. civ.

2.2. Prin sentința civilă nr. 933 din data de 09.10.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții nu au invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004, neinvocând existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri și nici nu au solicitat anularea unor acte administrative.

Mai mult, prin precizările depuse la data de 08.10.2020, reclamanții au învederat că nu solicită emiterea unor noi decizii de salarizare cu titlu retroactiv, ci doar recunoașterea stării de discriminare și repararea prejudiciului cauzat de maniera de aplicare a legii.

Așadar, reținând că cererea nu are ca obiect contestația prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 și nici un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri sau anularea unor acte administrative, Curtea de Apel București a constatat că cererea reclamanților reprezintă un litigiu privind conflicte de muncă și asigurări sociale, și nu de contencios administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Astfel, în cauza dedusă judecății nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziții de excepție sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 reglementează competența secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanții nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, motiv pentru care litigiului dedus judecății îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. p) și art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată de dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., K., J. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Ialomița și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.