ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.09.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4127/2020

HOTĂRÂRE
07.09.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4127/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției din 13 septembrie 2017, dată de inspectorul judiciar B. din cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii în cauza 5683/IJ/2563/DIJ/2017, și admiterea sesizării prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, în subsidiar, a solicitat desființarea soluției cu consecința completării cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar întrucât soluția dată în cauza este una nelegală.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1304 din 20 martie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., arătând că aceasta este nelegală și netemeinică.

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția netimbrării recursului, conform art. 248 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată i se pune în vedere părții obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Art. 32 din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii.

Prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. arată că mențiunile prevăzute la art. 486 alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Înalta Curte constată că, deși recurentului-reclamant i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, datorată conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum rezultă din dovada de primire a procedurii de citare, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Pentru aceste considerente, Înalta Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1304 din 20 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4126/2020
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2020-12-03
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6556/2020
Ședința publică din data de 03 decembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la 19.12.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâ
ÎCCJ 2019-06-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminis
ÎCCJ 2020-11-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5943/2020
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curți
ÎCCJ 2020-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2020
Ședința publică din data de 5 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cra
Sursă