ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2014

Asupra cererii de

revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4924 din 22 noiembrie 2012, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis

recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de B.D.A.

împotriva Sentinței nr. 517 din 30 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar, analizând susținerile

recurentului prin prisma jurisprudenței Curții pentru Apărarea Drepturilor

Omului invocate, a constatat, în acord cu judecătorul fondului că grupa de

cauze și statuările Curții sunt deosebit de relevante, în situația în care au

existat încălcări esențiale ale legii, privarea de proprietate va fi socotită

proporțională și conformă Convenției, chiar dacă despăgubirea este net

inferioară valorii actuale a imobilului, aceste statuări fiind incidente și

pentru valorificarea la un nivel inferior celui nominal a despăgubirii deja

obținute.

A apreciat, așadar,

că prima instanță a constatat corect că nu poate fi imputată statului pierderea

suferită pe bursă de către reclamant, cu ocazia tranzacționării acțiunilor

deținute la Fondul Proprietatea, mecanismul bursei fiind într-adevăr unul

speculativ, astfel că nu poate fi obligat statul la plata diferenței dintre

valoarea nominală și valoarea la care acțiunile au fost valorificate.

Pe cale de

consecință, a constatat că cererea reclamantului de emitere unui titlu de conversie

suplimentar pentru suma de 947.920 lei, a fost soluționată legal de către

instanța de fond care a respins acțiunea, neexistând nici un temei de fapt sau

legal pentru emiterea unui titlu de conversie suplimentar.

Împotriva acestei

hotărâri, recurentul-reclamant B.D.A. a formulat cerere de revizuire, în

temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitând a se

constata că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar.

În susținerea cererii

de revizuire, revizuentul a invocat, în esență, că s-au încălcat prevederile

art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, invocând cauza Velikovi și alții c. Bulgariei datorită similarității cu

cazul în speță.

A susținut că

raționamentul instanței de control judiciar, în sensul că recurentul nu a

contestat în contencios administrativ Titlul de despăgubire emis de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nici Titlurile de conversie emise

de ANRP este greșit, întrucât plângerea prealabilă se depune în termen de 30 de

zile, perioadă în care nu avea de unde să știe care este valoarea reală a unei

acțiuni, întrucât Fondul Proprietatea nu era listat pe bursă. Așadar, nu putea

prevedea care va fi prețul acțiunilor după listarea la bursă (care a avut loc

abia în anul 2011), raționamentul instanței de recurs fiind în discordanță cu

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât contravine celor

statuate de Curtea Europeană în cauza Velikovi, precum și în cauza Koprinarovi

c. Bulgariei.

A susținut, de

asemenea, că instanța de recurs, în mod greșit, a confirmat raționamentele

instanței de fond, care a observat că au existat cazuri în care persoanele

dobândiseră bunul cu bună credință, astfel că privarea ulterioară de bun a

constituit încălcarea art. 1 din Protocol atâta timp cât compensația primită nu

a fost apropiată de valoarea bunului.

De asemenea, instanța

de fond a mai observat și că numai în situațiile când compensația primită a

fost doar sensibil mai mică decât valoarea bunului nu au existat încălcări ale

Convenției.

Însă, instanța de

fond, deși a identificat această categorie de cazuri invocată de către

reclamant în susținerea acțiunii, nu a ținut cont de ea, deși în speță

compensația primită nu se apropie de valoarea bunului.

A precizat

revizuentul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Velikovi și

alții c. Bulgaria) a arătat că lipsirea de bun se justifică doar dacă

îndeplinește concomitent trei criterii: să fie în interes general, să fie

legală și să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general și

imperativele apărării drepturilor omului, justul echilibru fiind rupt atunci

când persoana este supusă unei sarcini disproporționate. Or, pentru lipsirea de

bun reprezentată de cele peste 40 de procente neachitate din creanță (în

contravaloare de 947.920 lei) nu a primit nici un fel de compensație. Așadar, a

fost supus unei sarcini disproporționate și excesive, care nu a păstrat justul

echilibru și a făcut ca lipsirea de bun să ducă la încălcarea art. 1 din

Protocol.

A mai invocat

revizuentul și încălcarea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

argumentat de faptul că refuzul pârâtei îi creează discriminare, dat fiind că

nu i s-a convertit titlul la valoarea supraevaluată de 1 leu/acțiune, în timp

ce după data de 2 mai 2011, conform art. 18 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, au fost convertite titlurile la prețul de piață al acțiunilor.

A susținut că nici o

prevedere legală din dreptul intern nu poate justifica refuzul pârâtei de a-i

soluționa cererea, întrucât ar contraveni prevederilor Convenției Europene

menționate mai sus, în acest sens invocând art. 20 alin. (2) și art. 148 alin.

(2) din Constituția României, care prevăd că în cazul în care există neconcordanțe

între normele interne și prevederile Convenției Europene, acestea din urma au

prioritate.

Considerentele

Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Examinând cauza, în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "constituie motiv de revizuire, care se

adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase

definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului

comunitar, reglementa de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din

Constituția României". Acest motiv de revizuire este menit să asigure

preeminența dreptului european în lumina principiilor și interpretărilor

cristalizate în jurisprudența jurisdicțiilor Uniunii Europene.

Instituirea căii de

atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/ 2004 constituie o

modalitate prin care legiuitorul, măcar în materia contenciosului

administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica

modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului

comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate

prin încălcări ale dreptului comunitar.

Prin urmare,

revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi

admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de

către instanța de recurs.

Or, în cauză, această

condiție nu este îndeplinită.

În speță, revizuentul

a invocat încălcarea normelor privind protecția bunurilor cuprinse în

Protocolul 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, care ar putea fi abordate în contextul unei revizuiri întemeiate

pe încălcarea principiului priorității dreptului european prin prisma art. 6

din Tratatul Uniunii Europene, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la

Lisabona, care prevede aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, drepturile fundamentale

garantate prin Convenție și rezultate din tradițiile constituționale comune ale

statelor membre constituind principii generale ale dreptului Uniunii.

Din cuprinsul

considerentelor deciziei atacate rezultă însă că instanța de recurs a

interpretat și aplicat prevederile pertinente din legea națională în corelație

cu principiile degajate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Revizuentul tinde

practic la o reapreciere a unor repere normative și jurisprudențiale pe care

instanța de recurs le-a avut în vedere, acordându-le o semnificație diferită de

cea dorită de parte.

Motivul de revizuire

prevăzut în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi analizat însă

decât în contextul reglementării generale a căii de atac de retractare,

extraordinare, a revizuirii, pentru că dreptul comunitar nu impune unei

jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture

aplicarea normelor interne care conferă autoritate de lucru judecat unei

hotărâri (e.g., Cauza Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, c -

23/2004, hotărârea din 16 martie 2006).

Cu alte cuvinte, după

cum s-a reținut în jurisprudența constantă a Înaltei Curți, în calea

extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi reiterate motive sau

reinterpretate aspecte care au fost supuse și analizei instanței de recurs, pe

de o parte, pentru că acest lucru este incompatibil cu natura căii de atac în

discuție, de retractare iar nu de reformare, și, pe de altă parte, pentru că

s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat și cel al securității

juridice (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal nr. 2615 din 14 mai 2009).

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile revizuentului sunt nefondate și nu

pot fi primite.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor legale incidente cauzei,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de B.D.A. împotriva Deciziei nr. 4924 din 22 noiembrie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 februarie 2014.

Procesat de GGC - CL