ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1870/2015

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 5318 din 4 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în Dosarul nr. 25442/3/2011 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL (actualmente SC B.R. SRL) și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.958.534 RON cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale aferentă sumei menționate începând cu data de 19 august 2010 și până la achitarea integrală a debitului și a sumei de 4.529 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că societatea reclamantă, E.R.

SRL a încheiat cu pârâta B.R. SRL (fostă R. SRL), la data de 2 septembrie 2009, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34 având ca obiect mai multe utilaje agricole, printre care și o semănătoare GP 6 m. Semănătoarea a fost livrată cumpărătoarei la data de 9 septembrie 2009, în acest sens fiind încheiat, potrivit art. 11 din contract, un proces-verbal de predare-primire. Reclamanta a folosit acest utilaj în toamna anului 2009, la semănarea culturii de rapiță, aspect necontestat de pârâtă. În primăvara anului 2010 a observat că întreaga cultură de 667,86 ha este compromisă, rapița fiind răsărită foarte rar și doar pe anumite porțiuni.

Instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă contractuală, reclamanta urmărind să obțină obligarea pârâtei la repararea prejudiciului pe care l-a suferit (3.958.534 RON contravaloarea producției de rapiță pe care ar fi putut să o obțină pentru cultură în anul 2010 și dobânda legală aferentă) ca urmare a neexecutării integrale și la termen de către societatea B.R. SRL a obligațiilor contractuale asumate (obligația de a livra și monta pe utilajul vândut angrenajul pentru semințe mici, obligația de a supraveghea punerea în funcțiune a utilajului și de a acorda asistență tehnică și service pentru efectuarea semănăturilor de toamnă). Urmare admiterii acțiunii reclamantei, pârâta SC B.R.

SRL a declarat apel. Prin Decizia civilă nr. 211/2015 din 12 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă apelul pârâtei a fost respins. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile contractuale, iar sentința primei instanțe este la adăpost de criticile formulate de către pârâta apelantă. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 2, 8 și 9 C. proc. civ. În esență, (motivele de recurs fiind dezvoltate în 22 de pagini) recurenta a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului continuității completului de judecată - art. 304 pct. 2 C. proc.

civ., - iar dacă se va trece peste această apărare, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, în condițiile unei eronate interpretări și aplicări a normelor legale din materia răspunderii civile contractuale. Intimata a depus la dosar o amplă întâmpinare (21 de pagini) prin care a solicitat fie anularea recursului apreciind că este nemotivat, fie respingerea lui ca nefondat. În cauză, pentru ambele părți, a fost administrată proba cu înscrisuri. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și găsind că o parte dintre acestea sunt întemeiate, va admite recursul pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează, răspunzând în același timp și susținerilor din întâmpinare.

1. Cât privește primul motiv de recurs, axat pe susținerea că decizia atacată a fost pronunțată cu nerespectarea principiului continuității completului de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această critică nu răspunde exigențelor dispozițiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ. Verificând decizia criticată, se poate lesne observa că ea a fost pronunțată de către aceeași magistrați care au luat parte și la dezbaterea pe fond a cauzei. Art. 304 pct. 2 C. proc. civ. are în vedere o posibilă casare doar în ipoteza în care alți judecători, decât cei care au participat la dezbateri, pronunță hotărârea în cauza dedusă judecății, ceea ce nu este cazul în speță.

2. Cât privește al doilea motiv, decizia recurată este nelegală, Înalta Curte de Casație și Justiție urmând a primi argumentele recurentei întrucât instanțele de fond și de apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și au extins fără niciun suport legal întinderea obligațiilor asumate de B.R. prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2 septembrie 2009, încălcând dispozițiile art. 969 C. civ. Cuza (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.); Atât prima instanță, cât și instanța de apel au considerat că sunt învestite cu o acțiune în angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei B.R. SRL pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009 încheiat cu reclamanta E.R.

SRL, și care i-ar fi produs acestei din urmă societăți un prejudiciu cuantificat la nivelul contravalorii recoltei de rapiță compromise. În primul rând, fără niciun temei, instanțele de fond au reținut că, dincolo de obligațiile asumate în scris prin Contractul nr. 34/2 septembrie 2009, pârâta B.R. (denumită anterior R. SRL) și-ar mai fi asumat verbal și alte obligații decât cele specifice unui contract de vânzare-cumpărare, respectiv obligația de montare și de punere în funcțiune a semănătorii, obligația de efectuare a reglajelor necesare pentru însămânțarea culturii de rapiță, precum și obligația de a asista reclamanta E.R. SRL la efectuarea semănătorilor de toamnă. Instanțele de fond au apreciat că asumarea verbală de către pârâtă a acestor obligații este dedusă din probele administrate în cauză, respectiv declarații de martori și chiar răspunsurile la interogatoriu.

Mai mult, instanța de apel a menționat expressis verbis în considerentele deciziei: „echivalează tot cu un contract, forma scrisă nefiind cerută ad validitatem". Pe baza acestei aserțiuni relative la modificarea verbală a contractului de vânzare-cumpărare nr. 34/2009 prin adăugarea unor obligații accesorii suplimentare în sarcina vânzătoarei (fără nicio contra prestație suplimentară din partea cumpărătoarei), modificare contractuală care a fost dedusă numai din probe indirecte de genul declarațiilor de martori, instanțele de fond și apel au constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și au obligat pârâta la plata unor despăgubiri de 5.772.499.54 de RON.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, schimbând natura juridică a Contractului nr. 34/2009 care, dintr-un contract de vânzare-cumpărare tipic, cu clauze specifice, a devenit un contract mixt și nenumit, cu multiple obligații puse unilateral în sarcina părții vânzătoare, ceea ce în niciun caz nu a fost în intenția părților. Procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., prin aceea că, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit și neîndoielnic al Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009. În al doilea rând, potrivit art. 1191 C. civ.: „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 259 RON, chiar pentru depozit voluntar nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.

Nu se va primi niciodată o dovadă prin martor în contra sau peste ceea ce cuprinde actul nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 RON". Potrivit textului de lege anterior citat, proba cu martori nu va putea fi niciodată primită pentru a se dovedi convenții, drepturi și obligații asumate de părți, în contra sau peste ceea ce cuprinde un act scris, încheiat fie în formă autentică, fie sub semnătură privată și care stabilește obligații având o valoare financiară superioară sumei de 250 RON. Ori de câte ori suntem în prezența unei convenții scrise, încheiate chiar și sub semnătură privată - cum este cazul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009 - aceasta face deplină dovadă a drepturilor și obligațiilor asumate de părți.

Negocierile purtate anterior încheierii convenției ori modificările pe care părțile ar fi intenționat să le aducă, prin voința lor, înțelegerii scrise, nu pot fi demonstrate decât printr-un alt act scris de aceeași valoare juridică, dar niciodată prin declarații de martori. Or, în speță, prin decizia recurată, instanța de apel a confirmat raționamentul primei instanțe, în sensul că, separat de convenția scrisă încheiată - Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34 din 2 septembrie 2009 - părțile ar fi convenit verbal ca vânzătorul să își asume obligații suplimentare față de cele asumate în scris, respectiv obligația de montare și de punere în funcțiune a semănătorii, obligația de efectuare a reglajelor necesare pentru însămânțarea culturii de rapiță, precum și obligația de a asista reclamanta E.R.

SRL la efectuarea semănătorilor de toamnă. Instanțele de fond și-au întemeiat această convingere pe declarațiile de martori (foștii angajați ai societății, concediați la momentul schimbării acționariatului societății și care păstrau așadar o relație conflictuală cu societatea pârâtă) administrate în cauză, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor imperative ale art. 1191 C. civ. Cuza, care interzice în mod expres ca un înscris cu valoare patrimonială superioară sumei de 250 RON să poată fi combătut cu proba cu martori. În al treilea rând, hotărârile pronunțate de instanțele de fond și de apel sunt nelegale întrucât potrivit legii, pârâta vânzătoare nici nu putea să își asume în mod valabil asemenea obligații întrucât activitatea de montare, reglare și asistare a cumpărătoarei la efectuarea semănătorilor de toamnă nu intră în obiectul său de activitate.

Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului, pârâta are ca principal obiect de activitate: „intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane" și un obiect secundar de activitate multiplu, în cuprinsul căruia nu se regăsește în niciun caz activitatea de asistare a clienților la campania de însămânțare și la efectuarea semănătorilor de toamnă, SC B.R. SRL, este subsidiara companiei austriece: B.S.G. (SRL), având calitatea unui importator și distribuitor al utilajelor și echipamentelor industriale produse de această societate sau de alte societăți. Așadar, pârâta are doar rolul de intermediar între firma producătoare de mașini și clienții din România interesați de achiziționarea lor.

Recurenta-pârâtă nu desfășoară activități de consultanță și asistență a clienților la cumpărarea și folosirea utilajelor achiziționate (tot așa cum nici dealer-ii auto nu asistă cumpărătorii de autoturisme la obținerea carnetului de conducere sau la șofatul mașinilor cumpărate). De asemenea, în niciun caz, pârâta nu desfășoară activități agrotehnice și nici nu acordă asistență și consultanță în materia însămânțării culturilor de rapiță.

În al patrulea rând, instanțele de fond și de apel, în mod nelegal, au reținut că părțile s-ar fi înțeles verbal ca vânzătoarea să își asume obligații suplimentare celor stabilite prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009, fără a exista însă niciun fel de contraprestație materială din partea cumpărătoarei pentru aceste noi drepturi dobândite „la nivel consensual", „prin înțelegere verbală". în aceste condiții, obligațiile suplimentare stabilite în sarcina vânzătoarei de către instanțele de fond și apel sunt lipsite de interes și de cauză juridică, fiind cunoscut faptul că un profesionist, care, prin definiție, desfășoară o activitate lucrativă, nu poate presta activități cu titlu gratuit.

În concluzie, atât Decizia civilă nr. 211 din 12 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, cât și Sentința civilă nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul București, au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic ai Contractului de vânzare-cumpărare, singurul izvor al obligațiilor asumate de părți și au angajat răspunderea civilă contractuală a recurentei-pârâte la nivelul unor despăgubiri de 5.772.499,54 de RON pentru obligații pe care aceasta nu și Ie-a asumat niciodată. Pentru aceste argumente se impune admiterea prezentului recurs pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, a desființării sentinței pronunțate de prima instanță, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

3. Cât privește al treilea motiv, decizia recurată este nelegală, Înalta Curte de Casație și Justiție urmând a primi argumentele recurentei întrucât decizia atacată este pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale din materia răspunderii civile contractuale (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Astfel, în mod nelegal și cu încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. Cuza, instanțele de fond și de apel au considerat că în speță sunt întrunite toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei B.R. SRL, în sensul obligării acesteia la plata unor despăgubiri la valoarea pretențiilor afirmate de reclamanta E.R.

SRL, dar în speță nu este întrunită niciuna dintre condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate sau vinovăția. 3.1. În speță nu a fost săvârșită nicio faptă ilicită, în primul rând pentru că pârâta și-a executat întocmai și la timp obligația de livrare a semănătorii GP 6 m, în varianta standard și la prețul la care aceasta a fost comandată.

Executarea întocmai și la timp a obligației asumate prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009 a fost recunoscută expres de către cumpărătoare, prin Procesului-verbal de predare-primire din data de 9 septembrie 2009 semnat de reprezentanții legali ai ambelor societăți, în cuprinsul căruia se arată că „noi, părțile, precizăm că utilajul este în stare de funcționare și corespunde comenzii clientului". Or, fiind vorba de obligații asumate de profesioniști, încheierea acestui proces-verbal de recepție calitativă și cantitativă a mărfii are valoarea unei descărcări a vânzătorului de obligațiile asumate prin contract.

În al doilea rând, instanța de apel a ignorat înscrisul provenit de la producătorul american al semănătorii (GP M.I., Salina, Kansas, USA), datat 12 ianuarie 2011 și depus de pârâtă la dosar, care atesta faptul că varianta standard a semănătorii GP 6 m nu vine echipată și cu dispozitivul pentru însămânțarea semințelor mici, care reprezintă un echipament accesoriu și opțional, care nu se reflectă în prețul de bază al utilajului agricol.

În a treilea rând, contrar aspectelor reținute de instanța de apel, în calitatea sa de importator, distribuitor și vânzător de utilaje agricole nu avea obligația să cunoască și nici nu s-a făcut dovada certă că ar fi cunoscut faptul că reclamanta-cumpărătoare intenționează să folosească semănătoarea achiziționată pentru însămânțarea culturii de rapiță, în legătură cu care se susține că ar fi fost necesar și agregatul opțional al semănătorii, respectiv dispozitivul pentru semințe mici, la un preț suplimentar, pe care însă cumpărătorul nu l-a comandat. Astfel cum am menționat anterior, recurenta-pârâtă are ca principal obiect de activitate „intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane", având așadar calitatea, unui importator și distribuitor în România de utilaje și echipamente industriale.

Pârâta are doar rolul de intermediar între firma producătoare de mașini și clienții din România interesați de achiziționarea lor. Recurenta-pârâtă nu este și nu a fost niciodată producătorul utilajelor pe care le vinde clienților săi, nu desfășoară activități de consultantă și asistență a clienților la cumpărarea și folosirea utilajelor, nu desfășoară activități agrotehnice și nici nu acordă asistentă și consultanță în materia însămânțării culturilor agricole. În al patrulea rând, din înscrisurile depuse la dosar, precum și din concluziile Raportului de expertiză agricolă, rezultă că și în varianta de dotare standard, semănătoarea poate fi folosită la însămânțarea culturii de rapiță, fără a fi necesară achiziționarea dispozitivului pentru semințe mici, cu condiția reglării corespunzătoare a utilajului.

Astfel, prin adresa emisă de producătorul american al semănătorii acesta, arată că „semănătoarea GP 6 m este capabilă să însămânțeze semințe de ulei de rapiță utilizând caseta principală de însămânțare și anumite rate de însămânțare". Mai mult, în apel, Curtea de Apel București a încuviințat efectuarea unei expertize agricole, desemnând în acest sens pe dl. expert M.B.

Prin concluziile Raportului de expertiză agricolă depus la dosar, ca și prin Răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că "semănatul culturii de răpită cu semănătoarea model XXX se poate efectua cu dispozitivele de reglare ale normei de semănat existente pe semănătoare la data predării acesteia". În concluzie, în mod nelegal instanța de apel a reținut că pârâta, în calitate de vânzătoare, nu și-ar fi executat la timp obligația de livrare a dispozitivului pentru semințe mici, despre care a apreciat că făcea parte din dotarea standard a semănătorii GP 6 m - model XXX, și că prin această neexecutare ar fi produs reclamantei, în calitate de cumpărătoare, prejudicii egale cu contravaloarea recoltei compromise de rapiță.

În realitate, obligația de livrare a semănătorii GP 6 m - XXX asumată de recurenta-pârâtă prin Contractul nr. 34/2009 a fost executată întocmai și la timp, nefiind în prezența niciunei neexecutări culpabile care să îmbrace forma faptei ilicite. Recurenta-pârâta nu și-a asumat contractual obligația de a supraveghea punerea în funcțiune a utilajului vândut, nici de a efectua reglajele necesare pentru însămânțarea culturii de rapiță și nici de a asista cumpărătoarea la efectuarea semănătorilor de toamnă, cum în mod nelegal a reținut instanța de apel. Instanța de apel a considerat că pârâta a săvârșit o faptă ilicită prin aceea că nu a pus la dispoziția reclamantei personal calificat și manualele de utilizare pentru a pune în funcțiune, pentru a efectua reglajele necesare pentru însămânțarea culturii de rapiță și nici de a asista cumpărătoarea la efectuarea semănătorilor de toamnă.

Pârâtă însă nu și-a asumat aceste obligații prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009, singurul izvor al obligațiilor părților. Potrivit art. 19 - 20 din Contract, activitatea de asistență tehnică și service s-a limitat numai la remedierea eventualelor deficiențe tehnice și la necesitatea schimbului de piese în termenul de garanție de 12 luni de la livrarea utilajului către cumpărător. Ulterior expirării acestui termen de garanție, activitatea de asistență tehnică și service putea fi prestată în folosul cumpărătorului, dar contra cost, pe întreaga durată de funcționare a utilajului. Niciunde în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu se menționează că vânzătoarea și-ar fi asumat și alte obligații decât cele specifice unui asemenea contract.

