Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2020

HOTĂRÂRE
10.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4275/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.03.2017, sub nr. x/2017 și nr. y/2017, reclamanta S.C. A.. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziilor nr. 4477/27.02.2017 și nr. 4511/27.02.2017. 2. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 3352 din 28 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au fost respinse cererile conexe ca nefondate. 3. Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 3352 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs S.C.

A. S.A., întemeiat în drept pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. II. Soluția instanței de recurs Analizând cu prioritate excepția de netimbrare a cererii de recurs, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 197 C. proc. civ.: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G.

nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." Prin citația comunicată recurentului pentru termenul de judecată din data de 10.09.2020, la data de 25.06.2020, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva sentinței nr. 3352 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2020, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanță. Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiași text de lege, sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de S.C.

A. S.A. împotriva sentinței nr. 3352 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Anulează recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 3352 din 28 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2020
Ședința publică din data de 13 februarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2021-03-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1384/2021
Ședința publică din data de 04 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Reclamantul Tribunalul Bistrița-Năsăud, a învestit instanța la data de 18.10.2017 cu o
ÎCCJ 2021-09-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4221/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la d
ÎCCJ 2020-09-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4192/2020
de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admit
ÎCCJ 2021-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 958/2021
Ședința publică din data de 17 februarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.12.2018, re
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă