ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3049/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30.01.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Externe în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat contestație față de actul administrativ reprezentat de Raportul nr. x/22.09.2016, prin care Ministerul Fondurilor Europene Direcția Generală Programe Competitivitate AM POS CCE a respins ca netemeinică contestația administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei de aplicare a unei corecții financiare de 25% din valoarea Contractului nr. x/06.04.2015 încheiat cu Asocierea formată din S.C. A. S.A. (lider) și S.C. B. S.R.L., în conformitate cu constatările menționate în Raportul de audit nr. x/31.07.2015, cu consecința menținerii corecției financiare, cât și față de Notificarea OIPSI nr. 3183/31.03.2016 privind situația cererii de rambursare nr. x/2016 aferentă proiectului "Noi măsuri de modernizare și management integrat al serviciilor pentru cetățeni", cod SMIS 48619, Contractul de finanțare nr. x/2013, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- admiterea în tot a acțiunii și anularea, ca nelegale și netemeinice, a actelor administrative reprezentate de Raportul nr. x/22.09.2016 și respectiv, de adresa nr. x/12.02.2016, cu consecința anulării măsurii de aplicare a corecției financiare de 25% din valoarea contractului nr. x/06.04.2015, precum și a tuturor actelor subsecvente emise în aplicarea acestei măsuri, respectiv a Notificării OIPSI nr. 3183/31.03.2016 privind situația cererii de rambursare nr. x/2016, ce au avut ca temei legal raportul de audit nr. 61431/AP31.07.2015,

- în considerarea principiului "restitutio in integrum" prin obligarea OIPSI să restituie către M.A.E. toate sumele reținute în mod nelegal prin aplicarea corecției financiare, respectiv 6,394,931.70 RON, sume reținute in mod nelegal.

Prin încheierea din 15.05.2017, Curtea, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, conform art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 a Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, ce va fi citat la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

Prin încheierea din 10.11.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea a admis excepția conexității și a trimis cauza la acest dosar.

La data de 30.01.2017 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/2017, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, față de actul administrativ reprezentat de Raportul nr. x/26.08.2016, prin care Ministerul Fondurilor Europene Direcția Generală Programe Competitivitate AM POS CCE respinge ca netemeinică contestația administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei de aplicare a unei corecții financiare de 25% din valoarea Contractului nr. x/06.04.2015 încheiat cu Asocierea formată din S.C. A. S.A. (lider) și S.C. B. S.R.L., în conformitate cu constatările menționate în Raportul de audit nr. x/31.07.2015, cu consecința menținerii corecției financiare așa cum a fost stabilită, solicitând ca prin hotărârea pe care se va pronunța să se dispună:

- admiterea în tot a prezentei acțiuni și anularea, ca nelegale și netemeinice, a actelor administrative reprezentate de Raportul nr. x/26.08.2016 și respectiv, de adresa nr. x/12.02.2016, cu consecința anulării măsurii de aplicare a corecției financiare de 25% din valoarea contractului nr. x/06.04.2015, precum și a tuturor actelor subsecvente emise în aplicarea acestei măsuri, ce au avut ca temei legal raportul de audit nr. 61431/AP31.07.2015,

- în considerarea principiului "restitutio in integrum", obligarea OIPSI să restituie către M.A.E. toate sumele reținute în mod nelegal prin aplicarea corecției financiare, respectiv 6.394.931,70 RON, sume reținute in mod nelegal.

Prin sentința civilă nr. 4689 din 4 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au admis acțiunile conexate, așa cum au fost precizate și modificate, formulate de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, și Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a fost anulat Raportul nr. x/26.08.2016, Raportul nr. x/22.09.2016 și adresa nr. x/12.02.2016, cu consecința anulării măsurii de aplicare a corecției financiare de 25 % din valoarea contractului nr. x/6.04.2015, Decizia nr. 18409/31.03.2017 și Notificarea OIPSI nr. 3183/31.03.2016 privind situația cererii de rambursare nr. x/2016 și a fost obligate OIPSI să restituie către reclamantă suma de 6.394.931,70 RON, reținută prin aplicarea corecției financiare.

Împotriva sentinței civile nr. 4689 din 4 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâții Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi și obligații a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva sentinței au formulat cereri de recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin cererile de recurs formulate, recurentii-pârâti au solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând critici similare, care vor fi prezentate împreună, după cum urmează:

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, au susținut că instanța de fond a interpretat greșit considerentele aplicării corecției financiare de 25% aplicată reclamantului.