Mai mult, din coroborarea art. 6 cu art. 16 și 17 din contract, rezultă că, ulterior predării utilajului către cumpărător, acesta este unic răspunzător pentru orice prejudiciu cauzat de greșita manevrare, manipulare, folosire și întreținere a semănătorii, riscul contractului fiind transferat asupra cumpărătorului. În mod nelegal instanțele de fond și de apel au extins - fără niciun temei și pe baza unor probe inadmisibile în acest gen de cauză - sfera obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul de vânzare - cumpărare, punându-i în sarcină și obligații pe care aceasta nu și Ie-a asumat și pe care nici nu ar fi putut să și le asume față de reclamantă, raportat la obiectul său de activitate.

Neîndeplinirea unor pretinse obligații despre care instanța de apel a reținut că ar fi fost asumate „verbal" și care sunt contrazise de existența contractului scris și semnat de părți, nu poate constitui în mod valabil temeiul pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Astfel cum s-a stabilit prin două expertize agricole efectuate în cauză, compromiterea culturii de rapiță aferentă anilor 2009 - 2010 ar fi fost determinată de o greșită utilizare de către angajații reclamantei E.R. SRL a utilajului achiziționat de la pârâtă. Astfel, atât Raportul de expertiză efectuat în procedura asigurării de dovezi de d-na expert D.A., cât și Raportul de expertiză efectuat de d-l expert B.M.

în fața instanței de apel, au conchis că „utilajul predat în varianta inițială putea realiza însămânțarea culturii de rapiță în parametri normali doar prin rentate ale utilajului, coroborat cu verificarea obligatorie la staționar și periodic în câmp a acestor reglaje, verificarea periodică a consumului de sămânță pe unitatea de suprafață și a calității propriu-zise a semănatului (densitate boabe, uniformitate adâncime la semănat, calitate acoperire semințe cu sol, etc)". Expertul agricol B.M., răspunzând obiectivelor fixate de instanța de apel, a mai arătat și că „nu numai că se poate observa de către un lucrător pericol calificat respectarea parametrilor tehnologici de semănat, dar este o procedură standard, obligatorie, pe care o învață viitorii tehnicieni agronomi, încă din primii ani de liceu". Or, în condițiile în care pârâta nu avea potrivit Contractului de vânzare-cumpărare nr. 34/2009 nicio obligație de a asista reclamanta la folosirea și reglarea utilajului, este evident că răspunderea pentru greșita utilizare a semănătorii revine exclusiv reclamantei.

În calitatea sa de fermier, deci de profesionist în materia însămânțării culturilor agricole, reclamanta-intimată putea și trebuia să își dea seama că nu folosește corespunzător semănătoarea achiziționată, verificarea, imediată a calității culturii fiind o procedură standard, obligatorie și elementară, potrivit concluziilor expertului agricol. În ceea ce privește pretinsa neexecutare a obligației de predare a manualului de utilizare a semănătorii GP, aceasta în niciun caz nu poate obiectiva o faptă ilicită de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a vânzătorului pentru pagube de 5.772.499,54 RON. În primul rând, în cuprinsul Contractului nr. 34/2009 obligația de predare a manualului de utilizare nu este prevăzută nici ca obligație principală, nici ca obligație secundară în sarcina vânzătoarei.

De asemenea, la data de 9 septembrie 2009, cumpărătoarea E.R. SRL a semnat fără obiecțiuni Procesul-verbal de predare-primire a utilajului și fără să reclame nepredarea respectivului manual de utilizare. Un cumpărător diligent ar fi trebuit să refuze primirea utilajului ori să semneze cu obiecțiuni Procesul-verbal de primire, iar nu să recepționeze fără obiecțiuni un utilaj pe care nu știe să îl folosească. În al doilea rând, nimic nu a împiedicat reclamanta să solicite pârâtei manualul de utilizare al semănătorii, cu atât mai mult cu cât, din concluziile expertului reiese că aceasta putea observa imediat calitatea necorespunzătoare a semănăturii și putea remedia această împrejurare prin reglajul utilajului.

