ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2014

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4924 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de B.D.A. împotriva Sentinței nr. 517 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar, analizând susținerile recurentului prin prisma jurisprudenței Curții pentru Apărarea Drepturilor Omului invocate, a constatat, în acord cu judecătorul fondului că grupa de cauze și statuările Curții sunt deosebit de relevante, în situația în care au existat încălcări esențiale ale legii, privarea de proprietate va fi socotită proporțională și conformă Convenției, chiar dacă despăgubirea este net inferioară valorii actuale a imobilului, aceste statuări fiind incidente și pentru valorificarea la un nivel inferior celui nominal a despăgubirii deja obținute.

A apreciat, așadar, că prima instanță a constatat corect că nu poate fi imputată statului pierderea suferită pe bursă de către reclamant, cu ocazia tranzacționării acțiunilor deținute la Fondul Proprietatea, mecanismul bursei fiind într-adevăr unul speculativ, astfel că nu poate fi obligat statul la plata diferenței dintre valoarea nominală și valoarea la care acțiunile au fost valorificate. Pe cale de consecință, a constatat că cererea reclamantului de emitere unui titlu de conversie suplimentar pentru suma de 947.920 lei, a fost soluționată legal de către instanța de fond care a respins acțiunea, neexistând nici un temei de fapt sau legal pentru emiterea unui titlu de conversie suplimentar.

Împotriva acestei hotărâri, recurentul-reclamant B.D.A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitând a se constata că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. În susținerea cererii de revizuire, revizuentul a invocat, în esență, că s-au încălcat prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând cauza Velikovi și alții c. Bulgariei datorită similarității cu cazul în speță.

A susținut că raționamentul instanței de control judiciar, în sensul că recurentul nu a contestat în contencios administrativ Titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici Titlurile de conversie emise de ANRP este greșit, întrucât plângerea prealabilă se depune în termen de 30 de zile, perioadă în care nu avea de unde să știe care este valoarea reală a unei acțiuni, întrucât Fondul Proprietatea nu era listat pe bursă. Așadar, nu putea prevedea care va fi prețul acțiunilor după listarea la bursă (care a avut loc abia în anul 2011), raționamentul instanței de recurs fiind în discordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât contravine celor statuate de Curtea Europeană în cauza Velikovi, precum și în cauza Koprinarovi c. Bulgariei.

A susținut, de asemenea, că instanța de recurs, în mod greșit, a confirmat raționamentele instanței de fond, care a observat că au existat cazuri în care persoanele dobândiseră bunul cu bună credință, astfel că privarea ulterioară de bun a constituit încălcarea art. 1 din Protocol atâta timp cât compensația primită nu a fost apropiată de valoarea bunului. De asemenea, instanța de fond a mai observat și că numai în situațiile când compensația primită a fost doar sensibil mai mică decât valoarea bunului nu au existat încălcări ale Convenției. Însă, instanța de fond, deși a identificat această categorie de cazuri invocată de către reclamant în susținerea acțiunii, nu a ținut cont de ea, deși în speță compensația primită nu se apropie de valoarea bunului.

A precizat revizuentul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Velikovi și alții c. Bulgaria) a arătat că lipsirea de bun se justifică doar dacă îndeplinește concomitent trei criterii: să fie în interes general, să fie legală și să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor omului, justul echilibru fiind rupt atunci când persoana este supusă unei sarcini disproporționate. Or, pentru lipsirea de bun reprezentată de cele peste 40 de procente neachitate din creanță (în contravaloare de 947.920 lei) nu a primit nici un fel de compensație. Așadar, a fost supus unei sarcini disproporționate și excesive, care nu a păstrat justul echilibru și a făcut ca lipsirea de bun să ducă la încălcarea art. 1 din Protocol.

A mai invocat revizuentul și încălcarea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, argumentat de faptul că refuzul pârâtei îi creează discriminare, dat fiind că nu i s-a convertit titlul la valoarea supraevaluată de 1 leu/acțiune, în timp ce după data de 2 mai 2011, conform art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, au fost convertite titlurile la prețul de piață al acțiunilor. A susținut că nici o prevedere legală din dreptul intern nu poate justifica refuzul pârâtei de a-i soluționa cererea, întrucât ar contraveni prevederilor Convenției Europene menționate mai sus, în acest sens invocând art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, care prevăd că în cazul în care există neconcordanțe între normele interne și prevederile Convenției Europene, acestea din urma au prioritate.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând cauza, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementa de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României". Acest motiv de revizuire este menit să asigure preeminența dreptului european în lumina principiilor și interpretărilor cristalizate în jurisprudența jurisdicțiilor Uniunii Europene.

Instituirea căii de atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004 constituie o modalitate prin care legiuitorul, măcar în materia contenciosului administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar. Prin urmare, revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de către instanța de recurs. Or, în cauză, această condiție nu este îndeplinită.

În speță, revizuentul a invocat încălcarea normelor privind protecția bunurilor cuprinse în Protocolul 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care ar putea fi abordate în contextul unei revizuiri întemeiate pe încălcarea principiului priorității dreptului european prin prisma art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona, care prevede aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, drepturile fundamentale garantate prin Convenție și rezultate din tradițiile constituționale comune ale statelor membre constituind principii generale ale dreptului Uniunii.

Din cuprinsul considerentelor deciziei atacate rezultă însă că instanța de recurs a interpretat și aplicat prevederile pertinente din legea națională în corelație cu principiile degajate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Revizuentul tinde practic la o reapreciere a unor repere normative și jurisprudențiale pe care instanța de recurs le-a avut în vedere, acordându-le o semnificație diferită de cea dorită de parte.

Motivul de revizuire prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi analizat însă decât în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare, extraordinare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri (e.g., Cauza Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, c - 23/2004, hotărârea din 16 martie 2006). Cu alte cuvinte, după cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Înaltei Curți, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reiterate motive sau reinterpretate aspecte care au fost supuse și analizei instanței de recurs, pe de o parte, pentru că acest lucru este incompatibil cu natura căii de atac în discuție, de retractare iar nu de reformare, și, pe de altă parte, pentru că s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat și cel al securității juridice (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2615 din 14 mai 2009). Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile revizuentului sunt nefondate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.D.A. împotriva Deciziei nr. 4924 din 22 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014. Procesat de GGC - CL