Enunțând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentii-pârâti au arătat că instanța de fond a fost părtinitoare, limitându-se la a menționa dosar criticile formulate de reclamantă.

Astfel, prima instanță nu a arătat care sunt textele de lege în baza cărora comportamentul reclamantului apare ca fiind legal, deși acestea au fost menționate în actul ce control, omițând să arate de ce acestea nu sunt incidente în cauză, făcând trimitere la practica instanței supreme cu privire la necesitatea motivării hotărârii și sancțiunea în caz de nemotivare.

Mai arată că instanța de fond cu toate că se referă la actele care i-au fost supuse cenzurii, totuși analiza acestora dă dovadă că nu le înțelege natura juridică. În acest sens, în opinia recurentului rezultă că instanța a analizat doar neregula cu privire la solicitările de diplome/certificate specifice experților, fără a analiza principala neregulă cu privire la demonstrarea experienței similare.

Astfel, dacă instanța ar fi analizat valoarea cumulată a serviciilor similare în cadrul contractului prezentat în vederea demonstrării cerinței cu privire la experiența similară, ar fi ajuns la concluzia că în mod legal Autoritatea de Audit și AM POS CCE (DGPE) a reținut în sarcina MAE existența unei nereguli în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, recurentii-pârâti au susținut că prin solicitarea la "experienta similară a ofertantului" a unei liste atât de mare de cerințe specifice cumulate se încalcă principiile nediscriminării, tratamentului egal și al proporționalității, fiind încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. a) și b) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, ca o consecință a aplicării acestor criterii, 4 din 5 ofertanți au fost declarați neeligibili.

În contextul enunțării dispozițiilor art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, a art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011, recurentii au considerat că în mod corect și justificat, în urma verificării documentare efectuate de reprezentanții DGEPEC asupra procedurii de achiziție în discuție, în vederea implementării măsurii dispuse de Autoritatea de Audit, potrivit Raportului de audit nr. x/31.07.2015 a fost aplicată beneficiarului MAE corecția financiară de 25% din valoarea contractului de achiziție nr. x/06.04.2015, argumentația instanței fiind părtinitoare și neîntemeiată.

Cu privire la acest aspect recurentul a făcut trimitere la art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 și la interesul protejării destinației fondurilor europene, care se apreciază în concret în funcție de stadiul implementării și desfășurării contractului încheiat ca urmare a licitației.

Cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar cererea de recurs formulată de Ministerul Fondurilor Europene pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul-reclamant Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 sau 6 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin actele administrative contestate în ambele dosare conexate, s-a aplicat reclamantului o corecție financiară de 25% pentru contractul nr. x/2015 încheiat cu asocierea S.C. A. S.A. și B. S.R.L..

Motivele aplicării corecției, care au avut la bază Raportul de audit nr. 61431/AP/31/07/2015 constau în identificarea de criterii de calificare restrictive în cadrul derulării procedurii de achiziție.

Astfel, pârâtele au reținut că, pentru demonstrarea experienței similare, a fost solicitată ca cerință:

"Ofertantul va face dovada unei experiențe similare prin prezentarea unuia sau mai multor contracte prestate în ultimii 3 ani în cadrul cărora să se fi desfășurat, în mod cumulat următoarele activități:

• servicii de proiectare a unui sistem informatic integrat compus din: portal extern și portal intern;

• implementare de soluții de tip datawarehouse, business intelligence și de raportare;

• dezvoltare și implementare software, instalare și configurare echipamente hardware;

• management de proiect și management financiar;

• servicii de instalare și configurare licențe, analiza configurării sistemului.

Valoarea cumulată a serviciilor similare executate în cadrul contractului/contractelor prezentate în vederea demonstrării cerinței cu privire la experiența similară să fie de minim 25.000.000 RON."

În plus, s-a mai reținut că autoritatea contractantă a solicitat 15 experți cheie, iar pentru 8 dintre aceștia a solicitat câte 3 sau 2 diplome/certificate specifice, cerință considerată de asemenea restrictivă prin raportare la prevederile art. 177 alin (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publice, norme aflate în vigoare la momentul derulării procedurii de achiziție.

Reclamantul a precizat că aceste cerințe minime de calificare au fost impuse de autoritatea contractantă tocmai ca o măsură obligatorie dispusă de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia nr. 2090/234C9/2344,2353 din data de 10.07.2014.

Astfel, prin contestația formulată de către S.C. C. S.R.L. împotriva documentației de atribuire, au fost formulate critici inclusiv cu privire la criteriile de calificare și selecție apreciate de autoritatea de management ca fiind restrictive, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor pronunțând în cauză Decizia nr. 2090/234C9/2344,2353/10.07.2014, prin care a admis în parte criticile formulate de contestator inclusiv în ceea ce privește cerințele de calificare și selecție impuse pentru personalul solicitat, dispunând, totodată, modificarea acestor cerințe tocmai pentru ca modalitatea în care acestea sunt formulate să nu contravină prevederilor art. 178, art. 179, art. 188 alin. (1), lit. c) și alin. (2), lit. d) din O.U.G nr. 34/2006, precum și cu prevederile Instrucțiunii nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. privind aplicarea prevederilor art. 188 alin. (1), lit. c) și alin. (2), lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006.

3.1 Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurenti cu privire la faptul că instanța de fond nu a motivat sentința, fiind părtinitoare și însușindu-și punctul de vedere al reclamantului, care se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererilor de chemare în judecată conexate.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentilor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.2 Totodată, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind fondate susținerile cu privire la legalitatea actelor contestate, care de altfel nu au un puternic caracter critic, fiind invocate și în fața primei instanțe, instanța de control judiciar urmând să le analizate în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita, prin contestație, anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.", iar conform art. 257 alin. (1) "Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, denumit în continuare Consiliul, este organism independent cu activitate administrativ-jurisdicțională."

Totodată, art. 280 din același act normativ prevede că "(1) Decizia prin care Consiliul anulează în tot sau în parte actul atacat este obligatorie pentru autoritatea contractantă.

(2) În cazul în care termenul prevăzut de art. 278 alin. (4) nu este respectat de autoritatea contractantă, se aplică conducătorului unității care nu a efectuat toate demersurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului sau persoanei obligate sancțiunea prevăzută la art. 294 alin. (2).

(3) Decizia Consiliului este obligatorie pentru părți, contractul de achiziție publică încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului fiind lovit de nulitate absolută."

Instanța de control judiciar constată din actele dosarului de fond rezultă că achiziția publică a făcut obiectul controlului administrativ jurisdicțional al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care prin Decizia nr. 2090/234C9/2344,2353/10.07.2014 a dispus modificarea cerințelor pentru ca modalitatea în care acestea sunt formulate să nu contravină prevederilor art. 178, art. 179, art. 188 alin. (1), lit. c) și alin. (2), lit. d) din O.U.G nr. 34/2006, precum și cu prevederile Instrucțiunii nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. privind aplicarea prevederilor art. 188 alin. (1), lit. c) și alin. (2), lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006.

Așadar, în cadrul acestei proceduri administrative speciale a fost analizat printre altele caracterul restrictiv al cerințelor, dispunându-se în sensul modificării acestora pentru ca modalitatea în care sunt formulate să nu contravină dispozițiilor legale antereferite, decizia pronunțată de CNSC având caracter obligatoriu pentru autoritatea contractantă.

În acest context, Înalta Curte constată că este nefondată susținerea recurenților în sensul că prin solicitarea la "experienta similară a ofertantului" a unei liste atât de mare de cerințe specifice cumulate se încalcă principiile nediscriminării, tratamentului egal și al proporționalității, fiind nesocotite prevederile art. 2 alin. (2) lit. a) și b) și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 925/2006.

Astfel, Înalta Curte constată că în conformitate cu art. 178 alin. (2) si art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă a stabilit criteriile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime solicitate. Potrivit cu dispozițiile art. 176 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 Autoritatea Contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare la capacitatea tehnică și/sau profesională.

Scopul îndeplinirii de către operatorii economici a unor cerințe de calificare este de a demonstra potențialul tehnic, financiar și organizatoric al acestora, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă de a realiza un anumit contract de achiziție publică și capacitatea de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia. Justificarea unei astfel de solicitări are ca temei faptul că prin stabilirea cerințelor respective se urmărește diminuarea apariției oricărui risc de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a contractului de achiziție publica ce urmează a fi atribuit.

Autoritatea contractantă are dreptul de a verifica potențialul financiar, tehnic sau organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedura de atribuire, potențial care trebuie să reflecte capacitatea concretă de a executa un anumit contract de achiziție publică, precum și abilitatea de a rezolva eventualele dificultăți legate de executarea acestuia.