În al treilea rând, chiar și admițând că recurenta-pârâtă ar fi avut obligația de a livra manualul de utilizare al utilajului, în niciun caz îndeplinirea cu întârziere a acestei obligații secundare nu se poate constitui într-o faptă ilicită atât de gravă încât să întemeieze angajarea răspunderii civile contractuale pentru prejudicii cuantificate la 5.772.499,54 de RON (peste 1 milion de euro). În concluzie pe acest prim element al răspunderii civile, față de toate aspectele expuse anterior, este evident că nu suntem în prezența unei neexecutări ori a unei executări cu întârziere a vreunei obligații convenționale a pârâtei în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare care să se obiectiveze într-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii.

3.2. În speță nu există niciun prejudiciu provocat de pretinsa neexecutare sau executare cu întârziere a vreunei obligații contractuale asumate de recurenta-pârâtă în temeiul contractului pentru că pârâta nu a săvârșit nicio faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii. Recurenta-pârâtă și-a executat în mod complet și la timp toate obligațiile asumate și nu i se poate imputa nicio neexecutare culpabilă a obligațiilor pe care și Ie-a asumat în calitate de vânzător, de natură a provoca vreun prejudiciu reclamantei-intimate. Pe de altă parte, dat fiind faptul că atât reclamanta cât și pârâta au încheiat un simplu contract de vânzare-cumpărare a unui utilaj agricol, prin acțiune nu se putea reclama decât restituirea prețului achitat de cumpărătoare pentru semănătoarea GP 6 m - model XXX, respectiv 93.000 euro + TVA.

Or, prin acțiunea introductivă, reclamanta a pretins repararea unui prejudiciu imprevizibil a se produce la momentul semnării contractului, în cuantum de 3.958.534 RON, la care se adaugă dobânda legală aferentă perioadei începând de la data de 19 august 2010 și până la executarea efectivă a obligației, ajungându-se la o valoare cumulată de aproximativ 5,772.499,54 de RON (așadar de 12 ori mai mult decât valoarea utilajului cumpărat). Așadar, nelegal, fără niciun suport probatoriu, instanțele de fond au admis acțiunea reclamantei și au obligat pârâta la plata unui prejudiciu într-un cuantum disproporționat față de valoarea contractului de vânzare-cumpărare. Din economia prevederilor Contractului nr. 34/2009 nu rezultă în niciun fel faptul că vânzătoarea și-ar fi asumat vreo obligație de rezultat în privința performanțelor agricole ale utilajului vândut.

Singura obligație asumată de societatea pârâtă a fost aceea de livrare a semănătorii GP 6 m, obligație a cărei executare s-a epuizat la data de 9 septembrie 2009, odată cu semnarea Procesului-verbal de recepție calitativă și cantitativă a mărfii. În mod nelegal, instanțele de fond au reținut ca suport probator pentru dovedirea acestui prejudiciu, un Raport de expertiză agricolă, efectuat de un expert agricol, iar nu de un expert contabil, în procedura asigurării de dovezi, așadar o probă exterioară prezentului litigiu, la care pârâta nu a fost citată în mod valabil și nu și-a putut exprima în mod valabil poziția.

Decizia pronunțată de instanța de apel, prin care a fost menținut cuantumul absolut exagerat al despăgubirilor acordate de Tribunalul București, este în dezacord chiar cu cele apreciate de către aceeași instanță atunci când a considerat că efectuarea unei expertize contabile este utilă pentru determinarea existenței și întinderii prejudiciului pretins de reclamantă. Astfel, expertul contabil, în urma verificării documentelor contabile ale societății E.R.

SRL, a constatat că pe terenul menționat în acțiune nu fuseseră înregistrate realizări din cultivarea rapiței în ultimii 3 ani anteriori anului agricol 2009 - 2010, că în anul agricol 2009 - 2010 nu s-au realizat cantități de rapiță nici pe terenul menționat în acțiune, nici pe alte terenuri cultivate de reclamantă întrucât cultura a fost complet compromisă, iar încasările obținute de reclamantă în ultimii 3 ani anteriori anului agricol 2009 - 2010 din valorificarea culturilor de rapiță au fost deosebit de modeste, între 260.000 RON și 760.000 RON. Cu toate că nu s-au dovedit nici certitudinea și nici întinderea prejudiciului, instanța de apel a menținut soluția de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri de 6 ori mai mari decât suma maximă obținută de E.R.

SRL din valorificarea culturilor de rapiță, în ultimii 3 ani anteriori anului agricol 2009 - 2010. Altfel spus, instanța de apel a omologat calculul prejudiciului efectuat de un expert agricol, deci necompetent, într-o procedură necontencioasă, înlăturând concluziile expertului contabil fără nicio motivare în acest sens. În concluzie, în speță, prejudiciul reținut de instanța de apel ca și temei al angajării răspunderii civile contractuale, nu există. 3.3. În speță nu există nici legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și pretinsul prejudiciu. În considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel București a reținut că legătura de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită săvârșită de pârâtă și prejudiciul pretins suferit de reclamantă este dovedită, fiind determinată de reglajele necorespunzătoare ale semănătorii care au determinat răsărirea neuniformă a rapiței.

Dar în speță nu suntem în prezența niciunei fapte ilicite pretins săvârșite de recurenta-pârâtă care și-a executat întocmai și la timp obligațiile asumate în calitate de vânzător prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. 34/2009. În plus, Înalta Curte de Casație și Justiție va avea în vedere că în speță nu există nici măcar certitudinea că terenul menționat de reclamantă în acțiune ar fi fost însămânțat cu semințe de rapiță prin folosirea semănătoarei GP 6 m - model XXX. Expertiza agricolă efectuată în anul 2010 de expertul Diac Ana în cadrul procedurii de asigurare de dovezi a constatat doar răsărirea neuniformă a culturii de rapiță pe terenul cultivat de reclamantă. Nicio expertiză nu a putut să stabilească însă cu certitudine că respectivul teren ar fi fost cultivat prin folosirea semănătorii achiziționate de la recurenta-pârâtă sau a altei semănători.

Expertizele agricole efectuate atât de expertul D.A. (în procedura asigurării de dovezi), cât și de expertul B.M. (în fața instanței de apel) au constatat doar că recolta de rapiță a fost compromisă urmare a manevrării și a reglajelor necorespunzătoare a semănătorii, iar nu din cauza lipsei vreunei componente. Se va avea în vedere și faptul că instanța de apel a ignorat concluziile expertului P.G., care, în răspunsul său la obiectivul 4 a menționat faptul că: "în anul 2009 - 2010 nu s-au realizat cantități de rapiță nici pe terenul din acțiune, nici pe alte terenuri întrucât cultura a fost compromisă, în contabilitate nu este înregistrată nici o cantitate de rapiță. Aceste date sunt comunicate de reprezentanții societății E.R.

SRL" Or, aceste constatări ale expertului sugerează o împrejurare exterioară, de exemplu forța majoră reprezentată de o cauză naturală imprevizibilă și irezistibilă, care a compromis întreaga cultură de rapiță, pe toate suprafețele cultivate de reclamantă. De altfel, posibilitatea ca în iarna anului 2009 - 2010 să fi intervenit un factor natural, de forță majoră, este confirmată și de Raportul de Inspecție de risc încheiat la data de 11 decembrie 2009 între asigurătorul U. - Sucursala Bacău și reprezentantul E.R. SRL în cuprinsul acestui Raport de inspecție agricolă - Anexă la polița de asigurare nr. 0020091, asigurătorul a constatat cu privire la cultura de rapiță „o răsărire a plantelor eșalonată, creștere neuniformă", dar cu o densitate între 48 - 70 plante la metru pătrat de teren însămânțat.

Ulterior, în luna aprilie a anului 2010 d-na expert agricol D.A. a efectuat expertiza agricolă prin care a constatat o densitate între 19 - 45 plante la metru pătrat de teren însămânțat, adică o reducere drastică a densității plantelor răsărite. Chiar expertul agricol a menționat în concluziile raportului sau că „factorul care ar fi putut influența densitatea plantelor este factorul climatic, atât în privința secetei din toamna anului 2009 cât și temperaturile scăzute din iarna 2009 - 2010". Posibilitatea compromiterii culturii de rapiță din cauze naturale, fără nicio legătură cu utilajului de însămânțare, este confirmată și de concluziile expertizei efectuate în fața instanței de apel.