În concret, în speță, având în vedere obiectul contractului, astfel cum este precizat în caietul de sarcini, respectiv obiectivul general de implementare a unui sistem informatic de eficientizare și modernizare a serviciilor în domeniul consular, obiectivele specifice urmărite (creșterea capacității de comunicare, înregistrare, interfațare, sinteză și raportare, etc.), precum și cerințele privind soluția tehnică, în mod corect reclamantul, ca autoritate contractantă, a solicitat operatorilor economici interesați deținerea unui număr de experți pe care îi consideră necesari pentru realizarea contractului cu respectarea cerințelor caietului de sarcini.

Așadar, solicitarea autorității contractante cu privire la personalul necesar pentru îndeplinirea contractului este formulată cu respectarea dispozițiilor art. 188 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din nr. 34/2006, respectiv a Instrucțiunii ANRMAP nr. 1/2013, emisă în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) și art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cerințele minime de calificare formulate au în vedere strict necesitatea autorității contractante de a angaja, în implementarea contractului, personal care sa dețină potențialul necesar, în condițiile în care, în ceea ce privește numărul cerințelor solicitate fiecărui expert în parte, legislația în domeniu nu restricționează autoritatea contractantă la formularea unui număr explicit de cerințe.

Prin urmare, autoritatea contractantă a făcut pe deplin dovada preocupării sale pentru asigurarea accesului cât mai multor operatori economici la procedura de achiziție și în același timp, a justificat relevanta cerinței cu privire la experiența similare, neputând fi invocat un prejudiciu cauzat ofertanților si bugetului UE.

În ceea ce privește rezultantul procedurii de atribuire, raportat la aspectele constatate și invocate de autoritateaa cu competențe în gestionarea fondurilor europene atât prin apărările formulate în cadrul dosarului de fond, cât și prin memoriul de recurs, potrivit cărora "Ca o consecință a aplicării acestor criterii, în special a celui privind demonstrarea experienței similare, 4 din 5 ofertanți au fost declarați inacceptabili.", se observă că din decizia comisiei de evaluare de respingere a unor oferte rezultă următoarele concluzii:

Așa fiind, pe parcursul procesului de evaluare, comisia de evaluare a concluzionat că doar unul dintre cei cinci ofertanți a demonstrat că deține potențialului tehnic, financiar și organizatoric care să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea sa, fiind evident că motivul respingerii celor patru oferte menționate anterior nu vizează doar cerința de experiență similară, astfel cum încearcă recurenții să inducă prin interpretarea dată dispozițiilor legale invocate și a unor circumstanțe factuale scoase din context.

În fine, Înalta Curte constată că este lipsită de suport și alegația recurenților-pârâți privind legalitatea actelor contestate, justificate și prin raportare la interesul protejării destinației fondurilor europene, care se apreciază în concret în funcție de stadiul implementării și desfășurării contractului încheiat ca urmare a licitației.

Astfel, este disproporționată calificarea de către autoritatea pârâtă a practicii reclamantului ca reprezentând o "neregulă", fiind de natură să deturneze atât scopul finanțării obținute de către reclamant, prin impunerea unor măsuri cu rol de sancțiune neprevizibile și împovărătoare, cât și scopul procedurilor de recuperare a fondurilor, care vizează încălcări reale, grave, de natură a afecta în mod efectiv interesele financiare ale UE.

Prin urmare pârâtul, ca autoritate căreia îi este delegată competența instituției UE (Comisiei) de verificare și control al modului în care au fost utilizate fondurile UE, nu poate să restricționeze dreptul reclamantului de a beneficia de aceste fonduri printr-o interpretare atât de rigidă a prevederilor din legislația privind achizițiile publice, în condițiile în care prin Decizia CNSC s-a dispus modificarea cerințelor apreciate ca fiind restrictive tocmai pentru ca modalitatea în care acestea sunt formulate să nu contravină prevederilor art. 178, art. 179, art. 188 alin. (1), lit. c) și alin. (2) lit. d) din O.U.G nr. 34/2006, precum și cu prevederile Instrucțiunii nr. 1/2013 emisă de A.N.R.M.A.P. privind aplicarea prevederilor art. 188 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, decizie care, astfel cum s-a reținut anterior, are caracter obligatoriu pentru autoritatea contractantă, intervenția acestuia fiind disproporționată, neputând să concure la realizarea obiectivului și a scopului legii speciale.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4 .Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor.

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi și obligații a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împotriva sentinței nr. 4689 din 4 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.