Astfel, în condițiile în care expertul a constatat că în anul agricol 2009 - 2010 aceasta nu a înregistrat în contabilitatea sa nicio cantitate de rapiță care să fi fost realizată pe vreunul dintre celelalte terenuri deținute, altele decât terenul din acțiune, întrucât întreaga cultură de răpită a fost compromisă, rezultă că acest fenomen a fost general și că nu există nicio legătură de cauzalitate între compromiterea culturii de rapiță și utilizarea semănătorii G.P. 6 m - model XXX. În concluzie pe acest element al răspunderii civile, în speță nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și pretinsul prejudiciu invocat de reclamantă, nefiind așadar întrunite condițiile angajării răspunderii civile contractuale în sarcina recurentei-reclamante.

3.4 În speță nu este îndeplinită nici condiția culpei. Instanțele de fond și de apel au analizat sumar îndeplinirea acestei condiții de angajare a răspunderii civile contractuale, folosind doar argumentul că, potrivit art. 1082 C. Civ. Cuza, culpa este prezumată, iar pârâta nu a făcut dovada niciunei cauze exoneratoare de răspundere civilă. Așadar, instanțele de fond și de apel nu numai că au analizat speța plecând de la o prezumție de vinovăție a pârâtei, dar au și folosit orice dubiu împotriva acesteia, încălcând principiul juridic „in dubio pro reo". Or, în condițiile în care în speță nu au fost dovedite nici fapta ilicită, nici prejudiciul și nici legătura de cauzalitate, este evident că nu poate exista o culpă „prezumată" a reclamantei pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o.

Instanța de apel a apreciat în mod greșit că doar simplul fapt al unei recolte de rapiță compromisă, prin el însuși este suficient pentru a prezuma prejudiciul și existența raportului de cauzalitate. Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că în materia răspunderii civile, prejudiciul nu se prezumă nici de lege și nici de către judecător. El se demonstrează în plan probator și trebuie să se afle într-un raport de cauzalitate cu fapta culpabilă. Este necesar ca acela care pretinde că i-a fost cauzat un prejudiciu, să producă un minimum de argumente și indicii, din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale i-au fost afectate și să administreze un probatoriu adecvat. Cu atât mai mult cu cât, în speță, cea care reclamă un prejudiciu este o persoană juridică, supusă unui regim legal de înființare, funcționare și de evidențiere contabilă a întregii activități economice.

Scopul oricărei societăți comerciale îl constituie obținerea de profit - finis mercatorum est lucrum și, în consecință, un eventual prejudiciu al unei societăți comerciale poate avea repere obiective de cuantificare, pe calea unei expertize judiciare. În orice caz, despăgubirile trebuie să se prezinte într-un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă dreptului lezat. În decizia recurată s-a reținut în mod greșit că vinovăția există prin simplul fapt că nu există cauze care să o înlăture. Acest raționament este complet ilogic. Potrivit acestei opinii, orice act sau fapt există doar dacă nu există nimic care să îl înlăture. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că existența unor fapte nu se probează niciodată prin inexistența altor fapte.

Dimpotrivă, faptul negativ este cel care se probează indirect prin existența faptului pozitiv opus (contrar). Și nicidecum invers. Vinovăția, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, trebuie probată de cel care reclamă prejudiciul - actori incumbit probatio. La stabilirea culpei trebuie să existe un criteriu obiectiv, în funcție de conduita unui model abstract, pentru care analiza condițiilor și circumstanțelor în care a fost săvârșită fapta ilicită și prejudiciabilă se poate face prin raportare la reglementările specifice. Potrivit unui vechi principiu al dreptului roman, un drept care nu poate fi dovedit, practic, echivalează cu un drept care nu există (idem non essse aut non probări).

Așadar, Decizia civilă nr. 211 din 12 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a condițiilor de angajare a răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ. Cuza. Răspunzând prin acest considerent comun atât susținerilor recurentei, cât și apărărilor intimatei, pentru toate argumentele și temeiurile de drept reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Deciziei civile nr. 211/2015 din 12 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Se va modifica decizia recurata în sensul că se va admite apelul declarat de pârâta SC B.R.

SRL împotriva Sentinței civile nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, pe care o va schimba în tot și, în consecință, se va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.R. SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Deciziei civile nr. 211/2015 din 12 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Modifică decizia recurata în sensul că admite apelul declarat de pârâta SC B.R. SRL împotriva Sentinței civile nr. 5318 din 4 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Civilă, pe care o schimbă în tot și, în consecință, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC E.R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.R. SRL, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2015. Procesat de GGC - LM